Printr-un proces similar, dar extrem de periculos trece întreaga hrană a planetei. Funestul secol XX, care a adus după sine un cortegiu de calamităţi şi dezastre de toate naturile pentru umanitate, şi-a lăsat amprenta şi asupra alimentaţiei.

Astfel, industrializarea galopantă şi deschiderea de noi pieţe de desfacere pentru mărfuri au determinat apariţia de tehnologii noi pentru conservarea îndelungată a produselor alimentare. Ca urmare, pentru a zăbovi cât mai mult timp în galantare, acestui tip de produse i-au fost adăugate o sumă de substanţe chimice, unele dintre ele având efecte nocive bine cunoscute, sau i-au fost aplicate noi metode de procesare. Consecinţa a fost sărăcirea alimentelor în substanţe nutritive – de cele mai multe ori, prin distrugerea principiilor active existente în hrana naturală (n.r.: de la simpla reducere a cantităţii de glucide, lipide şi proteine, până la deficitul grav al hranei în elemente minerale, vitamine, enzime etc) – şi adăugirea de substanţe sintetice, în multe cazuri doar în scopul creşterii profitului economic al producătorului.

Acestei aşa-zise îmbunătăţiri a calităţii produselor alimentare i se alătură utilizarea de pesticide (ierbicide, insecticide, fungicide, îngrăşăminte chimice, care sunt grupate în mai multe clase, în funcţie de toxicitatea lor) şi alte genuri de substanţe, folosite fie pentru creşterea producţiei de legume şi fructe, fie pentru sporirea cantităţii de lapte şi carne.

Tot din această plagă face parte modificarea psihologică pe care a suferit-o omul secolului XX, ca urmare a bombardamentului neîncetat cu reclame din partea marilor companii. Industria publicităţii, care a apărut la sfârşitul secolului XIX şi a cunoscut o dezvoltare fenomenală în secolul XX, a ‘hrănit’ dorinţa omului de a consuma; apoi, diferite facilităţi bancare au contribuit la transformarea acestei dorinţe într-o stare patologică, cunoscută sub denumirea de consumism.

Probleme legate de utilizarea aditivilor alimentari. Efectele pe termen lung

Vorbind concret, una dintre problemele cele mai acute ale alimentaţiei moderne este creşterea uriaşă a produselor preparate şi semipreparate şi, în consecinţă, a utilizării aditivilor alimentari. Aditivii sunt substanţe chimice adăugate alimentelor pentru îmbunătăţirea aspectului, gustului, consistenţei, ca şi pentru conservarea un timp îndelungat a produselor. Ar trebui precizat că, în prezent, aditivii sunt utilizaţi şi la cele mai comune alimente, precum pâinea, laptele şi produsele lactate, carnea şi preparatele din carne, laptele praf pentru bebeluşi etc.

Aceşti aditivi, clasificaţi internaţional în 25 de categorii cu zeci sau sute de substanţe, sunt în general substanţe de sinteză şi au un efect devastator asupra organismului uman. Medicii nu recomandă administrarea unui medicament timp îndelungat, pentru a nu genera efecte secundare pe termen lung sau chiar ireversibile, însă aditivii au devenit chimicale prezente zi de zi în alimentaţia omului modern.

Consumul produselor alimentare cu aditivi produce, în organismul uman, un adevărat ‘bombardament chimic’ asupra organelor interne, determinând apariţia de tumori, alergii, boli cardiovasculare, ale tubului digestiv, disfuncţii renale, diabet, tulburări de auz, vedere şi memorie, epilepsie, mutaţii cromozomiale, boala Parkinson, Alzheimer, retardare mintală etc. Într-un cuvânt, alimentaţia modernă este una dintre cauzele primordiale ale bolilor moderne. Potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, mortalitatea cauzată de consumul alimentelor îmbogăţite cu substanţe artificiale se află pe locul 3 în lume, după consumul de droguri şi medicamente şi accidentele de circulaţie.

