Britanicii vor extrage gaze de șist la noi în Moldova, prin fracturare hidraulică.
Ce înseamnă fracturarea hidraulică?
Asta înseamnă că zona respectivă, în rază de câteva zeci de kilometri va deveni nelocuibilă din cauza poluației. Iată cum are loc fracturarea hidraulică:
- Se sapă o sondă la 3 km adâncime;
- Gazele de șist sunt concentrate în multe buzunare mici, spre deosebire de gazele naturale, care se formează într-un singur buzunar. Ca să treacă peste această problemă, se face un mic cutremur la adâncime prin explozii, ca să distrugă buzunarele mici și să se formeze unul singur;
- Ca să fie scoase gazele, în pământ se bagă un amestec de apă cu nisip și cu toxine, sub presiune mare;
- Apa otrăvită se scoate din sondă, și e transportată în camioane la centrale de epurare (pe care noi nu le avem, presupun că apa va fi vărsată într-o carieră părăsită, constituind o bombă ecologică pentru sute de ani înainte).
Pentru o extragere este nevoie de 15000 tone de apă, o sondă poate fi exploatată de 14 ori. Fiecare fractură necesită 200 de tiruri care să transporte materiale de construcție, apă, toxine, etc. Vă dați seama că impactul ecologic este imens?
De unde va fi luată apa? Vor fi secate câteva râuri pentru a băga sub pământ apa din ele. Într-o țară agricolă, care suferă din urma secetelor – extragerea gazelor de șist e un act de genocid.
Nemaivorbind de faptul că din cauza presiunii prin care sunt împinse apa cu toxinele, pereții sondelor crapă, și aceste toxine pătrund în apele subterane, contaminând totul în jur. Vreți să vedeți cum oamenii dau foc la apa din robinete în zonele de extragere? Poftim:
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=4LBjSXWQRV8[/youtube]
Sursa: Badan Blog