1) Un frate oarecare, daca a venit ziua inceperii Sfantului si Marelui Post, a pus in sine hotarare si fagaduinta inaintea lui Dumnezeu, ca nu va iesi din chilia lui afara pana in ziua Sfintelor Pasti. Si asa si-a gatit in chilia sa toate cele ce-i trebuiau lui in timpul postului pana la Pasti. Si s-a inchis tare ca sa nu poata intra nimeni la dansul. Iar vrajmasul diavol, neputand rabda hotararea si fagaduinta acelui frate si inceperea cea buna si silinta lui, a vrut sa-l sminteasca din hotararea sa, sa-l scoata afara din chilie si sa-si calce fagaduinta pe care a facut-o inaintea lui Dumnezeu. Si asa i-a umplut chilia cu paduchi de lemn puturosi, atat de multi, incat nu era nicaieri loc in chilie, cat ai pune varful degetului unde sa nu fie paduchi. Peste tot era plin si nu se vedeau peretii chiliei, nici podelele, nici painea, nici apa si toate vasele erau pline. Iar el vazand atata uraciune si grozavie si o pedeapsa ca aceea in chilie, se mira foarte. Si a cunoscut ca este ispita diavoleasca, dar rabda mereu vitejeste si se intarea, zicand in cugetul sau : macar de ma va pedepsi Dumnezeu pana la moarte, dar eu din chilie afara pana in ziua Pastilor nu voi iesi. Dupa cum am fagaduit lui Dumnezeu, asa voi face. Iar Dumnezeu vazand barbateasca lui rabdare, cand a fost in duminica a treia a Sfantului Post, a poruncit furnicilor sa intre in chilia lui, sa-i scoata toti paduchii din chilie. Si asa au venit, si au intrat in chilia lui o multime de furnici, ca la un razboi cu mare vitejie si cu manie asupra paduchilor de lemn. Si au acoperit multimea furnicilor toti paduchii. Fratele stand, cauta si se minuna de un lucru ca acesta, ca fiecare furnica iesea din chilie pe ferestre, pe unde intrase, tragand cate un paduche de lemn afara. Si asa, intr-un ceas i-au scos si i-au curatit pe toti din chilie. Pentru aceea, fratilor, buna este rabdarea in ispite, pentru ca cei ce rabda cu multumita, ajung la bun sfarsit.

2) Zis-a un parinte oarecare : ceara de nu se va infierbanta in foc, sa se moaie, nu se va putea tipari pecetea ce vei pune peste dansa. Asa si omul : de nu va fi muiat de fierbinteala focului scarbelor, bolilor, ostenelilor, suferintelor si a ispitelor, nu se poate tipari intr-insul pecetea Sfantului Duh. Ca pentru aceasta zice Domnul Sfantului Apostol Pavel : ajunga-ti darul Meu, ca puterea Mea intru neputinte se savarseste. Si insusi Pavel zice : cu dulceata este mie a ma lauda pentru neputintele mele, ca sa se salasluiasca in mine puterea lui Hristos. Asa si tu, fiule, dupa putinta ta rabda pentru Domnul cu multumire scarbele, necazurile, naprasnele, bolile si ispitele ce-ti vor veni dupa voia lui Dumnezeu pentru folosul tau; ca numai prin rabdarea scarbelor cu multumire va intra omul in imparatia lui Dumnezeu, precum insusi Domnul zice : cu multe scarbe se cade a intra in Imparatia cerurilor.

3) Un frate l-a intrebat pe un parinte iscusit in intelegerea Sfintelor Scripturi : ce este, parinte, ca toate scrierile sfintilor parinti invata si marturisesc ca scarbele si ispitele sunt darurile cele mai mari si mai cinstite si mai iubite lui Dumnezeu ? Si ca primirea scarbelor cu bucurie si rabdarea lor cu multumire, este fapta cea mai iubita si mai placuta lui Dumnezeu de la fiii oamenilor si mai folositoare omului decat toate celelalte bunatati. Deci, acestea fiind darurile lui Dumnezeu cele mai mari, mai iubite si mai folositoare omului decat toate celeialte bunatati, pentru ce nu le primesc oamenii cu bucurie si nu le rabda cu multumire ? Ci de se intampla si vine cuiva cu vrerea lui Dumnezeu vreo scarba oarecare, sau boala trupeasca, el indata tanjeste si se mahneste si nu este bucuros omul in toata viata lui sa aiba scarbe si suparare si ispita sau boala trupeasca in lumea aceasta. Raspuns-a lui batranul : aceasta, fiule, este din neadevarata si neintreaga si necurata credinta pe care o au oamenii catre Dumnezeu. Caci tot crestinul si mai ales calugarul, care nu primeste cu bucurie si nu rabda cu multumire isptele si scarbele ori in ce chip, acela sa se stie ca nu are credinta cea adevarata si intreaga in Hristos Dumnezeu, ci credinta lui este necurata, amestecata cu necredinta si crestinatatea lui este amestecata cu paganatate si unuia ca acela sa nu i se para ca va castiga vreun dar de la Dumnezeu, pentru ca darurile lui Dumnezeu prin primirea si rabdarea scarbelor se castiga precum insusi Dumnezeu zice : prin rabdarea voastra va veti castiga sufletele voastre. Iar crestinul, mai ales calugarul, care are adevarata, intreaga, curata si buna credinta catre Dumnezeu, acela cu mare bucurie primeste si cu mare multamita rabda ispitele si scarbele ce-i vin dupa voia si slobozirea lui Dumnezeu, stiind si crezand ca ele sunt cununile si toata cinstea vietii vesnice. Zis-a lui fratele : adevarat, asa este parinte ! Foarte mult, m-am folosit de cinstitele tale cuvinte.

Patericul Egiptean, cap. XI – Pentru răbdare