Începutul prigonirilor din partea guvernului lui Grigorie Ghica. Călugării sunt acuzaţi de spionaj rusesc. Jandarmi la mânăstire. Stareţul Natanail este destituit de arhimandritul Dumbravă, omul lui Ghica. Călugării sunt siliţi să ridice sinagogă evreilor pe cheltuiala mânăstirii. Izgonirea stareţului Natanail

36. […] Pe la începutul zilelor lunii lui ianuarie, în anul 1855, în vremea aceea pe când era să se pornească cele mai grozave lucrări de guvernul domnului Grigorie Ghica Voievod asupra acestor sfinte mânăstiri şi a fraţilor soborului din ele, pe care toate le-a pornit tirania acelui domn chiar din zilele lunii lui ianuarie, la 30 zile, anul 1855, trimiţând felurite ofise[1] cu forme nr. 617 şi 618, prin miniştrii săi şi prin arhimandritul Antonie Dumbravă, care forme toate aveau duhul acela, ca şi cum sfintele noastre mânăstiri ar fi ţinând spioni ruseşti tăinuiţi prin ele şi cu de acest fel de socotinţe.

În săptămâna cea dintâi a sfântului şi marelui post, la 8 zile ale lunii lui februarie, marţi seara, a venit cu dânsul trimişi nişte batjocoritori în Sfânta Mânăstire Neamţ, fără de veste, cu jandarmi înarmaţi şi au pecetluit chiliile stăreţiei mânăstirii şi chiar şi ale eclesiarhiei întru care eu vieţuiam, aflându-mă eclesiarh mare, precum am zis, şi ale altor cinstiţi părinţi care erau prin ascultările cele mai mari ale mânăstirii, şi cancelaria cea mare a mânăstirii şi cămara obştii cea mare şi la arhivă, şi la bibliotecă. Punând la fiecare uşă jandarmi cu puşti şi baionete.

Cine poate să povestească precum se cuvine batjocurile care au făcut acei miniştri domneşti în mânăstirea noastră, răscolind prin toate dulapurile şi sertarele meselor de prin chiliile ce le-au pecetluit uşile, şi pe sub pături căutând şi, fiindcă nu aflau nimic din acele ce gândeau ei, suduiau cruci şi răscruci călugăreşti. După ce s-au dus aceia, apoi joi, la 24 de zile, a lunii lui februarie, Antonie Dumbravă, arhimandritul cel trimis de Grigorie Ghica, a îndepărtat cu mare batjocură din treapta de stareţ pe părintele nostru arhimandrit Natanail şi s-a pus el însuşi ocârmuitor mânăstirilor acestora.

37. Osebit de toate acestea şi altele ca acestea, tot în anul 1855, prin poruncile domnitorului Grigorie Ghica, cele aduse la mânăstire de bătrânul evreu Iosif Bolocan, la 10 zile ale lunii lui aprilie, măcar şi nevrând, a făcut mânăstirea învoire cu evreii de le-a întemeiat sinagoga evreiască în Târgu Neamţului, pe locul mânăstirii, care şi l-au ales înşişi evreii, cu tot materialul trebuitor, adică piatră, cărămidă, var, nisip şi toată feresteaua[2] trebuitoare şi piroane. Toate acestea scoase, cumpărate, făcute şi cumpărate de iconomia mânăstirii la faţa locului zidirii şi 1200 galbeni zimţi pentru plata lucrului tuturor meşterilor, şi un monah, anume Ghervasie Botoşăneanu, zapciu[3] asupra salahorilor[4].

La toate aceste nelegiuite lucrări, fiindcă mă aflam eclesiarh mare al mânăstirii, vrând-nevrând, a trebuit să fiu împreună-lucrător după poruncă, care lucrări mi-au pricinuit mari dureri sufleteşti, pentru că, din început neînvoindu-ne a o îndeplini pe această nelegiuită poruncă, el, ca cel tare şi puternic, a trimis pe un boier Miloş execuţ în mânăstire de ne-a silnicit pe noi, pe toţi fraţii soborului, spre îndeplinirea acestei porunci, căruia boier, după porunca lui Grigorie Ghica, îi plătea mânăstirea pe fiecare zi câte 2 galbeni austrieci, şi la 2 soldaţi care erau cu el împreună-execuţi câte 1 galben în fiecare zi, osebit de mâncare şi băutură pentru dânşii şi pentru caii lor fân şi grăunţe în vreme de 3 luni de zile, şezând înlăuntrul mânăstirii la arhondaricul cel mare.

