În încercarea de a anula orice fel de responsabilitate pentru propriile alegeri ideologice, adeseori ateul se va defini prin aceea că lui îi lipsește credința într-o divinitate. Și atât.
La fel ca o ușă, un delfin sau un cimpanzeu, ateul nu afirmă că nu există Dumnezeu, ci el doar nu are credința că ar exista Dumnezeu. Așa cum, să spunem, acum 500 de ani, oamenilor le lipsea credința că ar fi posibil telefonul fără fir.
Dar istoria ateismului ca ideologie, în credințele și consecințele sale, este departe de a fi așa nevinovată. Niciun gest al nostru, prin însăși natura sa de act intenționat, nu este liber de o încărcătură etică. Fiecare gând, fiecare afirmație, fiecare gest sau acțiune. Toate au un sens, toate ne consumă timpul pe care îl avem de trăit. Și chiar dacă unii dintre noi neagă un sens al existenței, și deci un scop al vieții trăite, existența acestui sens este independentă de decizia noastră. Așa cum nașterea noastră și structura noastră de persoane raționale este independentă de decizia noastră. “Am fost aruncați” în această lume.
Necredința crește și formează personalitatea celui care nu crede. Îi determină deciziile și opțiunile. Cât va dărui și ce va cere, cât va reproșa și cât va ierta, ce va face și ce nu va face, ce va spune și ce nu va spune, ce va citi și ce nu va citi, unde va merge și unde nu va merge. Toate deciziile îi vor fi modelate și diriguite de necredința sa la fel cum credința omului credincios operează similar, dar pe alte căi. În aceasta constă asemănarea fundamentală dintre ateism și religii. De aceea ateismul este și el o religie în sine: a negației, a absurdului, a nimicului, a relativului, a iraționalității profunde și contrare superficialei aprecieri a științelor.
Nu orice ateu este criminal. Nu orice ateu este violent. Dar orice ateu, prin însăși constituția necredinței, va fi indiferent față de anumite lucruri. Indiferența va lăsa loc manifestării altora mai violenți, altora care fac pasul și ucid. Fiindcă într-o lume care nu are sens, o lume care nu are scop ca întreg, crima este simplă întâmplare materială. Valorile sunt subiective, inventate. Nu există drept la viață real, ci este doar o fabulație evolutivă, un accident genetic. Cursul evoluției putea conduce la o cu totul altă stare de lucruri, în care crima să fi fost unanim acceptată și violența practicată fără restricții.
Deși nu este așa, regimurile totalitare nu au ezitat să ducă până la capăt consecința ideologică a ateismului: dacă este cazul, se poate ucide în voie. Începuturile modernității și avansarea în istoria modernă a dus la creșterea numărului de războaie. Nașterea modernității coincide în mare măsură cu Reforma protestantă, reformă care a produs numeroase tulburări sociale grefate pe situații politice deja tensionate între pincipii locali din diferite regiuni ale europei și papalitatea catolică. În această perioadă au avut loc așa numitele războaie religioase, deși în fapt, cauzele și scopurile conflictelor au depășit cu mult simplele diferende religioase. Este poate mai drept să spunem că simplele diferende religioase nu ar fi putut în niciun caz provoca asemenea conflicte, și tot interesele de putere au fost principalul motor al violențelor.
Dar cu cât ne îndepărtăm de Evul Mediu, și pe măsură ce societatea progresează economic, politic și tehnologic, natura războaielor devine din ce în ce mai clară ca fiind una pur seculară și cu mult mai sângereoasă decât orice cunoscuse pînă atunci omenirea. Studiile arată că dintr-un total de 1723 de războaie pe care le-a cunoscut omenirea, numai 123 au fost identificate ca fiind de natură religioasă. Adică aproximativ 6%. Dintre acestea, mai mult de jumătate (66) au legătură cu Islamul.
Însă ca număr de victime, raportul este covîrșitor în partea războaielor care au avut ca motiv dorința seculară de putere și filozofiile materialiste. Iată câteva cifre reprezentând numărul de victime asociat câtorva dictatori:
Joseph Stalin – 42.672.000
Mao Zedong – 37.828.000
Adolf Hitler – 20.946.000
Chiang Kai-shek – 10.214.000
Vladimir Lenin – 4.017.000
Hideki Tojo – 3.990.000
Pol Pot – 2.397.000
Avortul: un masacru mai mare decât toate masacrele la un loc
Dar de departe cel mai sângeros război este cel dus cu precădere după sfîrșitul celui de-al doilea război mondial împotriva copiilor și a femeilor obligate, de multe ori, direct sau indirect, să își ucidă de bună voie proprii copii.
Este un război mut politic și ideologic, dus cu toate armele propagandei cu care în trecut regimurile totalitare și-au impus ideologiile. S-a impus prin minciună, prin stâlcirea realității, prin manipulare mediatică și teroare intelectuală.
De la decretul dat de regimul Ceaușescu pentru interzicerea avortului, 10.000 de femei și-au pierdut viața în România datorită condițiilor în care au ales sau au fost forțate să opereze întreruperea vieții fătului. Dar cu siguranță, un număr mult mai mare de femei, în exact aceleași condiții de viață, au ales să facă efortul acceptării copilului și creșterii lui. Mulți, poate, din cei care astăzi promovează fără remușcări uciderea copiilor nenăscuți, nu ar fi fost aici să susțină uciderea altora. La fel cum comuniștii preferau uciderea și eliminarea altora în numele unui ideal, unei idei, unei ideologii, la fel și astăzi, partizanii ideologici ai unei religii criminale preferă eliminarea unor copii nevinovați.
Și de ce vor asta? Declarativ, pentru idealuri socialiste gen egalitate, educație, bunăstare. În realitate, singurul motor al acestor crime este confortul și libertinajul sexual. Un aici și acum al plăcerilor materiale. Familiile cu mai mult de 2 copii sunt batjocorite, privite cu condescendență, intoleranță și agresivitate tipice unui regim totalitar, bazat pe ură, crimă și propagandă ideologică mârșavă.
Numărul victimelor avortului, al copiilor uciși în pântecele mamelor lor, depășește cu mult pe cel al tuturor războaielor din toată istoria umanității. Dacă în România, 10.000 de femei au murit sau au fost ucise prin avorturi clandestine, după 1989 mai bine de 20.000.000 de copii au fost uciși fără drept de apel în numele unui simplu principiu. Al credinței că este mai bine așa. Că oricum acel copil nu are suflet. Fiindcă suntem doar materie și acolo e doar un ghem de celule. Fiindcă nu există Dumnezeu. Fiindcă ateismul justifică avortul. Fiindcă ateismul justifică crima. Fiindcă ateismul este cea mai sângeroasă credință și cea mai criminală ideologie din istoria umanității.
Sursa: avereabisericii.ro
În încercarea de a anula orice fel de responsabilitate pentru propriile alegeri ideologice, adeseori ateul se va defini prin aceea că lui îi lipsește credința într-o divinitate. Și atât. La fel ca o ușă, un delfin sau un cimpanzeu, ateul nu afirmă că nu există Dumnezeu, ci el doar nu are credința că ar exista […] 👉 https://c.aparatorul.md/lus3j 👈
„Ateizmul” este doar o abreviere satanista, pe deplin&de facto este ANTITEIZM, razvratire satanica/luciferica impotriva lui Dumnezeu. Marx in opera… sa satanista speciala inclusiv versuri reda f.clar aceste atrocitati infernale.
ateismul nu are cum să fie religie, într-o religie trebuie să crezi căcatul șarlatanilor.
ateul nu crede în absolut nimic decât în propria lui persoană și se bazează pe realitate. 😎
Rafa Lopez nu mă informa. Cum a aparut universul ateule???
