Domnul stă la uşa sufletului tău cu o mătură, gata, la invitaţia ta, să cureţe mizeria cumplită din sufletul tău, spre a-ţi face sufletul nou, curăţit, înmiresmat de tămâie şi bună mireasmă, şi spre a-l împodobi cu podoaba sa feciorelnică – Domnul stă şi aşteaptă invitaţia ta.

La marginea inimii tale, Domnul stă cu o lumânare înaltă, care arde fără fum şi fără să se topească. Domnul stă şi aşteaptă invitaţia ta spre a aduce lumânarea în inima ta şi spre a o lumina, spre a arde orice temere din inima ta, toate patimile egoiste şi toate dorinţele urâte şi spre a scoate din inima ta tot fumul şi duhoarea împuţită.

La marginea minţii tale, Domnul stă cu înţelepciunea Sa, gata, la invitaţia ta, gata să intre într-însa şi să alunge toate cugetele prosteşti, toate fanteziile sale murdare şi toate noţiunile ei greşite şi să şteargă din mintea ta toate imaginile nonexistente – Domnul stă şi aşteaptă să-Şi introducă raţiunea Sa, peceţile Sale şi cuvintele Sale.

Totuşi, voi spuneţi: „Unde este Domnul?”. La marginea vieţii voastre. De aceea viaţa voastră a devenit gheboasă. Dacă Domnul ar fi în centru, unde El a fost la început şi unde este locul Său de drept, viaţa ar fi dreaptă şi L-am vedea pe Domnul şi atunci n-am mai întreba: „Unde este Domnul?”.

Aţi devenit răi, de aceea întrebaţi: „Unde este Domnul?”.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006 – fragment