În primele trei luni ale anului, inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor au recepţionat 329 de petiţii, relatează tvrmoldova.md
Prin intermediul apelului telefonic, dar şi aplicaţiei Viber, consumatorii au reclamat calitatea necorespunzătoare a unor produse alimentare dar şi a unor servicii prestate de anumiţi agenţi economici.
Au fost aplicate 43 de sancţiuni şi au fost emise zeci de recomandări pentru a înlătura problemele depistate. Iar în alte 20 de situaţii, petiţiile au fost trimise pentru examinare către alte instituţii de stat.
Inspectorii ANSA îi sfătuiesc pe cetăţeni să cumpere produse alimentare doar din locuri autorizate.