Covrig Paul , cum a apărut dumnezeu religiosule ? 😎
Rafa Lopez Tu nu intelegi creația unei ființe superioare,si vrei să înțelegi aceea ființă??? Adică o furnică nu înțelege un ceas făcut de om și vrei să înțeleagă ce e omul???🤣Vrei să intelegi o ființă omnipotenta,care e in afara spațiului si timpului,care poate exista in același timp in mai multe locații cea ce pentru om si gândirea lui e deja un paradox.Omul este limitat,si asta chiar matematica o spune,el nu va ajunge niciodată să cunoască toate tainele universului si daca ar exista omul de acum incolo la infinit, și tu că ființă limitată ca și gândire vrei să intelegi o ființă care a creat universul??? 😂 Mă voi ateii,matematic reiese că sunteți proști grămadă.
Covrig Paul, doar redușii mintal cred că un d-zeu atât de tâmpit și scurt în bandă cum îl descrie Biblia ar putea crea ceva 😂
apropo, ființa aia superioară la care te referi de unde dreaq a apărut ? 😂
ființa superioară în Biblie ne arată că e cam retrasată mintal 😂
ființa pulii superioară mai degrabă este oglinda prostului, are aceiași gândire a unui om bătut în cap și asta demonstrează că d-zeu a fost inventat după chipul și asemănarea prostului de rând 😎
Covrig Paul , ia hai, zi tu, văd că ești deștept și le știi pe toate, cum a apărut universul ? 😎
Rafa Lopez toate dovezile,chiar cele științifice duc la creaționism,bostane.
Covrig Paul, băi covrigule concepția despre un creator v-au băgat-o în tărtăcuța aia seacă prin tortură și acum după atâtea generații a devenit un progrămel ce vă limitează creierii fără să realizați.
un creator nu-și are locul, viața există în toate formele posibile și imposibile…viața se dezvoltă și într-un căcat, nu are nevoie de niciun creator.
Rafa Lopez din care căcat se dezvoltă viață mă papagalule.Conform teoriilor ateiste din nimic a aparut ceva, adică mai sf decât asta nu există nicaieri,si niciunde nu există o minima dovadă că din nimic poate aprea ceva,cat despre viata numai studiul adnului care este clar un program arată că este creația a ceva inteligent,ca pot să treacă miliarde de ani si veci nu vei găsi în natură un program,ir cum că viața a aparut din supa primordială ,din niste aminoacizi etc iarasi w obteorie aberanta,caci daca exista niste aminoacizi trecerea timpului ii degradeaza nu ii evolueaza,si asta e dovedit stintific,si stintific nu sa putut crea viata,in laborator don niste secvente de aminoacizi.Ito pot pune zeci de documentare cu oameni uriasi de stiinta,de la chimisti la fiziceni care afirmă ca evimposibil ca acest univers si viața însăși sa nu fie creata de ceva inteligent.Numai atractia gravitațională sa calculat ca daca ar fi infizecimal mai mică sau mai mare,nimic nu ar mai exista,si tu vi si- zici ca e ceva care a aparut așa de nicăieri😂😂Ba, sunteți proști grămadă Cum din nimic să apară ceva???si ceva asa complex ca universul si viața.
Covrig Paul , băi covrigule în zilele noastre nu mai apar profeți și fii lui dumnezeu pentru că am evoluat, avem spitale de nebuni avem poliție dar redușii mintal nu pot percepe realitatea în care trăiesc 😎
Rafa Lopez Bai baiatule,nu vorbi de profeti ca esti prost.Ca sa vorbesti de profeti trebuie sa studiezi biblia,cat despre am evoluat,pai ma papagalule,cum se face ca daca te nasti barbat,cromozomy xy ,si tu te crezi femeie,esti recunoscut ca femeie,sau invers daca te nasti femeie cromozomy xx si te crezi barbat esti recunoscut ca barbat.Nu vad sa ii duca la spitalele de nebuni.Explica-mi fraiere evolutia aia a ta:)),realitatea in care traim:)) Nu intra cu mine in discutii fraiere ca e diferenta enorma de iq aici,te mananc cum mananca crocodilu puiu de gaina,ca esti mediocru ca inteligenta.
În încercarea de a anula orice fel de responsabilitate pentru propriile alegeri ideologice, adeseori ateul se va defini prin aceea că lui îi lipsește credința într-o divinitate. Și atât. La fel ca o ușă, un delfin sau un cimpanzeu, ateul nu afirmă că nu există Dumnezeu, ci el doar nu are credința că ar exista […] 👉 https://c.aparatorul.md/utzf5 👈
Apărătorul Ortodox Dumnezeu e ateu
Apărătorul Ortodox Dumnezeu e ateu
Jack Reacher voi ce pupați pwde și sugeti lindyce 🤣🤣🤣😂😂 scârbosilor 🤮🤮🤮🤮
Claudiu Bordianu ..ATEISMUL?..AI LOGICÃ?DACÃ CU TOȚII SUNTEM COPII UNUIA,TATÃLUI CERESC(DOAR NU E CÄ ALEGEM NOI,DAR SE PARE CÄ SATAN(PERSONAJ BIBLIC RELIGIOS SEPARÄ COPII CERESCULUI TATÄ,CA SÄ CREEZE RÃUTATEA INTRE EI)…NE MAI MIRÄM DE CE OAMENII SUNT NEGATIVI.PÄI DACÃ L-AU INVÃȚÃT PE CEL CE AU AVUT ALŢII INTERES
ideologia si religia sunt 2 termeni total diferiți, boşorogilor😄
O religie a absurdului, la fel ca și creștinismul care este o religie a comerțului după ce a fost o religie a crimelor și torturii.
Domnu’ credincios, va rog nu va mai luati de religia mea „ateista” ca nu din cauza absurditatii nimicului s-au pornit cruciadele si omenirea a stat peste un secol in bezna evului mediu, in rest va PWP si poate militati si pentru educatia sexuala in scoli ca poate asa reduceti din numarul de mame minore 😉
https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fwww.slideshare.net%2FAnabelle_ST%2Fde-la-lenin-la-putin-sau-presedintii-evrei-ai-rusiei%3Ffbclid%3DIwAR1wuiCjPAU6PfoMKvncUSEmFQD-UdeOXwaxdN-8JstUQTqSIP44s0RkKOU&h=AT2jHdjj57kGRMsndgEy1afyMZKgBOPJMdUyOy6EoYxEk-Ukc68fyvdT-26-zMHdwlNjqS41HALh_p-sWcmjoYGyq0Eb6ccf1QoJs-ocs2fj3xbM3wJ2NnJ5cqlUnlZERG9qjui77vF7nIU0boHO&s=1
Ateul știe și NU crede că divinitatea oricum s-ar denumi ea are vre-o influență oarecare în fenomenele fizice ,chimice , biologice ,astronomice sau orice fel de alte fenomene ….
