Aceasta este o întrebare pe care ne-o pun mulți frați pentru întărirea conștiinței lor, adică pentru a cunoaște ce înseamnă Ortodoxia și de ce se merită să fie cineva ortodox, cât și pentru a-și apăra credința înaintea ereticilor. Credem că întrebarea trebuie să se formuleze astfel: „Care sunt diferențele dintre Biserica Ortodoxă și Papism?”.
Și aceasta pentru că există numai o Biserică. Domnul nostru ne-a predat numai o Biserică atunci când S-a dat pe Sine drept jertfă. În Rugăciunea Sa arhierească L-a rugat pe Părintele Său ca toți oamenii „să fie una” și să fie împreună cu El, contemplând slava Sa[1]. Fiindcă omenirea, după cădere și lepădarea ei din Rai, a fost divizată în indivizi, Hristos i-a chemat pe toți să se unească în unul și singurul Său Trup, Biserica. De aceea și mărturisim în Simbolul Credinței: „(Cred) într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Această Biserică Una este Biserica Ortodoxă, care a păstrat până astăzi nealterate Credința și Sfânta Tradiție a Sfinților Apostoli, a Mucenicilor și a Părinților, și pentru aceasta păstrează integru dumnezeiescul Har necreat, care îl mântuiește pe om. Toate celelalte uniri de oameni, așa cum este Papismul, care cred în Hristos, nu sunt biserici, ci erezii și reuniuni ilegale. Unii teologi și părinți le numesc „biserici”, însă nu literal, ci folosite impropriu.
În privința diferențelor dintre Biserica Ortodoxă și Papism, ele ar putea fi rezumate într-o singură diferență, cea dintre adevăr și înșelare. Învățăturile greșite ale Papismului nu constituie niște mici diferențe față de Ortodoxie, care ar putea fi abordate și șterse prin diferite discuții și concesii reciproce, ci necesită respingerea și lepădarea deplină a lor și întoarcerea la Biserica Ortodoxă.
Dar să vedem care sunt cele mai însemnate diferențe.
- Biserica Ortodoxă cugetă că Sfântul Duh purcede numai de la Tatăl, așa cum învățăm din Simbolul Credinței: „Și întru Duhul Sfânt… Care din Tatăl purcede” și așa cum Însuși Hristos ne învață: „Duhul Adevărului Care din Tatăl purcede”[2]. Papistașii, contrar învățăturii evanghelice și patristice, învață că Duhul Sfânt purcede și din Tatăl și din Fiul. Este vorba despre așa-numitul Filioque, care înseamnă „și din Fiul”. Prin această învățătură eretică se introduce dualism în sânul Dumnezeirii, subestimează Persoana Sfântului Duh și creează multe necuviințe în relațiile celor Trei Ipostaze dumnezeiești.
- Biserica Ortodoxă învață cu cuviință dumnezeiască deosebirea dintre esență și energii în sânul Dumnezeirii Treimice, în Firea dumnezeiască. Esența lui Dumnezeu este necunoscută și neapropiată omului creat. Însă aceste dumnezeiești energii, ca provenite din esența lui Dumnezeu, sunt necreate. Astfel energie necreată a fost lumina dumnezeieștii Schimbări la Față pe Muntele Taborului. Acea lumină pe care Sfinții Apostoli s-au învrednicit să o vadă nu a avut nici o legătură cu cea zidită, cu lumina materială. La această lumină participă Sfinții Mucenici, așa cum citim în biografiile lor, precum și Cuvioșii și Drepții, așa cum citim sinaxarele lor. Prin energia necreată a dumnezeiescului Har ne renaștem în Sfântul Botez. La acest Har participăm în timpul Dumnezeieștii Liturghii și cu acest Har necreat ne curățim de patimi și devenim una cu Dumnezeu. Hristos a venit în lume tocmai pentru a oferi acest Har și la acest Har, în plinătatea lui, vom participa în Rai, dacă ne vom învrednici de mântuire.