38. Văzând domnul Grigorie Ghica cum că spre a sa veşnică pomenire, după a sa dorinţă sufletească şi-a pus lucrare pe aceste nelegiuite porunci, prin asprele măsuri ce a uneltit, iarăşi cu mai cumplite silnicii, prin fiul său Iancu Ghica şi Gheorghie Sturza, care amândoi erau încinşi cu săbii pe lângă sineşi şi care ne îngrozeau pe toţi cu înfricoşate răcnetele lor. Când au intrat în ograda mânăstirii spre a-şi îndeplini dorinţele, pe ale cărora îngroziri eu unul, nemaiputând suferi să le aud, am fugit în sfânta biserică, oftând şi suspinând către Dumnezeu, cerând ajutor dintru înălţime, ei cu lucrările formale din 14 zile ale lunii lui mai nr. 229, 230, 2760, 2762, 2763 şi din luna mai 18 nr. 343, 2974, luna mai 25 nr. 3064, luna mai 28 nr. 363, 367, 3062, 3063, 7895 şi luna mai 29 nr. 3074, care forme toate erau pline de vicleşug şi de otravă ascunsă şi cu nişte prihănitoare ocări asupra alegerii de stareţ ce s-au făcut în anul 1853 în faţa părintelui duhovnic Natanail, fiind el de limbă rusească, au luat de mână acei boieri pe arhimandritul Dionisie Romanul şi l-au pus stareţ acestor sfinte mânăstiri, numindu-l ei singuri ca să şază în strana stăreţească. Care primind cu de acest fel de forme mireneşti treapta cea înaltă a stăreţiei, îndată, cu mare batjocură a izgonit din mânăstire pe fostul stareţ, arhimandritul Natanail.

Reforma lui Cuza. Tunderea în schima mare. Arestarea mitropolitului Sofronie şi a stareţului Gherasim la ordinul lui Cuza

51. […] Dar însă, văzând cu ochii mei tirăniile cele cumplite ce se lucrau atuncea întru sfintele noastre mânăstiri, din poruncile lui Alexandru Cuza, domnului României, şi ale miniştrilor săi şi cu ce dispreţ, la 18 zile ale lunii lui octombrie, în anul 1859, au scos limba slavonească de prin bisericile sfintelor noastre mânăstiri şi au oprit cu totul ca să nu mai pomenească la otpust, preacuvioşii părinţi Antonie şi Teodosie şi ceilalţi făcători de minuni ai Pecerscăi şi slujbele lor împreună, şi a Sfântului marelui cneaz Vladimir şi a fericitei cneaghinei Olga, şi a Sfântului Ierarh Dimitrie, mitropolitul Rostovului, şi a cuvioşilor mucenici Eufimie, Ignatie şi Acachie şi alte răutăţi, şi cum că a desfiinţat tipografia, legătoria de cărţi, fabrica de postav şi de potcafiche şi altele, şi cum, de cu mare batjocură şi fără de ruşine, în anul 1860, în vremea când ceteam eu acatistul Bunei Vestiri în soborniceasca biserică, în sâmbăta săptămânii, atuncea a sfântului şi marelui post, s-a purtat asupra mea fără frica lui Dumnezeu Sofronie Vârnav[5] şi iarăşi văzând la 22 de zile ale lunii lui aprilie cu ce fel de tirănie înconjuraţi de jandarmi au surghiunit pe unii dintre duhovniceştii fraţii noştri, nejudecaţi nicidecum, m-am rugat la preacuviosul arhimandrit şi stareţ Gherasim de a da blagoslovenie şi am primit asupra-mi sfânta şi marea schimă îngerească, a chipului celui desăvârşit monahicesc, la 25 de zile ale lunii lui aprilie, în soborniceasca Biserică a Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos, voind ca întru tot felul de întâmplare să fiu gata.

