Așa zice Domnul, Cel ce te-a făcut și te-a zidit: Nu te teme… că Eu voi vărsa apă peste pământul însetat și pâraie de apă în ținut uscat. (Isaia 44, 2-3)

El înțelege toate nevoile noastre, pentru că El ne-a făcut cu mâna Sa, ne-a plăsmuit cum plăsmuiește din lut olarul ceea ce poftește inima lui. Fără îndoială că Ziditorul Se îngrijește de făptura mâinilor Sale. Nu te teme, ci Eu voi vărsa apă peste pământul însetat și pâraie de apă în ținut uscat. Iată ce ne spune: oriunde va fi sete, vor fi și izvoare de apă vie. Noi așteptăm în fiecare clipă prezența Lui, pacea Lui, mântuirea Lui, și El ne făgăduiește râuri de apă vie!

Citeşte şi:  În neputința noastră ne va pomeni Domnul, dacă ne vom sili, pe cât ne este cu putință, să ne smerim

Despicat-a piatră, și au curs ape, și au curs râuri în pământ fără de apă (Psalmi 104, 40). Așa ceva poate face doar Domnul. Calea cea grea a vieții este, de cele mai multe ori, un pustiu uscat și neroditor, în care puterile noastre se istovesc. Necazul nu îmblânzește întotdeauna, ci mai degrabă ne împietrește și mai mult sufletul, însă când Domnul va întinde mâna Sa asupra necazului nostru, când va bate în porțile inimii noastre împietrite, atunci — și numai atunci — se vor revărsa asupra noastră râuri vindecătoare de apă vie, care adapă toate locurile uscate, neroditoare.

Citeşte şi:  O lectie pe care trebuie s-o invatam de la Brâncoveni

Chiar dacă puterile noastre sufletești sunt atât de istovite, încât am ajuns să nu ne mai dăm seama de setea noastră, să-L credem când ne spune că suntem pământ uscat, ce are trebuință de umezeala cerească, și să-L rugăm să ne trimită râuri de apă ca să ude și să învie pustiul din noi. El va ușura, va acoperi trebuința noastră mai îmbelșugat decât putem noi să ne închipuim și ne va potoli orice sete duhovnicească.

Citeşte şi:  Fiți atenți! Rugăciunea inimii nu este o simplă armă împotriva diavolului. Este armă nucleară! Zguduie pe diavol, îl face să dispară

În Sfânta Scriptură stă scris: Și mi-a arătat apoi râul și apa vieții, limpede cum e cristalul și care izvorăște din tronul lui Dumnezeu și al Mielului (Apocalipsa 22, l). Cât timp va curge râul acesta, toate sufletele însetate vor putea veni la el și bea din această apă pe săturate, căci din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa (Psalmi 35, 8). Ne așteaptă plinătatea bucuriilor nesfârșite, când toate necazurile pământești vor trece și Domnul ne va găsi gata să gustăm fericirea cerească, pe care ne-a pregătit-o nouă.

 

din cartea: Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu