Nu există nimic mai plin de dragoste decât Adevărul

Sfântul Fotie cel Mare

În România anilor ’90, s-a trăit la un moment dat o perioadă de efervescenţă, caracterizată printr-o căutare sinceră a valorilor autentice, un fel de încercare de reîntoarcere la obârşii, poate nu de puţine ori intuitivă, aceasta manifestându-se şi în spaţiul bisericesc oficial la unele persoane sau grupuri. În cadrul acestui ‘val’ s-a editat probabil şi cartea P.S. Photios, Arhim. Philarète şi Pr. Patric, ‘Noul catehism catolic contra credinţei Sfinţilor Părinţi, un răspuns ortodox‘. Numai că vremea a trecut, iar politica oficială bisericească şi-a arătat din nou antihristica-i faţă, astfel că lucrarea despre care vorbim a dispărut pur şi simplu din lista publicaţiilor apărute la Deisis, editură aflată într-un oraş care este probabil epicentrul ereziei ecumenismului în România. Catalogul editorial general al editurii, în care această carte nu există, poate fi vizualizat on-line aici: edituradeisis.ro/opencart/index.php?route=product/category&path=36

Vă redăm aşadar în cele ce urmează, introducerea cărţii apărute în 1994 la Editura Deisis, introducere care în pofida câtorva derapaje de sorginte ecumenistă – voite ori nu – sancţionate de noi prin tăieturi, (precum sintagma “Biserica Romano-Catolică” sau ideea posibilei existenţe a unui “ecumenism veritabil”), sau a unor nepotriviri din punct de vedere stilistic,  prin folosiriea pe alocuri a unor neologisme mai puţin cuvenite (ex. ‘patos’ în loc de ‘râvnă’ ori ‘meditaţie’ în loc de ‘cugetare’), reprezintă o recunoaştere sinceră a valorii şi autenticităţii “stilismului”, venită de la unele persoane din spaţiul teologic oficial – mai curajoase cu siguranţă la acea vreme, total opusă manipulărilor grosolane politico-ideologice din spaţiul bisericesc oficial şi cel pseudo-conservator de astăzi.

Redacţia

Cuvânt de prezentare

De la Conciliul Vatican II (1962-1965), Biserica romano-catolică a iniţiat o amplă mişcare de apropiere faţă de celelalte Biserici creştine. Noul “Catehism al Bisericii Catolice” promulgat oficial la 11 octombrie 1992 de Papa Ioan Paul II se situează pe aceleaşi linii conciliare. Acest masiv text oficial pretinde a se înscrie în continuarea învăţăturii Scripturilor, Părinţilor şi Sinoadelor şi că înglobează astfel Ortodoxia rămasă fidelă Tradiţiei apostolice şi aşezământului universal al credinţei.

Ce gândesc despre această tentativă de seducţie creştinii ortodocşi?

Autorii “răspunsului” de faţă, ortodocşi francezi, relevă fără complezenţă şi pasiune polemică cele mai importante contradicţii interioare şi erori dogmatice ale recentului “Catehism” roman. Ei arată că, deşi pretinde că se situează în tradiţie, teologia Vaticanului e în opoziţie radicală cu ea în puncte teologice fundamentale. Sub acoperirea reîntoarcerii la surse, “Catehismul” reintroduce abil dogme nelegitime din punct de vedere istoric şi care începeau a fi puse la îndoială de credincioşii şi istoricii catolici înşişi. Referindu-se în mod parţial şi echivoc la tradiţie, el o deposedează de substanţa ei vie.

Fapt esenţial pentru justa înţelegere şi situare a “răspunsului” (care nu se vrea un “atac“, ci o veritabilă “deconstrucţie“), autorii lui detectează în contradicţiile dogmatice ale “Catehismului” Romano-Catolic “urma” disimulată a unui conflict latent existent însă nu între Orient şi Occident, între Ortodoxie şi Catolicism – cum se vehiculează eronat încă – ci în interiorul Romano-Catolicismului însuşi. Departe de imaginea oficială a unui bloc instituţional şi teologic monolitic, acesta este subminat de secole de un “război civil”, respectiv de contradicţia internă între Tradiţia autentică a Sfinţilor Părinţi păstrată de Roma în cursul primului mileniu creştin, dar abandonată treptat în favoarea tradiţiei augustiniano-scolastice impuse autoritar în cursul celui de-al doilea mileniu al istoriei creştine. Acestui conflict intern fondator prezent în însăşi temeliile spirituale ale Occidentului i se datorează criza ce a condus la fisurarea Bisericii şi Europei prin Schismă, Reformă şi Modernitate.

În absenţa unui alt răspuns ortodox, Editura “Deisis” propune, deci, cititorului român interesat replica pe care o oferă, bazându-se cu consecvenţă pe Tradiţia Sfinţilor Părinţi, Prea Sfinţitul Photios şi Arhimandritul Philarète, membrii ai Frăţiei Ortodoxe “Sfântul Grigorie Palama” din Paris.

Faptul că cei doi autori francezi aparţin aripii tradiţionaliste, “stiliste”, a Ortodoxiei explică rigoarea şi intransigenţa manifestată în apărarea adevăratului sens al Tradiţiei patristice. Publicarea răspunsului lor ne oferă, totodată, posibilitatea unui act reparator faţa de o modalitate de mărturie ortodoxă pe nedrept marginalizată şi voit ignorată şi trecută cu vederea, respectiv faţă de o voce teologică distinctă şi inescamotabilă în peisajul ortodox contemporan căreia onestitatea ne obligă să-i dăm cuvântul fără prejudecaţi.

