Duhul ocult întâlnit la vraci este același cu cel al brahmanilor[1] sau cu al oricărui șaman. În cele ce urmează vom prezenta câteva mărturii ce cuprind trăiri si practici în ritualurile unor triburi păgâne din Filipine, întâlnite în hinduism. Elemente similare găsim și la sectele ezoterice din România implicate în propaganda curentului religios neodacist. Zalmoxianismul, promovat de către misionarii hinduși, este o cale de trecere spre reînvierea spiritualitătii politeiste în România, are multe asemănări cu cazul relatat mai jos, de către o fostă practicantă[2] a ezoterismului:
Inițiere în spiritualitatea politeistă
În 1956 am făcut parte dintr-o expediţie de teren împreună cu un grup de jurnalişti reporteri în insulele Filipine. Mă interesau religiile primitive, mai cu seamă cele din aşa zisele „zone de ne-aculturaţie”[3], religii care să nu fi fost semnificativ expuse activităţilor de misiune creştină.
La ora la care am păşit în interiorul tribului Ifuago nu credeam în magie neagră, dar la plecarea mea de acolo am crezut. Preotul tribului (un munbaki) pe nume Talupa a devenit prietenul meu cel mai bun. El îmi dădea toate informaţiile. Cu timpul am aflat că era faimos pentru măiestria cu care practica magia neagră. Ceremonia lor rituală, „baki”, are loc aproape în fiecare seară în anotimpul recoltatului şi pentru ea se strâng într-o colibă în jur de doisprezece vraci (preoţi).
Pe parcursul întregii nopţi se invocă diferite zeităţi şi strămoşi, se bea vin de orez şi se aduc ofrande în faţa a două mici figurine numite „bulol”. Ofranda constă în sânge de pui colectat într-un vas. Sângele este folosit mai întâi la ghicirea viitorului pe baza mărimii şi numărului bulelor cere se formează în el, şi a timpului necesar pentru coagulare. Viitorul se mai ghiceşte şi după configuraţia şi culoarea organelor din puiul sacrificat.
În acest sânge se îmbăiază apoi cele două figurine, ceea ce constituie momentul propriu-zis al ofrandei. Iar eu, în fiecare noapte cu lună luam notiţe cu conştiinciozitate. Nu voi intra însă în detaliile de magie neagră practicată de tribul Ifuago.
Ideea principală este că eu venisem cu prejudecata că magia de orice fel poate fi explicată ştiinţific. Or, la plecarea mea de acolo, văzusem cu proprii mei ochi o atât de mare varietate de fapte şi incidente supranaturale că orice explicaţie ştiinţifică a lor era virtual imposibilă. Cauza pentru care am părăsit acel trib, eu nefiind deloc o persoană care se sperie uşor, nu a fost însă aceea că am constatat efectul incontestabil al ritualurilor lor, ci că l-am constatat cel puţin de două ori manifestându-se asupra mea.
Întalnirea cu zeul Shiva
Unsprezece ani mai târziu am fost într-un pelerinaj la Peştera Amarnath din munţii Himalaya. Este locul de închinare la zeul Shiva şi considerat cel mai sfânt de tradiţia hindusă, în el se spune că zeul se arată celor care îl slujesc cu credinţă, acordându-le în acelaşi timp şi daruri. Călătoria până la peşteră este lungă şi anevoioasă, în ea traversându-se culmea Mahaguna printr-o trecătoare de 5200 de metri altitudine, care, pe o anumită porţiune, este practicată peste un gheţar.
În timpul acelei lungi călătorii petrecute în tăcere totală (călăuza mea nevorbind engleza iar eu nevorbind hindusa) speram cu sinceritate că zeul, căruia mă închinasem şi la care meditasem atâţia ani, mi se va arăta în sfârşit şi mie.
Dar chipul lui Shiva din peşteră este el însuşi o curiozitate: este o formaţiune de gheaţă alcătuită prin picurarea apei, care creşte şi descreşte odată cu fazele lunii. Când este lună plină, mărimea naturală ajunge până la nivelul peşterii – aprox. 4,5 m înălţime –, iar când luna este întunecată nu mai rămâne aproape nimic din ea. Şi aşa creşte şi descreşte în fiecare lună. Din câte ştiu, nimeni nu a dat până acum o explicaţie ştiinţifică acestui fenomen.
Eu ajungeam într-o perioadă potrivită. Statuia era la mărimea ei maximă. Eram pregătită cu nuci verzi de cocos, cu tămâie, cu bucăţi de textile roşii şi albe, cu nuci, stafide şi zahăr, adică toate cele prescrise pentru jertfă. De emoţie îmi erau ochii plini de lacrimi. Dar îmi este greu să povestesc ce a urmat.
Atmosfera din peşteră vibra într-un mod care numai în nopţile de magie neagră din tribul Ifuago îmi mai fusese dat să o simt. Practic, de cum am pus piciorul înăuntru, m-a izbit o senzaţie inexplicabilă de rău în atmosferă şi am ieşit cu convulsii de vomă încă înainte de a termina preotul să ardă jertfa mea marii imagini de gheaţă.
Credinţa mea în hinduism primise o lovitură la Peştera lui Shiva, dar a mai trecut timp până să mă eliberez total de ea. A fost o perioadă în care încercam să găsesc ceva care să susţină edificiul care începea să se prăbuşească, dar nu găseam nimic. Privind retrospectiv, am părerea că ne dăm seama că ceva e cu adevărat rău cu mult înainte de a ne veni s-o credem, iar lucrul acesta a fost valabil pentru mine cu privire la „practicile spirituale” şi „locurile sacre” hinduse.