Latinii, papistașii, consideră Harul lui Dumnezeu creat. Astfel și Dumnezeirea o coboară la zidire și-l lipsesc pe om de mântuire, pentru că mântuirea înseamnă comuniunea cu Dumnezeu cel în Treime. Dar cum se poate uni, cum poate avea comuniune omul cu Dumnezeu prin mijlocirea unei zidiri, a unui „har” creat? Ce lucru nou a adus Hristos în lume? Cum le-a unit pe cele cerești cu cele pământești? Iată cum: A luat omenitatea în Dumnezeirea Sa, a curățat-o de păcat, de stricăciune și de moarte și i-a dăruit Harul necreat; a înălțat-o la Tronul Dumnezeirii. În cadrul Bisericii, a Bisericii celui Una, a Bisericii Ortodoxe, Harul necreat ni se dăruiește prin Sfântul Botez și astfel rămânem uniți cu Capul, cu Hristos. Această concepție a papistașilor despre harul zidit i-a lipsit pentru totdeauna de Har. De aceea, pentru papistași, scopul vieții creștine nu este sfințenia, îndumnezeirea, ci multele fapte bune, disciplina în legea lui Dumnezeu, virtuțile care se înfăptuiesc cu strădania omenească, asemănătoare cu cea a filozofilor. Absența Harului îi silește să-și stârnească sentimentul pentru a simți emoție și „umilință”. Acesta este motivul pentru care zugrăvesc cât se poate de realist și de fad pe Hristos, pe Maica Domnului și pe Sfinți. Acesta este motivul pentru care au o muzică religioasă foarte sentimentală, impresionantă și emoțională.
- Din pricina lipsei dumnezeiescului Har, este firesc ca Papismul să simtă o nesiguranță. Unitatea pe care o trăiesc Bisericile Ortodoxe Locale și care se bazează pe unitatea Credinței și împărtășirea Duhului Sfânt, Care „toată rânduiala Bisericii alcătuiește”, pentru Papism este considerată ceva de neînțeles. El are trebuință de mecanisme lumești pentru a menține disciplina de fier a membrilor ei. Și care sunt acestea? a) O persoană puternică, un conducător, pe Papa; b) un Centru executiv concret, Vaticanul și c) o legislație neînduplecată, Codul de Drept Canonic.
Aici vom vorbi numai despre Papa. Papa nu este un patriarh, cum este de pildă patriarhul ecumenic. Pentru Biserica Ortodoxă, patriarhul ecumenic este primul între episcopii egali din întreaga Ortodoxie. El poate prezida un sinod, își poate asuma unele inițiative de îndreptare, însă nu poate hotărî de unul singur. În Biserica Ortodoxă, fiecare patriarhie este liberă în hotărârile sale, cu condiția să acționeze potrivit cu învățăturile ortodoxe, cu sfintele tradiții și cu hotărârile Sinoadelor ecumenice. Și nu numai fiecare patriarhie, ci și fiecare episcop ortodox, în hotarele eparhiei sale, poate hotărî liber cu condițiile menționate mai sus. Aceasta este libertatea în Hristos a Ortodoxiei.
Dar ce se întâmplă în papism? Papa deține primatul asupra întregii jurisdicții a „bisericii” sale. Are primul și ultimul cuvânt referitor la ultimul diacon din Paraguay și la primul arhiepiscop al Franței. Poate hirotoni, promova și caterisi pe oricine vrea de peste toată întinderea pământului. Hotărăște singur asupra tuturor problemelor economice, dar și pentru cine va fi proclamat sfânt.
Și nu este numai aceasta. Papa este și infailibil. Toate hotărârile sale pe care în cele din urmă le ia singur nu au niciodată vreo greșeală. Este un dumnezeu pe pământ. Încă și nenumăratele sinoade pe care le convoacă oricând vrea el, au numai un caracter simbolic.
Cu primatul și infailibilitatea sa Papa a devenit un tiran al omenirii. Istoria strigă despre „izbânzile” lui. Una din ultimele sale „izbânzi” a fost „canonizarea” cardinalului Aloysius Stepinac, ucigașul sârbilor.
