Sfântul Grigorie de Nazianz (329-390), la fel ca Sfinţii Părinţi de dinainte, foloseşte pentru eretic termenul de ateu (ἄθεoι).

Atitudinea Sfinților Părinți față de eretici
Ereticul se află în ateism (ἀθεoι), nu are credinţa în adevăratul Dumnezeul fiind: „mai necredincios (ἀπιστότεoι) decât demonii mai bine ţi-ar fi fost să fii tăiat împrejur şi demonizat, pentru ca să spun ceva chiar de râs, decâ să fii sănătos, şi cuprins de viclenie şi de ateism (ἀθέως)”
Necredincioşi nu sunt doar păgânii şi iudeii, care n-au primit credinţa în Hristos, ci şi ereticii: „«Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este Acelaşi» (Evr.13,8). Pricină de scandal să găsească în aceasta iudeii; păgânii, prilej de batjocură, iar ereticii să spună palavrele din gurile lor.
Vor crede în Hristos când Îl vor vedea înălţându-Se la cer. Iar dacă nici atunci,sigur când Îl vor vedea venind din ceruri şi șezând ca Judecător”.
Nu sunt puţine rătăcirile celor necredincioşi de care trebuie să se ferească dreptcredincioşii: „Foarte multe sunt devierile de la calea nerătăcită şi orânduită, toate duc în prăpastia pierzaniei, în care stricătorul [demon] a împărţit chipul [lui Dumnezeu] ca intrând pe aici să separe minţile, nu limbile ca odinioară Dumnezeu.
De aici vin bolile dogmelor; [păgânii] cei care nu cunosc nimic dumnezeiesc sau numai ; mişcare de care e generat şi purtat acest univers, care introduc o mulţime de zei în locul Unuia singur şi cad înaintea celor plăsmuite de ei înşişi…[iudeii] cei care fiind poporul ales al lui Dumnezeu L-au răstignit pe Fiul în cinstea Tatălui, câţi sunt evlavioşi în porunci mici, care tăgăduiesc pe îngeri, Duhul şi învierea şi scrierile profeţilor; cei care-L cinstesc pe Hristos în umbrele legii; [gnosticii] cei care cinstesc…naturile veşnice şi eonii; cei care…atribuie Vechiul şi Noul Testament la doi zei; cei care cinstesc rău duhul lui Montan sau înălţarea deşartă a mândriei lui Novaţian; [sabelienii] cei care contrag Treimea necurgătoare…cei care ies cu multe capete ale imtietăţii (δυσσεoι) produse de o singură hidră:[pnevmatomahii] cei care-L aşează numai pe Duhul de partea creaţiei, [arienii] cei care-L adaugă Duhului şi pe Fiul [apolinarişti] cei care spun că ceea ce este mântuit nu este desăvârşit ci e lipsit de minte. Căci acestea [păgânismul, iudaismul, gnosticismul, ereziile antitrinitare şi hristologice] sunt într-un cuvânt, tăierile dreptei credinţe şi mamele celor absurde”
Drept credincioşii trebuie să se osebească de cei necredincioşi, deoarece aceştia din urmă având o credinţă rătăcită sunt străini de adevăratul Dumnezeu, căci „ ce parte are un credincios cu un necredincios?”(II Corin.6,15); aşa cum învaţă Mântuitorul: „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa,pe noră de soacra sa.
Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” (Mat.10,34,35). Prin cuvântul „sabie” Sfântul Grigorie înţelege: „tăierea pe care o face cuvântul, care desparte ce este mai rău de ce este mai bun şi care taie, despărţind între ei pe credincios şi pe necredincios şi care ridică pe fiu, şi pe fiică, şi pe noră deasupra tatălui şi a mamei şi a soacrei şi pe cele noi şi proaspete de cele vechi şi întunecate”.
Pentru Sfântul Vasile cel Mare (330-374) dogmele ereticilor sunt atee, prin aceasta punându-i de partea necredincioşilor pe cei care urmează unor asemenea dogme: „Sunt unii care, socotind nevrednic să urmeze Părinţilor şi învăţăturilor predate de ei, doresc să înceapă ei înşişi erezii. De aceea, scornesc inovaţii faţă de cuvântul drept, scriind răutate şi necuviinţă.
La aceştia ajung vaiurile, la părinţii cunoaşterii mincinoase şi la scriitorii de învăţături ne dumnezeieşti. Unii ca aceştia îi apucă pe cei săraci în credinţă şi stăpânesc asupra sufletelor văduvite de adevăratul mire, Cuvântul lui Dumnezeu.
Căci chiar dacă văd pe cineva rămas orfan faţă de Dumnezeu din pricina păcatului, şi‐l fac pe acesta pradă, promiţându‐le [celor prinşi] lipsă deplină de teamă şi aşternându‐le înainte o viaţă în plăcere, doar dacă ar accepta să se alăture învăţăturilor lipsite de Dumnezeu (ἀθέων δογμάτων).
Ereticii sunt închinători la idoli, „neamurile diavolului”, „duşmanii lui Dumnezeu”. Arienii se închină „la mai mulţi dumnezei” iar ereticii eunomienii au dogme necredincioase (δογμάτων τῆς ἀσεβείας), au o propovăduire vicleană şi atee (πονηρὸ,ἄθεo) şi sunt închinători la idoli, de aceea nu sunt şi nu se pot număra printre creştini.
Ereticii nu sunt creştini ci „s-au ascuns sub numele de creştini”. Ereticul introduce în Biserică învăţătura cea rea „sub straiele creştinismului… pe cei mai neînvăţaţi îi amăgeşte printr-o vorbire convingătoare”, astfel „ Biserici întregi au pierit lovindu-se de momelile ereticilor ca de nişte stânci şi mulţi au naufragiat de la credinţă”
Sursa: ORTODOXIA ŞI ETERODOXISMUL ECUMENIST de Traian Ciorba
Ereticii nu sunt creştini ci „s-au ascuns sub numele de creştini” 👉👉 https://c.aparatorul.md/oui8b 👈
Ereticii nu sunt creştini ci „s-au ascuns sub numele de creştini” 👉👉 https://c.aparatorul.md/5jk86 👈
Ereticii nu sunt creştini ci „s-au ascuns sub numele de creştini” 👉👉 https://c.aparatorul.md/8rw4y 👈
Maria Ciorascu Salut ce mai faci? Sunt foarte impresionat de profilul și personalitatea ta. De asemenea, vă admir bunul simț al umorului aici. De obicei nu postez în secțiunea de comentarii, dar cred că meriți acest compliment. Mi-ar plăcea să fiu prietenul tău dacă nu te deranjează să-mi trimiți o cerere de prietenie. Multumesc.
Nu votam patriarhul, votăm președintele! Nici Iohannis nu a fost ortodox!Unde erați atunci să ne spuneți ca e eretic?
Luci Violeta Paduraru Salut ce mai faci? Sunt foarte impresionat de profilul și personalitatea ta. De asemenea, vă admir bunul simț al umorului aici. De obicei nu postez în secțiunea de comentarii, dar cred că meriți acest compliment. Mi-ar plăcea să fiu prietenul tău dacă nu te deranjează să-mi trimiți o cerere de prietenie. Multumesc.
Ereticii nu sunt creştini ci „s-au ascuns sub numele de creştini” 👉 https://c.aparatorul.md/8ijxj 👈