Secretul și etapele înșelătoriei. Manipularea prin guru.
La începutul iniţierii sale de către guru, novicelui i se dă o „mantră sanscrită” (o formulă magică personală), şi practici religioase speciale, care sunt în întregime ezoterice si nu se găsesc decât în tradiţia orală. Menţionarea lor în scris este interzisă şi nici un iniţiat nu are voie să le dezvăluie, secretul lor fiind păzit prin sancţiuni extrem de dure. Aceste practici sunt însă dezvăluite progresiv de guru învăţăcelului său, care este invitat să le „verifice” conform filosofiei pragmatice hinduse de care am vorbit mai sus. Şi aceste practici dau într-adevăr rezultate, învăţăcelul dobândeşte anumite puteri, „siddhis”, cum ar fi citirea gândurilor, puterea de a vindeca sau a distruge, de a produce obiecte, de a prezice viitorul şi aşa mai departe, adică toată gama celor mai periculoase experienţe psihice.
Lucrul cel mai grav însă este că discipolul cade invariabil într-o stare de prelest (înşelăciune diavolească), când ia înşelătoria drept realitate. Aceasta nu înseamnă că „experienţele” pe care le încearcă nu sunt reale, ci că ele nu provin nicidecum de la Dumnezeu. Este vorba de senzaţii extrem de plăcute, de viziuni de zeităţi în lumină etc. (să ţinem minte că şi Satan se poate transforma în înger de lumină), care se susţin foarte bine cu afirmaţiile filosofiei hinduse, totul rezultând într-un sistem practic şi teoretic foarte compact
În realitate însă, Hinduismul nu este atât o preocupare intelectuală cât un sistem de practici care nu înseamnă, nici mai mult nici mai puţin, decât magie neagră. Adică dacă faci gestul x, obţii lucrul y; nimic mai mult, decât un simplu contract. Termenii acestui contract însă nu sunt niciodată lămuriţi clar şi rareori noul iniţiat este curios să afle care este originea acestor experienţe şi de unde îi vin lui puterile „miraculoase”. Situaţia este clasic faustiană şi ceea ce practicantul nu ştie este că preţul pentru toate acestea îl constituie chiar propriul său suflet nemuritor.
Aria acestor practici este foarte vastă, capabilă să satisfacă orice temperament. Zeitatea poate să aibă forma unui zeu sau a unei zeiţe, sau poate să fie lipsită de formă -„brahmanul absolut”. Tipul de relaţie cu acest „ideal” ales, variază şi el în funcţie de cum este identificat acest ideal – copil, mamă, tală, prieten, iubit, slugă –, sau, în cazul sistemului Advaita Vedanta, „relaţia” însăşi fiind socotită identitate. Gurul nu numai că îi indică novicelui mantra personală şi practicile pe care trebuie să le urmeze, dar îi hotărăşte şi cum trebuie să-şi trăiască viaţa personală şi care trebuie să-i fie programul zilnic.
În cadrul sistemului Vedanta (monistic), de exemplu, discipolii care nu sunt căsătoriţi, nici nu mai au voie s-o facă; toate forţele lor sunt direcţionale în sensul atingerii performanţelor de ordin practic. Este interzis şi consumul de carne, pentru că el distruge acuitatea percepţiei. Gurul este literalmente însuşi „dumnezeul” şi „mântuitorul” respectivului discipol.
Aceste practici atât de diverse se reduc de fapt la câteva tipuri generale. Este vorba, în primul rând, de o idolatrie. Persoana se închină la o statuetă sau la o imagine, aducându-i jertfă lumânări, camfor, tămâie, apă şi dulciuri. De asemenea, zeităţii alese i se face vânt cu un evantai din coadă de iac, i se face baie, este îmbrăcată şi dusă la culcare.
Toate acestea par copilării, dar ele se constituie în tot atâtea experienţe psihice al căror efect este bine să nu-l subestimăm. Idolatria Vedanta, pe de altă parte, ia forma adulării de sine, fie într-un mod interior, mental, fie în mod exteriorizat, cu toată recuzita rituală. Proverbul indian „So Ham, So Ham” sau „Eu sunt el, eu sunt el”, ilustrează această adulare de sine.
„Japa” este repetarea mantrei sanscrite desemnate de la început fiecărui discipol. Este, de fapt, incantarea unei formule magice.
Misionarism hindus în lumea secularizată. Din învațăturile zeitei Kali
„Pranayama” constă din exerciţii de respiraţie executate împreună cu rostirea formulelor magice. Există şi alte practici specifice sistemului „Tantra”, în care Dumnezeu este privit ca „Mamă”; principiu feminin, putere, energie, principiu de evoluţie şi acţiune. Mai este cunoscut si sub numele celor 5 M-uri. Conotaţia lor fiind nedisimulat malefică, nu le voi mai descrie aici. Ele şi-au făcut însă drum până în America. Swami Vivekananda[4] le prescria împreună cu Vedanta.
Iată ce afirmă el despre sine şi în general: „Eu unul mă închin celui teribil! Este o greşeală sa credem că plăcerea este dorită în mod egal de toţi oamenii. Foarte multora le place, dimpotrivă, durerea, printr-un sentiment care le este înnăscut. Să ne închinăm deci terorii de dragul terorii însăşi. Foarte puţini sunt acei care au curajul să se închine morţii, sau zeiţei Kali. Noi însă să fim nişte adoratori ai morţii”.