Departe de imaginea vehiculată a unor obscurantişti bigoţi şi inculţi, “stiliştii” francezi ne demonstrează că intransigenţa lor tradiţionalistă este bazată pe o cunoaştere în profunzime şi de subtilitate atât a Sfinţilor Părinţi cât şi a teologiei creştine contemporane. Bine articulată, teologia lor este o invitaţie virilă la o meditaţie dogmatică şi spirituală riguroasă asupra Tradiţiei Bisericii şi la un adevărat dialog, de profunzime, între Răsăritul şi Occidentul creştin, dincolo de superficialităţile, ambiguităţile şi falsele irenisme ale diplomaţiei “ecumenice” actuale.

Dominat de patosul şi rigoarea Adevărului (excesive poate numai pentru o mentalitate mult prea relativistă, adogmatică, tipică “ecumenismului“ modern), demersul acesta poate fi premiza unui ecumenism veritabil, de “substanţă”, care nu poate fi în nici un caz (sau doar superficial şi iluzoriu) obţinut cu preţul sacrificării Ortodoxiei şi Tradiţiei (ori a mărturisitorilor lor).

Preasfinţitul Photios, episcop de Lyon, şi Arhimandritul Philarète (Motte) aparţin Exarhatului occidental al Bisericii Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia, fidelă calendarului ortodox tradiţional (iulian) şi având drept întâistătător pe Preafericirea Sa, Avxentios, arhiepiscop al Atenei şi al întregii Grecii.

Decedat din nefericire prematur în urma unui tragic accident de automobil în Grecia, Părintele Patric Ranson (1957-1992) ar fi fost incontestabil figura teologică cea mai remarcabilă în cadrul Fraternităţii. Fiu duhovnicesc al Părintelui Ambroise Fontrier (1917-1992), întemeietor prin misiune ortodoxă al parohiilor ce alcătuiesc azi Exarhatul ortodox tradiţionalist francez şi una din marile figuri ale ortodoxiei patristice contemporane, Părintele Patric a întemeiat şi condus împreună cu Părintele Ambroise şi Arhimandritul Philarète remarcabila revistă trimestrială de mărturie şi luptă ortodoxă tradiţională “La Lumière du Thabor” [Lumina Taborului] editată începând din 1984 de Fraternitatea Ortodoxă “Sfântul Grigorie Palama”.

Creată după modelul “frăţiilor”, care au îngăduit ortodocşilor din Polonia si Lituania să-şi păstreze credinţa în epoca de apogeu a uniatismului iezuit şi în condiţiile dezerţiunii episcopale, Fraternitatea Ortodoxă “Sfântul Grigorie Palama” din Paris îşi propune să facă mai bine cunoscute gândirea, arta, istoria şi teologia autentică a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe.

Plasându-se sub egida figurii Sfântului Grigorie Palama “vestitorul harului”, trâmbiţa Ortodoxiei care în veacul al XIV-lea a recapitulat în chip minunat întreaga învăţătură a Părinţilor, Fraternitatea înţelege să rămână riguros fidelă, mesajului inepuizabil şi mereu nou al Tradiţiei Apostolice şi Patristice “fără a adăuga ori scoate” nimic din aşezământul credinţei mântuitoare revelate odată pentru totdeauna Sfinţilor Bisericii începând din ziua Cincizecimii.

În acest scop, ea publică trimestrial revista internaţională de teologie ortodoxă “Lumina Taborului” care editează în traducere mari texte patristice ignorate şi necunoscute încă în Occident, făcând cunoscute astfel pagini esenţiale din operele Sfinţilor Fotie al Constantinopolului Grigorie Palama al Tesalonicului, Marcu al Efesului, Nicodim Aghioritul sau monumente dogmatice şi simbolice fundamentale ale Ortodoxiei care nu şi-au găsit până acum ocazia unei traduceri în limba franceză. Pentru cine vrea sa cunoască adevăratele motive teologice ale diferenţelor existente între Bisericile Orientului şi Occidentului şi cauzele mai profunde ale unor destine actuale ale Europei, recursul la aceste texte este inevitabil şi indispensabil. Revista publică de asemenea articole substanţiale asupra iconografiei, imnografiei şi altor aspecte ale vieţii ortodoxe; publică vieţi de Sfinţi mai vechi sau contemporani ca şi un dens comentariu critic asupra actualităţii religioase şi teologice, popularizând evenimente, cărţi, informaţii despre situaţia Bisericilor ortodoxe, despre Sf. Munte Athos şi Rusia deloc sau mai puţin vehiculate în mediile occidentale sau filtrate interesat de birourile de presă oficiale ale instituţiilor bisericeşti.

Într-un fel revista se prezintă ca un necesar contrapandant teologic şi informaţional ortodox în sens tradiţionalist militant, la antipodul direcţiei liberal ecumeniste promovate de Institutul “Saint-Serge” prin revista “Contacts” ori de buletinul “Service Orthodoxe du Presse”.

Fraternitatea mai publică periodicul trimestrial “Bretania Ortodoxă”, recent a iniţiat “Caietele Guettee” cu apariţie semestrială şi editează un număr de patru colecţii … [urmează o listă titlurile publicate până la data scrierii acestui text (1994)]

Bibliografia impresionantă, activitatea editorială exemplară, atât prin extensiunea cât şi prin ţinuta ei ortodoxă ireproşabilă, desfăşurată de Fraternitatea “Sfântul Grigorie Palama” din Paris, pledează de la sine şi cu argumentul faptelor şi lucrului bine făcut pentru seriozitatea şi calificarea teologică a autorilor cărţii de faţă.

Editorii

Sursa: Tradiţia Ortodoxă