Adevăratul sens al lui „căutați și veți afla”

VIII. 1. Vin așadar la acea expresie pe care și ai noștri o pun înainte pentru a-şi înteți curiozitatea, și ereticii le-o vâră în minte pentru a le inocula meticulozitatea. 2. Scris este, spun ei: „Căutați și veți afla” [ Mt 7, 7]. 3. Să ne aducem însă aminte când anume a rostit Domnul acest cuvânt. Cred că la începuturile învățăturii Lui, întrucât până atunci toți se îndoiau dacă era Hristosul, pentru că până atunci nici Petru nu-L proclamase Fiul lui Dumnezeu [Mt 16, 13-16], și nici chiar Ioan însuși nu era încă sigur de aceasta. 4. Pe drept cuvânt, așadar, s-a spus atunci:” Căutați și veți afla”, când încă trebuia căutat ceea ce nu era cunoscut încă, iar acest lucru se referea la iudei. 5. Căci pe ei, care aveau unde să -L caute pe Hristos, îi privește întreg cuvântul acelei ironizări: 6. ” Îl au pe Moise și pe Ilie” [ Lc 16, 29], adică Legea și profeții, care vorbeau mai înainte de Hristos, după care altundeva spune deschis: „Cercetați scripturile , în care nădăjduiți mântuirea, fiindcă ele vorbesc despre Mine!” [In 5, 39]; acest lucru vrea să -l spună : „Căutați și veți afla” 7. Pentru că și cele ce urmează e limpede că se adresează tot iudeilor: „Bateți și vi se va deschide!”[Mt 7, 7]. 8. Anterior iudeii fuseseră aproape de Dumnezeu, după care, scoși afară din pricina fărădelegilor, au început să fie în afara lui Dumnezeu. 9. Păgânii însă nu fuseseră niciodată aproape de Dumnezeu, nefiind decât „o picătură dintr-un vas” și un „fir de praf dintr-un arie” [Is 40, 15] și întotdeauna afară. 10. Și în acest fel cine a fost întotdeauna afară cum va bate oare acolo unde n-a fost niciodată? Cunoaște oare ușa prin care nici n-a fost primit, nici n-a fost aruncat afară cândva? Nu va bate mai degrabă cel care știe că a aflat înăuntru și a ajuns afară, și care cunoaște ușa? 11. Chiar și „Cereți și veți primi” [Mt 7, 7] se potrivea celui ce știa de la cine trebuie să ceară și de la cine i se făgăduise ceva, și anume de la Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacob, pe care păgânii nu-L cunoșteau nici pe El, nici vreo făgăduință a Lui. 12. De aceea grăia [Hristos] către Israel: ” Nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel” [Mt 15, 24] 13. Nu aruncase încă la câini pâinea fiilor [Mt 15, 26] , nici nu le poruncise să umble în calea păgânilor [Mt 10, 5]. 14. Dacă la sfârșit a poruncit [apostolilor] să meargă să învețe și să boteze neamurile păgâne [Mt 28, 29] , ei trebuiau să-L urmeze pe Duhul Sfânt Mângâietorul, care trebuia să-i conducă la tot adevărul [In 16,15]. Şi face acest lucru prin Acela.15. Căci dacă înșiși apostolii, meniți să fie dascăli păgânilor, trebuiau să urmeze ca unui Învățător Mângâietorului, cu mult mai mult a ajuns de prisos acel „Căutați și veți afla” cu referire la noi, la care învățătura urma să vină prin apostoli, iar la apostolii înșiși prin Duhul Sfânt. 16 Căci deși toate spusele Domnului au fost rânduite pentru toți și au ajuns la noi prin urechile iudeilor, cele mai multe fiind însă îndreptate spre persoanele lor, nu au pentru noi puterea unui sfat, ci sunt doar un exemplu.

IX. 1. Fac acum de bunăvoie un pas înapoi de la această poziție. Să admitem că acel „Căutați și veți afla” este spus pentru toți. Deși aici sensul corect cere să fie stabilit în mod riguros cu cârma interpretării. 2. Nici un cuvânt dumnezeiesc nu e atât de descusut și revărsat, încât să trebuiască să fie apărate doar cuvintele fără să fie stabilită rațiunea cuvintelor. 3. Dar mai întâi propun acest lucru: Hristos a dat drept învățătură un lucru unic și sigur, în care trebuie să creadă în orice chip păgânii, și pe care de aceea trebuie să-l caute ca să poată crede în el, atunci când îl vor găsi. 4. Dar nu poate exista o căutare infinită a unui lucru unic și sigur, prin urmare, trebuie să-l cauți până îl găsești și să crezi atunci când îl găsești,  și nu e nevoie de nimic mai mult decât să păzești ceea ce ai crezut. Pe deasupra, să mai crezi și aceasta: că nu e nimic de crezut, deci nici de căutat, atunci când ai găsit și crezut ceea ce ai fost învățat de El, care nu-ți poruncește să mai cauți altceva decât ceea ce ceea ce a învățat El. 5. Dacă se îndoiește cineva de aceasta, i sale va dovedi că la noi se găsește ceea ce a învățat Hristos. 6. Până atunci,  cu încredere în această dovedire, îi previn pe unii că nu trebuie să caute dincolo de ce au crezut, adică de ceea ce au crezut, adică de ceea ce au trebuit să caute, ca să nu interpreteze fără disciplina rațiunii acel „Căutați și veți afla”.

