Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor retrage de pe rafturile magazinelor un lot de mâncare predestinată bebelușilor, în urma notificărilor parvenite prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje, scrie Radio Chişinău.
Este vorba de pireu omogenizat ton cu legume și cartofi, de la patru luni, importat din Republica Cehă.
Inspectorii Direcției municipale pentru siguranța alimentelor Chișinău au efectuat un control inopinat la depozit, unde au depistat 480 de borcane cu produsul nominalizat.
Din lotul în cauză s-au prelevat probe, care, în urma analizei de laborator au demonstrat neconformitatea produsului. Distribuția stocului a fost stopată.
S-a inițiat procedura de retragere din rețeaua de comerț a lotului menționat.