- Pe lângă aceste mari abateri, Papismul a introdus și alte rătăciri și practici în credința și cultul său:
- Crede în imaculata concepție a Maicii Domnului. Adică învață că Maica Domnului nu a avut păcatul strămoșesc la nașterea sa, lucru cu neputință pentru fiecare om.
- Semnul Sfintei Cruci se face cu patru degete. Al patrulea deget o simbolizează pe Maica Domnului. Însă nici un om nu poate sta lângă Dumnezeu cel închinat în Treime. În felul acesta papistașii au introdus Mariolatria.
- Acceptă o stare intermediară – purgatoriul – între Rai și iad, unde sufletele se curăță de păcate și intră apoi în Rai.
- Folosește azima la Dumnezeiasca Liturghie.
- Impune celibatul tuturor clericilor.
- Săvârșește Botezul prin stropire, iar nu prin cele trei afundări.
- În timpul Liturghiei clericii papistași nu invocă Harul Sfântului Duh.
- A standardizat împărtășirea cu Trupul lui Hristos, dăruind credincioșilor lui ostia, o bucată de azimă rotundă. Până la Conciliul Vatican II (1965) papistașii nu se împărtășeau cu Sângele lui Hristos.
- Poate săvârși cununia cuiva printr-un reprezentant.
- Săvârșește Sfântul Maslu numai celor pe moarte.
- Săvârșește spovedania în spatele unei balustrade de lemn.
- Progresiv a desființat toate posturile, în afara de Vinerea Mare, în care papistașii mănâncă pește.
- A desființat îmbrăcămintea preoțească, rasa.
Există și alte abateri în credința, teologia și liturgica papistașilor. Toată teologia papismului suferă deoarece lipsește Harul. Dumnezeu este prezentat ca un pedepsitor, care un împlinitor al dreptății dumnezeiești. O concepție juridică, o tranzacție între Dumnezeu și om stăpânește în scrierile lor teologice. Deși în ultimele câteva zeci de ani a existat în teologia papistașă o influență din partea teologiei patristice ortodoxe, problema rămâne una: întoarcerea la Biserica Ortodoxă. Oricât de mult ar accepta buna înrâurire a Ortodoxiei, dacă nu acceptă Botezul ortodox, Harul necreat al Sfântului Duh, în existența lor, nici o schimbare esențială și mântuitoare nu poate veni în viața lor. Pe de altă parte, nici o unire nu se poate înfăptui prin acrobațiile teologiste ale ecumeniștilor. Dragostea noastră adevărată față de toți eterodocșii se va face vădită, dacă le vom explica că în mijlocul întunericului apostaziei papale, protestante etc., nu poate exista mântuirea.
[1] Ioan 17, 11 și 24.
[2] Ioan 15, 26.
Sursa: http://marturieathonita.ro
Nu vrem sa ne unim cu acești diavolii!
Constantine? Îmi paști tu turma?????
Și care e viitorul creștinilor, când domnul acela e ultimul papă?
Catolici zic că papa e …..
Ortodoxul zice că; de ce el când și noi cunoaștem ” secretul” trezirii.
Să se trezească să-mi devină cine ?
nu mai santeti nici voii ortodoxi
Aceasta este o întrebare pe care ne-o pun mulți frați pentru întărirea conștiinței lor, adică pentru a cunoaște ce înseamnă Ortodoxia și de ce se merită să fie cineva ortodox, 👉 https://c.aparatorul.md/5ds8j 👈
acelasi cacat.
Diferențe? Poate asemănări… Ambele sunt corporații cu rol în subjugarea minților slabe….
Sint la fel toți vă închinați la idoli și oase de câini și faceți numai prostii și Sint pline pușcărie de voi
Diferența……este prostia umană !!!
În plandemia diabolica nazista satana a distrus religia catolică, creatura reptilienă.
Nici o diferență. Doar că Catolicii sunt mult mai Civilizați ca ca Ortodoxia.
Niciuna. Ambele per ansamblu vor îndobitocirea oamenilor.
