Aducerea Cinstitelor Moaste ale Sfantului Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei

Pe vremea binecredinciosului imparat grec Alexie si a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stapanind in Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici si Vladimir cel de bun neam, domnul Cernicovului, care dupa aceea s-a facut monah, a fost navalire a ismailitenilor contra stapanirii grecesti de pe acea parte de mare, pentru ca, incepand de la Herson, vrajmasii Crucii lui Hristos, au robit pamantul crestin pana la Antiohia si Ierusalim si au pustiit cu foc si cu sabie toate cetatile si satele, bisericile si manastirile; iar pe cei ce au scapat de sabie, barbati, femei si copii, i-au robit si toate partile acelea le-au luat in stapanirea lor. Atunci si cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaste ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiasi agareni.

Aducerea moaştelor Sf. Ierarh Nicolae (Sf. Nicolae de vară)

Toate acestea s-au facut insa cu voia lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre cu care maniem foarte mult pe Domnul si intaratam pana la amaraciune indelunga Lui rabdare, precum zice pentru cei pacatosi in psalmi: Amarat-au pe Cel Preainalt… Pentru ca, Dumnezeu prea mult Se mihneste de faradelegile poporului ce vietuieste fara de pocainta; atunci nu cruta nici pe sfintii Sai, nici asculta rugaciunile placutilor Sai; pentru ca a zis oarecand catre Sfantul Prooroc Ieremia: „De va sta Moise si Samuil inaintea fetei Mele, rugandu-se pentru poporul cel ce Ma uraste, sufletul meu nu este catre poporul acesta. Surpat-am pe dansii de la fata Mea, la moarte, la sabie, la foamete si la robie”.

Cu o dreapta manie ca aceasta a lui Dumnezeu, pustiindu-se multe parti grecesti de la rasarit, intre care a fost si Lichia, cu cetatea ce se numeste Mira; prin aceasta a voit Domnul, sa se aduca cinstitele moaste ale Sfantului Nicolae, placutului Sau, din cetatea cea pustiita, Mira, in cetatea cea cu popor, care se numeste Bari, si care este in Italia. Astfel, moastele unui luminator ca acesta al lumii, al carui sfant suflet petrece intru cetele ceresti cu cinstea cea vrednica, n-a voit sa fie pe pamant cu cinstire sub obroc. Si ca izvorul cel pururea curgator al minunilor celor de tamaduiri sa nu fie lipsit de cei ce scot dintr-insul; iar pe de alta parte, ca si Apusul, sa nu se lipseasca de facerile de bine ale lui Dumnezeu, care se dau prin mijlocirile marelui arhiereu.

Aducerea acestor sfinte moaste s-a facut intr-acest fel: „Unui preot care locuia in cetatea Bari, om drept, cinstit si cucernic, i s-a aratat inainte Sfantul Nicolae, zicandu-i: „Mergi si spune poporului acestuia si la tot soborul bisericesc ca, ducandu-se in Mira, cetatea Lichiei, sa ia de acolo moastele mele si, aducandu-le aici, sa le puna in aceasta cetate a Varului, pentru ca nu pot sa fiu in acel loc pustiu; asa voind Domnul Dumnezeul meu”.

Preotul, sculandu-se dupa vedenia aceasta, a mers in biserica si a spus clerului bisericii si la tot poporul aratarea Sfantului Nicolae, ce o vazuse in acea noapte. Iar ei, auzind acestea, s-au bucurat mult, zicand: „Astazi a preamarit Domnul mila Sa, spre poporul Sau si spre cetatea noastra”. Deci, degraba au randuit trei corabii si au ales niste oameni vestiti si tematori de Dumnezeu, dandu-le lor din sfintita randuiala cateva fete cinstite, ca sa mearga pentru aducerea sfintelor moaste ale marelui Arhiereu Nicolae. Deci, socotind ei lucrul calatoriei lor, au gandit, ca nu in loc de cistigarea cea dorita a moastelor celor facatoare de minuni, sa li se intample lor ceva impotriva. Deci, luand asemanare negutatoreasca, ca si cum ar face ei o negutatorie si ca sa nu le impiedice calea marii oarecare popoare, au umplut corabiile lor cu griu si au plecat, facandu-se ca merg la negutatorie. Astfel, calatorind cu buna sporire, au ajuns mai intai la Antichia unde, vanzandu-si griul dupa obiceiul negutatoresc, au cumparat alte lucruri.