Alte cuvinte ale lui swami despre zeiţa Kali: „Unii iau în derâdere existenţa zeiţei Kali. Dar la ora actuală ea este în mijlocul oamenilor. Ei sunt încremeniţi de spaimă şi armata a fost chemată să împartă moartea. Cine poate spune că Dumnezeu nu se manifestă El însuşi ca Rău Precum şi Bine? Dar numai hindusul îndrăzneşte să se închine şi Răului”[5]. Marele păcat este că această practică cu un caracter satanic de netăgăduit este săvârşită cu convingerea că este bună. Iar mântuirea, care este în zadar căutată în hinduism prin eforturi de sine, pline de ardoare, poate fi lucrată doar de Dumnezeu prin lepădarea de sine creştină[6].
(Fragment extras din cartea Ortodoxia si religia viitorului, de pr. Serafim Rosse)
[1] Preoti hindusi
[2] Fragment din mărturia unei foste practicante a religiilor orientale relatat in cartea „Ortodoxia si religia viitorului” de Serafim Rosse, ed. Sophia, Bucuresti, 2007, pag. 45-70. S-a nascut catolica, a intrat in hinduism si, dupa douazeci de ani de practici orientale hinduse, s-a convertit la ortodoxie.
[3] Aculturatie – modificarea culturii unei populatii ca rezultat al contactului cu o alta cultura, superioara. (n. Ed.)
[4] Misionar hindus din America
[5] Foarte puţini (chiar dintre cei foarte doritori să intre în „dialog” cu religiile orientale şi să se unească cu ele) au o idee clară asupra masivităţii practicilor idolatro-satanice care au dominat lumea până la izbăvirea ei prin venirea in istorie a Mântuitorului Hristos. Zeiţa Kali, una dintre cele mai importante zeităţi hinduse este reprezentată în mod obişnuit în mijlocul unui dans sângeros al morţii, având la gât cranii şi capete tăiate şi limba scoasă afară în mod hidos într-o sete neostoita de sânge; ea este împăcată în templele hinduse cu sânge de capre sacrificate (justificat de Swami Vivekananda astfel: „De ce n-am adăuga un pic de sânge pentru a întregi tabloul?”) Despre zeiţa Kali, Swami Vivekananda a mai spus (conform mărturiilor ucenicei lui, ‘Sora Nivedita’): „Cred că ea este cea care mă inspiră in cel mai mic lucru pe care îl întreprind şi că mă poartă după voia ei”; fiind conştient la fiecare pas de prezenţa ei ca şi când ar fi fost o persoană tangibilă. De asemenea, o invoca: „Vino, o Maică, vino! Căci teroare este numele tău”. Idealul său religios era acela „de a deveni una cu eterna groază”. Poate fi aceasta, aşa cum încearcă unii să ne convingă, un exemplu de „autentică viaţă spirituală a celor nebotezaţi”, o parte a „bogăţiilor” spirituale, pe care suntem îndemnaţi să le luam de la religiile necreştine? Sau este mai degrabă o dovadă pentru cuvintele psalmistului dumnezeii păgânilor sunt idoli?”
[6] În creștinism se pune accent pe lepădarea de sine, smerenie, altruism etc. Aceatsă lepădare de sine nu este găsită în hinduism deoarece, conform concepțiilor acestei religii fiecare om este un dumnezeu. Tocmai din acest motiv a fost alungat Adam din Rai, pentru că dorea să fie un dumnezeu.
Duhul ocult întâlnit la vraci este același cu cel al brahmanilor a ezoterismului: Inițiere în spiritualitatea politeistă În 1956 am făcut parte dintr-o expediţie de teren împreună cu un grup de jurnalişti reporteri în insulele Filipine. Mă interesau religiile primitive, mai cu seamă cele din aşa zisele „zone de ne-aculturaţie”, religii care să nu fi […] 🔺 https://c.aparatorul.md/37oy6 🔺
Se doreste varză cu de toate pentru toate gusturile. Si mai ca as paria ca indulgentele vor crea o industrie. Tuturor convenabila, intrucît e o formula win – win, cum ar veni, toti cîștiga.
Cea din imagine care stă cu capul bărbatului în mână este zeița Kali prima soție a lui Adam care nu sa supus bărbatului sfânt și desăvârșit și al cărui nume era Lilit , Lilit este practic demonul femeie care după ce a aflat secretul numelui lui Dumnezeu YHWH din om ( bărbat ) a fost izolată de arhanghelii Mihail Gavriil și Rafail lângă marea roșie unde a și a devenit vrăjitoare ( soția diavolului Șamael /Satan ) , de atunci ea este mama tuturor vrăjitoarelor organizate fie de rând mic sau mare , ea zeița Kali ( Lilit ) este și mama feminismului extremist , deasemenea ea se manifestă prin pornografie care e un chemare la liturghie drăcească …
Ionutz Prepelita IP unde găsim mai multe detalii despre ea despre Kali
Constantin Rosca de pe pagini krisnuite , intri nu pentru a practica ceva , doar pentru studiu , și ușor legi atent atent Lilit de zeița Kali și găsești multe comune …
Duhul ocult întâlnit la vraci este același cu cel al brahmanilor a ezoterismului: Inițiere în spiritualitatea politeistă În 1956 am făcut parte dintr-o expediţie de teren împreună cu un grup de jurnalişti reporteri în insulele Filipine. Mă interesau religiile primitive, mai cu seamă cele din aşa zisele „zone de ne-aculturaţie”, religii care să nu fi […] 👉 https://c.aparatorul.md/2vs4l 👈
https://www.librariasophia.ro/biografii-marturii/marii-initiati-ai-indiei-si-parintele-paisie-1-738.html?v=738&gad_source=1&gclid=Cj0KCQjwxqayBhDFARIsAANWRnRGSXXVCQUCAIJW4B2eaHj3aA3RxEadlx-Ew0Z9fb2iaJye8tNrOawaAtmQEALw_wcB
Fiecare să se roage pentru el și familia sa, să nu se uite că vom da răspuns la judecata lui Dumnezeu numai pt păcatele noastre. Ce fac alții, ei vor răspunde! Intrăm în biserică,casa lui Dumnezeu să ne rugăm Lui nu preotului. Oricum ar fi darul lui Dumnezeu este cu el , și Duhul Sfânt sfințește acea cupa unde se vor afla Corpul și Sângele Domnului Iisus Hristos. Sa nu ne pierdem in judecați , că Dumnezeu nu permite!