Credinta e una singura, interesele sunt cata frunza si iarba pe pamant. Si biserica Rusa zice ca e ortodoxa.
Doamne!! Cita tendentiozitate si rea vointa poate fi in cuvintele intrebarii!!!! Asta ca sa nu mai vorbi de….explicatii.😢
„Suntem ortodoxi cu calendarul catolic ….nu mai criticati vaticanul ca stati pe acelas scaun cu EI”
https://www.youtube.com/watch?v=qHTgt82ZGPM&pp=ygUKbWFyZWxlIGFsYg%3D%3D
DACĂ EȘTI CREȘTIN…nu există diferență !!!
Dacă îl ai pe Dumnezeu și pe unicul său fiu Iisus în suflet, ești CREȘTIN.
Și nu există diferență.
Retardații… caută nod în papură.
Aceia sunt farisei.
Să afirmi că, una sau cealaltă religie este cea bună, este lucrarea diavolului.
Ambiții popești
Nici una,ambele biserici trãiesc pe spinarea proştilor sãraci cu duhul,adicã fãrã creier.
Pomohaci
Niciuna..
Nu exista nici o diferenta amindoua au menirea sa prosteasca omul!
Popii catolici sânt mai puțin lacomi după bani , asta se vede și în opulenta popilor ortodocși !
https://youtu.be/qHTgt82ZGPM?si=qL-70pYTkKzekA1f
Uni nu vad si alti nu aud
Din vechime, biserica a oprimat oamenii.
La naiba cu diferentele, nu sunteti in stare sa scrieti ce este asemanator?!
Nu mai aruncati cu vorbele
Mai cititi fratilor
Au mai puţini hoţi ça la ortodocşi. Măcar când se botează au un crez pe baza căruia se botează. Oamenii sunt educaţi. Au mai multe şcoli decât biserici!
Ambele,o apă și pământ.
Puneți-le în cântar și vedeți diferența , una este cea adevărată Sfântă Apostolească și Sobornicească iar cealaltă este o mare erezie , o mare sectă , o rătăcire cum nu sa mai vazut.
Am și eu o întrebare, daca Isus a fost creat din Dumnezeu,si el ce religie avea,Catolic sau Ortodox
Viorica Bulai Povestile de 2000 de ani despre religii sau povestile lui Ion Creanga sunt la fel. Ambele sunt citite celor care cred in ele. Diferenta este doar de varsta. In primele cred naivii maturi iar in celelalte copiii.Religiile vor disparea odata cu cresterea nivelului de inteligenta a oamenilor. In nordul Europei , unde educatia este exemplara mai sant circa 20% de credinciosi. In schimb in tarile musulmane unde bantuie saracia si educatia este proasta credinta dusa la extrema este mod de asuprire si controllare a maselor.
Aperlativul ,scuze
Patrarhul ecumenic Bartolomeu si Papa Francisc ss addeseaza unu altuia ce aledlafivul FRATE!! DECI CEI CARE CAUTA VRAJBA ,DI AMBELE TABERE SA MAI SI GANDEASCA !!
Sa lase dreacu diferențele și să se reunifice împreună cu toate cultele existente în Europa și să ajute la unificarea in întregime a continentului european !!! Daca se considera că sunt cu Creatorul Suprem să grăbească unificarea Europei !!!
mari si multe in favoarea catolicilor
Ortodocsii se inchina la icoane și moaste și catolicii la statui
Bani sunt problema
Cand vii cu comentarii cu „se merita” inseamna ca „se merita” sa lasi ortodoxia deoparte. Orto + doxos nu prea se pupa cu ce aveti voi in cap.
