PARTEA A III-A
Prin urmare, atitudinea noastră, începând chiar din acest moment, trebuie să fie realistă și normală.Adică, trebuie aplicată circumstanţelor reale ale vieţii noastre, nu un produs al imaginaţiei şi fugă de realitate şi refuz de a te confrunta cu împrejurările de multe ori neplăcute ale lumii care ne înconjoară. O Ortodoxie care este prea exaltată şi prea mult cu capul în nori aparţine unei sere şi este incapabilă de a ne ajuta în viaţa cotidiană, nemaivorbind de mântuirea celor din jurul nostru. Lumea noastră este extrem de crudă şi răneşte sufletele cu asprimea ei; noi trebuie să răspundem înainte de toate într-un chip realist, cu dragoste creştină şi înţelegere, lăsând relatările despre isihasm şi formele avansate de rugăciune pentru cei capabili să le primească.
Astfel, de asemenea, atitudinea noastră nu trebuie să fie egocentrică ci să se întindă către cei care Îl caută pe Dumnezeu şi o viaţă evlavioasă. În zilele noastre, oriunde există o comunitate ortodoxă bine întocmită, ispita este de a o transforma într-o societate a mulţumirii de sine şi a desfătării cu virtuţile şi realizările noastre ortodoxe: frumuseţea bisericilor noastre şi accesoriilor din ele, măreţia slujbelor noastre, chiar puritatea învăţăturii noastre. Dar adevărata viaţă creştină, chiar din timpul apostolilor, a fost întotdeauna inseparabilă de comunicarea ei altora. O Ortodoxie care trăieşte prin chiar acest fapt luminează înainte pentru alţii – şi nu este nevoie de a deschide un ,,departament misionar” pentru a face aceasta; focul adevăratului creştinism se transmite fără acesta.
În plus, atitudinea noastră trebuie să fie iubitoare şi iertătoare. Un soi de duritate s-a strecurat în viaţa ortodoxă de astăzi: „Acel om este un eretic; nu te apropia de el”; „acela este ortodox, s-ar părea, dar nu poţi fi sigur cu adevărat”; „acela este evident un spion”. Nimeni nu va nega că Biserica este înconjurată de duşmani astăzi, sau că sunt unii care se vor înjosi să profite de încrederea noastră. Dar aşa a fost de pe vremea apostolilor, şi viaţa creştină a fost întotdeauna oarecum riscantă în acest fel practic. Dar chiar dacă se profită uneori de pe urma noastră şi trebuie să arătăm prudenţă în această privinţă, tot nu putem renunţa la atitudinea noastră fundamentală de dragoste şi încredere fără de care pierdem una din temeliile înseşi ale vieţii noastre creştine. Lumea, care nu-L are pe Hristos, trebuie să fie neîncrezătoare şi rece, dar creştinii, dimpotrivă, trebuie să fie iubitori şi deschişi, sau altfel vom pierde sarea lui Hristos din noi şi vom deveni exact ca lumea, buni doar de alungat şi de călcat în picioare.
Un pic de smerenie când privim la noi înşine ne va ajuta să fim mai generoşi şi mai iertători cu greşelile altora. Ne place să-i judecăm pe alţii pentru ciudăţenia comportamentului lor; îi numim „ţicniţi” sau „convertiţi nebuni”. Este adevărat că trebuie să ne păzim de oamenii realmente dezechilibraţi care ne pot face mult rău în Biserică. Dar ce creştin ortodox serios de azi nu este un pic „nebun” ? Nu ne potrivim în tiparele acestei lumi; dacă o facem, în lumea de astăzi, nu suntem nişte creştini serioşi. Astăzi, adevăratul creştin nu poate fi acasă în lume; nu poate decât să se simtă şi să fie considerat de alţii un pic ,,nebun”. Doar păstrarea vie a idealului creştinismului privind cealaltă lume, sau a fi botezat ca adult, sau a te ruga cu seriozitate, este suficient pentru a fi internat într-un spital de nebuni în Uniunea Sovietică şi în multe alte ţări, iar aceste ţări deschid calea pentru ca restul lumii să le urmeze.
Prin urmare, să nu ne fie frică să fim socotiţi un pic „nebuni” de lume, şi să continuăm să practicăm iubirea şi iertarea creştină pe care lumea nu le poate înţelege nicicând, dar de care are nevoie în inima sa şi după care chiar tânjeşte.