Care aceste fenomene se produc după niște legi științifice precise și inflexibile chiar și pentru ,,divinități” !!!
Tocmai RAȚIONALMENTUL precis și cercetările făcute cu instrumente ,,neânsuțite” duce la descoperirea legilor după care se desfășoară fenomenele și interconexiunile dintre ele !!!
Așazisele ,,minuni Dumnezeiești” care s-au petrecut și se mai petrec au explicații teoretice și științifice precise RAȚIONALE ȘI RIGUROASE descoperite de gândirea RATIONALĂ ȘI LOGICĂ a oamenilor de știință !!!
Un ateu va bate la cur cu știință, voi visați frumos legende .
Ioan Olaru
Învățați,Învățați și iar Învățați!
Cine va descoperi cum a apărut viața și universul va fi cel mai inteligent om din istorie. E vorba de începutul începuturilor. Dacă mergem pe creaționism se pune întrebarea de unde a apărut Dumnezeu, dacă mergem pe evoluționism se pune întrebarea cum a fost posibil Big Bangul. Deocamdată sunt doar teorii. Nu știu dacă omul va descoperi vreodată adevărul. Religia a fost inventată de oameni pt interesul lor. Indiferent de ce rit este vorba.
https://www.facebook.com/groups/1424720167832570/permalink/3165613210409915/
Stii ce e viata ,te nasti traiesti si mori ,pe mine ma doare fix in c de toate religiile voastre ,dinainte sa existe ceva ,vorbesc cu sufletul meu si gata.
ce de tampenii vorbiti. Cum dracu sa fie ateul un religios…….
I – auzi? Postacul a uitat de Cruciade , de genocidurile creștinilor împotriva populațiilor ,, păgâne” , din Americi, Australia, Africa, Asia, pentru a le obliga să treacă la creștinism, de măcelurile împotriva ,, vrăjitoarelor ” , de Inchiziție , etc. etc. Dacă ești atât de ,, dăștept” care este scopul existenței și sensul vieții aici pe pământ? Să procreăm ca să ce? Să prelungim suferința. Pentru că într- o viață atât de scurtă ca o omului , suferința este pe primul plan. Suferință fizică și psihică. Și nu mai bate câmpii că doar credincioșii sunt plini de moralitate în timp ce ateii sunt niște criminali. Numărul ateilor este extrem de puțin , în timp ce al credincioșilor criminali extrem de mare . Stalin a ucis zeci de mii de militari , din armata ,, albă” care se împotriveau bolșevismului , Mao a ucis milioane prin înfometare, Hitler a ucis mai mulți evrei și tot așa. Nu toți cei uciși sub aceste dictaturi , au fost uciși pentru că erau credincioși.
Mocanu Geta este o mare diferență intre a fi crestin cu numele (botezat, cununat ….) și a trai si a simti cu adevarat după valorile creștine autentice primite de la Domnul Isus Hristos sa nu le amestecam ….cei care au făcut ce scrieți mai sus erau creștini doar cu numele .
Ai scris si tu un articol tipic vouă…..adica pute!
Dacă trăia în evul mediu ,autorul ar fi purtat numele de Torquemada !Un idiot plătit de stat sa ne sucească mințile. La cei fără o minima educație tine .Doar de acolo le vin argintii!
Evoluție sau creație.Veșnica întrebare. Dacă este Creație,de unde a apărut Creatorul?Este evoluție apoi perfectată de prima ființă simplă care a atins acel nivel de a putea crea!Și noi creem deja.
Articol de căcat scris pentru habotnici pupatori de morți. Ateii resping ideea de religie și Zeu deoarece nici o religie, secta sau denominație nu poate demonstra științific existența zeului, miracolelor, magiei și a supranaturalului. Nu contează despre ce zeu vorbim sau despre ce confesiune, până în prezent nici una nu a putut oferii dovezile și argumentele pur științifice care să dovedească existența zeului.
Zaharia Constantin pare mai mult că vă deranjează că alții cred și de aici începeți sa vă puneți întrebări, de ce vă interesează ce crede un om pe care nu îl cunoașteți? Oare când cereți dovezi științifice nu e ceva acolo care vrea cu adevărat să se convingă că sigur sigur nu e ceva și că DVS aveți dreptate iar ceilalți nu? Oare nu sentimentul de dreptate vă face să luați poziție în fața oricărui argument neștiințific?. Eu nu o să spun că lucrurile nu pot fi demonstrate științific doar va spun că ele pot și vor fi demonstrate științific dar daca omul va ajunge să aibă aceasta putere el va putea să folosească această putere pentru orice,chiar să facă rău. Astfel,un om care crede și se smerește și nu caută dovezi este reprezentarea unui anumit tip de caracter, adică unul mai apropiat de bunătatea suprema, Dumnezeu. Un om care mereu vrea ceva, cere dovezi, cercetează ,caută ,poate chiar jignește ,vrea demonstrații aparține unui altfel de caracter care nu coincide cu o voie divină. Deci demonul mereu a vrut să fie că Dumnezeu, să știe el cum a făcut El Cerul și Pământul, că e clar că nu omul l-a făcut ci că Cineva, le-a creat. Apoi daca DVS cu un astfel de caracter veți avea acces la anumite informații poate că veți face lucruri bune cu ele poate că nu dar niciodată nu vom știi. Adevărat că pare că Dumnezeu ne vrea naivi,prostuți și noi doar sa credem ca să nu avem acces la informația despre cum a creat El lumea. E greu de crezut pt un om orgolios că așa ceva poate să existe și că aceia nu își pun întrebări. Ei bine au fost oameni care au căutat, au cercetat până când au găsit, apoi nu au mai spus la nimeni și nu doar atât nu au mai vrut nici un răspuns. Citiți viața sf. Ciprian care era un vrăjitor înainte să fie sfant.Aceștia sunt acei „morți” de care spuneți și la care ne rugăm și noi. Acestor „morți” li s-a demonstrat cu vârf și îndesat existența lui Dumnezeu dar ca să ajungeți acolo trebuie să urmați calea lor,altfel nu veți afla nimic din vârful canapelei,mura in gură. Vreți demonstrații pentru că știți că e ceva acolo, dar mintea care ne minte nu va lasă să cercetați în continuare. Va urez căutare plăcută și să alegeți calea cea bună atunci când Dumnezeu va va da acces științific la toată Creația Lui.
Zaharia Constantin foarte bine ai spus.
dar nu a 0ROSTILR!
Felicitări 💐🤝 🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩
Fondatorul agenției FedEx Express 🌹 a ales numele tău securizat de Facebook printre câștigătorii Loteriei. esti ales sa beneficiezi de *5.000.000€* 🇹🇩🇹🇩🇹🇹🇹🇩🇹🇩. deci, dacă chiar doriți să obțineți premiul, faceți clic pe acest link
👇👇
https://wa.me/message/VE2NGGNGT73TE1
Nu există atei.Și nici ateism!!!
Mai date in pizda ma.ti ma aparator ortodox,religia a fost infintata asa ca cei bogati sa nu fie omorati ce cei saraci!!!
TiTu Rostas-Covalev mulți bogați au murit în arenele romane, mâncați de lei 😂😂😂
Wesgon Metatron ei lasa ca daca ii manca pe toti nu mai erau astazi atati de multi!!