Huuu Satana
Eu aș zice care e asemănarea între ele : și unii și alții sunt ahtiați după bogății 😱
Măi dobitoci mincinoși și perverși! De la căderea imperiului roman de apus, în anul 457 d H s-a ridicat cornul cel mic despre care se specifică în apocalipsa lui Ioan,și s-a format o ,,biserică”adică biserica mamelor voastre de hoți ordinari. Măi derbedeilor, în ce an a apărut ortodoxismul. Frații Kiril și Metodiu , au venit în țara noastră în anul 850 d,h. Până în 1054 a-țifost de aceea-și credință. Până un dobitoc de papă s-a declarat pontifex maximus, adică locțiutorul lui D-zeu pe pământ. Atunci vă-ntreb? Măi jegurilor,noi la cine nen-chinăm? Sigur la moaște broaște,ciolane de câine s-au de mâță,ptr că oricum nu vezi ce este dedesupt. Poate să troneze și-un mare kkt, că oricum nu se vede.
.
Totul a început din ambiția unor clerici de se dezice de preceptele bisericii ortodoxe.Biserica ortodoxa îl consideră pe Hristos cap al bisericii și întemeietor,asa cum și este.Catolicismul are ca drept reprezentant un Papă care este investit și în mâinile căruia se afla întreaga putere.
Chestie de interpretare, dar e acelasi lucru.
Ce măgăriile mari spuneți despre catolici!
Mă mir cum nu va e rușine, când furați atâtea de la ei: biserici, obiceiuri cântări etc.
Sa ne-ajute Dumnezeu pe toți,să nu putem muri, până nu ne vom mântui !
Nu mai împrăștiați atâta ură între frați !!!
Sunt două biserici creștine ,,construite” pe interese politice regionale!
Sunt diferențe mari chiar de la semnificația cuvintelor (ortodox-drept și catolic-universal) care nu-i tot una.
Toma Tomaa Un Catolic poate fi ortodox dar un Ortodox nu poate fi catolic.
Claudiu DanDumnezeu este acelaș interpretările sunt diferite?
Claudiu Dan mult te-ai gandit sa dai din tine asa o perla? Esti citit coe, inainte de tine au fost numai persoane cu retard, ma mir ca nu esti tu cel care a inventat covrigul
Nici o diferență doar alți șefi la cașcaval, curve, poponari !
Acelasi rahat , au fost cândva aceeasi religie da nu s au inteles la bani si și-a facut fiecare religia lui , si acum fac competiție care e mai imbracat in aur si care e mai multimiliardar
Vlad Adrian Exact asa a fost. Religiile nu sunt alceva decat familiile antice care s-au despartit si si-au facut fiecare biserica lui dupa placul si nevoile capilor de familie. Si uite asa fiecare a adus modificari dupa bunul plac. Nici o religie din prezent nu respecta macar 20% dintr-o Biblie de circa 300 de ani in urma. 2000 de ani in urma nu era inca inventat scrisul, deci cum transmiteau poruncile,regulile,cuvantul Domnului Zeu, etc? Prin viu grai. Deci fiecare putea transmite urmasilor doar ce ii convine si ce il avantaja. Asa ca eu nu cred nimic din povestile de 2000 de ani inventate de barbosi.
Sinteti la fel vrăjitori vicleni cu bună știință mincinoși ca și vrăjitoarele aceasi meserie Sinteti blestemați de Dumnezeu sfintu Iehova Tatăl nostru al tuturor oamenilor al armatelor de îngeri și de sfinți al universului atotputernic Datatorul de viata Creatorul nostru Suveranul universului Numele lui înseamnă cel ce face imposibilul posibil Domnul nostru Isus vine curând 25 11 har Nicu Drumas Secheli sus biruitor erou al României curaj mare Ioan 14;6 amin maranatha Psalmul 119-160 Psalmul 119-105 pace vouă fraților creștini sfinți adevărați Sintem
Nicu Drumas De unde ai luat povestile? Ce dovezi ai ca asa a spus Domnul Zeu si nu un popa din vremurile respective ? Psalmurile cum au fost scrise acum peste 2000 de ani cand inca nu era inventat scrisul? Cata minciuna si ipocrizie.
Bateti campii. religii , digme, sminteala prostilor,pt interesul smecherilor.
Ești tare subiectiv și manipulezi. Ortodoxia s-a desprins din catolicism acuma mai bine de 1000 de ani. Nu s-au înțeles care să fie mai mare sef.
