NOTĂ INFORMATIVĂ

Asupra proiectului de lege privind modificarea Legii nr. 10-XVI din 03 februarie 2009 cu privire la supravegherea de stat a sănătăţii publice

Proiectul de lege privind modificarea Legii nr. 10-XVI din 03 februarie 2009 cu privire la supravegherea de stat a sănătăţii publice a fost elaborat în vederea armonizării legislaţiei naţionale şi asigurării egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

Avînd drept scop consolidarea drepturilor pacienţilor şi atingerea obiectivelor sistemului sănătăţii şi, anume, a accesului universal pentru toţi cetăţenii la asistenţă medicală, asigurarea accesului echitabil la serviciile de sănătate publică pentru toţi cetăţenii ţării, receptivitatea lucrătorilor medicali la cerinţele pacientului, aplicarea principiului precauţiei în condiţii specifice, se propune a fi modificată redacţia art. 52 al Legii nr. 10-XVI din 03 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice.

Programul vaccinărilor profilactice sistematice în Republica Moldova, adoptat prin Hotărîrea de Guvern a RM din 16.05.2006, prevede imunizarea populaţiei cu 7 vaccinuri pînă la vîrsta de şcolarizare. Iar conform Proiectului Programului de Imunizare pe perioada 2010-2015 se prevede administrarea a 15 vaccinuri pînă la vîrsta de 7 ani.

Deşi, atît instituţiile medicale, cît şi legislaţia permit părinţilor să refuze vaccinarea copiilor, la admiterea în instituţiile educaţionale aceştia sînt obligaţi să dispună de carnetul de vaccinări de la naştere. Drept urmare, dreptul părinţilor este imediat îngrădit prin art. 52, alin. 6 al Legii nr. 10-XVI din 03 februarie 2009 şi anume: „admiterea copiilor în colectivităţi şi instituţii educaţionale şi de recreare este condiţionată de faptul vaccinării lor profilactice sistematice”.

Reieşind din aceste circumstanţe, este evidentă încălcarea unui şir de drepturi fundamentale ale cetăţenilor, în special dreptul la educaţie, întrucît transformă programul de imunizări în unul obligatoriu, fapt care este în contradicţie cu actele internaţionale, practica internaţională şi Constituţia Republicii Moldova, care obligă statele să asigure cetăţenilor dreptul la educaţie.

Astfel, raţiunea propunerii constă în asigurarea dreptului la educaţie a copiilor nevaccinaţi şi a dreptului părinţilor de a decide asupra sănătăţii copiilor lor.

I. Actele naţionale şi internaţionale definesc dreptul la educaţie, după cum urmează:

• Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în art. 26 prevedecă orice persoană are dreptul la învăţătură.

• Convenţia internaţională cu privire la drepturile copiluluiîn art. 28 prevedecă statele recunosc dreptul copilului la educaţie şi în acest sens vor asigura învăţămîntul.

• Prin ratificarea Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Sociale, Economice şi Culturale, Republica Moldova şi-a asumat angajamentul de a recunoaşte dreptul pe care îl are orice persoană la educaţie.

• Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în art. 2 prevede cănimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. De asemenea, Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede căstatul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţămîntului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţămînt conform convingerilor lor religioase şi filozofice.

• Constituţia Republicii Moldova în art. 35 prevede că dreptul la învăţătură este asigurat.

• Legea învăţămîntului nr. 547 din 1995 prin art. 6 statuează că dreptul la învăţătură este garantat, indiferent de naţionalitate, sex, vîrstă, de originea şi starea socială, de apartenenţa politică sau religioasă, de antecedentele penale. Statul asigură şanse egale de acces în instituţiile de stat de învăţămînt liceal, profesional, mediu de specialitate şi superior, în funcţie de aptitudini şi capacităţi. Deci, dreptul la învăţătură nu depinde de faptul dacă copilul este vaccinat sau nu. Art. 18 al aceleiaşi legi stipulează că şcolarizarea devine obligatorie la atingerea vîrstei de 7 ani.

În baza art. 54 al Constituţiei Republicii Moldova „în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului”. Aşadar, apare necesitatea modificării Legii nr. 10-XVI din 03 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice pentru a asigura accesul la învăţătură a tuturor cetăţenilor. Dreptul la educaţie trebuie protejat în mod real şi nu doar declarativ.

Reiterăm faptul că organizarea învăţămîntului primar şi celui gimnazial obligatoriu face parte din obligaţia directă a Republicii Moldova de a asigura respectarea dreptului la instruire.

Astfel, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dispoziţiile articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (”Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţămîntului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţămînt conform convingerilor lor religioase şi filozofice”) implică pentru stat dreptul de a organiza o şcolarizare obligatorie a copiilor, iar verificarea şi aplicarea normelor educative face parte integrantă din conţinutul acestui drept. Curtea a subliniat recent importanţa şcolarizării copiilor în şcoli primare, nu numai în privinţa dobîndirii de cunoştinţe elementare, dar şi din perspectiva integrării lor în societate.