În fine, atitudinea noastră creştină trebuie să fie ceea ce, în lipsa unui cuvânt mai bun, voi numi inocenţă. Azi lumea pune mare preţ pe sofisticare, pe a fi experimentat într-ale lumii, pe a fi un „profesionist”. Ortodoxia nu pune preţ câtuşi de puţin pe aceste calităţi; ele ucid sufletul creştin. Şi totuşi aceste calităţi se strecoară în mod constant în Biserică şi în vieţile noastre. Cât de des sunt auziţi mai ales convertiţi entuziaşti, exprimându-şi dorinţa de a vizita marile centre ortodoxe, catedralele şi mânăstirile unde cândva se adunau mii de credincioşi şi pretutindeni se vorbea despre chestiuni bisericeşti, şi unde cineva poate simţi cât de importantă este Ortodoxia, la urma urmei. Că Ortodoxia este o picătură într-un ocean când te uiţi la întreaga societate, dar în aceste catedrale şi mânăstiri mari sunt atât de mulţi oameni, încât pare să fie într-adevăr un lucru important. Şi cât de des sunt văzuţi aceiaşi oameni într-o stare jalnică după ce şi-au împlinit dorinţa, întorcându-se din „marile centre ortodoxe” posaci şi nesatisfăcuţi, plini de critici şi bârfe bisericeşti mondene, nerăbdători mai presus de toate să fie „corecţi” şi „respectabili” şi experimentaţi în ce priveşte treburile Bisericii. Într-un cuvânt, ei şi-au pierdut inocenţa, simplitatea, fiind duşi pe căi greşite de fascinaţia lor pentru latura lumească a vieţii bisericeşti.
În forme variate, aceasta este o ispită pentru noi toţi, şi noi trebuie să luptăm împotriva ei neîngăduindu-ne să dăm prea mare importanţă celor exterioare ale Bisericii, ci întorcându-ne mereu către ,,singurul lucru necesar”: Hristos şi mântuirea sufletelor noastre de acest curent rău. Nu trebuie să fim ignoranţi cu privire la ceea ce se petrece în lume şi în Biserică – de fapt, trebuie să ştim pentru noi înşine – dar cunoaşterea noastră trebuie să fie practică, simplă şi onestă, nu sofisticată şi lumească.
Concluzie
Este limpede pentru orice creştin ortodox care este conştient de ceea ce se întâmplă în jurul lui astăzi, că lumea se apropie de sfârşit. Semnele vremurilor sunt atât de evidente încât s-ar putea spune că lumea se prăbuşeşte spre sfârşit.
Care sunt câteva din aceste semne ?
– Anormalitatea lumii. Niciodată manifestări şi comportamente atât de bizare şi nefireşti nu au fost acceptate ca fiind normale ca în zilele noastre. Uitaţi-vă doar la lumea din jurul vostru: ce se scrie în ziare, ce fel de filme rulează, ce este la televizor, ce găsesc oamenii că este interesant şi amuzant, ce-i face să râdă; este complet nefiresc. Şi sunt oameni care promovează dinadins acestea, desigur, spre folosul lor financiar, şi fiindcă aceasta este moda, pentru că există o poftă perversă pentru acest gen de lucruri.
– Războaiele şi zvonurile de războaie, fiecare tot mai rece şi nemilos decât cel anterior, şi toate eclipsate de ameninţarea unui război nuclear mondial inimaginabil, care ar putea fi declanşat prin atingerea unui buton.
– Dezastrele naturale larg răspândite: cutremure, şi acum vulcani – cel mai recent formându-se nu departe de aici, lângă Parcul Yosemite în California Centrală – care modifică deja tiparele climatice ale lumii.
– Centralizarea crescândă a informaţiei despre şi a puterii asupra individului, reprezentată în particular de noul calculator imens din Luxemburg, care are capacitatea de a păstra un fişier cu informaţii despre fiecare om în viaţă; numărul său de cod este 666 şi este poreclit „fiara” de către cei ce lucrează cu el. Pentru a facilita lucrarea unor astfel de calculatoare, guvernul american plănuieşte să înceapă în 1984 emiterea de cărţi de asigurare socială către cetăţeni, cu un număr (evident conţinând numărul de cod 666) imprimat pe mâna lor dreaptă sau pe frunte – întocmai condiţia care va predomina, potrivit Apocalipsei (cap. 13), în timpul domniei antihristului. Desigur, nu înseamnă că prima persoană care va fi imprimată cu 666 este antihristul, sau slujitorul antihristului, dar odată ce te obişnuieşti cu aceasta, cine se va putea opune ? Mai întâi te vor instrui şi apoi te vor face să i te închini lui.
