masoneriePeste 150 de masoni, istorici, academicieni şi reprezentanţi ai societăţii civile din Balcani, dar şi din ţări ale Europei de Vest, sunt aşteptaţi la a III-a Întâlnire a Uniunii Masonice Balcanice, care va avea loc în Bucureşti, pentru a dezbate lungul drum al ţărilor balcanice către Occident, dar şi problemele actuale cu care se confruntă ţările din regiune.

Conferinţa internaţională “Drumul Balcanilor către Europa” are loc în perioada 4 – 6 noiembrie 2016, în amfiteatrul Hotelului Novotel din Bucureşti, în contextul situaţiei socio-economico-politice dificile din regiune, al ameninţărilor de la Răsărit şi al securităţii energetice aflate în pragul unei crize majore. Manifestarea este organizată de Fundaţia Solidaritatea Culturală Română Ars XXI, în colaborare cu Marea Lojă Feminină a României (cea mai veche Mare Lojă Feminină din Europa Continentală şi una din fondatoarele Uniunii Masonice Balcanice).

Citeşte şi:  Actorul Florin Zamfirescu: Putem merge la vot liniștiți, s-a suspendat COVID pentru o zi

Conferenţiarii români şi străini vor prezenta analize şi perspective ale situaţiei cu care se confruntă blocul statelor din această parte a Europei în propagarea democraţiei în zona de est a continentului, iar aspecte precum principiile şi libertăţile democraţiei, justiţia, lupta împotriva corupţiei, planurile de contingenţă, geopolitica etc., vor constitui liniile directoare ale manifestării.

Citeşte şi:  SUA blochezează o anchetă privind presupuse crime de război comise în Afganistan

“Ţările din Balcani trăiesc ameninţări reale care vin din Orientul Mijlociu, fiind practic un tampon între Europa de Centrală şi de Vest şi Orientul Mijlociu şi este nevoie urgentă de o strategie atât a Uniunii Europene, a Consiliului Europei, cât şi a NATO pentru a remedia vulnerabilităţile Flancului Estic. Paleta de discuţii va fi una generoasă, pornind de la importanţa democraţiei pentru dezvoltarea ţărilor balcani în ultimii 26 de ani şi terminând cu problemele actuale cu care se confruntă din ce în ce mai multe ţări, precum corupţia, securitatea energetică şi chiar terorismul”, declară dr. Anca Nicolescu, vicepreşedintele Fundaţiei Solidaritatea Culturală Română Ars XXI.

Citeşte şi:  Sfantul Porfirie: Ce să facă și politicienii?

Gabriel Barbu, capital.ro