II. Un element important în promovarea acestei propuneri este şi respectarea dreptului părinţilor de a decide asupra sănătăţii copiilor lor, drept prevăzut de actele normative naţionale:

• Constituţia Republicii Moldova în art. 36 stabileşte că dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

• Codul familiei în art. 60 prevede căpărinţii au dreptul şi sînt obligaţi să-şi educe copiii conform propriilor convingeri, indiferent de faptul dacă locuiesc împreună sau separat, precum şi că părinţii poartă răspundere pentru dezvoltarea fizică, intelectuală şi spirituală a copiilor şi au prioritate la educaţia lor faţă de oricare alte persoane.

• Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului nr. 263 din 27.10.2005 prevede că pacientul sau reprezentantul său legal (rudă apropiată) are dreptul de a renunţa la intervenţia medicală sau de a cere încetarea ei la orice etapă. Prin intervenţie medicală (act medical) se înţelege orice examinare, tratament sau altă acţiune aplicată pacientului cu scop profilactic, diagnostic etc.

• Legea cu privire la ocrotirea sănătăţii nr. 185 din 28.03.1995 în art. 23 stipulează că consimţămîntul pacientului este necesar pentru orice prestaţie medicală propusă (profilactică, diagnostică, terapeutică, recuperatorie). Dacă pacientul are mai puţin de 16 ani, consimţămîntul este dat de reprezentantul său legal.

În acest sens observăm că este încălcat un drept esenţial al părinţilor cu privire la libertatea educării copiilor conform propriilor convingeri. Decizia de a vaccina sau a nu vaccina copiii aparţine părinţilor, care sunt obligaţi, în virtutea statutului şi responsabilităţii asumate, să acţioneze în interesul superior al copiilor lor. Prezenţa sau absenţa unei vaccinări nu trebuie şi nu poate să constituie un impediment pentru admiterea copiilor în instituţiile educaţionale.

Obligaţia statului este să asigure universalitatea drepturilor copiilor şi, prin urmare, să garanteze tuturor copiilor aceleaşi drepturi reieşind din firescul principiu non-discriminator, indiferent dacă aceştia sînt sau nu sînt vaccinaţi. În acelaşi timp, statul este obligat să asigure informarea obiectivă a societăţii privind avantajele şi riscurile vaccinării, nu să îngrădească drepturile fundamentale ale părinţilor, forţîndu-i să-şi vaccineze copiii pentru ca aceştia din urmă să poată fi admişi în instituţiile educaţionale şi de învăţământ. Este profund nedemocratică posibilitatea uzării de un drept prin încălcarea prealabilă a unui alt drept.

Efectuînd o analiză a legislaţiei internaţionale s-a ajuns la concluzia că majoritatea statelor Uniunii Europene, precum şi Statele Unite ale Americii au adoptat un sistem de imunizare opţional. Programele de imunizare au caracter de recomandare. În cazul în care unele vaccinuri sînt obligatorii, statul oferă dreptul părinţilor de a refuza din motive religioase sau filosofice vaccinarea respectivă. Astfel se asigura respectarea drepturilor tuturor cetăţenilor, inclusiv dreptul fundamental – dreptul la educaţie.

Un exemplu elocvent în domeniul sistemului imunitar sînt Statele Unite ale Americii. În conformitate cu legislaţia Statelor Unite ale Americii, vaccinarea este obligatorie. Totodată, majoritatea statelor permit scutiri de la cerinţele de imunizare. Părinţii care din motive religioase sau convingeri filosofice nu doresc vaccinarea copiilor se bucură de dreptul la refuz, beneficiind de scutire („religious and philosophical exemption”). Scutirea religioasă este permisă în 48 de state, iar scutirea în baza convingerilor filosofice este permisă în 20 de state. Toate aceste scutiri sînt prevăzute în Codul Educaţiei al fiecărui stat. La fel, este prevăzută procedura legală de scutire de vaccinare. Mai mult decît atît, Guvernul Statelor Unite a instituit Programul Naţional de Compensare a prejudiciilor survenite în urma vaccinărilor sistematice.

Legislaţia Federaţiei Ruse prevede, de asemenea, posibilitatea de a refuza vaccinarea profilactica. Conform art. 5 al Legii federale nr. 157-ФЗ din 17.07.1998 cu privire la imunoprofilaxia bolilor infecţioase, cetăţenii au dreptul la informare deplină şi obiectivă cu privire la necesitatea vaccinurilor profilactice, consecinţele refuzului, posibilele complicaţii postvaccinare, lista vaccinurilor profilactice gratuite incluse în calendarul vaccinurilor profilactice, vaccinurile profilactice conform indicelor de epidemii, examenul medical înainte de vaccinare, precum si posibilitatea primirii asistenţei medicale calificate, asistenţă medicală în cazul manifestării efectelor postvaccinale, refuzarea vaccinurilor profilactice. Alineatul 2 al aceluiaşi articol statuează: refuzarea vaccinării profilactice sistematice implică: […] excluderea temporară a cetăţenilor din instituţiile de învăţămînt şi alte instituţii publice în caz de epidemii.

Astfel, în Rusia există posibilitatea legală de a refuza vaccinarea sistematică, iar copii nevaccinaţi au dreptul de a fi admişi în instituţiile de învăţămînt.

În Danemarca, Austria, Elveţia, Germania, programul de vaccinare profilactică sistematică nu este obligatoriu, fiind doar recomandat. În schimb, situaţia se poate schimba în cazul unor pandemii sau in cazul unor grupuri de persoane cu riscuri sporite:

Conform art. 26, alin. 6 al Legii cu privire la prevenirea şi combaterea bolilor infecţioase la om din 20.07.2000 a Republicii Federative Germane, „Ministerul Sănătăţii este în drept să adopte, cu acordul Consiliului Federal, o hotărîre de guvern, conform căreia populaţia care se află în pericol de infectare cu o boală contagioasă cu forme clinice grave şi răspîndire epidemică critică va fi obligată să participe la vaccinarea preventivă sau la alte măsuri de profilaxie specifică. Dreptul la integritate fizică poate fi limitat în acest caz.”

În conformitate cu Legea federală elveţiană cu privire la combaterea bolilor contagioase la om din 18 decembrie 1970, „cantoanele trebuie să asigure posibilitatea vaccinării gratuite împotriva bolilor contagioase care prezintă pericol considerabil pentru populaţie. Consiliul Federal specifică bolile contagioase respective. Cantoanele, cu acordul Oficiului Federal, pot să ofere populaţiei vaccinare gratuită împotriva altor boli. Cantoanele stabilesc dacă vaccinarea respectivă este benevolă sau obligatorie”.

În Austria, articolul 17 alin. 3, 4 al Legii cu privire la prevenirea şi combaterea pandemiilor din 1950 prevede: „În cazul persoanelor care activează în domeniul asistenţei medicale şi a medicinii legale, precum şi a obstetricienilor este necesară dispunerea supravegherii specifice cu precauţie. Pentru astfel de persoane se pot introduce restricţii profesionale, precum şi măsuri de protecţie, în special vaccinarea preventivă. Organele administrative de circumscripţie pot să dispună, în cazuri izolate, efectuarea vaccinării preventive sau acordarea preparatelor profilactice persoanelor primejduite, dacă aceasta este neapărat necesar pentru protecţia împotriva unei boli supuse declarării obligatorii şi pentru ameliorarea modului şi anvergurii apariţiei acesteia”. Totodată Planul de vaccinare naţional are statut de recomandare şi copii au acces liber în instituţiile de învăţămînt.

În Regatul Unit al Marii Britanii, în baza Legii cu privire la vaccinare (Vaccination Act) este prevăzută posibilitatea părinţilor de a refuza, din considerente religioase sau filosofice, administrarea de vaccinuri copiilor lor.

În susţinerea propunerii de a exclude condiţionarea admiterii copiilor în colectivităţi şi instituţii educaţionale şi de recreare de faptul vaccinării lor profilactice sistematice aducem la cunoştinţă si faptul că Rada Ucraineană a modificat recent Legea privind protecţia populaţiei de boli infecţioase. Modificarea legislativă stipulează acordarea dreptului copiilor nevaccinaţi de a fi admişi în instituţiile de învăţămînt fără prezentarea certificatului sau cartelei de vaccinare.

Reieşind din obligativitatea învăţămîntului general şi obligativitatea părinţilor de a avea grijă de sănătatea copilului, se consideră nejustificată crearea impedimentelor de ordin juridic în realizarea dreptului la învăţătură.

Luînd în consideraţie şi circumstanţele apariţiei unei epidemii sau pandemii, se propune şi luarea unor măsuri de precauţie în astfel de situaţii. Astfel, copii nevaccinaţi în perioada declanşării unei epidemii vor fi separaţi de ceilalţi copii, întrerupînd astfel procesul de învăţămînt.

Astfel, se consideră că modificarea în acest sens a art. 52 al Legii nr. 10-XVI din 03 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice va asigura echilibrul între interesul public şi cel al persoanei, va asigura aplicarea nediscriminatorie a prevederilor legale faţă de subiecţii care se află în aceleaşi condiţii şi va servi ca instrument de remediere faţă de încălcarea unor drepturi ale persoanei.

Este necesară şi sublinierea faptului că pentru implementarea respectivului proiect de lege nu este necesară alocarea de surse financiare.

Reieşind din cele menţionate, considerăm că proiectul în cauză care propune excluderea obligativităţii vaccinării la admiterea în instituţiile de învăţămînt şi recreare, poate fi examinat şi aprobat.