Neagoe s-a născut în anul 1482, în anul morţii tragice a tatălui său, Bogdan al III-lea cel Tânăr (Ţepeluş). A fost crescut la Glovora (Gorj), de către mama lui, Neaga, şi de influentul boier Pârvu Craiovescu. Cula în care s-a născut, păstrată şi astăzi sub formă de casă întărită pe terasa de răsărit a Motrului, fusese pe acel timp înconjurată de un frumos parc. Din cerdacul acestei aşezări, de unde se poate observa un minunat peisaj, până departe în jos, către Strehaia, este neîndoielnic că şi-a putut iniţia Neagoe gustul pentru frumos.
Fiind din cea mai fragedă tinereţe iubitor de învăţătură, trăit câţiva ani la Constantinopol, precum şi la curtea domnească a lui Radu cel Mare, a avut prilej să se formeze sub toate aspectele. În primul rând a reuşit să continue politica înţeleaptă a lui Radu cel Mare, înlăturând învrăjbirea dintre partidele boiereşti şi să ridice nivelul vieţii sufleteşti a poporului său prin credinţă, cultură şi artă.
Un bun sfetnic l-a avut şi în soţia sa, doamna „Miliţa” sau „Despina”, fiica lui Ioan Brancovici, despotul Serbiei şi nepoata Mitropolitului Maxim.
După moartea lui Vlăduţ, fiul lui Vlad Călugărul, frate cu Radu cel Mare, Craioveştii impun domn al Ţării Româneşti pe Neagoe (1512-1521), fiul lui Pârvu vornicul care, pentru a-şi justifica pretenţia la tron, îşi crează o falsă genealogie: el se dă drept fiul lui Basarab cel Tânăr şi îşi schimbă numele din Neagoe în Basarab. După el, Craioveştii îşi vor spune Basarabi, deşi nicio legătură de sânge nu-i apropia de vechii domni. Izvoarele menţionează că înscăunarea lui Neagoe s-a făcut cu ajutor turcesc. Aceasta a făcut ca obligaţiile sale faţă de turci să fie mari. Supunerea lui Neagoe faţă de Poartă explică temerile transilvănenilor că Neagoe va participa alături de turci la expediţiile acestora în Transilvania. Frământările din Imperiul Otoman împiedică însă astfel de expediţii. Ele îi permit lui Neagoe să ducă o politică de echilibru între turci şi creştini şi să ocupe tronul Ţării Româneşti până la moarte. Urmând în domnie programul politic al lui Radu cel Mare, el caută sa-şi consolideze tronul, pe de o parte, printr-o serie de măsuri interne, iar pe de altă parte, printr-o abilă politică externă.
Cu ajutorul familiei boiereşti din care făcea parte, Neagoe ia o serie de măsuri de gospodărire a ţării, devenite absolut necesare. Din vremea lui se păstrează prima menţiune a stabilirii precise a hotarului dintre Ţara Românească şi Transilvania, în părţile din nordul Olteniei. Cât priveşte hotarul de sud al ţării, a reuşit să lichideze în unele părţi infiltraţiile turceşti la nordul Dunării. În timpul domniei lui Neagoe Basarab se accentuează procesul de separare a averii personale a domnului de cea a statului, se dezvoltă aparatul fiscal al domniei, apar elementele unui aparat administrativ ce semăna cu slujitorimea din Moldova şi care contribuie la întărirea puterii centrale.
Căutând liniştea necesară realizării acestui program de politică internă, în care un rol deosebit îl ocupă problemele culturii, Neagoe s-a străduit să stabilească relaţii de bună înţelegere cu vecinii. Bucurându-se de încrederea turcilor, el a făcut totul ca încă de la urcarea sa pe tron să fie în bune relaţii şi cu regele Ungariei. În cursul domniei, Neagoe desfăşoară o bogată activitate diplomatică, urmând să lărgească legăturile sale politice: el întreţine relaţii cu Polonia, Veneţia şi cu papa. În 1517, împreună cu boierii mari şi mici, Neagoe depune jurământul de credinţă către Ludovic al II-lea, noul rege al Ungariei. Din textul jurământului se vede că închinarea lui Neagoe faţă de rege nu era determinată de dorinţa lui de a rupe legăturile cu turcii, ci era făcută cu scopul de a-şi asigura, în cazul unei eventuale pierderi a domniei, un adăpost în Transilvania. Ca semn al închinării, el stăpâneşte domeniul Geoagiul de Jos, în comitatul Hunedoarei, cu satele şi posesiunile ce ţineau de acesta.