– Iarăşi, creşterea numărului de hristoşi falşi şi antihrişti falşi. Ultimul candidat doar în această vară a cheltuit probabil milioane de dolari făcând publicitate apariţiei sale iminente la televiziunea mondială, făgăduind să dea în acel moment un „mesaj telepatic” către toţi locuitorii globului. Cu totul separat de orice puteri oculte care ar putea fi implicate în asemenea evenimente, noi cunoaştem deja destul de bine posibilităţile de prezentare a mesajelor subliminale prin radio şi mai ales prin televiziune, precum şi faptul că aceasta poate fi făcută de oricine posedă tehnologia de infiltrare a semnalelor radio şi televiziune, indiferent câte legi ar putea interzice aceasta.
– Reacţia realmente stranie la noul film la care se uită şi despre care vorbeşte toată lumea în America, „E.T.”, care a făcut pur şi simplu milioane de oameni aparent normali să-şi manifeste afecţiunea şi dragostea pentru erou, un ,,salvator” din spaţiul extraterestru care este evident un demon – o pregătire vădită pentru adorarea antihristului ce va veni. (Şi, incidental, recenzorul cinematografic al cotidianului oficial al Arhiepiscopiei Greceşti din America, un preot ortodox, a recomandat din toată inima acest film ortodocşilor, spunând că este un film minunat care ne poate învăţa dragostea, şi că toată lumea ar trebui să-l vadă. Este un contrast foarte mare între oamenii care încearcă să fie conştienţi de ceea ce se întâmplă şi cei care se lasă pur şi simplu duşi de dispoziţia vremurilor.)
Aş putea continua cu detalii ca acestea, dar scopul meu nu este de a vă înspăimânta, ci de a vă face conştienţi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Este efectiv mult mai târziu decât ne închipuim; Apocalipsa este acum. Şi cât de tragic este să vezi creştini, şi mai înainte de toate tineri ortodocşi, cu această grozăvie nemăsurată atârnând deasupra capetelor lor, care cred că pot continua ceea ce ei numesc o ,,viaţă normală” în aceste vremuri teribile, luând parte pe de-a întregul la capriciile acestei generaţii prosteşti, adoratoare de sine, inconştientă de faptul că paradisul nebunilor în care trăim este pe cale să se prăbuşească, cu totul nepregătită pentru timpurile disperate care se aştern chiar înaintea noastră. Nici măcar nu se mai pune problema de a fi un creştin ortodox ,,bun” sau ,,rău”, întrebarea acum este: va dăinui până în sfârşit credinţa noastră ? În mulţi, nu va dăinui; antihristul ce va veni va fi atât de atrăgător, atât de mult în duhul lucrurilor lumeşti pe care le râvnim acum, încât majoritatea oamenilor nici măcar nu vor şti că şi-au pierdut creştinismul închinându-i-se lui.
Cu toate acestea, chemarea lui Hristos ajunge la noi; haideţi sa începem să o luăm în seamă. Cu o astfel de chemare în inimile noastre, haideţi să începem să aparţinem cu adevărat Bisericii lui Hristos, Biserica Ortodoxă. Apartenenţa exterioară nu este suficientă; ceva trebuie să se mişte înlăuntrul nostru care să ne facă diferiţi de lumea din jur, chiar dacă această lume se numeşte pe sine ,,creştină” şi chiar ,,ortodoxă”. Haideţi să păstrăm şi să cultivăm aceste calităţi ale adevăratei perspective ortodoxe asupra lumii pe care le-am amintit anterior: o atitudine vie, normală, iubitoare şi iertătoare, nu egocentrică, păstrându-ne inocenţa şi simplitatea chiar cu o conştientizare deplină şi smerită a propriei păcătoşenii şi a puterii ispitelor lumeşti din jurul nostru. Dacă trăim realmente această perspectivă ortodoxă, credinţa noastră va supravieţui şocurilor care ne aşteaptă şi va fi o sursă de inspiraţie şi mântuire pentru cei ce Îl vor căuta încă pe Hristos chiar în mijlocul naufragiului omenirii care a început deja astăzi.
Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 98/mai-iunie 2016
Amin Doamne ajută.