Sub președintele Javier Milei, Argentina a început să combată activ identitatea de gen și limbajul neutru asociat acesteia.

Argentina a început să combată activ identitatea de gen și limbajul neutru asociat acesteia

Argentina a început să combată activ identitatea de gen și limbajul neutru asociat acesteia

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei de la Buenos Aires, Manuel Adorni, a declarat că „în urma unei decizii a preşedintelui, vor începe demersurile pentru interzicerea exprimării de incluziune şi perspectiva de gen în toată administraţia publică naţională”, transmite Agerpres.

Citeşte şi:  România. O Hotărâre a Guvernului prevede interdicția de a folosi mașina personală mai mult de 6.500 de km/an

El a explicat că nu se vor putea folosi caracterele prin care se evită indicarea genului în spaniolă – literele e sau x şi simbolul @ – şi nu se va utiliza inutil genul feminin, în toate documentele administraţiei publice.

„Limba care acoperă toate sectoarele este castiliana, spaniola”, a subliniat Manuel Adorni,  adăugând că guvernul „nu se va angaja într-o dezbatere despre asta, deoarece se consideră că perspectivele de gen au fost utilizate şi ca un fond de tranzacţii politice”.

Citeşte şi:  Rușii sunt îngrijorați de "paradisul" biometric în curs de dezvoltare

Sursa: https://www.telegraph.co.uk/us/comment/2024/01/01/javier-milei-argentina-economic-reform-stock-index-reform/