TiTu Rostas-Covalev nu ai prins ironia, cei bogați în Hristos au fost măcelăriți, nu bogații material care nu cred, ăia au murit de bătrânețe!
TiTu Rostas-Covalev Nici de tine nu mi-ar parea rau
Dumitru Calin Carpescu zii sa mori cu nasul in buda voasta din regat care va stergeti cu buruieni la cur!!!
TiTu Rostas-Covalev Suntem ecologisti, dupa cum va place voua, neomarxisilor. Vezi poate ai treaba pe acasa..
Wesgon Metatron Sau,de multe ori, mult mai tineri,de bolile, accidentele, crimele cauzate de necumpătarea și risipa lor.
Domnilor, voit sau nu, faceți o confuzie și propagați pe rețele o dezinformare, ca să n-o numesc direct minciună: ateu înseamnă „fără zeu” iar asta nu neagă sau respinge automat Creatorul! Un ateu nu recunoaște Dumnezeul biblic, cu o sumedenie de denumiri, căruia îi acordați voi întreaga adorație! Pe tema asta se poate polemiza mult, dar nu cu indivizi închistați în dogme și canoane bisericești! Am respins din start varianta polemicii fiindcă nu sunt dispusă să-mi pierd timpul cu homunculi „înzestrați” cu căpăstru pe creiere, prin urmare, nu insistați, nu răspund, iar dacă deveniți deranjanți, vă blochez; există soluții pentru orice situație!
Marieta Beloescu Faceti putina confuzie cu agnosticii
Dumitru Calin Carpescu agnosticii și ateii n-au fost, nu sunt, nu vor fi același lucru; confuzia vă aparține, mai studiați.
Marieta Beloescu Dupa cum ati spus dumneavoastra initial, pentru atei nu exista zeitate, nici crestina, nici islamica, hindusa etc. Pe urma ati zis ca sunt impotriva ideii de Dumnezeu biblic
Dumitru Calin Carpescu o adăugire absolut necesară: am precizat că nu voi răspunde, nu voi intra în polemică pe tema asta, pe insistent îl voi bloca; e scris în limba română, e inteligibil, prin urmare, retrageți-vă decent!
Marieta Beloescu Atunci va urez o seara frumoasa.
Dumitru Calin Carpescu la fel!
Credinta intr-o divinitate care nu exista… :))
Voi cu cicatul vostru de religie a ți adus tara aiciVaca aia de firea în loc să facă scoli spitale a dat 20 milioane euro la catedrală sa aibă loc prostii spre manipulare
Si eu am fost ateu atâta timp cât credeam că instituțiile religioase sau religiile în general îl reprezintă pe Dumnezeu. În momentul în care am realizat că toate acestea inclusiv purtătorii de levelendre preoțești nu au nimic cu Credința Creștină și Dumnezeu am înțeles binecuvântarea cunoașterii scripturilor. Mare parte a ateismului are ca bază anticrestinismul doctrinei Creștine promovată de bisericile tradiționale. Lacomia, trufia, extravaganta, rătăcire enoriasului, megabogatia, abandonarea învățăturilor Mantuitorului și încălcarea flagrantă a poruncilor Decalogului a provoca renunțarea în masă la credință sau trecerea la cultele sectare.
Preotimea de jos până în vârful ierarhiei a devenit angajata statului cu remunerației și subvenție directă pierzându-și poruncile Lui Iisus care spun că fără de plată au primit deci fără de plată să dea. Fenomenul pornește deci chiar din sânul bisericilor creștine care prin comportamentul și atitudinea lor încurajează fenomenul ateismului!
Sebastian Marc te faci tu preot și faci pe gratis serviciul ăsta, și vei trăi cu aer 😂😂😂😂 Preotul e om și el, are nevastă, casă, copii, chiar și un autoturism și aceste lucruri trebuie întreținute cu bani! Cât despre credință las-o mai moale, că nustii ce e aia, tu vrei să spui că ești protestant și nu îți convine ce este gata făcut până acum, vrei o religie după mintea ta!
Wesgon Metatron Vorba lui Țepeș :Daca e porunca apoi poruncă să fie! Și mai citește odată comentariul dacă ști să citești, sau dacă faci parte din sistemul ticăloșit atunci măcar taci și te ascunde nu devenii avocatul său.
Sebastian Marc 😂😂😂😂 delir mistic și în tine😂😂😂
Wesgon Metatron Dacă rosteam adevăruri convenabile bine plăcute urechilor tale eram felicitat. Prefer mistic decât materialist. Cu unii ca tine nu mă mir că lumea preferă ateismul. Oricum recunoști că nu poți slujii la doi stăpâni!
Sebastian Marc ești superficial, adevărul e infailibil, nu sunt mai multe adevăruri, păcat că nu ai discernământ și ești usuratic în a judeca, oricum la voi ăștia ce judecați aiurea, după cum vorbiți așa primiți, că să fiți duși în eroare la maxim, pt că vă plac minciunile dulci și nu adevărul!
Wesgon Metatron Cica acum biserica a primit cateva hectare de pamant in Bucuresti, ptr ce??? Au salarii si dar i au bani si ptr a trage clopotul mortului, nu trage daca nu dai banui🙈
Ali Alina nupoti dormi de grija altuia? Ce treabă ai tu? A fost pământul tău și ai fost deposedata cu forța? Au salarii pt că muncesc, și nu îi plăti dacă vrei să nu tragă clopotul după cel așa zis drag, mai vine o pandemie și în sac de gunoi și fără preot la cap o să fii!
Wesgon Metatron Chiar crezi ca are importanta preotul de la cap😆🙈, n am nevoie, sa ai tu parte de el. Apropo a fost plandemiei nu pandemie, in razboi au murit oamenii fara preot oare au ajuns in iad🤣🙈🙈. Muncesc de rup, fura , la o tuta i a luat mii de lei ca sa se „roage” ptr ea , ce sa vezi tot la medic a ajuns. 🤣🙈
Ali Alina votezi usr, lucrezi la o multinațională și ai o trotineta 😂😂😂? Și era sa uit hastag rezist 😂😂😂 trebuia să spui de la început că lai citit pe Lenin și pe Marx, la o vreme ești și vre-un intelectual 😂😂😂
Wesgon Metatron „Destept” mai esti, tu crezi ca cine nu e cu popii e cu ceilalti , nu, nu cred nici in schimbarea climatica, cu am crezut nici in covrig 19 , tu esti parte din reteaua lu ‘ Daniel 🤣😂🤣🤣.
Ali Alina Sigur este unul dintre,, furnizorii casei patriarhale,, deoarece numai slugile preaplecate și pupincuriste sar cu atâta sârg la beregata pentru a-și apăra stăpânul. Asocierea tagmei de hoți, putori și excroci cu adevărata Biserică A Lui Cristos este o adevărată blasfemie. Cunosc
mocirla în care înoată înalții prelați prefăcuți, adevărați lupi cu titluri de păstori.
Atei în divinitatea unor oameni care au construit biserici și mint oamenii, sunt falși cei din biserici.
Ateii sunt atei pana se zdruncina avionul cu ei, apoi cheama toti sfintii.
