Biserica noastră onorează sfinții nu ca dumnezei, ci ca slujitori credincioși, ca oameni sfinți și prieteni ai lui Dumnezeu.
Ea ridică luptele pe care le-au angajat și faptele pe care le-au îndeplinit pentru slava lui Dumnezeu prin acțiunea harului Său, astfel încât toată onoarea pe care o dă Biserica se referă la Ființa Supremă, care și-a văzut viața pe pământ cu mulțumire.
Biserica îi onorează prin comemorarea lor anuală prin sărbători publice și prin ridicarea de biserici în onoarea numelui lor.
Sfântul Nectarie din Egina
AMIN
Sfintii sunt un exemplu pentru noi toti si in acelasi timp ne pot ajuta in fata lui Dumnezeu. Ii onoram pe Sfinti si ne rugam la ei ca sa ne ajute mai repede Dumnezeu. Dau un exemplu banal: ai o ruda sau o cunostinta care are o functie importanta si ti se intampla un necaz cu legea sau cu o persoana. Te duci la ea si te rogi sa te ajute, nu? Rezolvi mai repede problema decat sa umbli tu pe drumuri. Pe aceasta persoana o respecti si o onorezi nu? La fel si pe Sfinti trebuie sa-i cinstim caci au trait sacrificandu-se Tatalui nostru Dumnezeu.
Rodica Tihulca Bai comunistilor .Voi tot cu PCR [pile ,relatii,cunostinte ] in suflet ? Un singur Mijlocitor avem catre Dumnezeu :Isus Cristos .
Stefan Macrei Se scrie Iisus Hristos! Nu inteleg ce cauti pe o pagina ortodoxa fiind de alta religie, doar sa ne jignesti? Comunist sunteti voi cei care va dati 10% din salariu sau pensie la evanghelisti sau martorii lui Iehova! Ai mai fost la tribunal sa te judeci? In caz de un accident rutier sau alte cazuri? Nu chemi martori sa marturiseasca in favoarea ta?? Si Sfintii fac acelasi lucru in fata lui Dumnezeu! Sa-ti fie rusine ca vorbesti urat de ei si nu-i cinstesti! Dumnezeu sa te ierte!
Cand englezii vor scrie Jjesus si italienii Ggesu ,atunci voi scrie si eu in limba romana Iisus . Analfabetilor .
Stefan Macrei De ce scriem Iisus cu doi i
„Iisus” este transliterarea reucliniană (aşa cum citesc grecii de astăzi şi cum de fapt se citea după dialectul comun chiar şi în sec. I) a grecescului Iησοuς. Latinii, care citesc erasmic, (aşa cum citesc şi românii în ultima vreme, dar numai anumite cuvinte, şi nu se ştie dacă s-a citit vreodată aşa, vezi aici: http://goo.gl/XK1Bcj), au transliterat Jesus.
Noi, românii ortodocşi, pronunţăm numele Domnului ca şi grecii şi slavii, iar neo-protestanţii de limba română, urmând catolicilor de limbă română, pur şi simplul au mâncat a două litera din nume.
Înţeleg că “ou” se citeşte “u”, dar “Ie” sau “Ii” nu are cum să dea un singur “I”.
Şi apoi uitaţi-vă la catolicii şi protestanţii de limba rusă care nu au scos a două litera, ci au lăsat-o la locul ei.
“Faceţi şi voi asemenea”!
Aşadar numele Iisus este o transliterare a numelui Ἰησοῦς (citit Iisus sau Iesus) care este o elenizare a numelui evreiesc ישוע (Yesua) care, la rândul lui e o modificare a numelui יְהוֹשֻׁעַ (Yehosua), sub influenţă aramaică.
Traducerea numelui Iisus/Iesus este: Dumnezeu Mântuitorul/Salvatorul (Yahve Mântuitorul/Salvatorul).
Conform Pr.Prof. Cornitescu (prof. de ebraică, arheologie biblică şi V.T.) exact litera pe care o omit cultele acestea noi din România modifică total înţelesul numelui, devenind doar Salvator.