Pe lângă efectele pe care le au aceşti aditivi fiecare în parte, studiile au arătat că efectele lor combinate sunt mult mai grave. Profesorul Vyvyan Howard de la Universitatea din Ulster afirmă că unii aditivi, când sunt combinaţi, au un efect de 7 ori mai puternic şi, în realitate, ,,nimeni nu ştie ce poate face acest cocteil chimic, mai ales în stadiile timpurii de dezvoltare. Acest cocteil este mult prea complex”.

De asemenea, studii recente pun sub semnul întrebării dacă E-urile utilizate în Uniunea Europeană sunt atât de inofensive pe cât afirmă cei care reglementează industria alimentară. Analize realizate de cercetători de la Universitatea Southampton din Marea Britanie au arătat că aditivii prezenţi în mod obişnuit în băuturile răcoritoare şi alte produse determină modificări comportamentale la copii, motiv pentru care grupurile pentru protecţia consumatorilor au cerut îndepărtarea acestor substanţe din alimentaţie. Însă, Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentară susţine că dovada efectului aditivilor asupra copiilor nu este suficient de relevantă şi, pentru moment, aceştia continuă să fie folosiţi în industria alimentară.

Lipsa de etică

O altă problemă o constituie lipsa de etică a unor producători, care utilizează aditivi puţin testaţi, ale căror efecte nu se cunosc, sau despre care se ştie că sunt toxici. De pildă, încă din 2004, expertul chinez Zhou Qing a stăruit pe lângă guvernele mai multor ţări occidentale să acorde o atenţie deosebită aditivilor produşi în China. El susţine că aceştia ,,pot avea consecinţe grave asupra siguranţei globale a hranei”.

În 2008 a izbucnit un scandal legat de adăugarea de melamină în produsele alimentare provenite din China şi distribuite în întreaga lume. Cu un an înainte, câinii şi pisicile din Statele Unite ale Americii au început să moară pe neaşteptate; în urma unei investigaţii, s-a descoperit că mâncarea pentru animale importată din China conţinea melamină. Ulterior, în China, a avut loc o creştere neobişnuită a numărului de cazuri de litiază renală (n.r.: pietre la rinichi) la copii; în urma analizelor, s-a descoperit că responsabilă de această ‘epidemie’ era melamina adăugată în lapte.

Pe 17 octombrie 2008, compania japoneză Mitsui & Co. Ltd. a afirmat că cercetătorii chinezi au ,,născocit un produs din ou care conţine între 2,8-4,6 mg/kg melamină”. Apoi, Departamentul de Sănătate din Taiwan a descoperit că praful de copt şi reglatorii de aciditate folosiţi în producţia de pâine, biscuiţi şi prăjituri conţin melamină în cantitate mare. Descoperiri similare au fost făcute în Olanda la produsele de ciocolată, şi în Suedia şi Statele Unite ale Americii la cereale pentru micul dejun, biscuiţi, prăjituri etc.

Cercetările ulterioare cu privire la efectele melaminei asupra organismului uman au arătat că această substanţă chimică, folosită în industria de mase plastice şi adăugată în produsele alimentare, se acumulează în rinichi şi formează pietre şi/sau poate produce vătămarea ireversibilă a rinichiului.

O altă serie de efecte nocive apar din cauza nerespectării de către producători a limitelor maxime admise pentru diferite substanţe chimice prezente în alimente. La începutul acestui an, publicaţia Analytical Chemistry a dat publicităţii un studiu care analiza conţinutul a peste 100 de băuturi pe bază de suc de fructe din 15 ţări. Potrivit rezultatelor acestui studiu, băuturile pe bază de suc de fructe din Marea Britanie conţin cantităţi de pesticide mai mari decât produsele vândute în alte ţări. Concentraţiile au fost în medie de peste 34 de ori mai mari decât cele permise în apa de băut, iar în cazul unor substanţe, concentraţiile au fost chiar de peste 300 de ori mai mari decât cele admise.