Ateul CONFUNDĂ ticăloșia ierarhilor bisericii
cu voința lui Dumnezeu
Poate e mai bine sa fii ateu decat unul care crede kn lucruri inventate de oameni si nu ce spune Dumnezeu. Poti deveni ateu vazand ce fac asa zisii credinciosi si Il respingi pe Dumnezeu.
Steluta Lazar când o să mergi pe lumea cealaltă, așa o să dai socoteală, o să spui că au fost lucruri inventate, numai mult și o să te convingi singură!
Evident că ateii nu au argumente pentru a nu crede in Dumnezeu. Ei nu cred, pentru că se trag din maimuțe, iar maimuțele nu pot avea suflet,așa e? Sau au? Dar nu ar mai fi atei, atunci nu se trag nici din maimuțe,ci din ceva care nu are suflet, iar sufletul nu poți să îl negi pt că el nu înseamnă altceva decât emoție, iar daca negi că ai avea emoții, atunci ce ești? Un disociat,pt că orice om are emoții, ateii doar se neaga pe ei înșiși! In plus confunda sufletul cu spiritul, ceea ce se inversează in unele religii ,altă discuție dar tot acolo ajungi iar ideea este că una e sufletul și alta e spiritul iar acolo incepe cunoașterea la care ateii nu vor ajunge niciodată, orizontala nu ne-a învățat decât să mergem înapoi în patru labe. Cu toată știința și inteligența lor ateii nu vor ajunge nicicând la înțelepciune daca nu vor ridica ochii spre cer. Abia atunci va începe calea spre spirit și evident spre verticalitate!
Georgiana Spiridon Maimuțele se diferențiază între ele doar ca hrană, nu după o religie inventată, culoarea pielii sau a modului de a gândii. Se pare că sunt chiar mai evoluate decât omul. 😂
Radu Rosu Iar eu vorbeam de mere și DVS vb in continuare de pere!
Georgiana Spiridon Păi combinați ce ați spus și tot aici ajungeți.
Radu Rosu dl, nu înțelegeți că vorbiți despre altceva? Ce combinații faceți DVS in minte nu e totuna cu ce zic eu!
Ați spus că atei cred că se trag din maimuțe, da, pe prezumția că maimuțele nu sunt falși și mincinoși. Animalele sunt mult mai reale și mai echitabile decât omul și în mod special invenția numită religie.
Radu Rosu nu vă trageți din maimuțe! Sunteți creația lui Dumnezeu, e păcat că voi credeți asta! Nu am nimic cu maimuțele ,asa e unele poate sunt mai deștepte decât oamenii dar nici la inteligența nu mă refer!
” Ei nu cred, pentru că se trag din maimuțe, iar maimuțele nu pot avea suflet,așa e?” – ?
Radu Rosu era retorica întrebare, sau au? Au sau nu au? Eu zic că au dar nu din cauza asta nu vă trageți din maimuțe! Iar sufletul nu înseamnă doar inteligența! Și nici doar gândire, înseamnă și emoții și orice animal are emoții mai mari,mai mici! Dar ele nu pot avea acces la divinitate, ele se nasc și mor in mod natural la fel ca noi doar că noi oamenii nu suntem doar atât, daca nu vom încrucișa sufletul cu spiritul și nu ne ducem crucea atunci vom rămâne veșnic la stadiul de animal. Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Lui, ca Fiii Lui iar noi cădem mereu și mereu , ca Adam și Eva în păcatul primordial. Isus a venit pe pământ ca om, ca sa ne arate că legea naturii, dinte pentru dinte și ochi pentru ochi,legea naturii poate fi depășită dacă trăim în legea iubirii adică,ne iertăm,ne ajutam ,ne înțelegem, ne iubim,nu e doar moralitate, este iubire divină,necondiționată! E greu? Da, pentru că trăim într-o lume materială,grosieră dar pentru că Isus a putut noi avem datoria să încercăm,și practic asta facem toată viața incercam sa atingem divinitatea, să devenim și noi Dumnezeu la fel că Hristos. Noi nu suntem nici animale nici plante, noi suntem oameni,avem inteligența, gândire,simțuri dar daca acestea nu ne vor folosi decât pentru a mânca și bea și a ne face confortabili nu ne vom depăși condiția, tot universul evoluează iar noi vrem sa involuam să devenim materie, Dumnezeu ne vrea mai sus că îngerii iar noi cerem să fim că maimuțele. Scopul este îndumnezeirea! Adică mântuirea, dar nu individuala ci colectivă, noi la nivel subtil suntem Unul! Hristos s-a sacrificat pt noi iar noi nu vrem sa ne sacrificăm,ne pare inacceptabil,dar sacrificiu e și atunci când în loc de o răutate alegi sa taci,când în loc de ura alegi să ierți, găsiți în evanghelii ,Isus Sirahul de ex. In Pateric modul de comportament pe care trebuie să-l urmăm. Avem atâtea cărți,atâtea pârghii și nu e nimic ieșit din comun ,nu e decât bucuria sufletului de a-l urma pe Hristos!
Suflet și Divinitate există în tot și în toate, dar numai omul este parșiv și se folosește de Divinitate pentru a-și justifica relele făcute, asta după ce au primit libertatea să-și dorească mai mult decât au nevoie. Dacă animalele nu se închină, nu fac biserici la o Divinitate, nu înseamnă că nu sunt conștienți de Divinitate. Faptul că se adaptează mediului și rezistă evoluției, se datorează Divinității ca și omul care se adaptează și rezistă. Diferența dintre animale și om este că ne dorim ce nu avem neapărat nevoie și suntem falși, mincinoși.
Ce spui de asta, tocmai am citit acuma https://www.aparatorul.md/parintele-serafim-rose-noi-nu-avem-nicidecum-acelasi-dumnezeu-pe-care-il-au-si-necrestinii-2/?feed_id=114171&_unique_id=64ec08069b390&fbclid=IwAR2s_AZSLK-mLv-ickSqwLHaPsn5bl61HRZ2cVlTZ9oIE3G-fTXlDmI0Zj4
Ce sa spun, Hristos a venit pentru toți. Legea ebraica oculta este in Zohar. Zoharul vorbește despre legile naturii și cum pot fi ele controlate , au descoperit cheia prin care Creatorul a creat natura care e perfecta și predictibilă, adică dacă eu pun o cana de apa pe foc ,ghici ce, ea va fierbe și dacă crezi și dacă nu crezi in Dumnezeu. Doar că folosind aceste chei evreii au deslușit modul prin care ajunge apa să fiarbă și cât să fiarbă și dacă va fierbe, adică magie,ex aduna norii că să dea ploaie când vor ei ,adică au deprins niste abilități de a controla natura. Adevărat că Dumnezeu facandu- ne după chipul și asemănarea lui ne-a dat și aceste „puteri” ,vezi solomonarii, sau alte harisme,de vindecare ,de ghicit viitorul etc. Dar se spune că și demonul vindeca ,de ce pt că oamenii au învățat cum să coordoneze natura și cum sa deprindă aceste abilități și au vrut să fie că Dumnezeu. Se spune că demonul are cea mai mare dorință să fie că Dumnezeu, așa au făcut și oamenii,dar orice lucru bun așa și o pare întunecată ,așa că această abilități ale oamenilor par ar fi ghidate de demnoni nu de voința divină. Ei au confundat aceste abilități venite de la demoni,de fapt de la ei înșiși dar folosite în scopuri de a stăpâni și controla, cu Dumnezeu însuși. Adevărat că pare ciudat,adică avem niște puteri dar doar daca Dumnezeu ne da voie putem sa le folosim. Dumnezeu nu e absurd dar el înțelege că scopul nu poate fi decât bun. Dar oamenii când au văzut că au puteri au început sa se creadă un fel de Dumnezeu și să stăpânească sa aibă sclavi,etc adică nu în sensul bun. Atunci Dumnezeu l-a trimis pe însuși dl Isus Hristos , fiul său, un om în care s-au întrupat însuși Dumnezeu Cuvântul și a dat și a arătat că aceste puteri le putem avea toți, singura regula,că sa zic as, era să-l slăvim pe Dumnezeu. De ce pentru că doar El poate fi cu adevărat Bun, și doar prin El noi nu vom mai greși, adică ne da harul dar doar daca nu îl vom folosi împotriva unii altora! Deci Dumnezeul lor era un Dumnezeu închipuit , Dumnezeul din ei înșiși, care devenise demonic. Sper că m-am făcut înțeleasă.
