Dacă familia a fost o familie sănătoasă, a fost o familie creştină, a fost o mamă bună, a fost o biserică sănătoasă, a avut preoţi, a avut duhovnici, atunci şi cetatea, şi lumea asta, a tineretului, a mers pe un drum sănătos.

Dar după [aceea] s-a supramodernizat lumea aceasta, precum şi tineretul nostru, dezbrăcându-l nu numai de costumaţia lui originală, dar l-a dezbrăcat şi de fondul lui sufletesc, că a schimbat iţarii în blugi, că a schimbat viaţa lui [intr-una] uşuratică, că a intrat televizorul în casă, că a intrat radioul, și toate lucrurile acestea. Cum spunea ţăranul nostru de altădată, când a văzut pentru prima dată radioul în casă, a zis: Măi, ăsta e diavolul în casa noastră.

Bine, într-adevăr, că lumea sigur ca s-a modernizat din ce în ce mai mult, a intrat într-o tehnică oarbă. Acum [omul] nu mai poate merge 5 metri, aşteaptă tramvaiul 10 minute, 15 minute, 20 de minute, că e mare distanţa şi nu poate să meargă că e obosit. Şi din ce în ce această tehnică a dat peste noi și, ca să nu spunem că a făcut un rău, ne-a lenevit, ne-a dus într-o stare de amorţire şi organică și sufletească. Acum, sigur că e distanţă mare de la mama noastră de altădată, care avea două oale să le ducă la coasă sau la sapă, avea şi un copilaş după ea, mai avea unul şi la sânul ei, ducea viaţa aşa încât o întreba soţul: “Măi, dar târziu ai mai venit, măi!”. “Păi am venit târziu că am dus copilul la şcoală, l-am învăţat pe cel mai mic să pot să-l las singur acasă, și am venit cam târziu pentru că viaţa mea de familie nu este aşa de uşoară“. Ei, acum sigur că femeia noastră modernă [nu mai este asa].

Citeşte şi:  Video. Părintele Paisie Olaru de la Sihla - Interviu înainte de plecarea din viaţa pămîntească

Dacă mergi într-un muzeu, să vezi acolo o cusătură, un epitaf, să vezi o frumuseţe artistică, nu ştii pe ce să pui ochii, ce colorit, ce nuanţe extraordinare! Ea a fost acolo în nevoinţă, oboseală, trudă, nopţi nedormite, ca să dea frumusețea asta artistică. La noi astăzi femeia e grăbită, stă ore întregi la televizor, stă ore întregi la discuţii goale, şi, până la urmă, e un timp pierdut. Şi timpul pierdut este și moartea sufletului. Pierderea timpului este moartea sufletului. Şi tehnica aceasta a venit tocmai pentru acest fapt: să-i furăm omului timpul! Să nu se mai ocupe de cele duhovniceşti, să nu mai aibă [si preocuparea aceasta].

A venit concepţia asta materialistă peste noi, unde omul nu mai are suflet, are numai trup şi nimic altceva. [Se ingrijeste sa aibe] bunurile de consum, care trebuie să fie la dispoziţie în orice magazin, sau în orice centru de aprovizionare, se duce la Metro și îşi abonează viaţa lui. Merge şapte ore, zece ore, sau douăsprezece ore la un serviciu, vine acasă, se îngrijeşte, în sfârşit, acolo, de o hrană mai puţin sănătoasă – pentru că acum vine și schimbarea genetică a alimentaţiei, vine structura aceasta nouă, din care omul gustă tot mereu.

Omul nu mai are un suport sănătos, să aibă un sirop, să aibă un ghiveci, sa aibă o hrană, o băutură sănătoasă. Ia sticla, o desface, plus că gazele din sticlă te ameţesc, și copilul bea săracul, și bea, îi pune şi la drum să aibă, nu mai are laptele lui natural, nu mai are nici dezvoltarea lui naturală, pentru că doar li se par la oameni [ca sunt naturale].

Citeşte şi:  Sf. Cuv. Paisie Aghioritul: Tot ceea ce face omul se zădărniceşte dacă nu o face din dragoste pentru Dumnezeu şi semenul său. Dacă posteşte şi se mândreşte cum că ar face ceva, se pierde postul său

Si copilul, pe stradă, îl vezi ca umblă după mama, cu sticluţa după el, şi trage din ea. Şi de când e născut copilul [se obisnuieste cu ce] e fals, îndată îi pune suzeta în gură.Trage toată ziua copilul, dar nu iese nimic. Ca şi omul în colectiv: “Băieţi, vă dăm toată muncă voastră, aici este, ogorul, pământul este al vostru. Vă dăm drepturile, vă dăm totul la îndemână, să aveţi. Iată, aveţi club în sat, aveţi sală de distracţie, aveţi sală de conferinţe, toate sunt la îndemâna noastră!” Drepturile omului! Drepturile omului sunt numai promisiuni, dar nu apare nimic în realitate, un drept cu adevărat al lui.

Să treacă pe lume ca o pasăre, să trăiască în libertate deplină, ca o pasăre ce se aruncă la înălţimea cea mai frumoasă, şi de acolo să vadă nimicnicia pământului, să vadă păcătoşenia, să vadă scăderea şi prăbuşirea cu timpul. Pentru că tehnica aceasta noi am luat-o prea devreme, am luat-o prea brusc, aşa, ca să putem rezista împotriva ei. Acum, sigur că omul nostru se vede în faţa televizorului, se vede în faţa calculatorului. Ore întregi se pierd, ore şi zile întregi. Lasă o serie, vine alta.

Vine o ştiinţa, are o revistă. Vin reviste şi-i pun la îndemână alte tablouri, alte curiozităţi, alte sporturi, alte competiţii, mișcări, artişti, şi aşa mai departe, încât omul, săracul, nu mai are nimic în rezistenţa lui, aşa. Nu se mai gândeşte la icoana lui de altădată, nu se mai gândeşte la frumusețea cerului, nu se mai gândeşte la frumusețea pădurilor, nu se mai opreşte la bogăţia extraordinară a ţării noastre. Parcurgeam acum câteva zile prin Ardeal – dom’le, o frumusețe! – si mă gândeam: cum de mai rezistă ţara asta în faţa vecinilor noştri unguri, că de te-ai uita cu binoclul, nu găseşti în zona lor ceva cum e în Ardeal, şi de aceea asaltează ei cu putere ca să poată acapara ţărişoara asta a noastră. Dincolo, Basarabia! Bogăţie extraordinară.

Citeşte şi:  A trecut la Domnul Duhovnicul Mănăstirii ”Adormirea Maicii Domnului” din Odesa, Shiarhimandritul Iona (Ignatenko)

Vinuri extraordinare care nu sunt aşa de duse în lumea rusească. Aici, în Basarabia, e toată viaţa lor, de altfel. Pescuitul, bălţile, şi toate aceste bogăţii, aparţin de ţara noastră. Nenorocirea este că întotdeauna ţara noastră a fost repartizată să fie dirijată de oameni fără inimă. Au o inimă, dar e o inimă secătuită, o inimă din material plastic. Funcţionează ca material, funcţionează ca stare fizică, dar sufleteşte lipseşte totul. De ce? Pentru că copilul nostru nu mai este învăţat cu o spovedanie, nu mai este învăţat să meargă la o biserică, nu mai este învăţat să facă o cântare frumoasă, bisericească, nu mai este învăţat să se adreseze lui Dumnezeu. Şi ăsta este cel mai mare rău care bântuie în ţara noastră și în viaţa noastră materială şi spirituală.

Pr. Iustin Parvu