Primele cartele electronice pentru membrii de sindicat „SINDICARD” vor fi eliberate în luna decembrie – această decizie a fost adoptată în cadrul întrevederii de lucru a conducerii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) şi a băncii comerciale “UNIBANK” S.A., comunică vineri AŞ Novosti-Moldova cu referire la comunicatul de presă al CNSM.
Proiectul pilot prevede emiterea a 20 mii de cartele, cu care membrii de sindicat vor beneficia de reduceri cuprinse între 3% şi 30% la achitarea costurilor pentru servicii de taxi, benzinării, companii de asigurări, supermarkete, magazine de construcţii, restaurante, săli de fitness şi la multe alte servicii. Pe lîngă faptul că în acest mod beneficiarul îşi va legitima apartenenţa la sindicat, aceasta va servi drept card de debit, dar şi de reduceri la un şir de produse şi servicii prestate de către partenerii proiectului.
Potrivit spuselor lui Oleg Budza, preşedintele CNSM, „realizarea şi lansarea cartelei electronice unice a membrului de sindicat este parte a programului de dezvoltare a sindicatelor, adoptat la Congresul II al CNSM din 7 iunie 2012 şi reprezintă o nouă etapă în modernizarea mişcării sindicale din ţară. În afară de aceasta, inovaţia este încă o modalitate de luptă cu salariile în plic, ca prioritară în activitatea CNSM, ea va atrage în rîndurile sindicatelor noi membri. Doar cartela electronică îi va permite deţinătorului să obţină o economie substanţială a propriilor finanţe”, – a specificat el.
Ghenadie Cernei, vicepreşedintele BC “UNIBANK” S.A., care a participat la şedinţă, a specificat că „proiectul “SINDICARD” este unic în ţara noastră şi face parte din sistemul internaţional de plăţi „Master Card”. În afară de reduceri, membrii de sindicat vor mai putea, la dorinţă, să beneficieze şi de linie de creditare în condiţii preferenţiale”.
Vladimir Lefteroglo, şef al secţiei operaţiuni cu carduri, din cadrul „UNIBANK” S.A., a spus că în prezent un şir de companii au devenit parteneri ai proiectului şi că se duc negocieri şi cu alte companii pentru a lărgi gama de servicii acordate membrilor de sindicat. În afară de aceasta, el a declarat că în timpul apropiat va fi creat un site special, dedicat membrilor de sindicat, posesori ai cartelei, unde va fi publicată lista punctelor comerciale care vor oferi reduceri, valoarea concretă a acestora şi alte informaţii utile.
Ion Bumbac, responsabil de implementarea proiectului „SINDICARD” din cadrul CNSM, a informat că actualmente peste 6000 de membri de sindicat au depus cereri pentru a primi cartela şi a beneficia de facilităţile oferite de partenerii proiectului. El a amintit de asemenea că cartela „SINDICARD” se va elibera în baza plăţii cotizaţiei de membru şi va avea o valabilitate de cinci ani şi poate fi reînnoită la expirarea perioadei de valabilitate. Beneficiarul – membru de sindicat va achita doar 20 lei pentru card, iar restul costurilor vor fi suportate de CNSM şi “UNIBANK” S.A.
Agenția de știri Moldova
Ce mai este si asta? 😀 ridicol, atitea prostii se lanseaza anul acesta..