Sinodul din Creta, între așteptări și realizări
Vestea că în 16 iunie 2016 urma să aibă loc un sinod panortodox mai întâi mi-a umplut sufletul de speranță și de optimism. M-am gândit că, iată, s-a găsit un bun prilej de a se face misiune la nivel mondial pentru a veni în sprijinul celor care, din vina unor formatori de opinie smintitori, au apucat pe căi greșite ajungând astfel în secte și în erezii. Compasiunea pentru aproapele este un sentiment creștinesc care trebuia să conducă la găsirea unor modalități de rostire a Adevărului astfel încât toți oamenii să înțeleagă că Biserica Ortodoxă este ,,una, sfântă, sobornicească și apostolească”, așa cum mărturisim în Crez.
Credeam cu naivitate că, după acest sinod, nu voi mai întâlni sectari care să distribuie cărți eretice și că se vor înmulți misionarii ortodocși… Și mai credeam că moralitatea creștină va fi pusă la loc de cinste în societate pentru a se asigura un climat favorabil mântuirii oamenilor. Aș fi vrut să se ia atitudine împotriva marilor păcate care bântuie: avortul, vrăjitoria și desfrânarea. Cum ne raportăm la pruncii uciși prin avort? Sunt ei doar niște bucăți de carne inutile care au rămas în clinica de avort sau sunt niște membri ai familiei față de care avem obligații? Ce impact are vrăjitoria asupra omului? Care sunt consecințele acesteia mai ales pe termen lung? Am crezut că după acest sinod numărul divorțurilor se va reduce, iar politica mondială se va subordona moralei ortodoxe… Moralei ortodoxe, nu vreunei țări care se bate cu pumnul în piept la adăpostul Ortodoxiei!
În sfârșit, am crezut că ierarhii cei mai râvnitori din toată lumea, recunoscuți de popor ca vase alese ale Duhului Sfânt, vor lua cele mai bune hotărâri în probleme de dogmă, de morală și de administrație bisericească…
Am observat rând pe rând niște contradicții între aparență și esență care mi-au dat de gândit. Acest sinod era numit ,,panortodox”, deși lipseau membrii din patru patriarhii importante!!! Am crezut că nu am înțeles eu sensul cuvântului ,,panortodox” și am alergat la dicționar și iată explicația găsită: ,,care privește toate bisericile ortodoxe; al întregii ortodoxii”. Prin neparticiparea reprezentanților din patru patriarhii, acest sinod nu a fost deloc panortodox!!! Așadar, s-a pornit la drum cu o minciună, iar tatăl minciunii știm cine este! Deci pica din start și atributul ,,sfânt”! Atunci m-au trecut fiorii amintindu-mi de divinizarea zeilor păgâni și am început să intuiesc adevăratul rol al acestui sinod: să declare ,,sfânt” ceea ce nu este! Cu ce scop? Pentru a pregăti ideologic oamenii să accepte Crislamul, adică noua religie mondială ce se afișează deja!
În documentul ,,Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, am găsit următoarea frază: ,,Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice.” Dacă-i așa, cum ne raportăm la rugăciunile împreună cu cei de alte confesiuni? Cine trebuie condamnat: cei care vin cu pancarte și spun că nu avem voie să ne rugăm împreună cu ereticii sau organizatorii unor astfel de ,,evenimente”. Cine apără Ortodoxia autentică? Cine dezbină? Să deduc că Ortodoxia este cea pe care o impune în mod practic Sinodul, nu cea pe care ne-au lăsat-o sfinții? Deci după model papist, în 2016, la Creta, Sinodul s-a autozeificat! Modul în care a fost primit Papa în România confirmă, de asemenea, acest lucru. ,,De condamnat” sunt cei care nu sunt de acord cu astfel de vizite, nu cei care le organizează!
Crucea lui Baphomet a apărut nu doar pe unele biserici și mănăstiri, ci chiar și pe coperțile cărților bisericești, dar, dacă Sinodul spune că e ortodoxă, ortodoxă rămâne! Doar nu degeaba s-a autozeificat! De asemenea introducerea unor semne oculte în arta bisericească nu deranjează pe nimeni. Dacă Sinodul spune că acestea sunt ortodoxe, ortodoxe rămân!!
