„Fiecare păcat, chiar şi cel mai mic, influenţează soarta lumi”, spune stareţul Siluan Athonitul. Toate unităţile de măsură şi de greutate ale cosmosului au fost acordate la sfinţenia umană. Cînd omul foloseşte greşit libertatea sa şi refuză să se sfinţească, instrumentul dumnezeiesc al cosmosului se dezacordează.
Cataclismele naturale – consecinţe ale păcatelor oamenilor
Cu alte cuvinte, îmbolnăvirea pămîntului (cutremure, uragane, inundaţii, secetele) sunt urmări ale păcatelor umane care se răsfrîng şi asupra cosmosului în întregime. Desigur, Dumnezeu ca un Părinte iubitor orice pedeapsă o trimite cu un singur scop: ca oamenii să se pocăiască, să lepede păcatul, şi să progreseze în bine, în sfinţenie.
În Biblie, Domnul zice: ”Iar dacă cel rău se întoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a făcut şi păzeşte toate Legile Mele şi face ceea ce e bun şi drept, el va trăi şi nu va muri. Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu – şi nu mai degrabă să se întoarcă şi să fie viu?” (Iezechiel 18, 20-23).
Sfîntul Ioan de Kronştadt exclamă: ”Ne-am lepădat de Dumnezeu – şi Dumnezeu S-a lepădat de noi. Am nesocotit voia lui Dumnezeu şi trăim după bunul nostru plac. Ce acoperire să mai aşteptăm de la El, cînd singuri ne-am abătut de la Domnul?
Dacă nu ne vom pocăi şi nu ne vom îndrepta, atunci Dumnezeu ne va părăsi: ”Iată vi se va lăsa casa voastră pustie” (Matei 23, 38), ne previne Domnul. Să nu fie! Să ne pocăim! Măreţia unui popor stă în acei reprezentanţi ai săi ”purtători de cruce” care nu L-au trădat pe Hristos. Pentru rugăciunile lor, Domnul Se va îndura de poporul bolnav duhovniceşte.
Lumea se află în stare de somnolenţă, doarme în somnul păcatului. Domnul o trezeşte prin războaie, molime, incendii, uragane şi cutremure, inundaţii şi foame”.
Păcatul este cel mai mare rău din lume, zice Sfîntul Ioan Gură de Aur: ”Greu lucru este păcatul, dar nu de nevindecat. Greu pentru cel stăpînit de păcat, dar uşor de vindecat pentru cel care, prin pocăinţă, îl leapădă. Închipuieşte-ţi că cineva ţine foc în mînă.
Atîta vreme cît ţine cărbunele aprins, negreşit îl va arde; dar dacă a lepădat cărbunele, odată cu el a lepădat şi arderea. Dacă cineva socoteşte că nu se arde dacă păcătuieşte, aceluia Scriptura îi zice: ”Va ascunde cineva foc în sîn şi nu-i va arde hainele?”.
Păcatele noastre nepocăite sînt noile răni cu care îl rănim pe Domnul nostru Iisus Hristos. Aceste răni sînt groaznice şi pentru sufletul nostru şi cicatricele lor rămîn pentru toată viaţa.
Iată un semn al iertării păcatelor: dacă urăşti păcatul înseamnă că Domnul ţi-a iertat păcatele.
Pocăinţa – întoarcere de la moarte la viaţă, Editura Frăţiei Misionare Ortodoxe “Sf. Ciprian”, Edineţ – 2010