Georgina Downs, de la Campania Pesticide Marea Britanie, afirma: ,,Copiii nu trebuie să fie expuşi la aceste chimicale. Această cercetare trebuie să acţioneze ca un puternic semnal de alarmă pentru industria băuturilor răcoritoare”. Ulterior, reprezentanţi ai acestei ramuri industriale au negat că cei mici sunt în pericol, afirmând că aceste concentraţii nu sunt vătămătoare. De asemenea, filiala companiei Coca-Cola în Marea Britanie a insistat că produsele sunt sigure …

Alături de alimente, produsele cosmetice

Substanţele chimice pot fi absorbite de organism şi la nivelul pielii, prin intermediul produselor cosmetice: săpunuri, şampoane, creme, rujuri, produse de machiaj, demachianţi etc. Prin această ‘poartă’ de intrare, femeile absorb anual, în medie, 2,3 kg de substanţe toxice. Revista In-Cosmetics a publicat recent un studiu britanic realizat de biochimistul Richard Bence, care a investigat vreme de 3 ani substanţele prezente în produsele cosmetice şi de toaletă convenţionale.

Din investigaţiile sale rezultă că acestea conţin o sumedenie de chimicale: spumanţi, coloranţi, conservanţi ai produselor cosmetice, care au efecte nocive asupra organismului uman, dintre care cele mai frecvente sunt iritaţiile pielii, îmbătrânirea prematură şi chiar apariţia cancerului. Biochimistul afirmă că absorbţia de substanţe toxice prin piele este mai periculoasă decât îngurgitarea lor: ,,Dacă rujul ajunge în gură, enzimele din salivă şi stomac reuşesc să-l descompună; dacă însă substanţele ajung (n.r.: prin piele) în fluxul sanguin, acolo nu există nici un fel de protecţie”.

Un alt studiu realizat de profesorul Richard Sharpe, de la Unitatea de Ştiinţe Umane a Consiliului de Cercetare Medicală, relevă că parfumurile şi cremele parfumate utilizate de femeile însărcinate afectează sistemul reproducător al fetusului de gen masculin. Chimicalele din cosmetice pot provoca infertilitatea fătului, sau pot conduce chiar la apariţia de tumori canceroase.

Urmări fără precedent: creşterea vertiginoasă a numărului de alergii, modificări grave ale proceselor fiziologice normale din organismul uman, vătămări ale creierului

Consecinţele acestui gen de poluare a vieţii cotidiene sunt dificil de estimat cantitativ, însă este remarcabilă apariţia unui număr tot mai mare de boli bizare, care afectează lumea civilizată, caracteristice pentru secolul în care trăim: tulburări metabolice, de comportament şi emoţionale, vătămări aparte ale creierului etc.

Tot în acest context creşte vertiginos numărul alergiilor. În Marea Britanie se estimează că, în prezent, 40% din adulţi suferă de diverse alergii, faţă de numai 15% în anii ’1990. De asemenea, numărul copiilor britanici cu alergii la diferite alimente s-a triplat în decurs de un deceniu. Din ce în ce mai mulţi copii sunt diagnosticaţi cu alergii faţă de fructe şi legume. Medicii afirmă că cifrele au crescut până la de 5 ori în unele zone ale ţării, copiii fiind în pericol de a dezvolta astm.

Simptomele noului fenomen – numit ‘sindrom alergic oral’ – includ inflamaţii în gură şi gât, care conduc în cele mai grave cazuri la dificultăţi respiratorii severe. Dr. Pamela Ewan, consultant în probleme de alergii la Spitalul Addenbroke din Cambridge, descrie situaţia cu care se confruntă: ,,Am observat o creştere mare a numărului de cazuri de alergii în ultimii 4-5 ani. Când am remarcat iniţial problema, nu am crezut că este gravă. A început cu mâncărimi destul de blânde în gură. Însă acum vedem oameni care au un blocaj realmente grav al gâtului, o inflamare semnificativă la nivelul gâtului care poate împiedica respiraţia”.