Nici una .
Diferența a fost cind s-a făcut testul
agheazmei ……..cu mult timp în urma .
La catolici apa s-a , ,,stricat,,,,,.
Nu este gluma…
.md? Alo, Rusia?
Sunt de la aceiași mamă, sunt surori. Nu este nicio diferență. Religiile sun false, țin de datini, icoane. Lucruri contrare bibliei.
🤣🤣🤣🤣
DIFERENȚA ESTE CA UNUL SE ÎNCHINĂ DE LA STANGA LA DREAPTA IAR CELALALT DE LA DREAPT LA STANGA DAR AMÂNDOI EXECUTA ORDINUL FARA DISCUTIE VENIT DE LA GUVERN SI VATICAN…🤣🤣🤣
HAI CU MORȚII DEZBRCATI SI BAGATI IN SACI NEGRI ARUNCATI IN GROAPA CA ASA ESTE ORDINUL…🤣🤣🤣
Doar de Percepție și de reinterpretare a Bibliei . Religia e foarte simpla . 10 porunci ca doar ele au fost date de Dumnezeu oamenilor .Dumnezeu este unul singur nu are înlocuitori etc . Puterea lui nu este transmisibilă . Restul interpretări reinterpretari ale oamenilor pentru osmeni
Lucian salut. O singura remarca. Primii crestini se intalneau duminica, prima zi a saptamanii, ziua invierii. Ioan o numeste ziua Domnului Apocalipsa 1:10. (In ziua Domnului eram in Duhul.)
PE UNUL ÎL CHEAMĂ GHEORGHE ȘI PE CELĂLANT ION . ȘI AMÂNDOI SUNT OAMENI . ASTA E DIFERENȚA . ÎNTRE EI ȘI DUMNEZEU ESTE TOTALĂ DIFERENȚĂ = DUMNEZEU ZICE UNA , ei zic alta ba chiar mai multe dar să nu se potrivească cu ce zice DUMNEZEU . Și luptă intre ei care să fie mai mare . MAI MULT DE ATÂT CE MAI VREI
Ambele sunt o apă și un pământ
Ghita Gheorghe Borota oare?
Nu e nici o diferenta amîndoua merg la pierzare
Nici o diferență toți sunt la fel,Românii credincioși,despre miile de copii care dorm flămînzi ,țara cea mai săracă,plină de politicieni corupți ,hoți,popi care se plimbă în mașini scumpe,animale chinuite,sau omorîte,despre poporul pe care lați îndobitocit nu spuneți nimic,să vo trag,jigodiilor credincioase.
evul mediu s-a terminat demult. numai voi nu ati aflat….
Singura diferență, o minciună milenara .Niște sataniști dezbina creația lui Dumnezeu.
Unde sunt cele 142 de comentarii?
Biserica Catolica creația lui Hristos , Biserica Ortodoxa a creat-o satan .
Crestinilor…daca v-am blocat reclama nu mà lasati sa va citesc ?Oricum ,otodocsia si catolocismul ca institutie si ideologie,aceiasi mizerie cu o mica diferenta de putoare .
Nu există nicio diferență, ambele sunt BLASFEMII la adresa adevăratei divinități.
În traducerea populară bisericile sunt SANDRAMALE .
Toti vor sa adune foloase necuvenite?
Catolicismul- religia ocultei satanice!!!
Nu este bună bisericile doar isus fiul lui Dumnezeu pleda în aer liber nu trebuia biserici și popi îl pedepsea popi nu a făcut nici o minune și se dau Dumnezeu??
Omul asta este dictator de putere .Nu dați exemplu la ortodoxii E o diferență între religie .
Prostii catolici nu se căsătoresc.
Diferenta de la cer la pământ ortodoxia este sub pământ încă!
Ioan Ghirasin In Evul Mediu
Nici o diferență toți ii slujesc lui satan
Pălăria
CATOLICII AU INFIINTAT INCHIZIȚIA ( CRIMA ) , ORTODOCȘII AU ÎNFIINȚAT POMENILE SI SPAGA LA PREOT. ALEGEȚI SI VOI CE VA PLACE.
