Administraţia Starnet refuză să-şi asume vreo vină pentru incidentul de la sfârşitul săptămânii trecute când datele cu caracter personal ale clienţilor săi au fost publicate pe Internet. În plus, compania nu-şi va despăgubi clienţii care au fost prejudiciaţi.
Într-o postare pe o reţea de socializare, directorul companiei Alexandru Machedon susţine că doar o mică parte din baza de date a fost publicată. Mai mult, el susţine că e vorba de o bază învechită şi îşi exprimă îndoiala că datele publicate ar fi cu caracter personal, deşi tot el recunoaşte că nu ştie ce spune legislaţia la acest capitol.
”Multe din aceste date furate si publicate pe Internet, în Europa și USA nu se Clasifica ca Date cu Caracter Personal”, scrier Machedon, ca mai apoi să recunoască faptul că nu cunoaşte ce prevede legislaţia europeană în acest domeniu. ”Eu voi analiza mai detaliat legislatia UE si voi vedea ce scrie la ei despre clasificarea datelor cu caracter personal, pentru ca anumite date sunt deschise și nu există nici o problemă”.
Totodată, el spune că baza de date publicată este învechită, informaţie infirmată de internauţi. ”Bază de date învechită? Adică din 15 februarie anul curent undeva? Doar asta e data ultimului user înregistrat în tabelă…”
De asemenea, oamenii fac referire la declaraţiile lui Machedon că nu vor fi acordate abonamente gratuite pentru incidentul de săptămâna trecută şi critică faptul că Starnet nu a putut asigura confidențialitatea datelor abonaţilor săi.
”Alexandru, credeam ca Starnet asigură confidențialitatea datelor clienților săi, se pare că am greșit”, scrie un client. Altul spune că îşi face grijă pentru că datele sale ar fi putut apărea pe internet, în timp ce altul nu exclude că Starnet intenţionat ar fi publicat bazele de date ale clienţilor săi.
Sursa: http://moldova24.info