De ce în toate celelalte limbi se păstrează: Iisus, Iesus, Jesus(en), Jesus (sp)?
O litera în minus şi nu mai mărturisim că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, întrupat pentru mântuirea noastră, ci un simplu profet, un simplu salvator.
La asta duce neştiinţă limbilor Sfintei Scripturi şi dezrădăcinarea de creştinismul autentic, de filonul ortodoxiei pe urma căruia, dacă mergem , ne conduce in timpurile Bisericii Primare, pentru că acolo ne avem originile, spre deosebire de toate cultele astea care ne sufocă şi care au apărut de doar câteva sute de ani…
Stefan Macrei ,,analfabetul strigă: analfabeții…..
Stefan Macrei . ….P.S. ….apropo, oare când te vei lepda de oferit mită mai ales că Anghlia in Italia deja nu există mită. ….
Stefan Macrei Comunist esti tu si sectarii tai
Nicaieri in Biblie nu scrie sa onoram sfintii. Scrie sa-L onoram numai pe Dumnezeu, prin Isus Hristos.
Isus Hristos este singurul mijlocitor intre om si Dumnezeu.
Cititi Biblia!
Nita Sorin Ai citit biblia aia a ta modificata degeaba ca nu ai înțeles nimic.Domnul Iisus este însuși Dumnezeu nu un mijlocitor.Este logic dacă nu crezi în Domnul Iisus nu ajungi la Tatăl, dacă nu crezi în Tatăl nu-l cunoști pe Domnul Iisus și pe Duhul Sfânt. Dar voi sectari habar nu aveți cine este Dumnezeul cel adevărat și viu. În Biblia adevarata nemodificata ne vorbește Dumnezeu despre Sfinți. Din câte pare in”Biblia” voastră nu prea a mai rămas nimic ca a-ți scos și modificat multe și din Noul Testament și din vechiul. De ce a-ți scos din Biblie următoarele cărți?Macabei catrea 1-2-3,Cartea lui Tobit,Cartea lui Iuditei,A lui Barauh,și Ezdra.Le aveți în biblia voastră sectara?Și dacă nu le aveți de ce tot vorbiți ca știți biblia și cunoașteți cuvântul Lui Dumnezeu?Afla ca acolo sunt multe învățături despre moaste icoane Sfinți etc..Nu ne mai dați voi sectarilor noua ortodocșilor sfaturi sa citim biblia ,citiți-o voi pe ceea adevărată.
Iulia Chirita
La ce serveste o Biblie „bogata”, daca nu va este dat sa o intelegeti? Si nu va este dat sa o intelegeti din cauza rautatii voastre. Urand pe semenii vostri, nu puteti cunoaste smerenia si cu atat mai putin dragostea lui Hristos, prin care suntem chemati la Cer.
Tu spui ca Isus Hristos nu este mijlocitor, dar Biblia „voastra” spune contrariul:
Epistola intaia catre Timotei a Sfantului Apostol … 2
5. Caci unul este Dumnezeu, unul este si Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni: omul Hristos Iisus.
Noi nu avem un Mantuitor mort, ci El este Viu, si prin El sunt mantuiti toti cei ce fac ce spune El. Asa am crezut si noi, si am fost mantuiti, fiind spalati de pacate, innoiti si odata sfintiti, intregim biserica prin lucrările Duhului Sfant.
Dumnezeu nu mantuieste religii, El mantuieste pe fiecare om care isi pleaca genunchiul in fata Lui si se pocaieste.
Daca nu ai primit inca Duhul Sfant (ceea ce cred ca nu s-a intamplat), lasa judecata si rautatea, smereste-te si pocaieste-te in fata lui Dumnezeu sa primesti mantuirea!
Fii binecuvantata!
