Majoritatea grădinițelor dar și a școlilor din Republica Moldova nu acceptă la studii copiii nevaccinați. La o grădiniță din capitală, administrația spune că a făcut o excepție pentru că părinții copilului obținuseră acordul Ministerului Educației pentru a fi primit la studii fără vaccin.

Mai mulți părinții consideră că își supun odraselele numeroaselor riscuri de sănătate. Părinții copilului au fost nevoiți să bată la ușa a numeroase instituții medicale ca să obțină accesul la studii.

Citeşte şi:  Pe langa avocatul poporului, va exista si un avocat pentru drepturile copilului

Un ordin al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport din mun. Chișinău face referire la Legea cu privire la Sănătatea Publică, care condiționează toți copiii să se vaccineze.

În adresa Centrului pentru Drepturile Omului au parvenit peste o mie de plângeri prin care părinții cer anularea acestei prevederi, deoarece încalcă dreptul copiilor la educație. Până la finele acestui an, Curtea Constituțională ar trebui să se expună dacă această prevedere este constituțională.

Citeşte şi:  Reguli NOI pentru înmatricularea mașinilor

Majoritatea grădinițelor care au înregistrat la studii copii nevaccinați au fost sancționați de Centrul pentru Sănătate Publică, afirmă jurista Ministerului Educației, Rodica Josanu. Administrația grădiniței unde învață un copil nevaccinat nu a dorit să vorbească în fața camerei de luat vederi, din frică ca va avea aceeași soartă.

[youtube]http://youtu.be/zJOG1h3c3qQ[/youtube]

Natalia Ghilașcu