Duhovnicii care vă sfătuiesc să tăceți când se propovăduiește în Biserică o erezie și vă cer să nu mărturisiți împotriva ecumenismului și a minciuno-sinodului din Creta, se fac părtași trădării credinței ortodoxe, alături de semnatarii hotărârilor eretice de la Kolymbari.

Atenție, credincioși ai Bisericii Lui Hristos! Ascultarea de duhovnic se face până la erezie!

Atenție, credincioși ai Bisericii Lui Hristos! Ascultarea de duhovnic se face până la erezie!

Mai mult decât atât, aceștia vă adorm conștiințele și vă ademenesc să intrați și să rămâneți, prin tăcere, în a treia formă de ateism, în care se găsesc și ei. Acest lucru nu rămâne fără urmări în planul mântuirii, atât pentru duhovnic, cât și pentru credincioși.

Citeşte şi:  Să ne luptăm să iubim pe Domnul mai mult decât lumea, mai mult decât pe noi înşine

O asemenea atitudine duce la iad, nu este mântuitoare, oricât de experimentat, cultivat și luminat ar fi duhovnicul care impune o astfel de abordare pastorală. Unii credincioși sunt atât de încrezători în duhovnicii lor, încât sunt dispuși să meargă chiar și în iad cu ascultarea de duhovnicii lor, încredinţați că vor părăsi acea stare pentru virtutea ascultării. Nu însă și pentru erezie!

Citeşte şi:  Sântem acum martori ai întinării bisericilor şi Sfintelor Altare cu rugăciuni în comun şi liturghii laolaltă cu eretici

Îmi spunea un credincios, în urmă cu ceva timp, că el face ascultare de duhovnicul lui, chiar și în erezie! Avea convingerea că pentru ascultarea de duhovnic, Hristos îl va scoate din iad dacă va fi acolo cu povățuitorul său. I-am răspuns că pentru ascultare, Dumnezeu scoate din iad, NU însă și pentru urmarea duhovnicului atunci când se propovăduiește o erezie!

Citeşte şi:  Sf. Chiril al Ierusalimului: Diavolul pregăteşte mai dinainte dezbinările dintre popoare, ca să fie bine primit cel care vine

Așadar, să luăm aminte, în viața Bisericii există o rea ascultare și o sfântă neascultare!

Preot Claudiu Buză