Nita Sorin Pai voi nu prea înțelegeți biblia ,habar nu aveți cine este Dumnezeu .Doar ce ți-am spus Dumnezeu este Tatăl ,Fiul Si Duhul Sfânt .Domnul Iisus este însuși Dumnezeu în 3 ipostaze dar nedespărțite. Biblia spune „mijlocitor” precum spune ca este și fiul omului .Dar na greu de înțeles pentru sectari. Noi ortodocși vă iubim pe toți , nu va urâm pe voi ca oameni, urâm religia voastră și rătăcirea, în care sunteți. Atata timp cât învățați erezia si minciuna si sunteți in afara Biserici ortodoxe ,sunteți vrăjmași Lui Hristos , sunteti cei despre care Sfanta Scriptura vorbește Hristoși mincinoși. Cât despre Smerenie, a fi smerit nu înseamnă a fi prost și nici tăcut în fata nimănui .Iari despre ce spui tu” biblia bogata” însuși recunoști ca este ceea adevarata și neschimbată și acum te întreb. Daca Domnul Iisus a spus sa nu se scoată nici un cuvânt din Sfânta Scriptura, și nici sa se adauge ceva in plus .De ce voi sectari ați îndrăznit sa scoateți versete și cărți din ea si sa o modificați după bunul plac ?Cât despre religie Duhul Sfânt grăiește: Una Sfânta ,Soborniceasca și apostolesca Biserica mărturisesc un botez .Deci este o biserica și nu mai multe.Religi sunteți voi cei din
afara ortodoxiei .Ortodox tradus însemna Adevăr.
Iulia Chirita Doamne cata dreptate aveti. Dumnezeu sa va binecuvinteze!
Nita Sorin se pocaieste cum:se inscrie in srl-ul vostru si behaie?
Nita Sorin Nu inteleg ce cautati voi de alta religie pe o pagina ortodoxa!!!
Nita Sorin ,se vede că tu ai citit-o……dar invers……
Nita Sorin https://ziarullumina.ro/regionale/oltenia/temeiuri-biblice-pentru-cinstirea-sfintelor-moaste-125444.html
Nita Sorin Tu confunzi onorarea(cinstirea) cu veneratia, care se acordă doar lui Dumnezeu. Apropo de Biblie: Ea mai trebuie și interpretată corect………
Nita Sorin însă cum rămâne cu cuvintele din sfântă Scriptură. ….minunat este Dumnezeu intre Sfinții Săi. …si să știi in istorie nu există Împărat fără ostași. …in acest caz Împărat este Domnul Dumnezeu iar sfinții sunt ostașii lui Dumnezeu in oaste împărătească. ….
Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui!
Cu tot respectul, eu am vazut inchinare, nu onorare… 😣
Valentina Ionescu și a i onora ce presupune? Când onorezi un om ce faci? Ii acorzi o zi, îl asculți, îl.lauzi, îl.iei ca exemplu, ii povesteti viata, ii aduci laude, poate ii compui o poezie. Ce anume face Biseirca de te deranjează? Oare martirii nu merita respect și onorare? Oare sfintii, care fac minuni și se roagă pentru noi in fata lui Dumnezeu, nu merita laude și sa fie luați ca exemplu?
Amin!
Atunci Biblia nu mai are valoare ieste ne închinăm la pereți ne punem speranța în oameni ieste vai și amar de cel ce se crede în oameni zice cuvîntul lui Dumnezeu
Biserica voastră nu valorează nici o ceapa degerata..adu I l a viata pe cei 2 morții de la 2 mai ?!! Ai zis ceva ?!
cei 2 morții dela 2 mai ii poate aduce la viata APARATORUL ORTODOCS. CU DUZINA DE SFINȚII?!
Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai!Slava Tie Doamne, Salva Tie!
La câți sfinți onorează Biserica Ortodoxă , Romania ar trebui să trăiască în Rai.