Pe lângă creşterea numărului de alergii, medicii specialişti au remarcat o modificare a patologiei bolii. Dr. Adam Fox, medic pediatru pe probleme de alergii la Spitalul Guy and St. Thomas din Londra, declară: ,,Vedem, fără îndoială, o mulţime de pacienţi cu sindrom alergic oral. În mod normal, acesta ar trebui să se manifeste la tinerii adulţi, de vreme ce ei încep să facă boala fânului, însă apar mai multe cazuri de acest gen la copiii mici. Pe măsură ce există mai multe cazuri, pare să crească severitatea bolii şi să se schimbe evoluţia bolii”. De pildă, fraţii Jack şi Jerome Harrison nu pot mânca majoritatea fructelor şi mare parte din legume pentru că sunt alergici. La ei, boala a apărut foarte timpuriu, în cazul lui Jack la doar 18 luni, iar lista alimentelor problematice s-a dezvoltat până la vârsta de 10 ani.

O altă problemă cauzată de ,,supa toxică de chimicale” cu care ne hrănim o constituie modificările grave ale proceselor fiziologice normale din organismul uman, precum declanşarea prematură a pubertăţii (n.r.: o astfel de dereglare severă în organismul uman are loc ca urmare a ingerării de hormoni din produsele alimentare şi chiar din apa potabilă). Acest fenomen este atât de răspândit în ţările occidentale, încât organizaţiile medicale de specialitate au propus schimbarea definiţiei dezvoltării normale.

În urmă cu un deceniu, dezvoltarea sânilor la fete la vârsta de 8 ani era considerată anormal de timpurie, însă un studiu din 1997 a arătat că, dintr-un eşantion de 17.000 de fete din Carolina de Nord, la 15% din fetele albe şi aproape 50% din fetele de culoare acest proces începe la 8 ani. Studii din Marea Britanie, Canada şi Noua Zeelandă au avut rezultate similare.

Societatea Endocrină Pediatrică Lawson Wilkins din Statele Unite ale Americii susţine că noua definiţie ar trebui să stabilească că vârsta la care începe dezvoltarea sânilor la fete este 7 ani pentru fetele albe, respectiv 6 ani pentru fetele de culoare. Marcia Herman-Giddens, profesor la Şcoala de Sănătate Publică de la Universitatea din Carolina de Nord, declara: ,,Temerea mea este că grupurile medicale vor putea prelua datele şi vor afirma: ‘Este un lucru normal. Nu trebuie să ne îngrijorăm din cauza lui’. Eu cred că nu este un lucru normal. Este un răspuns la un mediu anormal”.

Este dificil a trasa o linie clară între ce este normal şi ce este anormal din punct de vedere clinic, din cauza faptului că mediul este atât de contaminat, încât nu se poate stabili un etalon al normalităţii. Prezenţa în mediu, şi în cantităţi din ce în ce mai mari, a nenumărate substanţe asemănătoare ca structură şi/sau efect cu hormonii sexuali umani face să ,,fie aproape imposibil să realizeze studii. Nu există nici un loc unde să găseşti o populaţie neexpusă la acestea”, afirmă Marcia Herman-Giddens.

De asemenea, revista medicală The Lancet a publicat recent un articol despre investigaţiile realizate de cercetătorii americani şi danezi cu privire la efectele poluării industriale asupra creierului uman. Dr. Philippe Grandjean, de la Departamentul de Medicină a Mediului de la Universitatea Winslowparken din Danemarca de Sud, şi profesorul Philip Landrigan, de la Şcoala de Medicină Mount Sinai din New York, afirmă că milioane de copii din ţările industrializate au fost expuşi la substanţele chimice din mediu, fenomen care le-a afectat dezvoltarea creierului.

Astfel, cercetătorii afirmă că, în 1981, în Uniunea Europeană, erau înregistrate pentru uzul comercial 100.000 de substanţe chimice, iar în Statele Unite ale Americii 80.000; dintre acestea, mai puţin de jumătate au fost supuse la teste de laborator, iar în 80% din cazuri nu a existat nici o informaţie despre pericolul potenţial pentru copii.

În concluzia raportului scrie: ,,Dovezile combinate sugerează că tulburările de dezvoltare nervoasă produse de chimicalele industriale au creat o pandemie tăcută în societatea modernă”. Aceasta se manifestă prin apariţia unor afecţiuni ale sistemului nervos, precum autism, reducerea atenţiei şi concentrării, reducerea coeficientului de inteligenţă, retardare mentală, încetinirea coordonării motorii şi creşterea agresivităţii.

