În vara anului 1981, în timpul vacanţei, fiind elev în anul IV la Seminarul Teologic din Buzău, am stat trei săptămâni la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ. Îmi doream să fiu cât mai aproape de părinţii călugări din vremea aceea, mai ales să îl ascult pe părintele Cleopa, care, pe vremea aceea, spre seară vorbea mulţimilor de pelerini.

În timpul şederii mele acolo, lucram la bucătărie ca ascultare din partea părintelui stareţ. Acesta mi-a îngăduit să particip la toate slujbele de zi şi de noapte. Atunci am cunoscut părinţi cu viaţă îmbunătăţită; mulţi cântau la strană, iar eu mă lipeam de ei precum un copil la sânul mamei sale.

În timp ce părinţii şi călugării se adunau la trapeză şi serveau masa (eu şi alţii ca mine, bineînţeles) îi serveam; puneam pe mese mămăliga, pâinea, tacâmurile, mâncarea şi celelalte şi mă uitam la fiecare cât mai discret, încât să nu mă observe careva. Nişte părinţi cu bărbi lungi şi albe, frumoşi ca nişte sfinţi.

După ce părinţii se ridicau de la masă şi plecau spre chiliile lor, noi, cei de la bucătărie făceam ordine peste tot şi apoi alergam sus, la părintele Cleopa să-l ascultăm.

Într-o seară, în timp ce vorbea despre Canoanele Bisericii, a strigat dintr-o dată: „Măi, zice, voi aţi auzit de Pidalion, de Cârma Bisericii Ortodoxe? Voi l-aţi citit?„

Toţi am dat din umeri, semn că nu auzisem până atunci de această carte. Nu auzisem la şcoală, la Seminar; niciun părinte profesor nu ne spunea de aşa ceva. E posibil ca nici ei să nu fi ştiut. Mai mult, nici la Facultatea de Teologie n-am auzit din gura vreunui profesor despre această CÂRMĂ a Bisericii, deşi ar fi fost foarte importantă în formarea noastră ca preoţi. Despre PIDALION n-am auzit nici când m-am hirotonit, nici la conferinţele preoţeşti, nici la conferinţele cu episcopul locului.

De peste doi ani de zile am găsit această carte şi de atunci citesc din ea cu multă atenţie. Astfel, am descoperit Canoanele Sinoadelor Ecumenice, ale Sinoadelor locale şi ale Sfinţilor Părinţi, iar în

Canonul 72 al Sinodului VI Ecumenic se vorbeşte despre aşa-zisele „căsătorii mixte”:

„Să nu fie iertat bărbatul dreptslăvitor a se împreuna cu muiere eretică, nici iarăşi bărbat eretic a se însoţi cu femeie dreptslăvitoare, ci deşi s-ar afla ceva de acest fel că s-a făcut de vreunul dintre toţi, nunta să se socotească neîntărită şi nelegiuita însoţire să se dezlege, că nu trebuie cele neamestecate a se amesteca, nici oaia cu lupul a se împletici, şi cu partea lui Hristos soarta păcătoşilor. Iar de va călca cineva acestea de noi hotărâte, să se afurisească.

Iar dacă unii încă întru necredinţă aflându-se, şi încă nu sunt număraţi în turma celor dreptslăvitori, s-au însoţit cu legiuită nuntă, între sineşi, apoi, o parte adică binele alegându-l, a alergat la lumina Adevărului; iar cealaltă, se ţine încă de legătura rătăcirii, nealegând a căuta către Dumnezeieştile Raze ale adevărului (însă de binevoieşte cea necredincioasă a locui împreună cu cel credincios, sau dimpotrivă cel necredincios cu cea credincioasă) să nu se despartă, după Dumnezeiescul Apostol: ” Că se sfinţeşte bărbatul necredincios prin femeia credincioasă, şi se sfinţeşte femeia necredincioasă prin bărbatul credincios”. [ I Corinteni 7, 14]”

TÂLCUIRE

Poate din învoirea aceasta şi din împreună locuinţa se va povăţui şi cealaltă parte către buna cinstire; după zicerea a însuşi acestui Dumnezeiesc Apostol, că: „ce ştii, femeie, de-ţi vei mântui bărbatul? Şi ce ştii, bărbate, de-ţi vei mântui femeia?” (I Corinteni 7, 16) Teamă-se de certarea acestui Sfânt Sinod Arhiereii cei ce slobod nişte asemenea însoţiri şi nici întru un chip să ierte nişte nunţi ca acestea. (din PIDALION, Cârma Bisericii Ortodoxe, p. 295)

Aşadar, Biserica lui Hristos (Ortodoxă, că numai aceasta este Biserica) nu binecuvintează căsătoriile mixte, adică dintre un bărbat ortodox şi o femeie ne-ortodoxă sau invers. De menţionat că astfel de căsătorie se poate înfăptui numai dacă partea ne-ortodoxă primeşte Botezul Ortodox, cel în trei afundări. Să ascultăm de Biserică şi nu de oameni.

Autor: Preot Vasile Savin