250 de mii de documente de la Arhiva Naţională au fost digitalizate. De acum încolo, cercetătorii vor avea acces mai larg la informaţii, iar tezaurul documentar va fi conservat pentru viitoarele generaţii. Un proiect în acest sens, a fost susţinut de Guvernul Estoniei, iar cu ajutorul a două scanere performante s-a reuşit prelucrarea documentelor despre castele şi biserici, ce datează din secolul al XIX-lea.
Beneficiile digitalizării sunt importante atât pentru utilizatori, cât şi pentru patrimoniul documentar deseori degradat.
„Va fi mult mai uşor munca de cercetare de acum în colo, fiindcă cercetătorii nu o să facă comandă pentru ridicarea dosarelor din depozitele de arhive, dar vor munci la calculatoare”, a precizat șeful direcției, Serviciul Arhiva de Stat, Irina Spiridonov.
Informaţia în format electronic va deveni un suport real pentru istorici, afirmă directorul Arhivei Naționale.
„Un fond foarte valoros care reflectă istoria bisericii din Basarabia, în perioada modernă, fond foarte solicitat de mulţi cercetători, în special de cei de care fac cercetări în domeniul investigaţiei istoriei bisericii ortodoxe. Orice cercetător din sala de studiu va putea să consulte versiunea virtuală a documentelor originale”, a spus directorul serviciului Arhiva de Stat, Ion Varta.
Pentru întreg procesul de digitalizare au fost cheltuite peste 160 de mii de euro, bani oferiţi de Guvernul Estoniei.
Următorul proiect important pentru digitalizarea tezaurului de documente din Moldova este în colaborare cu partenerii din SUA, care vor oferi în acest scop alte cinci scanere performante. Cu ajutorul utilajului vor putea fi digitalizate săptămânal 100 de mii de copii a documentelor.
Autor: trm.md