Pe data de 18 februarie 2013 în sala de ședințe a primăriei orașului Hîncești, a avut loc adunarea generală a clerului Episcopiei de Ungheni și Nisporeni. Preasfințitul episcop Petru a prezentat, în decurs de cîteva ore, un raport minuțios privind activitatea misionar-pastorala a membrilor eparhiei precum și o retrospectivă a tuturor Sectoarelor Eparhiale. Raportul preasfințitului Petru poate fi citit pe adresa http://episcopia-ungheni.md/index.php/main/article/7156/ro.
La adunare au fost prezenți și reprezentanții Comisiei Sinodale pe probleme morale și sociale în persoana președintelui – protoiereu mitrofor Victor Pleșca si a secretarei si juristului Bîtcă Elena.
Discursul secretarul comisiei sinodale:
1. Retrospectiva activitătii comisiei sinodale. S-a menționat faptul că sunt restricționate actiunile acesteia prin decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova. În acest sens s-a cerut de la preasfințitul Petru să intervină către Sinod cu propunerea de a fi lărgite împuternicirile Comisiei, astfel încăt deciziile acesteia să nu rămînă doar la nivel de hîrtie.
2. Analiza legilor și actelor normative adoptate pe parcursul anului 2012 care de fapt sunt destructive si vin în contradicție cu învățătura Bisericii.
3. Atitudinea față de deciziile Soborului Arhieresc al BOR. In acest sens s-a subliniat că deciziile unui sobor sunt de jure primite doar în cazul că sunt acceptate de popor. Iar poporul consideră acțiunile soborului ca trădătoare cel puțin din următoarele considerente:
a. Au fost făcute modificări a statutului BOR astfel încît de facto este anulat soborul local. Soborul local fiind cel mai înalt si suprem organ de conducere a Bisericii, reprezentat de mireni, clerici, monani, arhierei a fost limitat în drepturi și practic lichidat de către un organ mai inferior – soborul Arhieresc. Astfel, mirenii si clericii sunt excluși din dezbaterile pe probleme canonice sau teologice, precum și a celor ce țin de curățenia credinței. Și daca potrivit vechiului statut soborul local urma să fie convocat o dată la 4 ani, acum acesta va fi convocat doar la necesitate, adică și la 20 de ani.
Modificările în cauză nu fac altceva decît să deschidă larg poarta spre mușamalizarea activității ecumenice a unor ierarhi separat și a Bisericii în întregime, instaurînd un regim de dictatură arhierească.
b. Documentul despre pozitia Bisericii in legatura cu aparitia si perspectivele dezvoltarii noilor tehnologii de identificare a persoane este unul ce a stîrnit nedumerirea și dezamăgirea în rîndul multor creștini ortodocși.
În conformitate cu acesta, Biserica consideră că implantul unui microcip în corpul uman nu este o încălcare a regulilor duhovnicesti sau lumesti dacă este efectuat cu acordul persoanei!
În cazul în care ne simtim intimidați de actiununile ilegale a autorităților satatele în acest domeniu, Biserica ne trimite să căutăm dreptatea în judecățile lumești! Și despre aceasta doar să informăm arhiereul locului!
Pentru a exclude cazurile de mărturisire individuală, Soborul Arhieresc a decis că mirenii si clericii nu au dreptul să declare daca o acțiune sau alta contravine învățăturii ortodoxe! etc. etc.
Aceste hotărîri au fost votate de către toți arhiereii prezenti la sobor cu excepția mitropolitului Vladimir al Poceaevului care a votat împotrivă și și-a motivat verbal dezacordul.
4. La finele adunării generale a episcopiei de Ungheni și Nisporeni au fost făcute propuneri de a organiza întîlniri în teritoriu si parohii cu scopul de a aduce la cunoștința creștinilor pericolele legislative cu care se confruntă azi Țara noastră.