Lasă-i în pace, nu au treabă cu ortodoxia
Gheorghita Zbaganu nici communismu n’are treaba cu ortodoxia.
Dar ortodoxia trebuie sa se raspanda Pana la cele 4 colturi ale lumi.
M am gândit eu ca dacofonii sunt de fapt sataniști din acest motiv se tot vrea revenirea la obiceiurile păgâne ale dacilor
Oscar Manuel Matei despre ce vorbești? A existat o eră precreștină iar dacă facem referire la daci erau printre puținii care recunoșteau creatorul suprem ,in plus se bucurau la trecerea în neființă. Mai mult decât atât Apollon a fost zeul călăuzitor iar dacă citești despre el poate ți se aprind ledurile .
Hinduisum e o religie mult mai veche si impamantenita decat crestinismul, sa dai in alti semeni denota ca voi nu sunteti crestini adevarati.
Mihai Mitroi Noi avem pe Domnul Iisus care a venit și ne a arătat adevărată Cale,așadar….lasă idioteniile tip hindu și alte ……și revino ti
Mihai Mitroi Si ce daca ? Totemismul sau religiile din Sumeria sunt chiar mai vechi decat hinduismul . Asta nu inseama ca sunt revelate .
Mihai Mitroi A , sunteti neomarxist . M -am lamurit , clar ! Ma asteptam la un asemenea comentariu .
Edi Dumitriu Diferenta e ca una dintre ele e documentata(texte mai vaste si vechi decat biblia) si practicata activ de sute de milioane de oameni, nu e disparuta. Si tu esti un analfabet fanatic si spalat pe creier fara capacitatea de a judeca singur. Saracii cu duhu ca tine nici n-am unde sa ii categorisesc. Bafta in viata ta de cacat.
Mihai Mitroi Da , cine nu accepta pe ,, specialistii ,, progresisti si idioteniile voastre este imediat stigmatizat drept retrograd sau fanatic . Ca atata va duce capul , minte nu aveti !Iar expresia ,, saraci cu duhul ,, , incultule , nu are legatura cu prostia sau nestiinta asa cum e interpretata de catre unii …. ,, specialisti ,, si ,, experti ,, . Mars !
Oscar Manuel Matei O religie nu o anuleaza pe alta. Aveti impresia ca sunteti credinciosi, dar n-ati pus mana pe biblie in viata voastra, sunteti doar niste oi pierdute manipulate de o institutie diabolica(biserica) care profita de naivitatea si prostia voastra.
Mihai Mitroi nu ai înțeles nimic ,Domnul Iisus a venit sa ne arate calea nu sa anuleze,da hindusism este cult satanic c și celelalte iar noi Ortodoxii nu dam nici doi bani pe satanisme….punct
Mihai Mitroi serios! , asa vrei tu?
Operele enohiene sint cele mai vechi din lume chiar si Avraam cu care a vorbit Dumnezeu…
Avraam are o istorie de peste 4000 de ani iar hinduismul a aparut in anii 1500 I.C.
si denumirea vine de la indus un termen persan cand arienii au amestecat dogmele sau le-au imbunatatit ca sa reflecte un singur Creatorul… nimanui nu-i placea ideea de ,,mai multi zei” … si ghici de unde ideea?
Mai studiaza putin istoria religiilor si vezi ca toate au legatura cu Dumnezeu, God, Allah, Dios, Boje Sursa Creatiei, Nelimitatul cum vrei tu este acelasi…
Tu ca sa-mi spui mie ca hinduismul e mai vechi decat crestinismu inseamna sa rescri istoria iar eu sa am amnezie…
Oscar Manuel Matei n-ai recunoaste un ortodox nici daca te-ar lovi cu bata in cap
Mihai Mitroi tare faza
Mihai Mitroi A critica Hinduismul,Sanatana Dharma ,a-i minimaliza și a-i injosi Înțelepciunea Divină este o inconștiență fără margini.Hinduismul oferă înțelegerea profundă a naturii umane și naturii Divine. Hinduismul este complet.Prin comparație,creștinismul este doar aspectul Bhakti (Iubire)care desigur ca este cea mai puternica forma de Yoga, dar care din păcate de cele mai multe ori duce la orbire și fanatism.A critica Hinduismul este o copilărie nevinovata sau o nebunie matura bazata pe fanatism și incultura religioasă,filozofica ,spirituală…
Mihai Mitroi Diabolica Biserica?E clar .Ceea ce ai scris confirma faptul ca religiile se anueaza unele pe altele .Si tu ai anulat crestinismul , corect ?