52. Dar apoi la 26 de zile ale lunii lui iulie cu mare batjocură s-a şi scos din stăreţie preacuviosul părintele nostru arhimandrit şi stareţ Gherasim. Şi în chiliile stăreţiei celei vechi a mânăstirii îndată s-au mutat ieromonahul Petru Gheorghiu, care şi-a adus şi pe maica sa cea trupească şi cu nişte copii mici şi o ţinea cu dânsul în stăreţie şi se făcea mari mişelii atuncea acolo, chiar înlăuntrul ogrăzii mânăstirii. Despre care îmi este ruşine a le mai scrie. Însă a trebuit să le vedem cu ochii şi să tăcem, răbdând îndelung, că nu după multă vreme, cu mare batjocură, înconjurat de jandarmi între puşti şi săbii din porunca domnului României, Alexandru Cuza, a fost surghiunit mitropolitul Sofronie, la 8 zile ale lui noiembrie şi arhimandritul şi stareţul mânăstirilor noastre Gherasim, la 13 zile ale lunii noiembrie, în anul 1860.

53. Mai trecând nu multă vreme după aceste cumplite tiranii, apoi în anul 1861, în zilele lunii lui februarie, venind la mânăstire un amploiat al guvernului, anume Gheorghe Dubău, şi la 9 zile delaolaltă silnicindu-ne cu felurite chipuri îngrozitoare ca să iscălim o hârtie, pe care o adusese scrisă gata cu totul nelegiuită, toţi duhovnicii mânăstirii nu ne-am învoit şi nici ne-am îngrozit de schimonositurile şi loviturile cu picioarele pe pământ şi răcnetele lui Dubău şi aşa s-au dus numai cu o mică hârtie din partea arhimandritului Timotei, care se pusese stareţ după surghiunia stareţului Gherasim.

Vizita ministrului bisericesc Dimitrie Roseti. Călugării formulează o cerere prin care solicită înapoierea averilor mânăstireşti, lucru care le este refuzat cu înverşunare. Începutul risipirii călugărilor

55. Netrecând multă vreme după acestea, apoi tot în anul 1861 a venit la mânăstire Dimitrie Rosăt, ministrul bisericesc, şi a poruncit de ne-am adunat toţi fraţii soborului din sfintele Mânăstiri Neamţ şi Secu şi de pe la schiturile lor cele de pe aproape. Şi vineri, la 21 de zile ale lunii lui iulie, intrând el în chiliile stăreţiei celei vechi, unde ne aflam noi, ne-a zis: ,,Spuneţi-mie mie, călugărilor, ce fel de nemulţumiri mai aveţi şi declaraţi-vă aceasta cu înscris, pentru că eu am putere mai multă decât un mitropolit, fiindcă eu sunt şi asupra mitropolitului şi asupra a toată tagma duhovnicească mai mare”.

Şi noi toţi am făcut o mică declaraţie, cuprinzătoare de aceste ziceri: ,,Domnul ministru ! Fraţii soborului acestor sfinte mânăstiri nu cerem alta, fără numai ca măria sa domnitorul să se milostivească şi să dea fraţilor soborului dreptăţile pe care le-au avut mai înainte aceste sfinte mânăstiri, hărăzite de la binecredinciosul Alexandru Voievod cel Bun şi Ştefan cel Mare şi Bun şi de la ceilalţi preafericiţi domni ai Moldovei”. Şi iscălind-o stareţul şi noi, duhovnicii, şi ierodiaconii, la număr 74, a luat hârtia în mână ministrul, nelăsând să se iscălească mai mulţi şi a început a răcni ca un leu şi a ne ocărî, şi a ne ponegri pe toţi fraţii cu cuvinte proaste şi pline de otravă, numindu-ne pe toţi vânzători patriei şi rusolatri, răi şi vagabonzi din toate părţile lumii şi gelaţi şi hotărându-ne cu aceste cuvinte aşa: ,,Cum că numai atuncea vom dobândi dreptăţile cele vechi ale mânăstirilor noastre pe care le cerem şi le dorim, când ţarul Alexandru Nicolaievici al Rusiei ni le va da. Iar de la guvernul domnului Alexandru Ioan I să nu le nădăjduim vreodată, pentru că el nu va putea acorda acest fel de cereri şi nici nu va putea face una ca aceasta, şi altele a mai zis.

