Pe parcursul anului trecut, în ţară s-au produs peste 2.500 de accidente rutiere, ceea ce reprezintă o uşoară creştere în comparaţie cu anul 2016 (+1,33%). În acestea şi-au pierdut viaţa 273 de persoane, iar alte 2.846 au suferit diverse traumatisme.

Numărul persoanelor decedate, precum şi a celor rănite este în scădere – -12,22% şi, respectiv – -2,8%. Mai bine de jumătate din accidente s-au produs în Chişinău, transmite IPN.

Potrivit raportului Poliţiei pentru anul 2017, din numărul total de 2 512 accidente, 863 au fost calificate accidente grave, numărul cărora comparativ cu perioada analogică a anului precedent a crescut cu 1,41%. Creşterea s-a atestat în raioanele Taraclia, Vulcăneşti, Anenii Noi, Edineţ.

Citeşte şi:  De trei ori mai mulți moldoveni folosesc internetul, comparativ cu 2009

Puţin peste 74% din accidente s-au produs din vina conducătorilor de autoturisme, ponderea respectivă fiind constantă faţă de anul precedent. Cele mai multe accidente – 662, care s-au soldat cu 131 de morţi, s-au produs din cauza vitezei neajustate vizibilităţii şi condiţiilor rutiere. Din cauza neacordării priorităţii pietonilor, s-au produs 346 de accidente în care au murit 17 persoane. Acelaşi număr de accidente, soldat cu nouă decedaţi, s-a produs din cauza neacordării priorităţii altor vehicule.

Printre alte cauze ale producerii accidentelor se numără neasigurarea la schimbarea benzii sau direcţiei de mers, traversarea neregulamentară de către pietoni, nerespectarea distanţei dintre vehicule, conducere imprudentă, beţia, adormirea la volan, dar şi depăşirea limitei de viteză.

Citeşte şi:  Statistică: Câți elevi revin unui profesor în fiecare raion din țară

În ceea ce ţine de fenomenul infracţional, acesta se remarcă prin complexitate şi comiterea unor noi genuri de infracţiuni, specializarea infractorilor, prezenţa faptelor de corupţie şi amplificarea fenomenului criminalităţii transfrontaliere. Acesta în continuare se caracterizează prin forme de abateri penale uşoare şi mai puţin grave, ponderea acestor fapte pe fonul infracţional general fiind de 78,5%, prevalând cele contra patrimoniului şi în domeniul transporturilor.

În anul 2017 poliţia a înregistrat 32 322 de infracţiuni. Mai bine de jumătate – 56% au fost calificate ca fiind mai puţin grave, 26% – uşoare, 16,3 % – grave, 2% – deosebit de grave, 0,4% – excepţional de grave. Potrivit oamenilor legii, fenomenul infracţional a înregistrat o diminuare cu 15,6%, comparativ cu 2016. Cele mai afectate unităţi administrativ-teritoriale din punct de vedere al ratei criminalităţii sunt municipiile Chişinău şi Bălţi, precum şi raioanele Criuleni, Comrat şi Cahul.

Citeşte şi:  Trăiesc de 10 ani în Italia, iar statul moldovean îi obligă să-și cumpere poliță medicală

Printre problemele cu care se confruntă Poliţia naţională se numără faptul că nu este conformă stadiului actual şi nu răspunde numărului sporit de solicitări şi evenimente capacitatea structurilor centrale de a gestiona procesele de dezvoltare a Poliţiei. Totodată, la nivelul IGP persistă, încă, abordarea fragmentară a unor procese, din care cauză calitatea cooperării intra-instituţionale şi activitatea pe segmentul operaţionalurmează a fi în continuare consolidate şi dezvoltate.