De aici până la politizarea Ortodoxiei n-a mai fost mult. Pandemia a scos la iveală aspecte de-a dreptul primejdioase pentru mântuirea noastră. Mai ales în Grecia, dar pe alocuri și la noi, preoții au fost atrași în acțiuni de promovare a serului experimental numit ,,vaccin”. Faptul că unele ingrediente ale acestui ,,vaccin” generează codul MAC, detectabil chiar și cu un telefon, nu a deranjat prea mult sinoadele locale. Dacă Sinodul impune preoților cooperarea cu autoritățile în vederea ,,imunizării” populației, așa rămâne! Ce pecetluire? Ce e cu ,,băbismele” astea? Omul ,,trebuie” digitalizat și obligat să asculte de inteligența artificială și, dacă politica satanistă o cere, chiar de antihrist! Ce 666? Mai degrabă să se modifice Biblia decât să se atragă atenția asupra implicațiilor pe care le are pecetluirea pe plan duhovnicesc!!! Capitolele 13, 14 și 15 sunt scrise pentru aceste vremuri și acestea trebuie explicate creștinilor. Faptul că există ceva fără de care nu putem vinde sau cumpăra, care este prezentat ca indiciu al modernității, trebuie privit cu îngrijorare din perspectiva mântuirii. Una e să fim stăpâni pe corpul și pe mintea noastră și alta e să nu fim! Aceasta e problema! Iar, dacă sinodul spune că nici aceasta nu e o problemă…, atunci el însuși e problema! Dumnezeu a lăsat preoți și ierarhi ca sa ne ajute să ne mântuim, nu ca să ne călăuzească spre iad!
Tot de politizarea Ortodoxiei ține și atitudinea prea înțelegătoare față de mișcările LGBT! Sigur că, în vederea reducerii populației, elitele au tot interesul să exploateze patimile omenești, dar Biserica Ortodoxă trebuie să-și manifeste foarte categoric dezacordul. Tăcerea este un păcat grav.
În loc să fie făcută misiune creștină cu această ocazie, la Sinodul din Creta, celelalte confesiuni creștine au fost numite ,,biserici”. Acest lucru a fost de neacceptat pentru unii preoți, motiv pentru care s-au delimitat canonic de o astfel de erezie și au întrerupt comuniunea ierarhilor. Obișnuiți cu zeificarea Sinodului, majoritatea ierarhilor români, condamnă nesupunerea acestor preoți. Așadar, o altă ,,realizare” a Sinodului din Creta a fost înlocuirea ascultării ortodoxe cu supunerea! Să fim atenți la enunțul ,,Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii”! Despre ce unitate poate fi vorba? Din aproape în aproape, se observă o subtituire de termeni în documentele Sinodului din Creta. De fapt, Sinodul condamnă orice acțiune îndreptată împotriva unității ecumenismului! De aici rezultă că scopul acestui sinod a fost legiferarea ecumenismului! În numele unității ecumenismului au fost caterisiți cei care ,,și-au permis” să afirme altceva decât ceea ce s-a semnat la ,,Sfântul” și ,,Marele” Sinod! Astfel, ascultarea de Dumnezeu începe să fie înlocuită cu ascultarea de om, ceea face posibilă închinarea la antihrist! În acest caz, persecuția tuturor creștinilor este inevitabilă!
Despre Papa nu se precizează nimic, dar observ că este lăsat să dea tonul și urmat mai mult sau mai puțin discret de către ortodocși în probleme concrete precum vaccinarea, atitudinea fată de LGBT etc. Să înțelegem de aici că la nivel înalt se pune problema subordonării față de Papa?
Pacea Bisericii Ortodoxe la nivel instituțional se destramă, iar necuratul își face de cap la nivel mondial și nu numai. Însuși Dumnezeu ne arată că am luat-o pe alături de drumul mântuirii, prin tot ce se întâmplă, până ne băgam mințile în cap! Dumnezeu îngăduie o vreme de pocăință pentru trădarea Lui prin păcatele noastre, ale tuturor, și pentru trădarea Credinței Ortodoxe.
Îmi păstrez optimisml și cred că Biserica Ortodoxă se află acolo unde se află Adevărul și nu se confundă cu instituția bisericească, aceea care poate fi influențată politic! Biserica Ortodoxă supraviețuiește prin cei care păstrează Credința cea adevărată și fac voia lui Dumnezeu. Dumnezeu să ne ajute pe toți! Amin.
Lucreția P.