În.. orice…caz..atitudinea..autoritara..a..celor..ce..se..numesc…Creștini.. ar..trebui…revizuita…drastic..deoarece..în.. opinia..autorităților.. asa..zise..Creștine.. au..transformat..învățăturile…Domnului..ISUS..într-o.. religie..popești…dar..puneți-vă.. o..întrebare.. stimabililor..unde..sunt.. ceilalți…Apostoli..din…religia..dvs..probabil..au..fost…eseeni..Budiști.. sauHinduisti…care..învățau…sfânta.. treime…cu..10000..de..ani..înainte.. ca..sfintiile..dvs..sa..o..înțeleagă.. cu..mult..respect…dar..nu..căutați.. așchia.. în.. ochi..altora
Vai zeii tuturor sunt rai si urati hai mai bine sa ne inchinam la zeul evreilor importat din Israel. Scrie frumos pe eticheta. E marca inregistrata dar BOR are licenta pe viata. Uite ce urat la Kali, poarta lanț de capete la gat si decapiteaza demoni, hai mai bine sa ne inchinam noi la un cadavru osandit pe cruce.
Este interesant ce ar zice un adept al hinduismului despre creștinism… 😉
Ștefan Mureșan Ar avea un punct de vedere mult mai obiectiv. Pentru ei zeii celorlalte popoare nu sunt nici demonici nici inexistenti.
Amestecați vracii care erau vindecători și șamani cu vrăjitoria !
Aha , si înainte de de deveni România tara crestina.
Nu cumva dacii noștri se rugau la zamolxis…? Mai da va n kkt de farisei si saduchei.ca tot voi la ti si omorât pe Hristos.
Și la bisericile ortodoxe cu dracul desenat pe perete la întrarea în biserica ce se practica ?Pai nu este în biserica este în curtea bisericii,te închini la Sfânta cruce când intri ,te închini fără sa vrei și la țap,la întunecat,la belzebul,la sarsaila,la spiritul întunecat.Asta este dualitate oculta din partea lor.Doamne Sfinte,DUHUL Adevarului apara-ne și fereste-ne de asemenea dualităti.
Ioana Bratoveanu Iti mai arata si un leviathan monstruos care inghite oameni cu draci cu tot.
Iulian Stavar Doamne ferește!DE ASTA NU TREBUIAU ADUSE IN LUME PARCURI CU LEVIATANI SI DINOZAURI,CACI TOATE ASTEA SANT VRAJITORII SUB”ASPECTUL” CA PARCURI CU BESTII”NEVINOVATE” SPRE EDUCATIA CICA A COPIILOR SI AMUZAMENTUL LOR.COPIII TREBUIE SA IUBEASCA ANIMALE NONFEROCE.DACA LEVIATANII SI DINOZAURII ERAU SPRE DELECTAREA COPIILOR LUMII,ERA LOR NU DISPAREA.
Habar nu aveți despre ce scrieți. Ia studiați voi materia care se numește sfânta tradiție și vedeți din ce provine. Explicația despre vraci o găsiți în noul testament … Vracii au fost primii medici și erau în strânsă legătură cu Dumnezeu. Nu aveau absolut nici o asemănare de vreun fel cu hinduismul . Dar ce să îi faci … În prezent un articol îl poate scrie orice neavenit fără să aibă vreun studiu în domeniul respectiv.
Octavian Gutu ăștia nu știu istorie,nu și respecta nici propria religie
Vorbesc numai baliverne..
Sfinții făcuți de oameni,și nu de Dumnezeu, egal cu zero barat.
Rudi Tănase sfinții sunt făcuți de Iisus Hristos, nu de oameni
Rudi Tănase încearcă să trăiești viața cum au trăit ei….ai să putere???
Marius Creștin Ortodox Serios? Ne puteți spune și cum procedează?
Marius Creștin Ortodox Atunci acele canonizării și bule papale,și cum le-o mai zice ce rost au?Eu știu f.bine ce_nseamna să fii Sfânt, dar nu dă bine ca deobicei această mică Luminița sectoriale,către biserica Ortodoxă.
Marii inițiați ai Indiei și părintele Paisie- o carte pe care v-o recomand cu mare drag. Veti înțelege multe aspecte despre ce este hinduismul si il veti descoperi pe marele sfant crestin Paisie aghioritul.
Marcel Pașcalău CE este hinduismul?Este o religie smechera cu guri ce „leviteaza” folosindu-se de recuzita ca iluzionistii de la circ.
Luati bolnavii de cancer si ajutați! Va dau rechizite umblam cu rugăciunii la zda oameni in viata (Hai voi preoți ajutați )
Dacă te uiți la alte religii, la cei care promovează alte religii (Hidusim, Confucianism, Taoism, Shintoism etc.) nu ai să vezi atâta ură câtă poate exista în unele confesiuni creștine. De foarte multe ori, principala grijă a principalelor confesiuni creștine este aceea să denigreze și să atace alte religii. De exemplu cum este această postare! De ce nu vă vedeți de proboemele voastre și aveți grija altor religii?
Nu toti hindusii se închină la zei.
Biblia nu are prea multa mistica si parti abstracte.
De aceea crestinismul pierde teren in fata hinduismului si budismului.
Hindusii si budistii cred in Mintuitor si Maica Domnului si au reprezentari crestine in credintele lor .Intradevar se inchina si la zei si nu este bine .
Tranca Mariana ?????? Faceți o confuzie…. poate au auzit și ei de Iisus Hristos dar nu au devenit creștini.
Tranca Mariana
Ești // cu subiectul …
Nu cunoști sensul (exact) al noțiunilor :
1. hindus & budist
2.a crede
3. Isus fiul lui Dumnezeu(Mântuitorul) Mama Mântuitorului adică Fecioara Maria
4.reprezentari creștine
Sunt niște chestiuni prin definiție incompatibile !!!
