Sfântul Apostol Petru în prima sa Epistolă zice: „Fiţi treji, privegheaţi! Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită”.
Diavolul, ştiind că omul este făptura cea mai dragă lui Dumnezeu, fiind coroana întregii Sale creaturi, se luptă să adune cât mai mulţi oameni, să facă o armată potrivnică lui Dumnezeu, îndemnându-i să fie călcători ai Voii şi poruncilor Sale. Aşa cum diavolul îl urăşte pe Dumnezeu, îl urăşte şi pe omul care trăieşte în frică de Dumnezeu. Diavolul ne îndeamnă să înlocuim iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, cu iubirea de plăceri. Ispita lui, în orice fel se manifestă, urmăreşte slăbirea comuniunii oamenilor cu Dumnezeu şi cu semenii.
El dispune de multe posibilităţi de înşelare, după slăbiciunea şi înclinaţiile fiecăruia. Celui înclinat să creadă că nu există diavol, îi întăreşte convingerea că nu există; altuia, cu voinţă slabă, îi şopteşte: „eu, diavolul sunt vinovat de toate, voi sunteţi victime, pune-ţi vina pe mine”; unuia mai râvnitor în credinţă, îi aduce gândul: „sunt mai bun decât ceilalţi, mai milostiv, mai evlavios”, până cade în mândrie.
Omul când se roagă este în dialog direct cu Dumnezeu, îi mulţumeşte pentru viaţă şi darurile primite, îi cere cele de nevoie sau îi preamăreşte pentru frumuseţea lumii şi pentru că ne-a adus mântuirea. Diavolului însă nu-i place această convorbire ca între fiu şi Tată, mai ales când omul îi cere lui Dumnezeu iertare de păcate, atunci el vrea cu orice preţ să-l tulbure. Toţi putem observa că atunci când ne rugăm, vrăjmaşul, fie că ne ia gândul de la ea, fie că zice s-o grăbim, socotind că e un timp pierdut, şi ne vin în minte atâtea şi atâtea lucruri ce trebuie rezolvate. Dar dacă ne întâlnim cu cineva, stăm de vorbă ceasuri întregi, fără să ne gândim că avem atâtea de făcut. La marii pustnici şi sfinţi, când se rugau, diavolul venea în chip de şarpe ori animale sălbatice înspăimântându-i ca să-i întrerupă de la rugăciune, dar ei, cunoscându-le şiretlicurile, rămâneau neclintiţi în rugăciune.
Arhimandrit Serafim Man
Extras din „Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei”, Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, pag. 144-146
Sfântul Apostol Petru în prima sa Epistolă zice: „Fiţi treji, privegheaţi! Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită”. Diavolul, ştiind că omul este făptura cea mai dragă lui Dumnezeu, fiind coroana întregii Sale creaturi, se luptă să adune cât mai mulţi oameni, să facă o armată potrivnică lui Dumnezeu, […] 👉 https://c.aparatorul.md/zf8dd
Amin
🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻😇😇❤💯
Amin
Omul trebuie sa stea in dragoste de Dumnezeu nu in frica
Cum sa traiesti cu frica de bunatate si echilibru ?
Dumnezeu va ghideaza pasii ca sa fiti mai buni si suntem buni instinctiv, in frica nimic nu este sincer….
Amin
Amin
Amin
cine spune ca diavolul il uraste pe DZ
Amin
https://www.youtube.com/watch?v=i6-6Oa7oyhQ
Delia Alina
D-na , deja am spus ca fiecare cum crede si ce alege sigur prin liberul arbitru. Dar ca si crestin intrarea in imparatia lui DUMNEZEU inaltarea la cerurile sfinte este conditiinata de poruncile lasate de EL si respectarea invataturilor LUI asa cum am spus. Conditionarea crestina este legata de poruncile lui DUMNEZEU si liberul arbitru este dreptul omului de a alege , fara sa-l oblige cineva cu ceva. Ce este asa greu de inteles ? Sa nu credeti ca ajungeti in imparatia lui DUMNEZEU in cerurile sfinte daca ai liberul arbitru si alegi sa-ti traiesti viata cum vrei asa de capul tau si sa faci ce vrei , chiar si rautati.