Apoi, auzind de la alti negustori venetieni, care venisera mai inainte din alte parti, cum ca si ei au de gand sa mearga la Lichia, in cetatea Mirei, pentru moastele Sfantului Nicolae, varenii s-au sirguit, ca sa-i intreaca pe dansii. Deci, mai degraba calatorind si mai iute inotand, fiindca Dumnezeu purtase de grija spre ajutorul lor, au ajuns in latura Lichiei si au stat la malul cetatii Mirelor si, intreband cu dinadinsul de biserica sfantului si despre moastele lui, si-au luat armele, temandu-se ca nu cumva sa-i opreasca pe dansii cineva, si au mers la biserica. Acolo, afland patru monahi, i-au intrebat pe dansii: „Unde se afla moastele Sfantului Nicolae, ca voim – ziceau dansii – sa ne inchinam lor”. Iar monahii le-au aratat lor mormantul in biserica, intru care, ca sub un obroc, zaceau sub pardoseala in pamant, moastele cele tamaduitoare ale arhiereului lui Hristos.

Deci, varenii, dand la o parte pardoseala bisericii si sapand pamantul, au gasit racla sfantului; iar cand au descoperit-o, au vazut-o plina de mir binemirositor, care izvorise din cinstitele lui moaste. Apoi, mirul l-au turnat in vasele lor, iar moastele sfantului, luandu-le cu bucurie pe bratele lor preotii, le-au dus la corabiile lor si le-au pus cu cinste intr-una din ele. Luand ei sfintele moaste, s-au dus cu dansii si doi monahi, iar doi au ramas la locul acela langa biserica. Cu o buna negutatorie ca aceasta si cu cistigul cel fara de pret, varenii, departandu-se de malul Mirei Lichiei in 28 de zile ale lunii lui aprilie, dupa o buna si fericita calatorie, au ajuns degraba in cetatea lor intr-o Duminica, in noua zile ale lunii lui mai, la vremea Vecerniei.

Poporul cel din Bari, instiintindu-se de venirea la dansii a cinstitelor moaste ale marelui placut al lui Dumnezeu, Nicolae, indata a iesit intru intampinarea sfintelor moaste impreuna cu episcopii, cu preotii, cu monahii si cu tot clerul bisericesc, barbati, femei si copii, si multimea a tot poporul, de la mic pana la mare, cu faclii si cu tamaie, cantand si laudand pe Dumnezeu si savirsind cantari de rugaciune arhiereului lui Hristos. Apoi, luand cu bucurie si cu cinste acea nepretuita si duhovniceasca vistierie, au pus-o in biserica Sfantului Ioan Inaintemergatorul, care era langa mare. Si se faceau multe minuni la moastele cele tamaduitoare. Pentru ca schiopii si orbii, surzii si indracitii, cum si cei cuprinsi de tot felul de boli, primeau tamaduiri, atingandu-se de moastele sfantului. Luni de dimineata erau patruzeci si sapte de barbati si de femei tamaduiti; marti, douazeci si doua; miercuri, douazeci si noua; joi dimineata a tamaduit pe un om surd, care fusese cinci ani intr-acea neputinta.

Dupa aceasta, Sfantul Nicolae, arhiereul lui Hristos, aratandu-se in vedenie unui oarecare monah placut lui Dumnezeu, i-a zis: „Am venit cu bunavoia lui Dumnezeu in aceasta cetate, intr-o Duminica, in ceasul al noulea din zi si, intr-acelasi ceas, am dat din darul Dumnezeului, tamaduire la unsprezece oameni”. Aceasta aratare a sfantului, monahul acela a spus-o la toti, spre marirea placutului sau. Dupa aceea, in toate zilele, sfintele lui moaste n-au incetat a da cu minune tamaduire si se dau pana acum, celor ce alearga la dansul cu credinta. Deci, cetatenii Varului, vazand darul cel facator de minuni al moastelor Sfantului parinte Nicolae, curgand dintr-un izvor fara de scadere, au zidit o biserica din piatra in numele lui, mare si frumoasa si au infrumusetat-o cu tot felul de podoabe scumpe.