Ai făcut un ghiveci convenabil & confortabil
Tranca Mariana Doamna draga,ce erezii si hule si blasfemii impotriva Lui DUMNEZEU incercati SA raspinditi din nestiinta Sau nepasare Sau intentionat? Cum SA poti PRETINDE ca acestia ” cred ” in BUNUL DUMNEZEU fara SA faca voia SA? AMESTECUL de Minciuna si ” adevar” este MINCIUNA . ORTODOXIA indemnind DREAPTA CREDINTA cum putem SA credem ca mai exista alt ” adevar” in AFARA ADEVARULUI? DOAMNE FERESTE!!! BINEINTELES ca si catolicii sint ERETICI .In AFARA SFINTEI BISERICI si CREDINTA MINTUITOARE ORTODOXA NU EXISTA MINTUIRE si nu EXiSTA BISERICA in AFARA SFINTEI BISERICI ORTODOXE .
Antihristi!
Tomoiaga Gabriel Marian adevărat
DACĂ ROTEȘTI TETRAGRAMATONUL VEZI CU CE DĂ EGAL..DACĂ IL FOLOSEȘTI AȘA CA ÎN POZĂ…EVIDENT ESTE CE NE SPUI..😎EU ZIC ASA – HAIDEȚI SĂ NE VEDEM BARNELE DIN OCHII NOȘTRI ..SĂ NE FACEM TIMP SĂ NE RUGĂM FIECARE DUPA PUTEREA SA…NU SCRIE NICĂIERI SĂ AVEM GRIJA ALTORA….BA SCRIE – NU JUDECA ,CA SĂ NU FII JUDECAT..😎..SĂ FIM ,MAI BUNI ,MAI UMANI ,SĂ FIM ÎNȚELEPCIUNE DIVINĂ ,IUBIRE ȘI IERTARE NELIMITATĂ ȘI NECONDIȚIONATĂ DIVINĂ SI SA NE LUPTĂM CU MINTEA SĂ DEVENIM PURITATE DIVINĂ DIN INTERIOR ÎN EXTERIOR. ..🙏😇🙏
Ce articol idiot, numai un bigot abject este în stare să vomite astfel de prostii ! Apoi, așa vreți să vă respecte cineva, dacă voi astfel vorbiți despre alți sau alte convingeri . Mizerie 🤢🤮
Hai lăsați-o cu brahmanii, aia care fumează plante halucinogene, mesteca frunze de betel și prezic viitorul schizofrenic imaginar.
Niște sărăntoci care vin la noi în tara sa muncească.
Dar nici cu unele chestii din ortodoxie nu ma pot lauda. Inchinatul la moaște! E ca și cum ai profana….. E psihopatic sa pupi racle și icoane, obiecte….
Trinitatea de la ei a-ti luat aceasta doctrina….aveti origini pagane in doctrina voastra
Va pierdeți enoriașii? La sapă cu voi. Manipulare,asta e religia….
S-au trezit ateii din somn si incultii religios sa-si dea cu parerea 🤣🤣🤣
Toate sint înșelătorii diavolești pentru ca diavolul vrea sa te închini la orice numai la Dumnezeu nu dacă te rogi la un stilp el îți îndeplinește rugaciunea
Lasă mă prigoana , vezi-ți de credința ta.
Sa ii vedeti pe chinezi în filme ce vrajeli au😁
Gandhi ,a fost intrebat ,ce parere are despre crestinism.
Raspunsul!
Si eu m-as fi facut crestin, daca nu ar fi fost crestinii!
Majoritatea, religiilor crestine il considera e Iisus ,totusi ca fiind un mare prooroc,bineinteles nu ca fiu al lui D-zeu ,cum il considera crestinii , care il unii din ei ii injurae si pe unul si pe celalalt!
Hinduismul este cu mii de ani mai vechi decât creștinismul. Și după cât se pare, Isus în călătoriile lui a cunoscut și hinduismul, și musulmani, evrei, chinezi, deci nu are nici o prejudecată despre celelalte religii. 😂
Radu Rosu musulmanii au apărut mult mai târziu, prin secolul VII!
Mircea Iuhas Când spui musulman spui islamul. Așa cum românii au apărut tot cam prin sec. VII, nu înseamnă că nu a existat Dacia, dacii. Așa că arabii sunt mai vechi ca religie. Istoria arabilor are o vechime de 3.000 de ani și este ”contemporană” cu egiptenii și faraonii.
Radu Rosu te- ai informat?
Doar parțial, ai pomenit de musulmani , care cred în Mahomed!
Vezi când a trăit și câte neveste a avut!
Musulmanii, Mahomed este similar cu apariția poporului român, dar asta nu înseamnă că nu a existat Dacia si românii sunt continuatorii dacilor. Musulmanii sunt continuatorii arabilor.
Ăștia habotnicii refuzați pur și simplu să înțelegeți realitatea istorică: mizeria voastră de cre(s)tinism a apărut DUPĂ și la mii de ani după vechile credințe. Din aceste credințe au fost inspirate si plagiate cu nesimțire poveștile din sulul vostru de hârtie igienică din care tot citiți. Așa că mai încet cu poveștile aiurea și minciunile fiindcă nu suntem toți proști.
Nu-i nicio diferenta. Religii bogate in practici care nu ajuta la nimic.
Voi prigoniți pe cei de alte credințe mult mai mult decât o fac ei
Cornel Hutanu in occident, religia ortodoxa,este respectata.