Urmând politica familiei din care făcea parte, Neagoe Basarab a întreţinut relaţii strânse cu Sibiul. De la Neagoe şi rudele sale, prin trimişi speciali, sibienii luau informaţii despre turci. Cu Braşovul, relaţiile domnitorului muntean nu au fost întotdeauna bune; solidarizându-se cu interesele negustorilor şi meşteşugarilor din Ţara Românească, Neagoe se ridică împotriva măsurilor luate de braşoveni faţă de aceştia, ameninţând că va pustii Ţara Bârsei. Relaţiile lui Neagoe cu braşovenii erau încordate şi din cauza sprijinului pe care aceştia îl acordau lui Mircea, fiul lui Mihnea cel Rău, care continua să pretindă pentru sine tronul Ţării Româneşti. Mircea se bucura şi de sprijinul domnului Moldovei, Bogdan, cu care, din această cauză, Neagoe se află de la începutul domniei în conflict. Domnul muntean încearcă şi el mai târziu, în 1514, să sprijine împotriva lui Bogdan pe un pretendent, Trifăilă, care este însă înfrânt, prins şi decapitat.
Domnia lui Neagoe Basarab marchează apogeul puterii Craioveştilor, fiind perioada în care ei îşi sporesc în mod considerabil averile. Marea bănie deţinută de Barbu Craiovescu, unchiul domnului, câştigă mult în importanţă. În cuprinsul Olteniei, marele ban ajunge în posesia majorităţii prerogativelor rezervate domnului. Din această vreme, marele ban devine singurul dregător care avea dreptul de a pedepsi cu moartea. Banul îşi avea oastea sa proprie, formată din elemente de tipul curtenilor, cunoscuţi sub numele de „slugi”. Ca şi domnul, marele ban dăruia cu sate slugile ce se distingeau prin fapte militare. El îşi avea curtea sa, ce o imita pe cea domnească, şi un aparat administrativ propriu.
Organizarea pe care Craioveştii au dat-o Olteniei a contribuit ca această provincie să apară multă vreme ca o individualitate politică cu tendinţe de autonomie.
Trăind în mijlocul unei familii iubitoare şi susţinătoare a culturii şi în preajma unor cărturari vestiţi ai vremii, Neagoe s-a arătat un cald susţinător al fenomenului cultural, atât în ţară, cât şi peste hotare. În anii domniei sale, Ţara Românească era centrul lumii ortodoxe şi adăpostul civilizaţiei bizantine. La curtea sa din Târgovişte au fost introduse fastul şi ceremoniile de la curtea împăraţilor bizantini. În ţară şi peste hotare, el a stimulat iniţiativa de cultură, care avea să dea domniei lui un fast deosebit, rareori atins de domnii Ţării Româneşti.
Alături de această politică de cultură şi în strânsă legătură cu ea, Neagoe Basarab a desfăşurat şi o politică bisericească, atât în ţară cât şi în afara ei. El a continuat activitatea începută de Radu cel Mare, care adusese în ţară pe fostul patriarh ecumenic Nifon, cu scopul de a reorganiza Biserica munteană.
La înscăunarea sa, Neagoe Basarab nu a găsit mitropolit în ţară, căci Maxim Brancovici, trimis fiind de Mihnea cel Rău cu o solie în Ungaria, nu s-a mai întors, din cauza contextului intern nefavorabil. În locul său, Neagoe l-a pus pe Macarie, despre care se crede că nu este nimeni altul decât iscusitul ieromonah-tipograf Macarie şi care a păstorit până la sfârşitul domniei sale.