Mocanu Geta Dar ce ce esti asa nefericita pe pamant?😂
Armand Mihai Dumitru de unde tragi asemenea concluzie ? Ori ți de pare că omenirea trăiește ca în rai? În cazul ăsta ești rupt complet de realitățile vieții și trăiești într- o veșnică iluzie. Sau într- o totală indiferență ca mulții alții . Nu- mi închipui că zburzi de fericire 24 de ore din 24.🤣🤣🤣🤣🤣
Mocanu Geta Afirmatiile tale denotă nefericirea in care traiesti; ba tocmai asa, 23,59 de ore din cele 24 ale fiecarei zile sunt fericit si nu fii invidioasa!😂😂😂😂😂😂😂
Armand Mihai Dumitru În sfârșit , aflu și eu o persoană totalmente fericită pe acest pământ. Unicat . Îți doresc fericire veșnică! Cât despre invidie nici vorbă de așa ceva. Cred că m- aș plictisi s- o duc permanent într- o fericire. I- ar lipsi sarea și piperul vieții.🤣🤣🤣🤣🤣.
Atunci de ce unii se închină și se roagă la sfinți? Rugile trebuiesc adresate direct lui Dumnezeu, fără intermediari. Nu mai vorbesc de moaște.
Biserica noastra??? Eu stiu ca Biserica e a lui Hristos….si nu e o cladire,ci oamenii care sunt in acea cladire formeaza biserica…da,trebuie urmat exemplul sfintilor,dar Singurul caruia trebuie inchinare si slava e Dumnezeu!
1 Corinteni 6:2..Minunat este Dumnezeul nostru întru Sfiinti sai.Se pare ca toți Sfinți sunt cinstiți in Biserica Ortodoxa..Sectele nu cinstesc sfintii pentru ca in mândria lor se considera mai presus de Divinitate care le a dat o mare cinste.Sfintele moaste sunt trupuriile aceestor sfinți. Sfintele moaste sunt materializarea lui D zeu pe Pamint.Mult poate rugaciunea celui DREPT.De aceea ne rugam la Dumnezeu prin sfintii săi…
Amin l
Cu cât agitația religioasă este mai intensă,cu atât mizeria din societate este mai cruntă ,
Si sa inchina la sfinti…blasfemie
Onorați pe Domnul Isus Hristos!
Exodul 20 vorbeşte la Cine să ne rugăm , Cine este la primul loc de încinare, dar spune şi de binecuvântări dar şi de blestem dacă schimbă cineva poziția lui Dumnezeu ❗
E monoteista, sau nu?
România cu această religie falsă evreiască!!O duce foarte rău!
Amin Doamne ajuta
Voi cinstiți mai mult sfinții și moaștele decât pe DUMNEZEU
,,Dar tu, când te rogi, intră în camera ta și, după ce închizi ușa, roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.” Matei 6:6. Isus Cristos când a arătat oamenilor cum trebuie să se roage, în Rugăciunea model Tatăl Nostru, nu a amintit de nici un sfânt și nici de Maria mama Lui. Matei 6:9. Apostolul Pavel a scris lui Timotei ,,Căci este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oamenii, Omul Hristos Isus.” 1Timotei 2:4,5.
Isus Cristos a spus, că tot ce vom cere de la Tatăl ceresc, să cerem în numele Lui. Ioan 14:13-17; 16:23,24.
Dacă vreți să aflați prin cine trebuie să ne rugăm la Dumnezeu, intrați pe siteul oficial JW.org și la secțiunea Biblioteca online sau Biblioteca, găsiți cărți, broșuri, sau reviste și căutați subiecte Biblice care vă interesează. Pe site este și un loc unde puteți cere studiu Biblic gratuit la domiciliul și veți fi vizitați de persoane care se află în zona cea mai apropiată unde locuiți. În lumea aceasta mai sunt oameni care citesc Biblia și Dumnezeu se va folosi de ei ca să vă demaște învățăturile false. Nu îi veți putea împiedica cu nimic. Însuși Dumnezeu a promis acest lucru. Mai bine ați încerca să corectați după Biblie, ce este de corectat, până nu este prea târziu. Când vor începe să distrugă Religia falsă, cum este descris în Apocalipsa cap.17 și 18, atunci va fi prea târziu. Apocalipsa 17:16,17; 18:5,6,24.
