Aș începe acest articol cu binecunoscutul îndemn biblic și apostolic:
1. ,,De omul eretic, după întîia și a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osîndit (Tit 3, 10-11). Osînda despre care vorbește aici Sfîntul Apostol Pavel este cea a chinurilor veșnice ale iadului. Să ne ferească Atotputernicul Dumnezeu să nu ne facem părtași cu ereticii, rămînînd în comuniune cu ei, și primind aceași pedeapsă.

Canoanele Bisericii noastre abundă de dovezi și argumente împotriva tezei ecumeniste. Oare pseudo-ierarhii noștri nu cunosc aceste Sfinte Canoane?
2. Canonul 68 Apostolic: Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, va primi a doua hirotonie de la altcineva, să se caterisească şi el, şi cel ce 1-a hirotonit, afară de cazul că ar dovedi că are hirotonia (întâia) de la eretici. Căci cei ce sunt botezaţi sau hirotoniţi de unii ca aceştia nu este cu putinţă să fie nici credincioşi, nici clerici
O exprimare mai limpede nici nu se poate
3. Canonul 47 Apostolic: Episcopul sau presbiterul dacă ar boteza din nou pe cel ce are botezul cu adevărat sau dacă nu ar boteza pe cel spurcat de către eretici (cei fără credinţă adevărată), să se caterisească, ca unul care ia în râs Crucea şi moartea Domnului şi nu deosebeşte preoţii adevăraţi de preoţii mincinoşi.
Exprimarea acestui Canon este deosebit de aspră, dar meritată. Ereticii nu luminează, nu curățesc de păcate prin botezul lor, ci spurcă pe cel care a trecut prin slujba și apa lor. Orice lucrare a lor, cu pretenție de slujbă bisericească ori taină, produce efecte opuse Sfintelor Taine ale Bisericii noastre. De aceea am și spus de mai multă vreme că ,,sfințirea,, catedralei mîntuirii neamului de către ereticii Bartolomeu și Daniel este, de fapt, profanare. Din vechime, Părinții Bisericii au rînduit Rugăciunea de curățire a sfintelor locașuri, spurcate de eretici sau păgîni, fie și numai prin intrarea acestora în ele.
4. Canonul 32 al Sinodului V de la Laodiceea: Nu se cuvine a primi binecuvîntările ereticilor, care mai mult sunt absurdități, decît binecuvîntări.
Am ales doar cîteva exemple spre a combate afirmația ecumeniștilor romani, care pretind că și ereticii au Taine valide. Canoanele Bisericii noastre abundă de dovezi și argumente împotriva tezei ecumeniste. Oare pseudo-ierarhii noștri nu cunosc aceste Sfinte Canoane? Le știu foarte bine, însă nu le pun în aplicare deoarece așa le-au ordonat stăpînii lor lumești care i-au propulsat în scaunele arhierești.
Cu mai mulți ani în urmă, un popă greco-papistaș (P.T), a trecut la Ortodoxie, în Episcopia Sălajului. A fost primit fără a fi botezat și uns cu mir, iar ,,hirotonia,, i s-a socotit a fi validă. A fost trimis într-o parohie unde a slujit un număr de ani, apoi a fost transferat în alta, unde continuă să săvîrșească slujbe fără valoare. Cine va răspunde la Judecată pentru aceste grave abateri de la Sfintele Canoane?
Presbiter Iovița Vasile
Se duce Dreapta spre Stânga. Banul a dat sminteala tuturor celor drept credincioși asa ca vedeți pe dracu sub sutana indiferent de orientarea religioasa. Minciuna și ipocrizia prelaților va duce exact spre „Dreapta Credință”. 😄
Dar tu sti ca noi avem canoane ce le au si catolicii?
NOI CA POPOR ORTODOX, NU TREBUIE SĂ MERGEM CU SINODUL – ANTIHRIST. TREBUIE SĂ NE UNIM ȘI SĂ SCHIMBĂM SISTEMUL MAFIOT DIN CLERUL BISERICII ORTODOXE. SĂ MEARGĂ CU ANTIHRISTUL DE PAPA ȘI SĂ LASE BISERICA ORTODOXĂ PE URMELE LUI HRISTOS MÂNTUITORUL LUMII PENTRU A NU NE DUCE PE NOI POPORUL ORTODOX ÎN GROAPA PIERZĂRII – SĂ FIM UNIȚI ÎN NUMELE LUI HRISTOS MÂNTUITORUL LUMII ♥️♥️♥️ !!!