Un alt document de cercetare, publicat în septembrie 2007, a ajuns la următoarele concluzii: ,,Modelele de comportament cauzate de cocteilurile chimice din mâncare şi băutură, au inclus comportament extrem de agitat şi incontrolabil, făcându-i pe copii să devină ‘violenţi şi să-şi piardă concentrarea’, şi să nu fie capabili să se joace cu o jucărie sau să ducă la bun sfârşit o singură îndatorire”.

O metodă „aparte” de procesare a alimentelor: iradierea

Una dintre metodele de procesare a alimentelor este iradierea, adică procesul de expunere la radiaţie ionizantă pentru distrugerea microorganismelor, bacteriilor, virusurilor sau insectelor care ar putea fi prezente în produsele alimentare. În plus, iradierea determină inhibarea germenilor, întârzierea coacerii, îmbunătăţirea rehidratării etc. În urma iradierii, alimentele îşi păstrează prospeţimea o perioadă mult mai lungă de timp.

Există trei tipuri de tehnologii de iradiere: cu raze gamma (folosind elementele radioactive cobalt 60 sau cesiu 137), cu raze X şi cu mănunchiuri de electroni, ultimele două fiind utilizate în ultimii ani. Printre alimentele pentru care se foloseşte această metodă de procesare se numără: fructe, legume, carne, peşte şi fructe de mare, făină, mirodenii şi plante medicinale, ouă, cafea, cacao, tutun etc. Iradierea este recomandată în cazul produselor transportate la mare distanţă şi care pot vehicula insecte sau microorganisme dintr-o ţară în alta. În plus, sunt iradiate nutreţurile pentru a preîntâmpina răspândirea diverselor boli la animale, mai ales salmoneloza.

În ultima perioadă, ca urmare a globalizării comerţului şi a transportării alimentelor pe distanţe foarte mari, a avut loc o adevărată explozie a numărului de instalaţii de iradiere a alimentelor. De exemplu, China, care avea 7 instalaţii de iradiere a hranei în 2003, a ajuns la 50 în 2006; India şi-a propus ca până în 2012 să construiască 25 de instalaţii în plus faţă de cele deja existente pe teritoriul său; iar Mexic a promis că va avea cea mai mare instalaţie de iradiere a alimentelor din lume.

În prezent, iradierea alimentelor este permisă în peste 40 de ţări ale lumii şi se estimează că volumul alimentelor tratate astfel depăşeşte anual valoarea de 500.000 tone. Organizaţia pentru Hrană şi Agricultură a ONU a votat o moţiune pentru a obliga statele membre ONU să introducă tehnologia de iradiere în programele lor fitosanitare.

Şi conducerea Uniunii Europene a reglementat procesul de iradiere a hranei în mai multe directive, începând din 1999. Comisia ştiinţifică pentru hrană a Comisiei Europene a aprobat iradierea a 8 categorii de alimente, însă mai multe state, printre care Germania, s-au opus ca această listă să fie extinsă. În 2003, când Comisia Codex Alimentarius a fost pe punctul de a elimina noţiunea de doză maximă admisă de iradiaţii, Comisia ştiinţifică pentru hrană a adoptat o ,,opinie revizuită”, din cauza protestelor. Aceasta respingea anularea dozei maxime admise şi cerea ca înainte să se extindă lista de categorii de alimente ce pot fi supuse iradierii să se realizeze noi studii de toxicologie.

Alte ţări, precum Noua Zeelandă, Australia, Thailanda, India şi Mexic, permit iradierea fructelor proaspete. Ţări ca Pakistanul şi Brazilia au adoptat fără rezerve şi restricţii Standardul pentru hrană iradiată al Comisiei Codex Alimentarius: cu alte cuvinte, ele permit iradierea oricărui aliment în orice doză. Statele Unite ale Americii are o listă lungă de produse alimentare ce pot fi iradiate: făină de grâu (din 1963), cartofi albi (1964), mirodenii, plante medicinale, carne de porc, fructe şi legume (1986), carne de pasăre (1992), carne de vită (1997), ouă în coajă (2000), fructe şi legume importate (2002), carne cumpărată de Programul Naţional ‘Masă la şcoală’ (2002).