Dupa aceasta, au ferecat o racla de argint cu pietre de mult pret si au aurit-o peste tot. Iar in anul al treilea, dupa aducerea cinstitelor moaste de la Mira Lichiei la Var, adunind clerici din cetatile si tarile cele dimprejur ale arhiepiscopiei si episcopiei, au facut cinstita mutare a sfintelor moaste ale facatorului de minuni Nicolae din Biserica Botezatorului, in biserica cea noua, zidita din piatra, intru numele lui, in aceeasi zi in care mai inainte le adusesera in Var, de la Mira Lichiei si le-au pus cu racla cea de argint in altar. Iar racla cea veche pe care o adusesera de la Mira Lichiei, au pus-o in biserica, avand in ea oarecare sfinte moaste, pentru inchinaciunea celor ce veneau. Dintr-acea vreme s-a asezat, praznicul aducerii cinstitelor moaste ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, sa se praznuiasca in toti anii, in ziua a noua a lunii mai, cinstind prin acest praznic amandoua aduceri; adica pe cea din Mira la Var si pe cea din biserica Mergatorului Inainte, in biserica cea noua pe care varenii au zidit-o din piatra, in numele Sfantului Nicolae.

Nu numai intr-acea cetate a Apusului, ci si in cetatile si laturile Rusiei, in aceeasi vreme s-a luat obiceiul de a se praznui aceasta aducere, cu buna credinta si cu buna cucernicie din dragostea cea catre Sfantul Nicolae, facatorul de minuni; deoarece si Rusia cea din nou luminata atunci, s-a invrednicit de multe minuni ale Sfantului Nicolae. Dupa ce au trecut citiva ani, dupa buna voire a Sfantului Nicolae – precum s-a aratat in vedenia unui oarecare monah -, i-a poruncit si a pus sub Sfanta Masa in altar, cinstitele lui moaste, care izvorasc totdeauna mir; precum se vede si acum acolo, ca se da spre tamaduirea tuturor bolilor si intru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este preamarit intru sfantul Sau, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Nota: – In prolog, dupa istoria scrisa despre aducerea cinstitelor moaste ale arhiereului Nicolae, se adauga si o sfatuire catre dreptcredinciosi, pe care mai pe scurt, o pomenim si noi, aici, in acest fel: Sa nu te minunezi, iubite cititor, ca a voit Dumnezeu de a mutat trupurile sfintilor din partile Rasaritului la Apus, fiindca navaleau multe rautati de la paganii agareni asupra dreptei credinte; precum asemenea sa nu te minunezi, ca a adus moastele Sfantului Nicolae de la Mira Lichiei la Var.

Aceasta s-a facut, nu pentru cea mai multa dreapta credinta a apusenilor, nici pentru credinta cea rea a rasaritenilor, pentru ca rasaritenii, cu darul lui Dumnezeu, petreceau fara de prihana intru buna credinta a parintilor lor; iar apusenii este aratat ca de la inceputul anului 809, de la nasterea lui Hristos, au scornit un lucru nou in marturisirea credintei despre purcederea Sfantului Duh. Deci, Dumnezeu a trimis trupurile sfintilor Sai de la Rasarit la Apus, ca pe oarecare apostoli vii, care, sfatuiau cu facerile de minuni, pe cei de acolo, sa se intoarca iarasi la marturisirea credintei celei dintai, impreuna cu rasaritenii. Pentru ca minunile nu se fac pentru cei dreptcredinciosi, nici la unii ca acestia se trimit ucenicii lui Hristos la propovaduire, ci prin mijlocul celor blanzi, care merg ca oile prin mijlocul potrivnicilor lor.