Faptul că femeile aleargă spre mormânt, în timp ce bărbaţii se ascund, dar că şi unii, şi alţii se întâlnesc cu Mântuitorul ne arată că imediat după Înviere continuă lucrarea de vindecare a firii omeneşti, survenită şi ca urmare a dezbinării dintre Adam şi Eva, la călcarea poruncii în Rai. Atunci amândoi protopărinţii s-au ascuns împreună „printre pomii Raiului” (v. Facerea 3, 8-10).

Acum, acest tip de „solidaritate” ia sfârşit. Aşa cum femeia a gustat prima din rodul pomului oprit, tot seminţia femeiască este prima care decide să iasă din „ascunzătoare”. Atunci cei doi, Adam şi Eva, s-au ascuns de „faţa Domnului Dumnezeu”, de Cel ce le dăduse Viaţă. Moartea, iată, le-a scos acum pe mironosiţe din „bârlogul” egoismului şi al instinctului de supravieţuire.

Ele au mers să poarte grijă de un trup neînsufleţit şi s-au întâlnit cu Însăşi Viaţa. Aşa cum Domnul a „păcălit” iadul, care credea că primeşte doar un om şi „s-a întâlnit cu Cerul”, tot aşa le-a „momit” pe mironosiţe, cărora le-a„prăvălit piatra de pe uşa mormântului” – adică în chip văzut şi simbolic le-a arătat că Raiul s-a deschis, cum şi zice azi preotul la Sfânta Liturghie: „Ca un purtător de viaţă şi mai înfrumuseţat decât Raiul cu adevărat şi decât toată cămara împărătească mai luminat s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, izvorul învierii noastre”.

Încă din primele ore ale Învierii, Domnul lucrează la a tămădui firea omenească, scoţându-o la lumină şi redându-i unitatea. Sesizăm un soi de nerăbdare soteriologică, precum atunci când a exclamat: „Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! Şi cu botez am a Mă boteza, şi câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini!” (Luca 12, 49-50). Nu este vorba nici o clipă de a valoriza mai mult femeia decât bărbatul, atunci când le evocăm pe mironosiţe. „Femeile au fost primele care au preaslăvit pe Hristos Cel înviat, iar apostolii primii care au suferit pentru El.

Femeile erau pregătite cu miresme, iar apostolii pentru chinuri. Femeile au intrat în mormânt, iar apostolii aveau să intre curând în temniţe. Femeile s-au grăbit să-şi arate lauda, iar apostolii au îmbrăţişat lanţuri pentru El. Femeie au vărsat mir, iar apostolii şi-au vărsat sângele” (Petru Hrisologul, Predica 79).

Bărbatul şi femeia au chemări şi lucrări complementare în istoria mântuirii, dar aceeaşi Cale. De remarcat că, la început, a făcut Dumnezeu pe om ca „bărbat şi femeie” (Facere 1, 27). Apare, deci, o distincţie. Pentru cei ce devin mădulare ale Trupului Bisericii„nu mai este însă parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că toţi una sunt în Hristos Iisus” (cf. Galateni 3, 28). În Dumnezeu-Omul ne găsim, aşadar, adevărata identitate şi gustăm din desăvârşita unitate.

***

E bine sa retinem ca dupa cum femeia (Eva) este prima fiinta umana care l-a vazut pe Adam, tot asa si acum, femeile sunt primele care Il vad pe noul Adam, pe Hristos Cel inviat.

Femeile mironosite sunt model de biruinta in incercari.

Desi stiau ca nu pot da la o parte piatra la o parte, nu se opresc din drum. Din aceasta fapta a lor retinem, ca ori de cate ori avem in fata imposibilul, el poate deveni posibil prin lucrarea lui Dumnezeu. Important este ca noi sa ramanem statornici in credinta. Asa cum un inger a coborat si a rasturnat piatra de pe usa mormantului, la fel se poate intampla cu fiecare dintre noi – ingerul sa se pogoare si sa ne ajute sa iesim biruitori in implinirea voii lui Dumnezeu.

Trebuie sa retinem ca ingerul este prezent pentru a le descoperi femeilor mironosite ca mormantul este gol, nu sa faca posibila Invierea Domnului. Mantuitorul inviase fara a strica pecetile mormantului, dupa cum S-a nascut din Fecioara Maria fara a-i pierde fecioria.

Dar, femei mironosite nu sunt doar cele care au alergat la mormantul Domnului, ci toate cele care vin la biserica.

Sursa: doxologia.ro, crestin-ortdox.ro