În versetul 24 arată motivul pentru care va fii distrusă Religia falsă, pentru că au participat la vărsare de sânge și au sprijinit Dictatorii. Dacă oamenii religioși nu ar fi sprijinit Dictatorii la îndemnul Preoților, atunci nu s-ar fi comis atrocități și crime de o asemenea amploare.
Matei 5:43,44.
la cat ii cinstiti, ati ajuns sa va si rugati la ei.🤣
Dar cînd cântați, fecioară Maria preacurată roagăte pentru noi, acest lucru ce înseamnă dat fiind faptul că la Apocalipsa 14:13 scrie că, morți care mor în Domnul se vor odihni. Iar la Apocalipsa 20:4-6, scrie clar când vor învia persoanele care vor guverna cu Isus Cristos. Până atunci se vor odihni în moarte și nu se pot ruga pentru voi. Îi păcăliți pe oameni, dar acest lucru nu va ține mult și va veni timpul când veți răspunde ca Ortodocșii unde este război acum.
Alexa Rahovan asta e. Pentru tine nu se va ruga nimeni.
Laurentiu Matei ,,Dar tu, când te rogi, intră în camera ta și, după ce închizi ușa, roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.” Matei 6:6. Isus Cristos când a arătat oamenilor cum trebuie să se roage, în Rugăciunea model Tatăl Nostru, nu a amintit de nici un sfânt și nici de Maria mama Lui. Matei 6:9. Apostolul Pavel a scris lui Timotei ,,Căci este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oamenii, Omul Hristos Isus.” 1Timotei 2:4,5.
Isus Cristos a spus, că tot ce vom cere de la Tatăl ceresc, să cerem în numele Lui. Ioan 14:13-17; 16:23,24.
Dacă vreți să aflați prin cine trebuie să ne rugăm la Dumnezeu, intrați pe siteul oficial JW.org și la secțiunea Biblioteca online sau Biblioteca, găsiți cărți, broșuri, sau reviste și căutați subiecte Biblice care vă interesează. Pe site este și un loc unde puteți cere studiu Biblic gratuit la domiciliul și veți fi vizitați de persoane care se află în zona cea mai apropiată unde locuiți.
Alexa Rahovan „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului.
15. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui.
16. Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.” Asta este scris în scriptura. Dumneata se unde citezi? Din cartea de bucate? Nu-i de mirare că rătăciți….
Alexa Rahovan Așa și?
Alexa Rahovan Piei satana cu Rusell cu tot ….
Apărătorule sau ortodoxule,care știți cum îl cheamă pe Dumnezeul islamiștilor, mahomedanilor ?
Amin !
Amin Doamne Ajuta
Mai întâi de toate postați ce sau cum se traduce cuvântul SFÂNT din limba greacă ca oamenii să știe,nu minți,nu păcăliți, nu fiți farisei.
E de la ruşi venitã, topolin, pe la 1200.
Una e să-i onorezi si alta e să te rogi lor !!!
Doamne ajuta Amin!
si cu ce ii ajuta, parca toți sunt morți………in schimb Dumnezeu e viu si El ne-a creat, deci El merita inchinarea noastră
Amin !
Bă dar mulți sunt 😂
…propaganda ?!?… aveti nevoie,asa-i ?…
Doamne ajuta 🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏
Doamne ajuta amin
Doamne ajutane Amin🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Slujitorii credincioși de astăzi după Biblie, și nu după traditie, și obiceiuri unde sunt. Nu ați mai văzut câte obiceiuri au mai apărut în ultimul timp care nu au de aface cu ce stă scris în Biblie? * Matei 4.7. Isus se apăra împotriva Diavolului cu,, stă scris”
Valeriu Ion Dutulescu nu cu jigodii
Cum ne fac preoții pe cei ce
Slujim cu adevărat Domnului
Valeriu Ion Dutulescu tu ști ce e aia tradiție,sau vorbești din ce ți a mințit ție predicatorul? Poi zeciuiala nu este tot o tradiție sectanta?