Însă Neagoe Basarab a fost „fiul sufletesc” al patriarhului şi mitropolitului Nifon, pe care l-a hrănit şi îngrijit pe ascuns, când acesta a căzut în dizgraţia domnitorului Radu cel Mare, asumându-şi un mare risc, deoarece domnitorul a poruncit ca oricine îl va primi pe Nifon în casa sa îşi va pierde viaţa, iar averea lui va trece pe seama domniei.
În anul 1515, la şapte ani după trecerea la cele veşnice a Sfântului Nifon şi după trei ani de domnie a lui Neagoe Basarab, acesta trimite o delegaţie la Muntele Athos, condusă de logofătul Danciu, cu o scrisoare adresată egumenului Mănăstirii Dionisiu, prin care solicita ca moaştele Sfântului Nifon să fie dăruite un timp pentru Ţara Românească. Primind acceptul egumenului, moaştele Sfântului Nifon au ajuns la Mănăstirea Dealu, iar în 1517, în ziua de 16 august, a doua zi după târnosirea Mănăstirii Curtea de Argeş, a avut loc şi canonizarea fostului patriarh ecumenic şi mitropolit al Ţării Româneşti. Trecerea sa în rândul sfinţilor a fost prima canonizare săvârşită pe teritoriul patriei noastre.
Viaţa sa a fost scrisă de Gavriil Protul la îndemnul lui Neagoe Basarab. Din limba greacă, opera a fost tradusă în slavonă, limba oficială de cult în Ţara Românească de atunci, şi ea se găseşte în manuscrisele româneşti împreună cu lucrarea Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Din limba slavonă, Viaţa Sfântului Nifon a fost tradusă în româneşte în timpul domniei lui Matei Basarab, probabil de învăţatul cărturar Udrişte Năsturel.
După ce moaştele Sfântului Nifon au fost ţinute mai multe zile pentru închinarea credincioşilor, din porunca evlaviosului domn, unii boieri, împreună cu mitropolitul Neofit, le-au însoţit înapoi spre Mănăstirea Dionisiu. Ele erau aşezate acum într-un sicriu de argint curat, poleit cu aur şi înfrumuseţat cu pietre scumpe şi cu email. Deasupra sicriului era încrustat chipul Sfântului Nifon, iar jos se afla chipul lui Neagoe în genunchi, rugându-se acestuia.
Racla dăruită de Neagoe Basarab şi în care se păstrează moaştele Sfântului Nifon are forma unei bisericuţe cu cinci turle, lucrată toată în filigran de argint aurit, împodobită cu o friză de email, pe care se află două rânduri de icoane înfăţişând pe Mântuitorul Hristos între Maica Domnului şi Ioan Botezătorul, iar de o parte şi de alta şi în rândul de dedesubt, aflându-se prooroci şi sfinţi. Pe o fâşie îngustă este încrustată în greceşte următoarea pisanie: „Aceasta cinstită şi sfântă raclă este a prea sfinţitului arhiepiscop al Constantinopolei, Romei celei Noi şi Patriarh Ecumenic chir Nifon. S-a pus la cale şi s-a săvârşit întru Hristos Dumnezeu, de către Prea credinciosul şi iubitorul de Hristos Domn Neagoe. Patriarhul a adormit acolo în venerata şi sfânta mănăstire a cinstitului Înainte Mergător şi Botezător Ioan. (S-a făcut) la anii 7023 (1515)”.
Primind racla cu moaştele Sfântului Nifon, obştea de la Mănăstirea Dionisiu, profund mişcată de darurile primite de la domnul Ţării Româneşti, a hotărât să-i trimită lui Neagoe Vodă în dar capul Sfântului şi o mână. Mai târziu, Neagoe Basarab a dăruit moaştele primite ctitoriei sale de la Argeş, unde, între icoanele aşezate în pronaosul bisericii, a pus şi chipul Sfântului Nifon, ferecat cu aur şi cu pietre scumpe. Moaştele Sfântului Nifon au stat în biserica Mănăstirii de la Curtea de Argeş până în anul 1949, când au fost duse în Biserica Sfântul Dumitru, Catedrala Mitropoliei Craiova.
Sursa: jurnal spiritual