Georgiana Spiridon Eu nu stiu de unde se trag oamenii, poti sa ne spui tu, dar vreau dovezi nu ficțiuni cu fiinte imaginare. Astept un raspuns cu mare interes.
Ali Alina căutați răspunsuri mai cercetați Biblia, Ioan scărarul, Cărarea Împărăției, Patericul, puteți studia și din alte religii dar ortodoxia este atât de completa încât vă spun că vă pierdeți timpul. Vreți dovezi materiale la ceva ceresc, atunci sunteți încă pe orizontala, când veți începe serios căutările vor veni și răspunsurile. La clasa I nu ai cum să porți discuții de liceu. Faptul că vă puneți întrebări și că sunteți pe o pagina de creștini e un pas înainte, dar munca e multa să știți. Pt cei care inca nu au legătură cu partea divină puteți să cercetati și un Rudolf Steiner, Shamballa, taoism, dar să știți că mai exact decât ce avem noi nu o să găsiți. Iar Hristos a venit pentru toți nu doar pt noi, așa că în învățăturile Lui găsiți tot ce aveți nevoie!
Georgiana Spiridon serios? Suntem creația lui Dumnezeu ? Păi atunci cum se face că omul a existat pe pământ cu 12 milioane de ani înainte de Cristos ??? …cu 12 milioane de ani înaintea Imperiului Roman….dacă cunoașteți istoria acestui Imperiu și istoria legăturii dintre acest Imperiu și Isus…..Și cum se face că Dumnezeu și Cristos există numai pt creștini??? ….apropo: aveți idee din 8 miliarde de oamenii câți suntem acum pe Glob, câți sunt creștini??? Dar creștini ortodocși??? Aveti idee câți români s-au declarat, la recensămînt, ortodocși pt simplul fapt că așa au fost botezați dar nu au nici in clin și nici în mânecă cu această credință ,pt că nu sunt practicanți??? ….si vă place sau nu , știința a demonstrat clar că omul preistoric se trage din maimuță….
Radu Rosu demonstrează divinitatea.
Zaharia Constantin divinitatea nu se poate si nu trebuie neapărat demonstrata printr o existenta fizica deși Dumnezeu a fost , este și va fi cu noi mereu fie ca ne place sau nu de El. Gândește-te la rațiunea ta a cărei existenta fizica nu poate de asemenea dovedita dar poți sai vezi existenta prin urmarile judecățiilor care le face face. La fel și pe Dumnezeu putem sa l cunoaștem cel mai bine senzorial vorbind prin toată creația Lui. Dar cel mai bine omul I l simte pe Dumnezeu în sufletul lui care este o entitate foarte complexa având 2 părți distincte una care tine de simțurile noastre și una care tine de rațiune sau minte . Iar animalele au doar suflare de viata care aste cu totul altceva decât sufletul nostru
Iulian Doroftei deci, mai simplu si tu habar nu ai. Dar te folosesti apanajul doctrinei pentru a eluda orice forma de explicație stiintifica , logica si raționala.
Zaharia Constantin dacă asta ai înțeles din ce am scris eu mai sus atunci asa o fi în fond toți avem dreptul sa credem ce vrem….. Dumnezeu ne a făcut liberi și ne lasă liberi sa alegem ce vrem și bineînțeles suportam consecințele alegerii noastre.
doar ca nu poti sa il dovedesti si trăiești intr-o iluzie plina de magie, spiritism, supranatural si zei inexistenți. dar in rest poti sa crezi in ce vrei tu.
Dar sa crezi , faptul ca mortii , pot face minuni , cum este ?
Ateii cred ca nu cred în Dumnezeu!
a negatiei povestilor cu barbosii imaginari : )))))))))))))))))
Ateii sunt oameni care sunt încărcati de prea multe pacate,neeliberati si nu se indreapta spre nici o religie..
Alexandra , râzi ca proasta și o faci in formă continuată ceea ce inseamnă că ești plătită sau ai probleme sufletești grave .
Florin Gabriel Cazanel nush care e pr0st – ala care se taraie in genunchi sa pupe niste oase de vita sau de bou sau de capra si merge la colectarul de bani ca sa aprinda o lumanare sa-l ajute barbosul imaginar in timp ce alti barbosi imbracati in fuste ii fwt nevasta si eventual fiica, dar uneori si fiul si mai si primesc bani de la voi… sau ala precum e fata asta care rade de voi astia care faceti toate lucrurile astea absurde….
Alexandru Isar inclin spre varianta a doua deși exprimarea ta este penibilă .
Florin Gabriel Cazanel exprimarea se adapteaza la audienta… sunt 2 tipuri de audienta aici pe pagina asta (i) aceia care iau in deradere pagina pentru ca este ridicola si vadit putinista si (ii) cei care se dau de ceasul mortii cu „amin” si „asa sa ne ajute barbosu’ ”
Exprimarea mea este croita pe intelesul grupei a ii-a
Alexandru Isar putinismul nu are absolut nimic în comun cu ortodoxia ,e suficient doar să te documentezi puțin . Doar o alta față a răului dintr-o imagine puțin extinsă.
Ai dreptate doar când te referi la ” amin ,amin ” , în rest ești într-o eroare absolută.
Alexandru Isar mai bine îți era să nu te naști!
Wesgon Metatron vezi sa n-ajungi ca praji-gojin
Alexandru Isar ai inceput o dezbatere deși nu tu erai cel vizat .
Alexandru Isar lady first, adică tu😂😂😂😂
Florin Gabriel Cazanel da – e un dar pe care-l am eu asa ca om.
Florin Gabriel Cazanel chilotii incep dezbateri? in ce cercuri? : ))))))))))
Ateismul a fost și va fi printr-o negație fără realismul lumii. Timpul erodează filozofia. lumii, și nu poate fi oprit indiferent de evoluția acestei planetei.
Este opusul unei doctrine a supranaturalului
Afirmații nesocotite!Ca să nu zic absurde,departe de respectul pe care trebuie să-l afișeze un credincios!
Ateismul este o religie asa cum abstinenta e o pozitie sexuala.