Marian Todorut vezi explicația lu DEX,ptr,,tradiție,, Popii, indiferent de rit religios,vor bani,lux,putere,iar ptr a le avea,Mint pe rupte.
Valentin Codau poi dacă popii vor bani,voi sectanții ce vreți prin zeciuiala? Pentru niște zdrențe aruncate prostimii,le luați bani la greu
Marian Todorut prietene, ai atenție la ce cuvinte folosești,pen că nici un rit religios, Nu este buricul pământului.
Cred că nu știi ceti,verifică comentariile mele la această postare.
Valentin Codau scrie romaneste” frate” dacă vrei sa te înțeleg ce scrii!
Marian Todorut mda.
Marian Todorut Ce spune Dumnezeu este Sfânt. Istoria întotdeauna s-a repetat. Citiți în leremia cap. 44.sa vedeți ce înseamnă obiceiurile și tradițiile altor popoare preluate de cei ce considera ca merg pe calea lui Dumnezeu, iar în Maleahi. 3.9-12.cu privire la zecime. Dacă vreti să mă confruntati nu ma confruntati pe mine ci pe Dumnezeu care a lăsat scris că să mergem pe calea Lui.
Și cine nu te lasă să mergi pe calea Lui? De ce nu mergeți voi ăștia deștepți sa propovăduiti Evanghelia la musulmani,la evrei,la budiști, asta asa dacă aveți sânge în instalație? Nu vi se pare ca voi prea va bateți joc de ortodoxi ,fariseilor? Aveți grija și nu ne puneți răbdarea în primejdie!
Da și parsu era învelit in stadion, bre nu mai mințiți ca va rugați la ei ca la dumnezei care au puterea de a face minuni pe care un slujitor nu le poate face și ei nu sant decât niște oameni morți, Dumnezeu spune ca sfinții sant numai cei care sant în viata după ce mori nu te mai poți sfinți ca ești mort și nu mai poți face nimic
Aiurea..De muuulta vreme Iisus a fost inlocuit cu sfaturile a tot felul de rataciti,,tot felul de habarnisti manati de interese ascunse .Cica nu onoreaza dar plimba „moaste” pentru a aduna bani de la prostime si indeamna lumea sa se inchine la cadavre..la tablouri..si la „sfinti” imaginari..
Aia ce au facut ceva bun pt tara gen cuza ceausescu de ce nui faceti sfinti
Vasile Petrariu foarte simplu Dumnezeu decide cine este sfânt nu omul.
„Că n’am socotit ca’ntre voi să Ştiu altceva decât pe Mântuitor; Şi pe Acesta, răstignit… ” 1Cor. 2 ,,Şi n-avea nevoie să-I facă cineva mărturisiri despre om ,fiindcă El Însuşi ştia ce era în om”(Ioan2:25)
Alin Aurelian …nu mai rastalmaciti aiurea cuvintele scripturii…
Parohia Baia De Cris Cum să fie răstălmăcire când e CITARE? :))) Nu am interpretat eu, ci așa scrie în Scriptură(pe care ar trebui să o și citiți)
Parohia Baia De Cris Sfântul Apostol Pavel spune clar că nu dorește să știe de nimeni altcineva decât de Mântuitorul.
Daca nu ia-ți onora ca Dumnezei nu ia-ți avea pictati pe peretii bisericilor
Catalin Iulian Ene ..nici pe TATÃL CERESC NU LA VÃZUT NIMENI(dar ei l-au pictat pe al lor 😉,ca sã meragã lumea in genunchi de zor şi sã sarã şi din decor (cashh 😉
Amin.
Ne-am umplut de sfinti ca capra de râie 🤣🤣🤣
Îi ,,onorezi ” dacă te străduiești să le calci pe urme (cum spunea Pavel : ,, călcați pe urmele mele că, și eu calc pe urmele lui Isus”) nici decum să te închini lor.