COLIVA ESTE GRATIS. 👍🤣
Apărătorul Ortodox… știi care este diferența???Bis.Rom.Catolica și-a însușit și conștientizat greșelile de acum 500 de ani și s-a reformat în binele comunității,ceea ce nu are de gând B.O.R.sa facă acum în sec.XXI preferând să țină enoriașii în frică,naivitate,credulitate pt.un control absolut asupra celor mai puțin educați.Bravo,nu aveți nici o tangență cu învățăturile biblice dar,vă lăudați singuri(caracteristic balcanismului slavic).
pastele si pomenile ok
Hai sa fim seriosi nici chiar asa.
Cele două biserici au fost la început una sobornicească și apostoliică biserică,doar că după o perioadă de timp fiecare dintre ele au avut viziuni diferite asupra Sfintelor Scripturi,de aceea Dumnezeu a vrut să facă o schimbare in creștinism,și a reușit prin reforma lui Martin Luther,Jon Wesly și Jon Kalvin
Ion Zahariuc Au vrut sa fie șefi și au reușit la prostime.
Andras Papp nu ăsta a fost motivul ci nu au studiat nici una nici alta Biblia,repet: asta că să se producă acea reformă a Biserici care a luat-o razna,pe topogan in jos.
Ion Zahariuc
CE BIBLIE SA STUDIEZI..
ESTI CREDUL TAMPIT SCLAVUL EVREILOR CARE CREZI IN CARTILE SCRISE DE EI IN CARE EI SUNT POPORULUI LUI DUMNEZEU DAR TOȚI SUNT TRAȘI DIN ADAM SI EVA ….🤣🤣
Ion Mircea Comaneci mulțumesc pentru apelativele adresate,îmi pare rău că nu am putut sa te trezesc la realitate,dar asta datorită faptului că sânt unii în întuneric spiritual adică sânt in împărăția lui Satan
Ion Zahariuc
DACA TOT CREZI BIBLIA ADICA ACEASTA ISTORIE A EVREILOR IN CARE EI SUNT POPORUL LUI DUMNEZEU AR TREBUI SA CREZI SI ISTORIA UNGURILOR IN CARE ARDEALUL ESTE A LOR DAR SI ISTORIA RUSILOR SI CEA A AMERICANILOR ETC DAR SA NU MAI CREZI NICI IN ISTORIA TA
…🤣🤣🤣🤣
Ion Mircea Comaneci prietene noi vorbim despre Biblie că și revelația divină a Duhului Sfânt, Biblia este Cuvântul revelat a lui Dumnezeu,ce are Biblia cu istoria ungurilor, rușilor sau a americanilor,dar pentru că azi sânt mulți analfabeți funcționali nu mai spun nimic
Ion Zahariuc
VORBESTI DE ISTORIA EVREILOR …🤣🤣🤣
ASTA ESTE BIBLIA PE CARE TU O CITEȘTI DE SE CONTRAZIC SINGURI…🤣🤣🤣
Ion Zahariuc
BIBLIA ESTE O CARTE NUMAI BUNA SA TACI CA ALTUL SA TE FURE SI SA TE UCIDA CUM VREA …🤣🤣🤣
Ion Mircea Comaneci mie îmi pare rău de astfel de oameni ca tine,mila Domnului Isus Hristos peste tine
Ion Zahariuc
CE TREABA ARE DUMNEZEU CA VOI VA OMORATI SI VA FURATI IN NUMELE LUI ..🤣
Ion Zahariuc
TOT NU RASPUNDETI CUM DE VA APĂRAȚI POPII SI BISERICILE DAR VA BĂGAȚI MORȚII DEZBRĂCAȚI IN SACI NEGRI ARUNCATI IN GROPII PE MOTIV DE COVID LA ORDINUL NEICA NIMENI CA DOAR ERA DECAT O PROPUNERE DE GUVERN SI NU ERA LEGEA LUI DUMNEZEU … ..🤣🤣🤣🤣
No da nu mai îchepeti pe pamînt?