De-a lungul timpului au fost stabilite reglementări de etichetare a produselor alimentare iradiate. O reglementare a Uniunii Europene îi obligă pe producători să informeze consumatorii cu privire la iradierea alimentelor; ca urmare, pe etichetele produselor iradiate trebuie menţionat ,,iradiat” sau ,,tratat cu radiaţii ionizante”. De asemenea, a fost alcătuit un simbol internaţional care să indice tratarea cu radiaţii, numit radura.

Aceste reglementări nu se respectă, simbolul radura nu este afişat pe etichete, iar producătorii, împreună cu oficialităţile, se străduiesc să modifice terminologia, din cauza temerilor consumatorilor care evită să cumpere produse iradiate. Astfel, în Actul de modernizare a Administraţiei pentru Hrană şi Medicamente (Food & Drug Administration, FDA), votat de Congresul american în 1997, se cerea explicit revizuirea etichetării pentru că termenii ‘iradiat’ sau ‘tratat cu radiaţii ionizante’ îi sperie pe consumatori. În 2007, FDA a propus ca numai în cazurile în care iradierea produce o schimbare în structura chimică a produsului sau în consecinţele consumării lui, acesta să fie etichetat şi să poarte simbolul radura. De asemenea, FDA a propus folosirea termenilor ‘pasteurizat electronic’ sau ‘pasteurizat la rece’ în loc de ‘iradiat’. În mod similar, în Europa se vorbeşte despre ‘produse igienizate’ sau ‘ionizate’.

Ce riscuri implică iradierea alimentelor

Tehnica de iradiere a alimentelor s-a dezvoltat în ciuda protestelor organizaţiilor pentru protecţia consumatorului, asociaţiilor ecologiste, şi a numeroşi medici şi oameni de ştiinţă. În vreme ce marile companii de produse alimentare câştigă prin aceea că marfa are un termen de garanţie mult mai lung, medicii şi cercetătorii îşi pun problema efectelor acestei metode de conservare asupra organismului uman.

În primul rând, riscurile pe care le prezintă alimentele iradiate nu au fost identificate cu precizie, iar rarele studii pe această temă au fost adeseori discreditate. Fizicianul Roland Desbordes, preşedintele Comitetului de Cercetare Independentă a Radiaţiilor, instituţie acreditată de guvernul francez şi Uniunea Europeană, declara: ,,Ceea ce mă şochează, ca om de ştiinţă, este faptul că s-a dezvoltat o tehnică, fără să existe mijloacele necesare controlului efectelor ei. (…) Pentru a cunoaşte efectele asupra sănătăţii, trebuie realizate studii epidemiologice. Tehnica prezintă un mare risc: dacă doza de iradiere este prea mare, rezultatele pot fi catastrofale pentru sănătatea oamenilor. (…) Instalaţiile de iradiere nu respectă normele sanitare şi de securitate. (…) Miza financiară a iradierii alimentelor este cel puţin echivalentă cu producţia de plante modificate genetic, în mâna câtorva societăţi monopoliste la nivel mondial”.

Una dintre consecinţele cunoscute ale iradierii este distrugerea parţială sau totală a principiilor active existente în hrana naturală. Prof. dr. Gh. Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, avertiza: ,,Din nefericire, odată cu distrugerea microorganismelor (n.r.: prin iradiere) este degradată şi o parte din matricea alimentară, iar produsul nu mai are aceeaşi valoare biologică pentru consumator. Valoarea nutritivă a alimentelor tinde către zero şi sunt generate cantităţi mari de radicali liberi. Unele vitamine pot fi parţial distruse. În unele cazuri, alimentele pot deveni toxice”. Creşterea concentraţiei de radicali liberi se află la originea bolilor cardiovasculare, neurodegenerative, a cancerelor etc.