,,Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieșise înainte, s-a aruncat la picioarele lui și i s-a închinat.
Dar Petru l-a ridicat și a zis:
Scoală-te, și eu sunt om” Fapte 10:26
Sfintii sunt intermediarii intre noi si Hristos 2Co. 5:20: „În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”
Mihail Prisacari – Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.[e] Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. 7 Dacă M-aţi cunoscut pe Mine, Îl veţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.[f] Şi de acum Îl cunoaşteţi şi L-aţi văzut. Ioan 14-16
Raphael Azariah Hannaniah Sunt de acord dar citatul de la Corinteni ??🙂
Mihail Prisacari Dvs realizati ca acel pasaj se refera la ei pe vremea cand inca erau in viata si nu dupa ce au murit? Nu puteti scoate contextu din pasaj. Nicaieri in toata Scriptura nu zice sa ne inchinam la sfinti MORTI.
Raphael Azariah Hannaniah Atunci comentati aici :Sir. 49:11: „Şi oasele celor doisprezece prooroci să odrăslească din locul lor!”
Atunci de ce va inchinati la ei si ii pupati? Cand Dumnezeu a zis clar fara inchinari la alti zei sau chipuri cioplite.
Raphael Azariah Hannaniah ..nu a i citit articolul ..ci doar titlul…
Parohia Baia De Cris Am citit tot ce a-ti scris dar tot ce vad este ca incercati sa justificati idolatria si inchinarea la altcineva inafara de Dumnezeu. Observ acest fenomen nu doar la biserica Crestin-Ortodoxa dar si cea Catolica. Nu inseamna ca daca mascati cuvintele si le dati un alt sens devine legal. Faptul ca va ingenunchiati si sarutati acea icoana care nu are nici un fel de putere sau acel sfant mort este o uraciune si o blasfemie in fata lui Dumnezeu. Acesti oameni nu au puterea sa faca ceva pt dvs ci DOAR Dumnezeu.
Si eu respect sfintii dar cand am nevoie de ajutor ma rog direct la Dumnezeu.
Nu reusesc sa inteleg acest fenomen de ce este nevoie sa cerem ajutor la un sfant si nu ne putem duce cu curaj direct la Dumnezeu pentru toate cererile si nevoile noastre? Nu va suparati ca va spun dar il faceti pe Dumnezeu incapabil sa poata sa onoreze toate rugaciunile noastre daca este nevoie sa mai intervina si sfintii sau Maria. Singurul intermediar dintre cer si pamant fiind Iisus Cristos si nu sfintii sau Maria. De asemenea ma mai intreb cand are de gand biserica Crestin Ortodoxa sa se pocaiasca si sa renunte la idolatrie si chipuri cioplite, rugatu la moaste ceva ce Biblia clar condamna comform :
Deuteronom 5:8-10
8 Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ, sau în ape sub pământ. 9 Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc 10 şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
Idolatrilor. Nu va inchinati voi la ei? ”Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.”. Moastele, sfintii, etc sunt idoli . Sunt un fel de zei mai mici. Crestinismul e monoteist cu numele. Cum se numea zeita casei la hindusi?Dar a casatoriei? Cum se numesc ”sfintii” din aceeasi categorie la crestini?
Doamne ajutăne Amin toți sfinții și toate puterile cerești din ceruri rugațivă lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii!
Amin
Amin
Din cauza aceasta le atribuiti capacități de „vindecători, facători de minuni, dătători de har, nu numai lor dar chiar și icoanelor și moaștelor lor” ?!… Ce bine ar fi fost ca românii să-L slăvească numai pe Dumnezeu, dar nu într-un ecumenism fără Hristos, ci într-o unitate în Hristos! Slăvit fie Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt!
Onoarea se cade doar lui Dumnezeu Iisus Hristos care a stat pe cruce pentru oameni. Restul nici n au cerut onoruri nici nu li s au făcut în trecut ci doar în zilele noastre când idolatrie a explodat. Pentru tot circul asta și batjocora asta data slavei lui Dumnezeu România va plăti prețul închinării la idoli.
