Rugăciunea este dătătoarea puterii de a învia morţi şi de a face toate celelalte minuni. Puterea pe care apa o dă pomilor, pe aceea o dă rugăciunea vieţii sfinţilor. În noaptea în care rugăciunea uda sufletul lui Pavel, el îndura cu uşurinţă chinurile, lăsând să fie lovit, ca o stâncă. Prin rugăciune a zguduit în Macedonia temniţa; prin rugăciune a sfărâmat lanţurile ca un leu; prin rugăciune a smuls din rătăcire pe paznicul temniţei; prin rugăciune a zdrobit tirania demonilor . Ştim apoi şi cuvintele pe care le-a scris tuturor oamenilor: Stăruiţi înrugăciune, priveghind în ea cu mulţumire, rugându-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să-i deschidă cuvântului nostru o uşă spre a grăi taina lui Hristos… . Ce spui, Pavele? Atâta îndrăznire ne dau rugăciunile, că putem îndrăzni să-L rugăm pe Dumnezeu pentru tine? Care soldat îndrăzneşte să roage pe împărat pentru comandantul său? Şi doar niciun comandant nu-i aşa de prieten cu împăratul, cât de prieten e Pavel cu Dumnezeu! Cu toate acestea, la atâta cinste ne ridică rugăciunile, că putem îndrăzni să-L rugăm pe Dumnezeu pentru Pavel. Tot aşa şi marele Petru, cel mai strălucit decât cerul, a scăpat din închisoare, pentru mântuirea de obşte a oamenilor, mai întâi prin virtutea lui, apoi prin rugăciunea Bisericii care a deschis degrabă porţile încuiate ale temniţei. Nu fără rost Luca a scris că se făceau de către toată Biserica rugăciuni stăruitoare pentru Petru ; s-a scris ca să cunoaştem câtă putere au în cer rugăciunile, ca să cunoaştem că pot scăpa de primejdii chiar pe Pavel şi Petru, stâlpii Bisericii, verhovnicii apostolilor, pe cei străluciţi în cer, zidul lumii, pavăza de obşte a întregului pământ şi a mării. Spune-mi: cum a scăpat Moise pe Israel în războaie? N-a dat ucenicului său arme şi oştire, ci el însuşi a pus rugăciunile lui înaintea mulţimii duşmanilor! Aceasta ne învaţă că rugăciunile drepţilor au cu mult mai mare putere decât armele, caii, boii şi oştirile. Din pricina asta, toată oştirea şi multe zeci de mii de oameni aveau nădejdea mântuirii lor în rugăciunile proorocului. Când se ruga Moise, biruiau iudeii; când înceta rugăciunea, biruiau vrăjmaşii. Aşa şi noi: când ne rugăm, biruim cu uşurinţă pe diavol; când ne trândăvim însă, aţâţăm pe cel viclean împotriva noastră. Da, numai prin rugăciune a mântuit Moise pe poporul cel necredincios; numai prin rugăciune a avut parte de vederea cea dumnezeiască şi a dobândit mii şi mii de bunătăţi. Rugăciunea l-a ajutat să ducă o viaţă asemănătoare celor ce locuiesc în cer.

Rugăciunea a biruit puterea focului şi a îmblânzit leii; cei trei tineri, cu rugăciunea, au biruit puterea focului; Daniel, cu rugăciunea, a îmblânzit leii . Prin faptele acestea, socot eu, Dumnezeu a făcut cunoscut tuturor că pe toţi cei care se roagă când sunt în primejdii, rugăciunea îi scapă din primejdiile ce-i ameninţă. Rugăciunea este pricină de mântuire, pricină pentru nemurirea sufletului; este zid tare al Bisericii, pavăză neclintită, înfricoşătoare demonilor, iar nouă, celor drept credincioşi, mântuitoare. Rugăciunea a născut pe sfântul prooroc Samuel; fiindcă firea trupului mamei era neputincioasă pentru naştere, a venit iute rugăciunea acesteia şi a îndreptat cusurul firii. De aşa fel este rodul rugăciunii! Rugăciunea a zămislit un prooroc precum acela. Tot prin rugăciune a ajuns Samuel vestit în ceruri, râvnitor îngerilor, fiind mai mult decât era în puterea omului. Socot că aşa trebuia să fie Samuel: spicul rugăciunii mamei! Să învingă pe ceilalţi prin frumuseţea sa morală, prin purtările lui pline de virtute; trebuia să-i întreacă pe sfinţii de dinainte de el, cum în holde spicele binecrescute le întrec pe celelalte.

Cu ajutorul rugăciunii a biruit David în atâtea şi atâtea războaie, nu mânuind arme, nici agitând lancea, nici scoţând sabia, ci încingându-se cu rugăciunile. Cu ajutorul rugăciunii, Iezechia a pus iute pe fugă mulţimea perşilor. Aceştia aduseseră la ziduri maşini de război; Iezechia a întărit zidul cu rugăciunile. Şi s-a terminat războiul fără arme, numai cu ajutorul rugăciunii! Trâmbiţa n-a sunat, oştirea a stat liniştită, armele nu s-au mişcat şi pământul nu s-a înroşit de sânge. A fost de ajuns rugăciunea ca să-i înspăimânte pe duşmani.

Rugăciunea a mântuit şi pe niniviteni; a îndepărtat iute mânia venită din cer şi a îndreptat repede viaţa lor stricată. Atâta putere şi tărie are rugăciunea, încât ninivitenii, care trăiseră toată viaţa lor în fapte rele şi de ruşine, s-au schimbat îndată când a intrat în oraş rugăciunea; şi a adus o dată cu ea curăţia, dreptatea, prietenia, unirea, grija de săraci şi toate bunătăţile . După cum când intră într-un oraş o împărăteasă trebuie neapărat să o însoţească toată bogăţia, tot aşa şi când intră într-un suflet rugăciunea, intră o dată cu ea toată virtutea. Ceea ce-i temelie pentru o casă, aceea-i rugăciunea pentru suflet. Toţi trebuie să punem întâi în suflete rugăciunea ca pe o rădăcină, ca pe o temelie, pe care să zidim apoi cu râvnă şi curăţia, şi blândeţea, şi dreptatea, şi grija de săraci, şi toate legile lui Hristos, pentru ca, trăind după ele, să dobândim bunătăţile cele cereşti cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui, împreună cu Sfântul Duh, slavă şi putere în vecii vecilor! Amin.

„Omilii la dreptul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur