Aducerea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan este pomenită în calendarul creștin ortodox la 2/15 august. În aceeași zi, Biserica îi pomenește pe Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian și Dada și pe Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare.

Moaștele Sfântului Ștefan au fost descoperite în timpul Sfântului Mare Împărat și întocmai cu Apostolii Constantin cel Mare (337-377). Descoperirea lor a avut loc la multă vreme după mucenicia îndurată pentru Hristos, când a fost ucis cu pietre de către iudei în primii ani ai Bisericii creștine.

Citeşte şi:  Biserica nu e clanul trădătorilor. Este Turma mică a Poporului Dreptcredincios al lui Dumnezeu

După ucidere, trupul Sfântului Ștefan a stat neîngropat o zi și o noapte, fiind ridicat în ascuns de oameni trimiși de către Gamaliel, conducătorul uneia din principalele școli rabinice ale vremii, care se apropiase de Sfinții Apostoli.

A fost înmormântat în satul acestuia, aflat la o oarecare distanță de Ierusalim, fiind pus într-o peșteră, în mormântul cel nou al lui.

Mai târziu, preotul din sat, pe nume Luchian, a văzut vedenie și încredințat fiind a căutat ajutoare și au săpat, aflând racla în care erau sfintele moaște.

Citeşte şi:  Sf. Ier. Eumenie, episcopul Gortinei, tată al sărmanilor, bogăţie a săracilor şi făcător de minuni prea minunat

Îndată, patriarhul Ierusalimului împreună cu doi episcopi, cu clerul și cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaște, le-au adus la Ierusalim și le-au așezat într-o biserică. După o vreme, racla cu moaștele Sfântului Ștefan a ajuns la Constantinopol.

Troparul Aducerii moaștelor Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Cu împărătească cunună a fost încununat creștetul tău, din chinurile cele pe care le-ai răbdat pentru Hristos Dumnezeu, întâi pătimitorule între mucenici. Că tu, mustrând nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L pentru sufletele noastre.

Citeşte şi:  Sfinții Chiril și Metodie, fraţi care au dus credinţa ortodoxă popoarelor slave din centrul Europei

Condacul Aducerii moaștelor Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Întâi tu ai fost semănat pe pământ de Cerescul Lucrător de pământ, prealăudate. Cel dintâi tu pe pământ ți-ai vărsat pentru Hristos sângele, fericite. Cel dintâi tu cu cununa de biruință de Dânsul ai fost încununat în ceruri, începătorule al pătimitorilor, purtătorule de cunună, cel ce mai înainte decât mucenicii ai pătimit.