Într-o mănăstire, un frate a fost acuzat pe nedrept de desfrânare şi acesta a venit la avva Antonie.

Fraţii de la mănăstire au venit să-l cheme înapoi, dar l-au acuzat şi acolo. Iar el se apăra: „Nimic de acest fel nu am făcut“. Din întâmplare, se găsea acolo avva Pafnutie, zis Kefala, şi le-a spus următoarea pildă:

Citeşte şi:  Vremea de acum este numai vremea semănatului, iar în veacul viitor nu va mai fi aceasta

„Am văzut pe malul râului un om băgat în noroi până la genunchi şi venind unii să-i dea mâna, l-au afundat până în gât”. Atunci avva Antonie a zis despre avva Pafnutie: „Iată un om adevărat, care poate să vindece şi să mântuiască suflete”.

Smerindu-se, fraţii şi-au cerut iertare şi, îndemnaţi de părinţi, l-au luat pe fratele lor la mănăstire.