Deși s-au dat aproape 13 mln de lei pentru tehnica specifică sistemului electronic de vot și de înregistrare la ședințe, instalat în clădirea renovată a Parlamentului, acesta rămâne în continuare obiect de decor în cadrul şedinţelor plenare ale legiuitorilor.
Și asta pentru că autoritățile caută alte 45.000 de euro pentru o aplicație software, scrieanticorupție.md, citat de UNIMEDIA.
Noua aplicație ar trebui să corespundă „Regulilor de utilizare a dispozitivelor electronice în cadrul ședințelor în plen ale Parlamentului Republicii Moldova și a cerințelor funcționale privind sistemul de gestiune a ședințelor în plen”, aprobate de Biroul permanent al Parlamentului în anul 2014, potrivit unui răspuns al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor adresat Centrului de Investigații Jurnalistice.
Potrivit sursei, pentru personalizarea aplicației software autoritățile urmează să contracteze o companie specializată, iar ajustarea sistemului de vot electronic ar costa circa 45.000 de euro. Autoritățile nu au identificat încă o sursă de finanțare.
Tehnica a fost instalată în sala de ședințe în plen a Parlamentului încă în 2013, iar la acel moment a fost montată o aplicație software clasică, asigurată de producător. Deputaţii s-au mutat în sediul renovat al Legislativului încă în 2014. După aproape o oră în care au încercat să înveţe să folosească noua tehnică, aleşii au renunţat la ea şi au continuat să voteze ridicând mâinile. Atunci deputaţii s-au acuzat, pe de o parte, de sabotarea sistemului, iar pe de alta – de faptul că echipamentul ar fi utilizat pentru fraudarea votului.
Potrivit aceluiași răspuns, lucrările de renovare a clădirii Parlamentului au costat aproape 362 de milioane de lei, iar gradul de finalizare a construcțiilor constituia circa 80 la sută. „Pentru finalizarea lucrărilor și darea în exploatare a sediului Parlamentului la momentul actual sunt necesare alocații financiare în sumă de 180 de milioane de lei”, a menționat Anatolie Zolotcov.