Gabriela Teodosiu avem conducatori dupa faptele noastre. Schimbarea va veni cand se vor indrepta crestinii. Ca sa schimbi pe cineva trebuie sa te sfintesti dupa spusele sfantului Serafim de Sarov , devino sfant si mii de oameni se vor sfinti pe langa tine
Șerban Andrei NOI CA POPOR ORTODOX CARE CREDEM ÎN HRISTOS, NU TREBUIE SĂ-I LĂSĂM SĂ FACĂ CE VOR CU BISERICA ORTODOXĂ, PENTRU CĂ BISERICA NU ESTE A LOR, ESTE A LUI HRISTOS MÂNTUITORUL LUMII. SĂ MEARGĂ EI CU ANTIHRIST ȘI SĂ LASE BISERICA ORTODOXĂ PE URMELE LUI HRISTOS. NOI VREM UN PATRIARH , UN CLER AL BISERICII ORTODOXE CARE SĂ SLUJEASCĂ LUI HRISTOS MÂNTUITORUL LUMII ȘI SĂ NU DUCĂ POPORUL ÎN GROAPA PIERZĂRII UNDE-I PLÂNGEREA ȘI CRĂJNIREA DINȚILOR !!!
Gabriela Teodosiu asta incerc sa va explic ca nu este cum vreau eu sau dvs sau x y z , este precum vrea Domnul
Gabriela Teodosiu noi putem sa facem rugaciune pentru noi si pentru altii, cu mentiunea ca in rugaciune sa fim smeriti, sa nu dorim raul nimanui.
Șerban Andrei DA , DAR DUMNEZEU NE SPUNE CĂ NU PUTEM SLUJI LA DOI DOMNI . ȘI ATUNCI DACĂ NOI ORTODOCȘI ȘTIM CE NE ÎNVAȚĂ CUVÂNTUL LUI HRISTOS, DE CE NE LEPĂDĂM DE HRISTOS , NU ȘTIM – CĂ CEL CE SE LEAPĂDĂ DE MINE ÎN FAȚA LUMII ȘI EU MĂ VOI LEPĂDA DE EL ÎN FAȚA TATĂLUI MEU ???
Toți se joacă de a Biserica Lui Hristos .El este în capul unghiului El îi va judeca ! Cu puterea Lui Dumnezeu nu te joci ,nici în glumă să spui ceva,să iei în deridere numele Domnului ce este
Înțelepciunea,Știință Dumnezeiasca,pu
terea întregului Univers.😥
Nu e greu de înțeles ca ortodoxia romana este părtași cu eretici din 1923 când sa trecut de la calindaru ecumenic Iulian la calindaru papal Gregorian
Parazitii in sutana se tem pentru ciolan 🤣🤣🤣🤣
Să ne ferească Atotputernicul Dumnezeu să nu ne facem părtași cu ereticii, rămînînd în comuniune cu ei 👉👉 https://c.aparatorul.md/672wy 👈
Dreapta Credinţă … Sunteți deja, mai mul de atâta ce vreți…
Să ne ferească Atotputernicul Dumnezeu să nu ne facem părtași cu ereticii, rămînînd în comuniune cu ei 👉👉 https://c.aparatorul.md/jmuu5 👈
Să ne ferească Atotputernicul Dumnezeu să nu ne facem părtași cu ereticii, rămînînd în comuniune cu ei 👉👉 https://c.aparatorul.md/w9h2d 👈
Au inceput inebunia lui anticristi satanice globaliste mondiale,,, trezestete rasa umana la realitate dumnezeu e bun si ne va
Adunarea păgânilor care se roagă la idoli și mostele și cheamă morți și morți nu răspund….
Bob Simion învață să scrii mai întâi!
Vai vai vai de cei care nu se LAPĂDĂ de averea satanei ca să-l urmeze pe Isus Hristos e fiul lui Dumnezeu de iel să ascultați amin….
Da cum se face că asa este si la tine Lupul striga Lupii !!
Vai, vai!!!
Cu siguranță cunosc,dar probabil au ,,scheleti în dulap,,.
Să ne ferească Atotputernicul Dumnezeu să nu ne facem părtași cu ereticii, rămînînd în comuniune cu ei 👉 https://c.aparatorul.md/zpw9b 👈
AMIN 🙏