Pantele alunecoase ale regimului de eutanasie din Olanda încep să meargă ca pe roate pe măsură ce sunt unse cu sânge – şi acum, chiar unii dintre cei care au lucrat în industria morţii ani de zile încep să se simtă stânjeniţi fiindcă Moartea anexează tot mai multe teritorii, în timp ce cei însărcinaţi cu apărarea celor vulnerabili de-abia rostesc o şoaptă de protest.

Berna von Baarsen, specialist în etică medicală în Olanda de Nord care a făcut parte dintr-o comisie olandeză regională de evaluare a eutanasiei care stabilea dacă uciderile au fost săvârşite legal, a demisionat în ziua de Anul Nou ca răspuns la o lege olandeză care permite ca pacienţii cu demenţă ,,care nu-şi dau acordul” să fie ucişi de medici.

Pentru ca atât de mulţi oameni să fie ucişi în mod legal, mai întâi trebuie să fie ucis limbajul însuşi. Persoane ,,care nu-şi dau acordul” înseamnă, bineînţeles, pur şi simplu a ucide pe cineva împotriva voinţei sale. Dar persoane ,,care nu-şi dau acordul” sună mult mai plăcut, ca şi cum ar fi încălcată vreo curtoazie frivolă, nu sfinţenia vieţii umane. Sau, în limbajul alunecos al articolului 2.2 din legea olandeză de eutanasie:

,,Dacă un pacient de 16 ani sau mai mult care nu mai este apt să-şi exprime voinţa, dar care înainte de a ajunge în această stare a fost socotit capabil să facă o evaluare rezonabilă a propriilor sale interese, a făcut o declaraţie scrisă în care solicită ca viaţa lui să fie încheiată, medicul se poate conforma cu această cerere cu excepţia situaţiei în care are motive bine întemeiate să refuze să facă aceasta”.

Berna van Baarsen, care a petrecut un deceniu contrasemnând ucideri de toate felurile, a tras în cele din urmă linia şi a părăsit comisia când a venit vremea ca ea să parafeze uciderile persoanelor vârstnice cu demenţă.

,,Nu cred că o declaraţie scrisă de intenţie poate înlocui o solicitare orală pentru pacienţii incapabili cu demenţă avansată”, a spus ea unui periodic. Notaţi că ea nu se opune uciderii tuturor pacienţilor incapabili; dacă ei au cancer şi şi-au exprimat anterior o dorinţă pentru eutanasie, dar apoi intră în comă, ea este de acord cu eutanasierea lor. Ea spune că este aproape imposibil ca, în cazul unei persoane cu demenţă, aprobarea eutanasiei să se facă potrivit legii.

,,Această boală este mai schimbătoare şi pacienţii adeseori trăiesc mai mult. Se pot întâmpla multe lucruri în cursul acestei perioade. De exemplu, un pacient ar putea spune că ar vrea să fie eutanasiat dacă nu îşi mai recunoaşte rudele. Acest lucru s-ar putea întâmpla. Dar la o vizită următoare, pacientul poate încă să-şi recunoască partenerul sau copiii. Care este momentul potrivit pentru a permite eutanasia ?”

Adevărul urât este că adeseori cea care hotărăşte este familia pacientului vârstnic. Într-un caz înspăimântător petrecut recent, o femeie vârstnică cu demenţă – care ducea o viaţă plăcută într-un azil – a fost executată de un medic care a decis că starea ei se înrăutăţise suficient de mult pentru a o ucide. I-au fost strecurate somnifere în cafea, dar ea s-a trezit şi a încercat să se opună procedurii. Medicul a poruncit rudelor să o imobilizeze în timp ce el i-a făcut injecţia letală şi femeia a murit. O comisie olandeză l-a dezvinovăţit de orice infracţiune anul trecut.

Poate că Berna van Baarsen a avut acel exemplu în minte când a explicat că după un deceniu de saci pentru morţi, ea s-a trezit în cele din urmă că are prea multe cadavre la activ: ,,În acest stadiu, este fundamental imposibil să stabileşti că pacientul suferă într-un mod insuportabil pentru că el nu mai poate să explice [cum stau lucrurile]”, spune ea.

Uneori pacienţii se comportă agresiv după ce au fost primiţi într-un azil, chiar strigă că vor să plece. ,,Este într-adevăr posibil ca pacientul să sufere în mod insuportabil”, recunoaşte ea. ,,Dar se aplică acelaşi lucru unui vieţuitor dintr-un azil care şade tăcut într-un colţ ? Dacă nu sunteţi pe deplin siguri, nu puteţi presupune că suferă insuportabil”.

Berna van Baarsen nu este singurul membru dintr-o comisie de verificare a cazurilor de eutanasie care a demisionat în urma unor controverse privind interpretarea legii. În urmă cu 3 ani, medicul etician Theo Boer de asemenea a demisionat şi a devenit un critic aspru al sistemului olandez de eutanasie.

Adevărul simplu este că aceste legi ale eutanasiei vor ajunge în mod inevitabil la concluzia lor logică: sinucidere la cerere pentru oricine vrea. Olanda ia deja în calcul legislaţie care va permite persoanelor vârstnice care depăşesc o anumită vârstă să se sinucidă cu ajutorul statului când ei hotărăsc că ,,au terminat de trăit”, şi probabil că lucrurile nu se vor opri aici. Aşa cum am scris anul trecut, împreună cu colegul meu Blaise Alleyne, într-o broşură apologetică, Ghid de dezbatere a sinuciderii asistate, societăţile vor căuta fie să asigure prevenirea sinuciderii, fie sprijin pentru sinucidere. De îndată ce noi am legiferat premisele pentru vătămarea de sine ultimă şi am dat medicilor dreptul de a ucide, noi am pornit în jos pe panta unui drum foarte periculos.

Şi aşa cum am văzut în cazul Olandei, drumul poate sfârşi cu rudele imobilizând o femeie în vârstă ce se lupta pentru viaţa ei, care băuse fără să ştie o ceaşcă de cafea în care i s-au pus somnifere, dată ei de prieteni cu zâmbetul pe faţă, şi s-a trezit ca să afle că medicul ei încerca s-o omoare. Ea s-a luptat pentru viaţa ei, dar în van. Acul a înţepat braţul, otrava a pătruns în trupul ei bătrân, şi gata. Cuvântul ,,eutanasie” înseamnă în limba greacă ,,moarte bună”. Ce glumă extrem de crudă !

Sursa: www.lifesitenews.com, 29 ianuarie 2018, Turning Dutch doctors into executioners has led to suicide on demand