Răsfoind unele ziare descoperim multe anunţuri care fac cunoscut că diverse persoane pot rezolva toate problemele, pot îndepărta toate necazurile.

Observăm că vrăjitoarele zilelor noastre s-au adaptat vremurilor contemporane, „nu mai zboară pe mătură“, ci vorbesc la telefon şi îşi fac reclamă în ziare. Mai mult, în anunţurile publicate, se precizează că ele lucrează cu magie albă, care face bine oamenilor. Folosesc agheazmă, cruci şi icoane. Adevărul este că magia nu are culori. Nu există magie albă sau neagră, ci magie sau vrăjitorie. A spune că magia albă face bine este de fapt o capacană pregătită „celor slabi de înger“, care sunt şovăielnici în credinţă.

Descântecele sunt foarte vechi şi reprezintă o formă de superstiţie pe care cei ce le practică le pun în legătură cu magia albă, deoarece, după părerea păgânilor şi a unor creştini necunoscători, ele se fac spre a vindeca de boli şi a alunga spiritele rele.

Descântecul este o practică ocultă condamnată de Biblie şi de Sfânta Biserică: „Să nu se găsească la tine de aceia …descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morţii, căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face aceste“.

Necazurile ne sunt îngăduite pentru a ne curăţi de păcate. Îndemnul Mântuitorului este: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea“. Mântuitorul, urmat de Sfinţii Apostoli, Sfinţii Mucenici au primit multe necazuri şi prin ele se cuvine să trecem şi noi, cei care urmăm lui Hristos, căci nu este altă cale de mântuire. Nu putem dobândi bucuria mântuirii până nu gustăm mai întâi din paharul suferinţei şi al necazurilor vieţii. De suferim mult, puţin sau deloc, important este ca suferinţa să ne fie mijloc de creştere duhovnicească. Creştinul, în faţa suferinţelor şi a necazurilor, îşi aminteşte de cuvintele Domnului Hristos: „Fără mine nu puteţi face nimic“.

***

Pe lângă vrăjitoria propriu-zisă, înţeleasă ca invocare a diavolilor pentru a descoperi lucruri ascunse, chiromanţie şi spiritism, se întâlnesc şi alte forme de vrăjitorie. Astfel, întâlnim ghicirea prin măruntaiele animalelor, numită „iconoscopie“. În acest fel de vrăjitorie intră şi visele, zodiile, ceasurile bune şi rele, ghicirea prin membrele trupului, numită şi prevestire (ţiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mâncărimea palmelor).

Purtarea la mână sau la piept a unor semne satanice, aţe, chei, obiecte (amulete) sau bucăţi de stofă vopsite spre păzirea de boli, de primejdii şi de pagube, după ce mai întâi s-a invocat asupra lor puterea diavolului, nu sunt recomandate creştinilor. Chemătorii de demoni (clindonii) sunt cei ce ghicesc cele viitoare, prin chemarea diavolilor.

Între aceştia se numără cei ce fac focuri înaintea caselor şi sar prin foc, ghicitorii din pântece, precum şi cei ce ghicesc în măruntaiele animalelor sau iau mana vitelor.

Astrologia este o vrăjitorie practicată din cele mai vechi timpuri până astăzi. Prin astrologie se înţelege ghicirea celor viitoare, prin mişcările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor şi ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie.

Dependenţa de aceste forme ale vrăjitoriei este dată şi de atitudinea superstiţioşilor, care se tem de tot felul de influenţe nefaste şi adoptă atitudini diferite pentru a le evita, realitate surprinsă şi de Clement Alexandrinul: „Fără Dumnezeu este cel care nu crede că este Dumnezeu, iar superstiţios este cel care se teme de demoni, cel care îndumnezeieşte totul – şi lemnul şi piatra – cel care face rob duhul omului, care nu trăieşte în chip raţional“.

Alexandru Mihăilă