Proloage pag.126-127, 27 ianuarie

Aviz ecumeniștilor care se văd ortodocși!

Întru această zi, cuvânt despre omul ce s-a tămăduit la mormântul Sfântului Ioan Gură de Aur, prin a sa pocăinţă.

Când au adus trupul Sfântului din Comane cu mare cinste, şi l-au aşezat pe el în biserica Apostolilor, atunci un om din cei puternici ai Constantinopolului, fiind bolnav şi având credinţă mare în Sfântul Ioan Gură de Aur, a poruncit slugilor sale să-l aducă pe el în cinstita biserică a Sfinţilor Apostoli, unde este mormântul cel tămăduitor al purtătorului de Dumnezeu părinte Ioan Gură de Aur.

Iar, după ce l-au dus pe el întru acea cinstită biserică, s-au rugat cu lacrimi şi l-au pus pe pat. Deci, zăcând el şi bolind, chema ajutor pe Sfinţii Apostoli ai lui Hristos şi pe Sfântul, Părintele nostru Ioan Gură de Aur, ca să-l miluiască pe el în primejdia lui, aducându-şi aminte de cele necuvioase fapte făcute de el, înainte de îmbolnăvire.

Iar când gândea la acestea, tânguindu-se, zicea: „Amar mie şi vai de ticălosul cel nepocăit, cum voi merge pe calea dintru care nu mă voi mai întoarce? Şi cum voi suferi certarea înfricoşatului Judecător şi muncile cele netrecătoare şi veşnice?”.

Deci, acestea grăindu-le acela, şi mai multe decât acestea, tânguindu-se, cam pe la al şaselea ceas, toţi au ieşit din cinstita biserică, şi numai singur bolnavul a rămas şi, căutând spre bolta acelei sfinte biserici, a văzut chipul Domnului nostru Iisus Hristos şi a început a grăi către Dânsul aşa: „De chipul tău, Stăpâne, deşi zugrăvit de mâini omeneşti, mă cutremur şi mă tem.

Dar cum eu, ticălosul, Te voi vedea pe Tine, înfricoşatul Judecător, când vei veni să judeci toate? Greşit-am, Stăpâne, iartă-mă pe mine, că n-am păzit poruncile Tale.”. Deci, acestea grăindu-le acela, a început a-şi mărturisi păcatele sale spre Sfânta icoană.

Iar, după ce, cu de-amănuntul, le-a spus pe toate, şi-a mai adus aminte încă de alt păcat, pe care îl făcuse, şi a început a zice: „L-am făcut Stăpâne, însă nu îndrăznesc, a-l spune, nu îndrăznesc Iubitorule de oameni, nu îndrăznesc, Milostive.”.

Deci, acestea zicându-le el, a venit un glas de la Sfânta icoană, zicând: „Spune, omule!”. Iar după ce l-a spus şi pe acela, a venit alt glas şi i-a zis: Iartă-ţi-se ţie păcatele tale!”.

Iar după ce s-a pogorât acel glas înfricoşat, s-a sculat omul sănătos şi a căzut cu faţa la pământ, strigând cu glas mare şi înălţând cântări de mulţumire lui Dumnezeu, Celui ce nu voieşte moartea păcătosului, ci aşteaptă întoarcerea pocăinţei şi voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.

Deci, închinându-se chipului Mântuitorului Hristos şi tămăduitorului mormânt al purtătorului de Dumnezeu părinte Ioan Gură de Aur, s-a dus la casa sa şi, cealaltă vreme a vieţii sale a petrecut-o în curăţie şi cu pază. Dumnezeului nostru, slavă!

PROLOAGELE VOL. I, EDITURA BUNAVESTIRE, pag. 459

Sfantul Grigorie de Nissa: ”Cand credinciosii si preotii pomenesc un episcop eretic, ei nu se adreseaza Tatalui ceresc, ci lui satan insusi”.