Sandu Maftei greșit În Norvegia ,ortodoxia este considerată o sectă. Am prieten acolo
Cornel Hutanu care voi?
Toți sunt spălători de creere
În hinduism mai precis în jainism își are rădăcinile și ortodoxismul !
Pavel Spanache oi pro.talaule noi Creștinii mostenim Religia de la Apostolii Domnului Iisus Hristos,noi ne rugam la Dumnezeu nu la diavoli, ești tralala
Oscar Manuel Matei stimate domn prost educat află că ortodoxismul există de vre-o 5000 de ani și nu prea are de-aface mare lucru cu Iisus Cristos !
De fapt Iisus a fost cenzurat de către religiile ” Creștine ” !
Pavel Spanache Bravo! Ortodocșii și nu numai, are elemente, însemne, obiecte din păgânism. Și se dă, religia perfectă. 🥴😁
Oscar Manuel Matei, și apostolii de la cine au moștenit ? Cum îl chema pe Dumnezeul lor și pe a lui Isus și pe a Sf. Maria și pe a lui Ioan Botezătorul ?
Aproape toate obiceiurile creștine au fost preluate de la alte religii de dinainte.(Egipteni, Romani,indieni, chinezi, evrei…
Gheorghe Cociuba de la induism și anume jainism de la zoroasm din orientul mijlociu( Iran Irak Siria)
Oscar Manuel Matei crestinismul,este paganism +iudaism, in numele lui Isus.
Oscar Manuel Matei, se pare ca ortodocxia pe care o îmbrățișezi dumneata, este mai veche și decât creștinismul. Cât despre sf apostoli, ei au lăsat învățătura de credința, scrisă în sf scripturi. Dar Apostolii Domnului, la care faci referire dumneata, nu sunt cei din sf scripturi, pt că sunt învățături și practici diferite, de ceea ce se face în biserică.
Teodor Tarasi cunoști ceva despre Creștinism sau….ai citit și tu idioțenii scrise de sataniști?ai făcut Studii Teologice și din cei 50 de ani de studii teologice despre Creștinism ai ajuns la aceasta concluzie sau ți a spus și ție un prieten despre Ortodoxie?Apropo despre Ortodoxie care eu o îmbrățișez din cât am putut eu concluziona este ca….NOI CREȘTINII NE RUGAM LA DUMNEZEU LUI AVRAAM,CRESTINISMUL ESTE CRA MAI CURATA SI MAI APROAPE DE DUMNEZEU,CRESTINISMUL NU ESTE DOAR O RELIGIE,CRESTINISMUL ESTE SI UN MODEL DE VIETUIRE (CAPETE PATRATE CA CEI CARE RENEGA CRESTINISMUL AU TRAIT IN CRESTINISM PANA ACUM….VEDEM DE AICI INCOLO CUM O SA FIE EXPERTULE)voi care va zbateti de mama focului sa puneți la zid aceasta Sfânta Religie o sa regretați mai incolo
Oscar Manuel Matei îmi pare rău să constat că sataniști sant peste tot : în creștinism în biserici creștine în doctrina creștină șantajistă în propaganda așa zisă ” ortodoxă ” !
Pavel Spanache ma ameti.ule…..Ortodoxie este într-adevăr de cam….5000 de ani de la Avraam iar Domnul Iisus asta a lăsat prin Apostoli Ortodoxie adică DREAPTA CREDINTA,Apostolul Andrei a lăsat noua Românilor CRESTINISMUL iar Domnul Iisus nu a fost cenzurat de către Creștini ci de către Evrei, iar Evreii nu s Creștini ei sunt cu Reliligia Mozaica ,Evreii Creștini au fost omorâți și goniți din Israel ei fugind în Antiohia (una din cele 4 capitale a Creștinismului)și în Europa și mai târziu în toată lumea, dar….vânați incontinuare de către diavoli prin Hitler și alți sataniști așadar….prea cunoscătorilor lăsați gargara de doi lei în barurile de cacat unde va serviți voi vinul la 1.50 lei iar despre Religie lăsați sa vorbească cei ce cunosc,apropo dacă ești sectant și te crezi și tu pocăit di sfânt cu drepturi depline tot nimic ești după părerea mea ,sunt foarte sigur ca sectanții sunt inaintemergatorii lui antihrist (cu toată autosfintenia lor și cu tot ceea ce sustin ei ca sunt atotcunoscatori ai Bibliei)deci….Creștinism….este singura și unica Religie lăsată de Dumnezeu
Pavel Spanache Nu are de unde să știe. Răspunsul după nivelul lui. Să adune anii fiecăruia de la Adam. Cât a trăit fiecare până la noul testament IISUS. ȘI VEDE CÂȚI ANI, DE LA FACERE. AȘA CREDE EL. NU ȘTIE DE CELELALTE CIVILIZAȚII. 👍😊
Pavel Spanache sa ți giugiuleasca mama ta ca e mai aproape de tine ca eu dacă vin eu ți-l hacuiesc de tot….mai transmite mamei tale sa facă mai mult anal ca uite ce prostal.u a ieșit….și mai sunteți și Mulți,of….
Oscar Manuel Matei măta știe să giugiulească bărzoiu ???????
Pavel Spanache unde poate lumea dona pt boala ta?
Gheorghe Cociubacât mai e pensia speciala hoitule?
Liviu Iulian la măta pe cont !
Pavel Spanache sa ma cac pe arhitectu tau
Liviu Iulian degeaba te găseșt în occident că tot un handicapat mental ai rămas !
