Tehnologia s-a integrat rapid în vieţile noastre, dar utilizarea ei în mod excesiv poate avea numeroase consecinţe asupra stării noastre psihice. “Individul trebuie să stabilească care îi sunt adevăratele nevoi, dar şi valorile pe care i le poate aduce tehnologia, pentru că, de multe ori, aceasta devine toxică şi îi influenţează viaţa, familia, sănătatea, relaţiile, munca sau oricare alt aspect personal. În general, dependenţele pozitive ţin de suportul pe care îl poate oferi tehnologia din punct de vedere profesional. Astfel, calculatorul, telefonul, tableta, aparatele din sălile de operaţie sau calculatorul automobilului sunt mijloacele prin care profesioniştii îşi pot exercita sau uşura munca. Dependenţele negative ţin de modul în care unii oameni înţeleg să se lase invadaţi de tehnologie”, afirmă psihologul Constantin Cornea pentru Gândul.
Tehnologia poate fi toxică în următoarele situaţii:
1.Şantajul emoţional. Părinţii încearcă să îşi atragă copiii şi le oferă cadou, la vârste nepotrivite, o tabletă, un telefon sau îi uită în faţa calculatorului;
2. Violenţa. Filmele cu conţinut traumatic dezvoltă cunoştinţele sau aria de funcţionare a celor certaţi cu legea;
3. Sănătate. Petrecem mult timp în faţa calculatorului şi devenim sedentari;
4. Dependenţă. Dacă mediul virtual, prin modelele pe care le promovează, ne creează adicţii: fumat, consum de alcool sau droguri etc.;
5. Tratament medical. Sunt deja prea mulţi cei care îşi pun singuri un anumit diagnostic şi îşi stabilesc o medicaţie în urma articolelor sau postărilor de pe net;
6. Dublă personalitate. Sunt persoane care îşi dezvoltă o anumită imagine pe net, iar atunci când se confruntă cu realitatea ajung să sufere traume majore;
“Orice dependenţă se recunoaşte în relaţia timp -beneficii. Dacă timpul petrecut zilnic este prea mare, indiferent dacă vorbim de job sau de timpul liber, atunci vorbim de dependenţă. Dependenţa poate fi remarcată în următoarele situaţii:
1.Te uiţi la telefon fără motiv. Acest comportament poate fi unul obsesiv-compulsiv. Ascunde mai degrabă o temere, o frică, o anxietate sau o depresie, nu nevoia firească de a comunica cu cineva;
2. Stai mai mult de 2 -3 ore pe zi la calculator. Şi aici nu luăm în calcul sarcinile de serviciu. Dacă în acele ore vă jucaţi, înseamnă că sunteţi dependenţi de jocuri. Dacă vă uitaţi singuri la filme, e cert că vă ascundeţi de propria singurătate. Dacă navigaţi pe site-urile de socializare, nu aveţi prieteni şi căutaţi să vă faceţi unii sau să vedeţi ce fac alte persoane. Puteţi ajunge astfel să vă creaţi o imagine falsă despre sine sau despre ceilalţi, să trăiţi viaţa altora, dar să uitaţi de lucurile importante legate de voi.
3. Ai o senzaţie de rău sau o anumită stare de nelinişte atunci când nu te uiţi pe telefon sau calculator”, mai spune psihologul pentru Gândul.
Sursa: gandul.info