Selectați Pagina

A fost publicată în Monitorul Oficial legea privind plata pentru poluarea mediului

A fost publicată în Monitorul Oficial legea privind plata pentru poluarea mediului

Legea privind plata pentru poluarea mediului, modificată şi completată, precum şi decretul preşedintelui Igor Dodon de promulgare a acesteia au fost publicate în Monitorul Oficial, ediţia din 30 decembrie, transmite IPN.


În scopul stimulării implementării tehnologiilor non-poluante, realizării altor măsuri care ar micşora volumul emisiilor (deversărilor) de poluanţi în mediu şi ar diminua formarea deşeurilor de producţie şi a deşeurilor de ambalaje, au fost stabilite taxe pentru persoanele care produc şi/sau, importă ambalaj confecţionat din materiale plastice, polietilenă, aluminiu ş.a., precum şi diferenţierea acestora în funcţie de gradul de poluare.

Citeşte şi:  Şoferii din Republica Moldova vor achita cele mai mari amenzi din Europa

Pentru ambalajul primar din materiale plastice se va achita de la 0,18 lei până la 1,50 lei pentru o bucată în funcţie de greutatea produsului. Pentru ambalajul primar compozit care conţine produse de la 0,1 până la 1,8 litri şi 0,1 kg până la 1,8 kg inclusiv, se va achita de la 0,30 lei până la 2 lei. Pentru ambalajul primar din aluminiu se va achita de la 0,15 până la 0,56 lei pentru o bucată, în funcţie de volum şi greutate.

Pentru lacuri, substanţe colorante şi vopsele taxa pentru poluarea mediului va constitui de la 1,5% până la 3% din preţ, iar pentru agenţi organici de suprafaţă, preparate pentru spălat şi curăţat, preparate lubrefiante – 1%.

Citeşte şi:  E oficial: S-a dat startul jafului la scară națională - cetăţenia moldovenească scoasă la vînzare

Cei care declară şi achită taxa respectivă se scutesc de aplicarea amenzilor şi penalităţilor conform Codului fiscal pentru aceste sume. Pentru a nu discrimina contribuabili cărora li s-au aplicat deja amenzi şi penalităţi pentru perioada de gestiune 2017, în raport cu cei care vor fi scutiţi de acestea, se propune ca majorările de întârziere şi amenzile aplicate pentru 2017 să fie anulate.

Citeşte şi:  Cum merge la război Republica Moldova. Cine vor fi cei trimişi în prima linie

În contextul în care proiectul a fost aprobat de plenul Parlamentului abia pe 22 decembrie, s-a decis extinderea termenului de declarare şi plată a taxelor pentru perioada de gestiune 2017 de la 31 decembrie la 25 februarie 2018.

Încasarea taxei pentru poluarea mediului a adus, de la începutul anului 2017, în Bugetul Public Naţional 17 milioane de lei. Din această sumă, 12 milioane de lei alcătuiesc taxa pentru mărfurile care în procesul utilizării cauzează poluarea mediului şi 5 milioane lei sunt plăţi pentru emisiile, deversările de poluanţi şi depozitarea deşeurilor.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Decizia de publicare a opiniilor dvs ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *