Vizitând Spitalul Clinic de copii din Moscova, de Paşti (2017), întâistătătorul Patriarhiei Moscovei, Patriarhul Kiril S-a lepădat din nou de Hristos, spunând că: creștinii și musulmanii se închină aceluiași Dumnezeu.
Acest om L-a negat în mod repetat pe Mântuitorul, spunând că evreii și musulmanii se roagă la același Dumnezeu ca și creștinii.
Adică e posibil să mărturiseşti pe Adevăratul Dumnezeu, negând Sfânta Treime şi făcând abstracţie de dogmele Întrupării și Răscumpărării?
Această lepădare, la fel ca şi în cazurile precedente este dovedită site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei.
https://www.youtube.com/watch?v=pqvZ2IUcf4s
Sursa: internetsobor.org
Sfântul Apostol Pavel spune aşa , în Epistola către Filipeni: (Capitolul 2, 4-11)
Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia.
Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus,
Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu,
Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om,
S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce.
Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume;
întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt.
Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.”
Şi în Epistola către Galateni zice:Cap. 1, vers. 8 :”Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!”
În Epistola către Romani, Sf. Apostol Pavel spune:” Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.” (Cap. 10, vers.9)
Şi în Epistola către Corinteni spune: „Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos.Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea…”(cap.1, 2-3)
Epistola Sobornicească a SFântului Apostol Ioan : „Tot duhul care mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu este; şi tot duhul care nu mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu nu este; şi acela este al lui antihrist, de care aţi auzit că va veni; şi acum în lume este”.(Cap. 4, 2-3)
Întreaga Sfântă Scriptură (creştin-ortodoxă) dă mărturie despre Dumnezeu Adevărat cel în Sfânta Treime Închinat şi Slăvit.
Simbolul Credinţei – este mărturisirea credinţei ortodoxe.
Ce treabă are Alah aici? Si confesiunea musulmană??
Noi, creştinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta Treime. Toate celelalte credinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos venit în trup, sunt făcături omeneşti şi lucrurile diavolului, nu conduc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oameni şi îi conduc la pierzare.
Faptele Apostolilor (4, 10-12):” Cunoscut să vă fie vouă tuturor, şi la tot poporul Israel, că în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, întru Acela stă acesta sănătos înaintea voastră!
Acesta este piatra cea neluată în seamă de către voi, zidarii, care a ajuns în capul unghiului;
Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi.”
În credinţa noastră creştin-ortodoxă există Dogmele creştineşti şi Canoanele apostolice şi ale Sfinţilor Părinţi.
CANONUL 64 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU NECRESTINII ŞI ERETICII): „Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se şi afurisească.”
La Sfânta Liturghie se mărturiseşte :atunci când preotul strigă: „Sfintele, sfinților”, credincioșii răspund: „Unul Sfânt, unul Domn: Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl” (Filipeni 2, 11).Amin.
Citez acum de la Arhimandrit Serafim Alexiev:
Dacă cineva ţi-ar spune: «Şi credinţa noastră, şi a voastră sînt de la Dumnezeu!», tu, fiule, răspunde-i astfel: «Strîmbătorule al credinţei, oare tu şi pe Dumnezeu Îl socoteşti îndoit în credinţă?!» Oare nu auzi ce spune Scriptura: Este un Domn, o credinţă, un botez! (Efes. 4, 5)?”
Cititi mai bine biblia, aflati ce spune biblia adevarata , si pe lumea adta citenume are dumnezeu apoi sa faceti articole de 2 bani ce duce lumea in eroare !!! Eu nu sunt departea nimanui , si nu vam spus cu scop politic cum ati scris dvs. Eu am concretizat fatul dat.