Trebuia sa intelegeti de la inceput esenta comentariului.
Stefania Gros Omul este singurul arbitru in a decide daca il urmam sau nu pe dumnezeu,deci dumnezeu nu conditioneaza totul tine de noi daca urmam sau nu poruncile sale,este opinia mea
Diavolul nu poate sa-l urasca pe DUMNEZEU pentru ca EL este si TATAL lui nu nunai al omului. De fapt acest diavol a fost cel mai frumos inger pe care DUMNEZEU l-a facut , dar apoi adesta a decazut pentru ca a vrut din mandrie sa fie asemenea tatalui lui sa aiba aceeasi putere si mai ales sa aiba putere asupra fiintei umane OMUL pe care EL DUMNEZEU l-a creiat si apoi l-a trimis pe PAMANT si sa-l indrume pe acesta spre rau vazand ca DUMNEZEU il iubeste pe om.
Delia Alina
Ba da d-na. Conditioneaza.pentru ca DUMNEZEU a lasat niste porunci si invataturi de viata dupa care omul sa traiasca. Nu traiesti in poruncile lui si nu respecti invataturile atunci vei fi judecat si pedepsit dupa fapte si vorbe cand te vei duce la ceruri. Asa ca omul nu are de ales. Dar este in sensul bun ca sa traim in bunatate si interactiune umana cu fapte puse in slujba binelui si sa fim rasplatiti cu viata vesnica in imparatia lui.
Dar sigur ca fiecare cum crede si ce alege.
Slavă Domnului Isus Hristos
Mariana Iloanu poți fi mai coerentă? Nu se înțelege nimic din ce spui.
Alin Sturdza diavolul înger căzut din biserica ortodoxă păcatul este au mâncat copii să fie că Dumnezeu este omul care sa lepădat definitiv de Dumnezeu învățătura au fost fii tatălui Dumnezeu învățătura este iubire și respect viața este un dar divin și dacă omul a hotărât să trăiască viața de capul lui Ismael adormiți mincinoși la lăsat de capul lui poveștile sunt fabuloase
Amin
Amin
Delia Alina da ,AM !
DOAMNE AJUTANE AMIN AMIN AMIN
Nu înțeleg puterea diavolului în creația așa zis bună a atotputernicului Dumnezeu. Ori Dumnezeu este complice ori nu este atot puternic.
Diavolul din mințile voastre bolnave ! CUM SĂ AIBĂ DUMNEZEU DUȘMAN ,EL ARE PUTEREA ABSOLUTĂ , S-AU MINȚILE VOASTRE GÂNDESC M-AI MULT LA CELE RELE DE LE MEDIATIZAȚI LA TOT PASUL S-AU AVEȚI NEVOIE DE RELE SĂ AVEȚI DE LUCRU , SĂ VINĂ ENORIAȘII LA VOI PTR A PUNE O VORBĂ BUNĂ LA ALUNGAREA RÂULUI, VRĂJILOR, BLESTEME etc ,invenții , uitați va in propria ogradă , arătați voi fizic ca niște oameni ce țin post și rugăciune (la câte posturi sunt ) !!!!!
Doamne ajutăne 🙏🙏🙏
Băi până la urmă vi-e frică de dracu, vi-e frică Dumnezeu, de cine nu vă e frică mă??
Amin
Dacă Dumnezeu e autoputernic și el a făcut tot absolut tot pe diavol cine la făcut ? Și dacă e autoputernic și diavolul face rele de de nu-l extermina și sa rezolvat problema ? Îl lasă sa trăiască pentru ce ? Ca sa duca oameni innispita ? Cu ce scop să-l lase sa facă asta ?
Ceva de genul îți dau toate conditile sa greșești sa greșești sa pot sa te pedepsesc sa am motive sa fac asta .
Ori Dumnezeu nu a făcut tot și nu e autoputernic ori totul e o mare minciuna .
Alegeți varianta !
AMIN
Amin !
🙏
Doamne ajută!Amin!
Frica de Dumnezeu ,este inceputul intelepciunii!