Daca incerci sa ataci ateismul numindu-l religie, atunci involuntar realizezi ca religia e ceva negativ. Asadar, va dati autogol din foarfeca.
Ce cretini
Mda!Și eu ca și ateist ma pis pe ortodoximul vostru!🤣🤣🤣🤣
Esti bou !
Punct !
Astia uita ca ateul originar a fost chiar un apostol. Toma 🤣
N-ai nevoie de nici o religie,ca să fi un om bun!
Daca ateii spun că nu există Dumnezeu…de ce se chinuie sa-l nege?
Maria Romica Nu se chinuie să nege ceva care nu există..Chestiunea e cit mai poate lumea suporta scorneala asta mincinoasă evreiască care a produs umanității atitea drame. Dacă şi mari conducători ai creştinismului au recunoscut câ totul este o farsă pentru controlul populației ..ce mai aşteptâm???
Nu exista ateism… el este o inventie a religiei creata ptr Si justifica existenta interesele …la fel cum si capitalisti siau creat falsul dusman de clasa comunismul ..ambele fiknd sirftlicuri filosofice falsa lume duala prin care elitele politico religioase statul biserica conduce de sute de Ani multimile pe un drum spre nicaieri
Ateismul este o religie bazată pe proprie gândire, libertate si logică liberă
Să-l pună și pe Putin pe listă. Sau nu-l pun fiindcă el e credincios?
Ori care om (ateu, monoteist, extrateist, etc) sunt într-o căutare contunua a ceva ce nucunosc dar știu ca este, curaj căutătorilor 👍
acest bapamatii spus de popime releva ateismul si perfidia unei parti a clerului
Dumnezeu e ateu
Dumnezeu nu înseamnă popi, mănăstiri, călugări, maici, lumânări, tămâie etc, Dumnezeu înseamnă, creație, evoluție, cunoaștere, medicină, tehnologie, cultură, muzică, iubire, sex și exemplele pot continua!
Iulian Ctu 😂😂😂
Ateismul nu cred ca e o religie pt. ca nu crede in nimic.
Vera Deaconescu Ba, tocmai că crede, dar nu în legendele bisericești de tip iudaic / evreiesc, nu în minuni și miracole permise numai rugăciune, prin puparea icoanelor și a hoiturilor ( a moaștelor inventate de biserică ) ci crede în realitate, în lucruri concrete dintr-o realitate reală trăită de zi cu zi, bineînțeles, fie realități bune, mai puțin bune sau rele… Diferența constă în prostia maximă, absurdă și realitate reală !
Totuși, Dumnezeu existând pretutindeni, ar trebui ca toată lumea să fie mulțumită cu credința sa! Dumnezeu nu poate exista doar în cultele religioase de orice fel! Cine dorește, va crede doar acest lucru, dar să nu încerce să-i convingă pe alții că ceea ce cred ei este absolutul și Dumnezeu este doar acolo! Există Dumnezeul muzicii, culturii, medicinei, tehnologiei, iubirii, creației și evoluției! Același Dumnezeu peste tot, deci el nu trebuie redus doar la religii!
Iulian Ctu
O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor.
Eu cand discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Intre un credincios si un necredincios, nu exista nici o legatura, ala e mort, sufleteste mort, iar celalalt e viu si intre un viu si un mort nu exista nici o legatura. Credinciosul crestin e viu.
Ateii si materialistii ne deosebesc de animale prin faptul ca nu avem coada.
Ateii s-au nascut, dar s-au nascut degeaba – Petre Țuțea
Nu proștilor!
Este altceva.
Dumnezeu nu înseamnă popi, mănăstiri, călugări, maici, lumânări, tămâie etc. Dumnezeu înseamnă, creație, evoluție, cunoaștere, medicină, tehnologie, cultură, muzică, iubire, sex și exemplele pot continua!
Hitler și Chiang Kai Shek sunt menționați totalmente aiurea…
Ce face enoriașul?
O descriere foarte proasta în mințile bolnave ale unor preoți despre ateism… Dacă nu gândești ca turma ori ești de altă părere, vine niște preoți și te moscoleste cu rahat că le strici lor manipularea care o practica de sute de ani… Ce treabă are ateismul cu crimele și alte rele din lume? Să luăm aminte că biserica a inventat pe satana, iadul și fariseul, nu ateismul.
Ateismul nu este o credință pentru că ateul crede în știință nu religie și Biblie… Cine nu înțelege știința alege credința…
Biblia este o simplă carte de povesti cu autor necunoscut în care nimeni nu a reușit să arate cine e diavolul și de unde vine el și ce este iadul… Dacă biserica a inventat aceste lucruri cu care sperie omenirea, este clar că nu dorește să dea și o explicație logică despre ele… Ateismul este bariera care împiedică credință de a trece la fanatism religios și de a o tine în limitele bunului simt…
Ne uităm la câte va credințe în lume că deja au luat forme de fanatism și de încălcarea unor drepturi ale cetățenilor…
Ion Bengeamin Ma uit la câte tampenii și aberații va debitează mintea.
Cată „convingere” aveți, de parca ati fi buricul atotstiintei din lumea asta.
Oricum, în spatele unor astfel de abordari, vis a vis de credință, nu sta atotstiinta d-stră(și a altora) cât obrăznicia și lipsa unor ani.. de acasă.
Am întâlnit oameni geniali în ale stiintei, credinciosi si cu mult bunsimt (le lipsea tupeul și obrăznicia)
În rest…povești.
Habet Mihai, ce i pupator de moaște, te supără adevărul?
Cei asta bre aici, credință ori fanatism religios?
Ăștia numești tu oameni inteligenți? Slugile credinței…
Ion Bengeamin Aveti atâtea și atâtea exemple pozitive (pe plus)…
În viata asta, putem fi muscă sau albină (a cauta mizeriile sau lucrurile frumoase)
Cat despre moaste…lasati-i pe fiecare sa face ce, cum simte, crede și…sa nu va credeți niciodată mai presus decât alții.
Sunt destui Oameni, cu mult peste inteligența d-stra, care se închină la moaste.
Probabil ca au o trăire aparte, dincolo de limitele acestei lumi, pe care e posibil sa nu o înțelegeți…
Ion Bengeamin tu ești pupator de satana
Sonny Sonny, satană nu există… Ea este trecută în Biblie și în mințile voastre cu care vă sperie…
Ion Bengeamin hai lasă-mă.. cred că mata ești din neamul maimuțelor lui Darwin.
Sonny Sonny
Ion Bengeamin marș, maimuță.
Enoriașii lui Fteodosie…
Ion Bengeamin Daca ai citi Biblia ai sti ca Satana exista si chiar datorita lui oamenii sunt atei, el ii indeamna pe oameni sa nu-L iubeasca pe Dumnezeu, veti regreta cand va fi prea tarziu, dar inca mai este timp de har.
Catalin Voicu, vorbești numai prostii…
Mă îndeamnă pe mine satană să nu-l iubesc pe Dumnezeu?
Ateului i s-a făcut lehamite de modul în care se comporta preoții, nu de Dumnezeu…
Tu nu vezi că preoții fură și înșeală, deși ești amărât și nu ai o coajă de pâine până nu te împrumuți săi dai 10 milioane popii nu-ți îngroapă părinții…
Ion Bengeamin nu mai spun de evul mediu, inchiziția.