Pavel Spanache sa ma linga in cur arhitectu tau cand ma cac cu limba ta 🙂
Pavel Spanache fosila batrana si eretica
Liviu Iulian cine te-a învățat să vorbești așa frumos ?
Duhovnicul tău la liturghia din șandrama ?
Liviu Iulian tot din biblia ortodoxă ai învățat aceste cuvinte frumoase ?
Pavel Spanache bon appetit
Liviu Iulian pt tatăl tău pt mama ta și pt mentorii tăi cei care te-au ghidat în dreapta credință !
Pavel Spanache sa fie in capu tau si in ochi neamului tau . Amin
Să ai parte de acel cadou tu și toți inalt prea șfințiții și prea fericiții care ți-au spălat bostanul !
AMIN AMIN AMIN
Oscar Manuel Matei, eu nu pun la zid pe nimeni și nici religia ta. Dar am dreptul la opinie, la fel ca și tine, care crezi ca cunoști toate lucrurile și pe toți oamenii. Chiar nu mă interesează cum crezi și cum practici tu credința. Dar, fiindcă te lauzi, măcar ca ignori învățătura Sf apostoli, care se găsește în Sf scripturi, văd că te deranjează sa auzi ca nu-ți împărtășim părerea pe care o ai despre sine. Este o părere mai înaltă decât se cuvine.
Hinduismul este cu cateva mii de ani fata de crestinism,dar voua cum va place sa vorbiti mult,normal ca toate religiile sunt pagane.
Daca s-ar întoarce fiecare religie împotriva Ortodoxiei așa cum Ortodoxia se întoarce împotriva tuturor ce ar ieși? Al 3 lea razboi mondial e puțin spus! Asta e o religie a păcii și a smereniei? Poate o religie a falsității și aroganței in modul în care o prezinți tu!
Razvan Rzv la fel fac și sectanți toți sunt împotriva ortodoxiei,ce privește celelalte religii Nu am văzut să intre in conflict cu ortodocși in afara religilor sectante te vaiti de dureri închipuite
Sabin Horvat Nu ai înțeles nimic. Am zis că ortodoxia se îndreaptă împotriva tuturor. Și am întrebat ce s ar întâmpla dacă și celelalte religii ar proceda la fel și s ar întoarce împotriva Ortodoxiei?
Sabin Horvat toată lumea normală la cap ignora ORICE și TOATE religiile ! Doar voi va tot smiorcăiți și va autovictimizați ca să dați impresia că mai prezentați ceva relevanță.
Henegar Andrei nu mai un om că tine poate să poarte capul pe gat ,ști dece sa nu-i ploaie in gât
Sabin Horvat și doar un habotnic ca tine poate să posteze fără să respecte reguli elementare de gramatică! Dar inteligența oricum nu e punctul vostru forte…
Henegar Andrei problema este la voi,cum ați primit botezul sectar va părăsește inteligenta Spirituală și va aruncați cu capul in gard
Sabin Horvat, religiile sectante nu sunt tot creștine ? Măi ortodoxule, suntem peste 20 de confesiuni creștine ! De ce Iudaismul, Islamismul nu e ca noi de divizat ?
Gheorghe Cociuba nu știu câte de creștine sunt,celelalte grupări dar sunt așa de creștine Cum cred ei despre noi la fel credem și noi apoi dezbinări sunt și in islam Poți vedea în vremurile vechi că erau și în iudaism,probleme farisei,saduchei,esenieni,și zeloți
Sabin Horvat, da, au fost sau sunt și în alte religii dar nu cu zecile. În islam, șiiții și suniții s-au despărțit din cauză că nu s-au înțeles la continuatorul proorocului Mohamed.(nepot, ginere, parcă Ali, de-a lui Mahomed)
Gheorghe Cociuba nici la noi nu au fost probleme până în ziua când Martin Luther a zis voi face în așa fel încât și copilul de la coarnele plugului să cunoască Biblia apoi fiecare a înțeles o in felul lor de aici a venit sectarea ,Secto sectare = rupere desprindere și fiecare și-a făcut adunarea lui cu ideologia lui Sabat carne de porc alt botez vorbirea în limbi etc etc
Sabin Horvat, creștinismul s-a desprins din iudaism ca sectă și în 1054 a avut loc Marea Schismă, rezultând catolicismul și ortodoxia. Din astea două apărând pe parcurs desprinderile.
Gheorghe Cociuba pai așa cum vedeți că slujesc ortodocși tot așa au slujit și catolici se apelau Cu un creștin din răsărit și un creștin din apus,s-au despărțit pentru-ca cei din răsărit Au respins reformele celor din apus,au zis biserica Este condusă de Sfântul Duh și noi nu-l dam la o parte să conducem noi,atunci sa produs schisma,noi și azi Facem liturghia după apostolul Marcu și ce-a după apostolul Iacob pe când ce-i din apus și-au făcut propria lor liturghie Ambroziana și Romana să nu fie că noi apoi noi ne-am numit ortodocși pentru-ca nu am schimbat nimic și Ei și-au pus numele de catolici
Razvan Rzv ride ciob de oală spartă.Amalgan este si ortodixia.Practici păgîne,ceremonii evreiesti,bazme si mituri locale .
fiecare cu re;igia lui, hinduismul e imbratisat de mii de ani de cateva sute de mii de oameni
Vai de capul vostru.
Voi i-ati depasit
Arsa de vie pai dacă se inchină și se roagă la morți …
Daniel Fedor , sfinti, icoane, papuci, etc. Mai e un pic si o sa fie si rahatul sfant