Când îl ai pe Dumnezeu în fiecare zi în gând în rugăciune nu are de ce să-ți fie frică Fuge diavolul de tine că îl arzi cu rugăciunile cu tămâia! Slavă ție Doamne Slavă Ție! Mulțumim că ne aperi și ne păzești de tot răul ! Doamne ajută! AMIN!
Doamne ajută 🙏 Amin, slăvit să fie numele Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru
Dumnezeu nu cere frica, este dragoste, înțelegere și fericire. Când simți frica indiferent de motiv ești deja în sfera opusa.
Daca nu ar trai in frica de dumnezeu,diavolul nu ar exista,energia frici nu e pozitivă.
Amin
ce zice asta !!!!!! va ameninta din nou cu bau bau … ma uit in comentari si vad doar niste copi plangaciosi speriati si terorizati …copii asa ceva nu exzista totul e doar vrajeala …in schimb mos craciun exzista si anul asta vom primi cadouri free …. 🤣🤣🤣🤣
Că dracul îl urmărește pe Dumnezeu de asta încăn nu am auzit. Dumnezeu este in ceruri și dracul este de acolo alungat pe pământ și puterea de a ajunge din nou in cer nu-l mai are.
Amin
Unu mai nebun decat altu
Sânt curios, de unde a-ti luat informația?
.
In afară de frică și ură, mai știți să răspândiți ceva?
Ii înfricoșați pe proști cu fel de fel de tâmpenii pentru a rămâne dependenți de voi.
DE DUMNEZEU NU TREBUIE SA-TI FIE FRICA! DUMNEZEU TE IUBESTE SI ITI VREA BINELE! SA-TI FIE FRICA DE TINE SA NU APUCI PE CAI GRESITE!
Doamne ajuta ! 💖😇🌷
Din prea multa imaginație se întâmplă să treci la prostie totală!!
Cea mai mare tampenie pe care o aud e ca omul trebuie sa traiasca in frica de dumnezeu …religia cea mai mare pacaleala a omenirii
Altă treabă nu are ?
Diavolul este partener de afaceri cu Dumnezeu, de la el primește clienți, nu?
Nu Exista Rau!!!Este Doar O Alegere.Dumnezeu A Creat Totul! Depinde De Noi Cum Intelegem Si Percepem Mesajul Si Il Transmitem Mai Departe!!!Demulte Ori Varianta Originala A Mesajului Se Pierde ✌️
Aceasi Varianta Pentru 100 De Romani Si Este Diferita Pt Fiecare(Choise)
Doamne ajuta la toată lumea amin
Și pe cel căruia îi e frică de Greuceanu.
Doamne miluiește și ne ferește de rau
Fiecare face ceea ce crede cu sufletul ca trebuie sa faca , de restul se ocupa Dumnezeu !
ce drecu aveti in capatana aia seaca ?
Așa este îi smintește de cap, cel mai mult, urăște creația lui Dumnezeu, fiindcă știe căci cândva a purtat și ell același chip frumos, dar din pricina mândriei s a urâțit…
Doamne ajuta amin
Eu chiar cred in Dumnezeu și restul dar Dumnezeu sau Biblia nul descrie cu coarne,copite și altele ,cum nici Isus nu este descris fizic ,cel din icoana este actorul ,sau mai vechi tot imaginație, Dumnezeu mai vrea ceva nu va închinați la chipuri cioplite adică false
Dumnezeu îl iubește pe diavol ,in plus biblia este plina de asociere între ei,diavolul mereu a lucrat pt Dumnezeu începând din Eden,
Oare omul care traieste in frica de Diavolul este urat? Doar este Anticristul pe pamant 🤣😂🤣
Doamne ajută ne și ne miluiește Amin
fă-te frate cu dracu pînă treci puntea…..
Doamne miluiestene pe noi pacatosii AMIN
trebuie respis raul intodeauna doamne ajutane
Il uraste? Pai nu era sluga lui ? Scrrie in Biblie
Doamne miluiește
Amin Doamne ajuta
Amin
Amin
Ați vorbit voi cu diavolul și a spus că-L urăște pe Dumnezeu ?🤔
Amin și doamne ajuta