CUGETATI LA ASTA: „A iubi, înseamnă să iubeşti ce e de neiubit. A ierta, înseamnă să ierţi ce e de neiertat. A crede, înseamnă să crezi ce e de necrezut. A spera, înseamnă să speri când totul pare fără de speranţă…” – G. K. Chesterton.

Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta, îndreaptă-ne și înalță-ne în veci!

Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta, îndreaptă-ne și înalță-ne în veci!

APLICATI ACESTEA:

Iubiti-va unii pe alții!
1 Ioan 3: 18-19: „Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul. În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre”.

Citeşte şi:  Nu se poate să devenim desăvârşiţi fără suferinţă – mai ales atunci când boala survine pe neaşteptate

Iertati!
Matei 18: 21-22: „Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte”.

Credință și Fapte!
Iacov 2: 14-18: „Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, Şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar nu le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea.”

Citeşte şi:  Viaţa noastră pe pământ este război neîncetat cu păcatul, cu lumea şi cu trupul nostru multpătimaş

Speranţă:
Romani 12:12: „Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.”

Cu cel mai mare respect,
Capitan George Oanca
Parinte capelan de armata
„Pentru Dumnezeu și Țară!”