Cand nu ai dovezi ca exista inorogi/unicorni esti alta religie? Dar vampiri? In cate religii sunt doar pt ca nu exista dovezi ca exista ceva? 😄
Foarte multi asociaza religia cu popii sau preotii. Ar trebui doar sa se intrebe de ce, oare, cei mai destepti si mai invatati oameni din trecutul recent si din zilele noastre cred in divinitate? De ce instructia lor si bagajul de cunostinte vast ii indreapta spre asemenea concluzie? De retrograzi? De medievali ce sunt? Eu cred ca din alte motive pe care ateii nu le inghit, oricum.
Dan Stefan cum se face că nu am văzut ,nu văd și nici nu cred că voi vedea pe cei ce au inventat , inventează și vor inventa CEVA să ! pupe moaște , să pupe mâna popi etc după obicei și bordei
Popi păduchioși le au plecat prostii care puneau botul la mormăiala lor fără nici o noimă nu mai suntem în Evul mediu nu mai merge cu Crede și nu cerceta
Crinu Badea
Corect!!
noi, cei care credem in divinitate dar nu ne regasim in nicio religie, unde suntem?
Ana Gheorghe Deism.
Ana Gheorghe Nu msi crede ßi te regăseşti .acolo unde eşti in realitate..Nu ai nevoie de amăgiri aiuritoare inchipuite.
Ioan Calin e intr-adevar o perspectiva care merita atentie
Ana Gheorghe Cei de care zici suntem liberi la minte si la spirit, nu avem nevoie de manifestari exterioare pentru a-L simti pe Dumnezeu, pentru ca divinitatea este in noi.
Nici ca găseati un subiect mai bun de dezbătut!!!!
Ateiștii vă fut în gură, de proști moldoveni ce sunteți.
Dacă nu dai bani clerului, ești declarat un absurd, un nimic, un relativ, unul care apreciază profunda iraționalitate și superficialitate a științelor (!). Dacă plătești iluzia vieții de apoi ajungi în iad, căci în rai n-ai cum. Chiar în Biblie se spune că în rai ajung doar cei săraci în duh (Matei 5:3-11).
Demonstrați câ existâ Dumnezeu excluzând biblia , iar eu va pot dovedi că nu există folosind biblia . Nici măcar nu trebuie dovedit că nimicul nu există .
Calin Cristian ai multe iluzii de putere în cap. Nasol e că ție îți sunt de ajuns.
Fabian Vanghele ai greșit adresa .
Calin Cristian nu esti tu ăla care poate chestii? Ba da, am recitit, tu erai.
Tu nici nu ai înțeles rezumatul postării, dară să poți dovedi ceva…
Fabian Vanghele ești doar un limitat care nu poate nimic dar te fwte grija ce poate altul .
Calin Cristian nici atât… eu știam că nu poți, altfel aș fi dat curs provocării tale penibile.
Fabian Vanghele ești și redus și tîmpit de faci presupuneri .
Calin Cristian Daca nu ar fi Dumnezeu tu nu ai exista omule, dar rasplata va fi cand va veni Domnul, pana atunci „Satana racneste ca un leu si cauta pe cine sa inghita”spune Scriptura.
Catalin Voicu știi cîte religii existâ ? Știi cîte culte diferite în fiecare religie ? Știi cîte religii monoteiste sînt ? Știi cîți dumnezei are fiecare religie și cîte percepții diferite ale acelorași divinități în interiorul fiecărei religii ? Despre ce zeu ai pomenit ? Știi câ în Biblie scrie câ dumnezeiiiiiiii au creat omul și nu unul singur . Știi că , chiar iudaismul este o religie politeistâ ? …….ce știi tu de te trezești vorbind . Ai făcut doar praf în apâ .
Calin Cristian Este evident ca ma refeream la Dumnezeul creator, singurul Dumnezeu adevarat.
Catalin Voicu toate religiile monoteiste pretind că zeul lor este singurul adevărat și singur creator . Deci la care dintre zei vâ referiți ? Cum se numește el ? Sau nici nume nu are pentru că nu există . Cred câ stiți că adresarea către o zeitate cu domnul șah du.nezeu se face în toate religiile și către toți zeii . Așa câ , ce nume are zeul acesta la care vă referiți și ce religie are acest zeu ?
Calin Cristian 😄👏👏👏
În Biblie scrie că apostolul Pavel a scris ,,ce avem noi treaba cu cei de afară” . Ce va mă fwte grija de alții !!! Vedeți că sînt ine pușcăriile de ortodocși și bordelurile de preacuvioase . Câinele moarte de drum lung și proștii de grija altora
Calin Cristian Numai ineptii ati spus pana acum toti! Daca nu cunoasteti esnta unor lucruri de ce va angajati in a sustine niste ipoteze fara voloare si fara rost si temei? Ce credeti ca lamuriti cu asta, multa ineptie de care dati dovada ? Mai vorbiti si vulgaritati pe deasupra, mai mare rusinea sa va afisati cu asemenea aberatii!
Maria Tarta tu ești ineptâ și nu primesc observații de la conturi false . Ești o falsă că și contul fals . Eu pot demonstra ce afirm . Un cont fals este vulgar , de fwtut se fwte toată lumea . Dacă etaj o persoană reală ai fi existat tot datorită fwtutului .
Cineva susținea ca e ateu, dar, mereu zicea”Doamne ferește! „și – și făcea și un fel de cruce. Am întrebat de ce își face cruce și zice așa, dacă nu crede în Dumnezeu!? Mi-a spus, că din obișnuință. Nu era obișnuința! Era conștiința și instinctul, primite de la Dumnezeu și de care nu era conștient că le are, dar îl ținea” treaz”. Se numesc ei pe ei” atei”, pentru că li se pare că sunt deasupra celorlalți „proști „. Nu cred că în adâncul conștiinței lor simt asta. Dacă ar fi așa, aș spune că sunt după chipul și asemănarea animalelor. Numai ele nu-și pun întrebări existențiale, pentru că le lipsește aceea conștiința pe care fiecare om a primit-o în dar de la Dumnezeu. Dacă ar fi o „religie” ateismul, atunci, n-ar trebui să accepte nimic din creștinism. Ar trebui să „ignore” discuțiile despre Dumnezeu și să nu-i „irite”. A nu ignora și a te” irita”, denotă orgoliul de a nu recunoaște pe Creator și frică de a nu cădea în slujba” celuilalt”. Prin asta, deși se cred liberi, devin robii propriului lor orgoliu și îndoielilor. Sunt dornici de a nega existenta Lui Dumnezeu, pe care nu au cum să o demonstreze, pentru că Dumnezeu e Cel ce este:este știință și adevăr. Mă vor convinge că ei dețin adevărul, atunci când vor ajunge la performanța de a face pe om așa cum l-a creat Dumnezeu. Nu robot, cum încearcă „știința omului” să ne amăgească. Ăsta nu e adevăr! că fac robot în loc de om și-l numesc om. De aceea nu pot să-i cred pe ei. Dumnezeu nu ne vrea nici inculți nici proști, de aceea ne-a vorbit prin „Cuvântul” Lui, și prin analogii, pe care numai cei orbi nu le vad și numai cei surzi nu le aud.
Doamne ajuta