Atuncea duhul a grăit înlăuntrul meu întru acest chip: Vezi pe acest ministru, el ca cel ce se numeşte mai puternic decât mitropolitul, apoi ca şi Caiafa, arhiereu fiind al anului acestuia, a proorocit cum că împăratul Alexandru al Rusiei va da fraţilor Mânăstirilor Neamţului şi Secului toate dreptăţile ctitoriceşti cele dorite, care să folosească nu numai pe fraţii numitei lavre, ci încă şi pe nenumărata mulţime şi aşa trebuieşte, ca precum Mântuitorul nostru, după ce a proorocit acestea, apoi, nu mai umbla pe faţă între iudei, ci s-a dus într-o latură aproape de pustie, aşa, după pilda aceea, se cuvine a lăsa de acum lăcaşul acel vechi şi a alerga în lături în loc pustiu de lăcaşuri monahiceşti, spre a primi dreptăţile ctitoriceşti cele dorite şi ştiute, că întru alt chip nu este scăpare spre liman de mântuire. Şi cunoscând bine cum că acest sfat este trimis de Dumnezeu întru inima şi mintea mea, îndată m-am şi învoit ca aşa să urmez.

56. Apoi, ministrul, tot atuncea când stam pe picioare, între alte cuvinte, a mai răcnit, zicând cum că altădată are să surghiunească numai 74 de călugări pentru totdeauna din mânăstire, fiindcă el a cunoscut că ei sunt pricina a toată nepacea. Şi că nu se dumireşte acum cu ce să trimită pe atâţia la surghiun, fiindcă tiriaschiu a apucat a vinde pe toţi bivolii şi caii. Şi alte cuvinte batjocoritoare şi îngrozitoare. Adică s-a înţeles de orişicine, cum că pe acei ce iscăliseră declaraţia, noi toţi păstorii duhovniceşti ai fraţilor mânăstirii [îi avea în vedere]. Pentru că el, numindu-se creştin, ştia cum că scris este: Bate-voiu păstorul şi se vor risipi oile turmei (Matei 26, 31). Şi aşa se înţelege cum a socotit cum că dacă nu vor fi acei ce au iscălit declaraţia în mânăstire, apoi uşor se vor risipi ceilalţi călugări şi în grabă, prin viclean chip şi drăcească maşinărie, a început a ne depărta din mânăstire pe toţi cei ce am iscălit acea declaraţie. Şi pe alţii i-a dat să fie preoţi prin osebite locuri, iară mie mi-a dat poruncă de m-am dus la moşia Oncea, ca să fiu preot boierului Grigorie Gorovei, posesorului de acolo la cele ce îmi va porunci el şi muierea lui. De unde a treia zi noaptea am fugit pe jos prin ogrădăria foarte mare, de am scăpat, cu ajutorul lui Dumnezeu, de obrăznicia muierească la mânăstire.

SECULARIZAREA AVERILOR BISERICII. Aduceri aminte (1820-1892) de schiarhimandritul Andronic Popovici, duhovnicul şi stareţul Mânăstirii Noul Neamţ

[1] Decret domnesc, hârtie oficială.

[2] Cherestea.

[3] Cârmuitor al unei plăşi (subdiviziune a unui judeţ, în vechea împărţire administrativă a ţării; ocol), subordonat ispravnicului (şi însărcinat cu strângerea dărilor).

[4] În trecut, ţăran scutit de dări, care avea drept unică obligaţie întreţinerea anumitor cetăţi sau drumuri; muncitor cu ziua.

[5] Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţ şi Secu, cartea a VII-a, fila 176 până la 258.