Banalul „Dorito” nu a fost, de la bun început, un triunghi fluorescent de brânză cunoscut şi dorit de mulţi consumatori de „gustări” din lume. La început, a fost un simplu „tortilla chip” sărat, teribil de nepopular.

Situaţia s-a schimbat când un director de la Frito Lay, pe nume Arch West, a găsit o modalitate de a importa aroma unui taco pe o bucată prăjită de mălai. De atât a fost nevoie: aroma chimică potrivită. Povestea este spusă şi analizată de autorul Mark Schatzker în cartea sa The Dorito Effect, care investighează explozia tehnologiei gustului şi relaţia acesteia cu hrana naturală – care, în mod automat, devine mai puţin delicioasă în comparaţie cu hrana procesată.

Mâncăm chips-uri cu aromă de smântână şi ceapă în loc de morcovi cruzi, pentru că ni se pare că au gust bun. V-aţi întrebat vreodată de ce? „Aromele sintetice din mâncare au devenit tot mai dezirabile, în vreme ce mâncarea naturală pierde teren la capitolul gust”, explică Schatzker. Noi, oamenii, ne-au programat singuri, accidental, să ne placă mai puţin hrana naturală, deoarece credem că toată hrana ar trebui să aibă gustul aromelor sintetice.

„Evoluţia nu ne-a programat să ne îngrăşăm, pur şi simplu ne-am păcălit singuri cu dorinţa, cu tânjirea după mâncărurile greşite”, mai spune autorul cărţii. Sănătatea sistemului cardiovascular a fost pusă în pericol (la fel ca talia şi greutatea) de gusturile artificiale, obţinute prin procedee chimice, care nu mai au nicio legătură cu realitatea.

Un material mai amplu despre acest aspect şi ce prezintă cartea The Dorito Effect puteţi citi aici.

Sursa: http://totb.ro