Onorarea aceasta se lasa si cu pelerinaje idolatre si afaceri dubioase?
Cunoasteti de ce s a suparat Hristos si pe cine a gonit din templu si de ce?
Amin Doamne ajută
Ba! Invhinarea si lauda este toata a lui Dumnezeu. Chiar credeti ca toti sunt prosti si nu si pun intrebari? Multi cunosc Biblia Cuvantul Sfant al Domnului si nu se mai lasa pacaliti de traditiile pagane.
SINGURUL MIJLOCITOR INTRE NOI PACATOSII SI BUNUL DUMNEZEU ESTE DOAR SI NUMAI SI DIN TOTDEAUNA, HRISTOS….INCHINATUL LA SFINTI, ICOANE,..ACOLO SI-A BAGAT DIAVOLUL COADA…STA SCRIS IN BIBLIE…CELE 10 PORUNCI…INTREBAREA ESTE, DE CE NU SE STUDIAZA BIBLIA? ACOLO GASIM ADEVARUL. SAU/ SI CAUTATI ROGER MONREAU…EL EXPLICA EXACT CE INTENTII ARE DIAVOLUL CU NOI SI CUM NE MANIPULEAZA..MAI MULT DE ATAT, CE SA MAI COMENTEZ?!?…GANDITI SINGURI, ELIBERATI-VA DE INDOCTRINARE…SUNTEM PE ULTIMA SUTA DE METRII…NOI AM ADUS SFARSITUL, CU PACATELE NOASTRE, CU IGNORANTA FATA DE DUMNEZEU,..SLAVIND-UL SI INCHINANDU-NE LA DIAVOL DUMINICA…EL SI-A ALES ACEASTA ZI, PRIMA ZI DIN SAPTAMANA…STA SCRIS…PAPA A AVUT SI ARE PUTEREA DEPLINA ,PE PAMANT, DE A COORDONA BISERICA SI NU NUMAI… GANDITI, NU DOARE..
SINGURUL MIJLOCITOR INTRE NOI PACATOSII SI BUNUL DUMNEZEU ESTE DOAR SI NUMAI SI DIN TOTDEAUNA, HRISTOS….INCHINATUL LA SFINTI, ICOANE,..ACOLO SI-A BAGAT DIAVOLUL COADA…STA SCRIS IN BIBLIE…CELE 10 PORUNCI…INTREBAREA ESTE, DE CE NU SE STUDIAZA BIBLIA? ACOLO GASIM ADEVARUL. SAU/ SI CAUTATI ROGER MONREAU…EL EXPLICA EXACT CE INTENTII ARE DIAVOLUL CU NOI SI CUM NE MANIPULEAZA..MAI MULT DE ATAT, CE SA MAI COMENTEZ?!?…GANDITI SINGURI, ELIBERATI-VA DE INDOCTRINARE…SUNTEM PE ULTIMA SUTA DE METRII…NOI AM ADUS SFARSITUL, CU PACATELE NOASTRE, CU IGNORANTA FATA DE DUMNEZEU,..SLAVIND-UL SI INCHINANDU-NE LA DIAVOL DUMINICA…EL SI-A ALES ACEASTA ZI, PRIMA ZI DIN SAPTAMANA…STA SCRIS…PAPA A AVUT SI ARE PUTEREA DEPLINA ,PE PAMANT, DE A COORDONA BISERICA SI NU NUMAI… GANDITI, NU DOARE..
Biserica voastra îi face zei… a mea nu
Unul singur este Dumnezeu si a lui este toata Slava si închinarea…
Voi promovati inchinarea la idoli,netrebnicilor !!!
Biserica voastra îi face zei… a mea nu
Unul singur este Dumnezeu si a lui este toata Slava si închinarea…
Voi promovati inchinarea la idoli,netrebnicilor !!!
Eu nu aflat asa ceva in Biblie
Inchinarea slava maretia trebuie adusa doar lui DUMNEZEU asa scrie Biblia