X. 1. Iar rațiunea acestei ziceri stă în trei puncte: în obiect, în timp și în măsură. În obiect, ca să vezi ce anume trebuie căutat; în timp, ca să știi când anume; în măsură, ca să știi până unde. 2. Așadar trebuie căutat ceea ce a învățat Hristos cât timp nu îl găsești și până îl vei găsi.  L-Ai găsit însă atunci când ai crezut. 3. Căci n-ai crede dacă n-ai găsi, cum n-ai căuta decât ca să găsești. 4. Așadar, căutând ca să găsești și găsind ca să crezi, crezând ai pus capăt oricărei prelungiri a căutării și găsirii. 5. Această măsură ți -o stabilește însăși rodul cercetării. Acest șanț ți l-a trasat Însuși Cel care nu vrea ca tu să crezi altceva decât ce-a învățat El, și deci nici să cauți altceva. 6. De altfel, dacă întrucât atâtea alte învățături au fost date de alții, trebuie să le căutăm atât cât să le putem găsi,  vom căuta atunci mereu și nu vom mai crede niciodată. 7. Căci unde va mai fi capătul căutării?  Unde va mai fi punctul fix al credinței?  Unde va mai fi încheierea găsirii? La Marcion [n.r. eretic] ? Dar și Valentin [ n.r. eretic] ne propune : „Căutați și veți afla”. La Valentin? Dar și Apelle [n.r. eretic] m-a învățat cu aceleași cuvinte. Iar Erbion [eretic], Simon [n.r. eretic] și toți pe rând n-au altceva prin care să mi se vâre în suflet ca să mă ducă la ei. 9. Nu voi fi astfel liniștit niciodată, întrucât peste tot dau de acel ” Căutați și veți afla”, ca și cum nicăieri și niciodată nu aș fi pus mâna pe lucrul pe care l-a învățat Hristos, care trebuie căutat și e necesar să fie crezut.

XI.  1. Rătăcește nepedepsit dacă nu greșește, deși chiar faptul de a rătăci înseamnă a greși;  cutreieră nepedepsit cel ce nu părăsește nimic. 2. Dar dacă am crezut o dată în ceea ce a trebuit să cred și cred totuși că mai trebuie să caut și altceva, înseamnă că sper că trebuie să găsesc și altceva, și în niciun chip n-aș spera altceva decât fie dacă n-aș crede eu care păream să cred, fie am încetat să mai cred. 3. Și altfel, părăsindu-mi credința, voi fi găsit tăgăduitor al ei. Voi spune-o într-un cuvânt: nimeni nu caută decât fie cel ce nu a avut, fie cel ce a pierdut. 4. Bătrâna aceea pierduse una din cele zece drahme ale ei și de aceea o căuta; dar când a găsit-o, a încetat să mai caute [Lc 15, 18]. 5. Vecinul n-avea pâine și de aceea bătea;  dar când i s-a deschis și a primit a încetat să mai bată[ Lc 11, 5]. 6. Văduva se ruga de judecător să o asculte, pentru că nu era primită; dar când a fost ascultată,  n-a mai stăruit[Lc 18,6]. 7. Există, așadar, un sfârșit al căutării,  al baterii și al cererii; căci spune [ Scriptura]: „Celui ce cere i se va da, celui ce bate i se va deschide și cel ce caută va găsi ” [Lc 11,9; Mt 7, 8]. 8. Va vedea cel ce caută mereu, pentru că nu va găsi;  căci caută acolo unde nu va găsi.  9. Va vedea cel ce bate mereu,  pentru că nu i se va deschide niciodată;  căci bate acolo unde nu e nimeni. 10. Va vedea cel ce cere mereu, pentru că nu va fi auzit niciodată;  căci cere de la cel care nu aude.

XII. 1. Dar chiar admițând că trebuie să căutăm și acum, și întotdeauna, unde anume însă trebuie să căutăm? La eretici, unde toate sunt străine și potrivnice adevărului nostru și de care suntem opriți a ne apropia? 2. Care slugă va nădăjdui hrană de la un străin, ca să nu zic de la un dușman al stăpânului ei ? Care soldat cere daruri și soldă de la regi nealiați, ca să nu zic dușmani, dacă nu un dezertor, transfug și rebel? 3. Chiar și bătrâna aceea și-a căutat drahma sub acoperișul ei, chiar și cel care bătea a lovit la ușa vecinului, chiar și văduva aceea făcea apel la un judecător neduşman, chiar dacă aspru. 4. Nimeni nu poate fi învățat de acolo de unde e dărâmat;  nimeni nu este luminat de lucrul de care este întunecat. 5. Să căutăm, așadar, în ce este al nostru, de la ai noștri și pentru ce e al nostru;  dar și aceasta numai întrucât poate fi pusă în chestiune cu păstrarea regulii de credință [ a Crezului].

Tertulian din Cartagina (†226), Despre prescrierea ereticilor, Canonul ortodoxiei, Canonul apostolic al primelor secole, Editura Deisis, 2008, p.  517-520