Pe de altă parte, iradierea omoară doar microorganismele contaminante ale produselor alimentare, dar nu elimină şi toxinele pe care acestea le-au produs deja în produsul alimentar. Astfel, pe câtă vreme se consideră că produsul este bine conservat, micotoxinele prezente pot genera intoxicaţii alimentare grave. Există şi preocupări că iradierea poate masca sau distrage atenţia de la calitatea slabă, igiena şi procedurile proaste de tratare a alimentelor.

În India, au fost realizate studii pe termen scurt, pe copii care au fost hrăniţi cu alimente iradiate. Analizele de sânge au indicat distrugeri ale cromozomilor după 6 săptămâni. Teste similare au fost realizate pe câini hrăniţi cu carne iradiată; în urma examenelor clinice, medicii veterinari au constatat că, în perioada experimentelor, câinii aveau splina mărită. Alte cercetări efectuate sub contract pentru guvernul american indică posibilitatea apariţiei imunotoxicităţii, bolilor de rinichi, de inimă, afecţiunilor organelor genitale şi cancerului.

De asemenea, ,,o analiză atentă realizată de FDA a arătat efecte adverse semnificative la animalele hrănite cu mâncare iradiată: scăderea cu 20,7% a ratei de supravieţuire a puilor de şoareci de laborator; scăderea cu 32,3% a ratei de supravieţuire a puilor de câine; câinii cântăresc cu 11,3% mai puţin decât cei crescuţi cu dietă normală; o formă rară de tumoare malignă a glandelor mamare”.

Acestea sunt doar câteva detalii din studiile realizate, pe care însă organele abilitate cu omologarea diferitelor tehnici implicate în procesul de producţie a alimentelor le ignoră sau chiar refuză să le ia în seamă … Iar problemele existente la nivelul alimentaţiei moderne nu se termină aici.

Surse selective
1. http://en.wikipedia.org, ,,Food irradiation”
2. www.ecolife.ro, ,,Aditivii alimentari periculoşi pentru sănătateTop of Form”
3. http://old.banateanul.ro, 24 noiembrie 2004, ,,Alimente sau otrăvuri ?”
4. www.sfin.ro, 30 iunie 2005, ,,Pro şi contra iradierii alimentelor”
5. www.jurnalul.ro, 20 aprilie 2006, ,,Iradierea alimentelor”
6. www.telegraph.co.uk, 9 noiembrie 2006, ,,Brain damage warning”
7. http://sanatate.acasa.ro, 11 februarie 2007, ,,E-urile alimentare, cauză majoră a mortalităţii”
8. www.independent.co.uk, 27 mai 2007, ,,E211 revealed: evidende highlights new fear over drinks additive”
9. Ziua, 21 iunie 2007, ,,Kilograme de toxine pentru frumuseţe”
10. www.parinti.com, 14 aprilie 2008, ,,Comportamentul copiilor, influenţat de consumul de aditivi alimentari”
11. www.ecomagazin.ro, 14 aprilie 2008, ,,Legumele şi fructele din import – frumoase, dar iradiate”
12. http://schimbarea.blogspot.com, 5 iulie 2008, ,,Alimentele iradiate”
13. www.green-report.ro, 5 august 2008, ,,Cui servesc alimentele iradiate ?”
14. www.frontnews.ro, 12 august 2008, ,,Fructele şi legumele de import pot avea un secret: radiaţii pentru conservare”
15. www.organicconsumers.org, 25 august 2008, ,,History, background and status of labeling of irradiated foods”
16. www.dailymail.co.uk, 1 septembrie 2008, ,,Daily Mail: How perfumes and scented creams could make your unborn baby infertile”
17. www.epochtimes-romania.com, 5 noiembrie 2008, ,,Siguranţa hranei din întreaga lume este în pericol”
18. www.timesonline.co.uk, 21 februarie 2009, ,,Soft drinks found to have 300 times more pesticide than tap water”
19. www.dailymail.co.uk, 16 aprilie 2009, ,,Rising number of children allergic to fruit and veg”
20. Ziua, 5 august 2009, ,,Aditivii alimentari ne fac să mâncăm mai mult”

sursa: CatacombeleOrtodoxiei.ro