La patruzeci de zile de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, credincioşii ortodocși de pretutindeni prăznuiesc Înălţarea Sa la Ceruri, moment sărbătorit tot timpul în joia săptămânii a şasea după Paşti.

Care este semnificația termenului „Ispas” sau „Paștele cailor” în relație cu slăvitul praznic al Înălțării Domnului?

1. Din punct de vedere etimologic, sărbătoarea Ispasului, așa cum mai este ea cunoscută în popor, provine din limba slavă veche, de la termenul „sŭpasŭ”, care înseamnă „mântuitor”. Tot pe filieră slavonă, termenul „sŭpasiti” („a mântui”) a fost tradus în vocabularul limbii române prin verbul „a ispăși”, adică a suferi din cauza unei greşeli, a o răscumpăra prin suferinţă, trimițându-ne cu gândul la păcatul făcut de protopărinții noștri, Adam și Eva, din care Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru ne-a izbăvit prin suferințele îndurate pe Golgota și prin moartea Sa de pe Cruce.

2. Deși în limbajul uzual, sintagma „Paștele cailor” este înțeleasă și „tradusă” prin „niciodată”, fără ca mulți dintre noi să ne punem întrebări legate de intrarea ei în uzul limbii noastre, se pare că în spatele acestei expresii există o explicație interesantă. Legenda spune că, în momentul Nașterii Mântuitorului Hristos, în staulul animalelor, pe cât de buni și ascultători au fost boii şi oile, pe atât de gălăgioşi au fost caii, pe care Maica Domnului i-ar fi blestemat, spunându-le că se vor sătura de mâncare într-o singură zi din an: de Înălţare, când Hristos se va ridica la Ceruri. Întâmplarea aceasta a fost preluată, mai târziu, și în versurile colindelor, pe care le cântăm până în zilele noastre: „Fiindcă nu mă ascultaţi, / Voi să nu mai aveţi saţ, / Numa-n ziua de Ispas / Şi atunci vreme de-un ceas!”. Pe de altă parte, însă, sintagma aceasta are și o explicație practică. Unii etnologi români amintesc, în studiile lor, faptul că denumirea ar proveni din zona Podișului Transilvaniei, urcând în istorie tocmai până în Evul Mediu, când praznicul Învierii Domnului era sărbătorit la date diferite. Mai exact, când ungurii din localitățile transilvane sărbătoreau Paștile, românii împrumutau de la ei caii ca să-şi lucreze pământul și să nu piardă timpul prielnic al primăverii, obicei care era valabil și reciproc. Însă, datorită calculelor vremii, sărbătoarea Paștilor cădea uneori la aceeași dată, iar cu acest prilej caii se odihneau, sărbătorind, oarecum, și ei, Învierea Domnului.

3. Locul exact în care Mântuitorul s-a Înălțat la Ceruri se află pe culmea de sud a Muntelui Măslinilor (Eleon). După cum amintește și Sfânta Evanghelie, locul este foarte aproape de Ierusalim, cam la 2.400 de paşi, adică un drum de sâmbătă, întrucât Moise orânduise în Lege ca numai atâţia paşi să se facă sâmbăta. Pe locul Înălțării Domnului, Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare a construit, în secolul al IV-lea, un mic altar în formă de rotondă. Până astăzi, locul Înălțării Domnului se află sub administrație musulmană, ca și baldachinul în care este așezată piatra pe care a rămas imprimată urma piciorului drept al Domnului atunci când S-a Înălțat la Ceruri.

4. Cea mai veche mențiune a praznicului Înălțării Domnului o gasim la cunoscutul teolog, apologet și istoric al Bisericii noastre, Eusebiu din Cezareea. În lucrarea sa, „Despre sărbătoarea Paștilor”, scrisă în anul 332, acesta menționează că Înălțarea Domnului era prăznuită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la momentul Învierii Domnului. Dacă Egeria, pelerina care a scris un jurnal despre pelerinajul ei în Ţara Sfântă spre sfârşitul secolului al IV-lea, vorbește despre aceeași prăznuire odată cu Rusaliile, Fericitul Augustin (sec. V) ne arată că, în vremea sa, sărbătoarea era deja generalizată şi prăznuită la 40 de zile după Înviere, în toată lumea creştină, așa cum este și astăzi.

Așadar, la ceas de binecuvântată sărbătoare, să ne rugăm ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos Cel Răstignit, Înviat şi Înălţat la cer, să ne dăruiască înțelepciune, putere și lungime de zile pentru a-i pomeni în rugăciunile noastre pe înaintaşii noştri, rugându-L pe Hristos cel Înălțat la Ceruri să nu ne lase orfani în această lume plină de ispite, ci să ne sălășluiască, la vremea cuvenită, în sânul Preasfintei Treimi.