Diferența e că ., nici ortodocși nici catolici nu-i interesează de dumnezeu ei merg pe datini și obiceiuri
http://arhivelenationale.ro/site/wp-content/uploads/2017/08/Dudu-Velicu-vol.-I.pdf
Citiți documente din Arhiva, ce a făcut Biserica ortodoxa înainte și după instalarea sovietelor în România, cum se turnau între ei, clericii, pentru a avea trecere în fața înalților prelați și se turnau la securitate pentru înlăturarea incomozilor ce ii împiedică pentru avansări. Citiți cum Preafericitul Patriarh semnase convenție ca, în schimbul desfășurării liniștite a bisericii, sa ii toarne pe catolici. Citiți cum din anii 40 se știa și era patriarhul neputincios a stârpi cuibul de homosexuali din mănăstirile moldovenești, cuiburi tolerate de securitate pentru a-i face colaboratori. Vai de voi!
Biblia este aceeași și ptr catolic și ortodox,obiceiurile,tradițiile un pic diverse,dar foarte aproape,dar foarte departe de D zeu, și unii și alții Toți care citesc Biblia fug la penticostali, evangheliști in general D zeu are grija de poporul lui Toți cei aleși caută botezul cu duhul Sfânt,La evangheliști se predică despre botezul cu duhul Sfânt,pe când la catolici și ortodocși puțini sunt care știu de botezul cu Duhul Sfânt și darurile lui Avem nevoie in acești timpi de acest botez
Amandoua fura
NICI UNA, AMBELE se inchina la alti DUMNEZEI…. la moaste statui ,cruci lemn si metal, icoane. picturi pe peretii bisericilor etc la infinit iar BIBLIA CUVANTUL LUI DUMNEZEU le-au dat departe pt dogmele omenesti .! PUNCT .
Ortodoxia a păstrat cu sfințenie toată învățătură propovăduita de sfinții apostoli!!! 🙏🤗
Florica Hulujan Care invataturii
Florica Hulujan https://biblia.ortodoxa.info/biblia/versiuni_paralele/vba/2/20
Florica Hulujan din păcate, nu. Și menționez că sunt ortodoxă.
Alexandra Grosu Mulți sint ortodoxi doar cu numele dar neparticipind la toate slujbele bisericești sint afoni în ceea ce privește ortodoxia!!!! La mulți le ar folosi mai bine sa tacă decit sa contrazică dreapta credință!!!
Florica Hulujan Ati citit Biblia? Stiti cele zece porunci? Care este a doua porunca si ce fac ortodocșii?
Unde scrie in Biblie despre pomeni, praznice și obiceiuri ce îmbogățesc preoții și despre ziua a 7-a ca fiind alta decât sâmbăta?
Alexandra GrosuPastorii de la alte confesiuni din ce trăiesc? Despre ați iubi aproapele ca pe tine însuți scrie la Biblie cum și cât se dă la preot scrie la Biblie.
Alexandra Grosu Spune Mintuitorul astăzi zi noua vestesc vouă!!!! Asa cugetau și evrei cind l au răstignit pe Iisus crezind ca fac bine după cum era scris în scriptura!!! I a legătură cu un duhovnic și îți v a dovedi ca ortodoxia este credință cea dreapta!!!!
Diferenta ese ca, in religia ortodoxa, oricine a construit o biserica, a ajuns sfantul in calendar. Astfel calendarul ortodox e plin de sfinti si de moaste. Asa ca hai la slujbe, cu cat mai multi bani cu atat mai bine pentru biserica.
ce mizerabili sa afirmi ca altii sunt eretici. 32% sunt crestini pe acest pamant si de aici o mica mica parte sunt ortodocsi iar tu rahatel mic zici ca ceilalti sunt eretici 🤮
Depinde…sunt oameni de f bună calitate…în ambele religii..și oameni care doar fac act de prezenta și atit….
De exemplu :am făcut un paste în Franța la notre dame de chartres… Ne au dat lumânare și suport gratis, toată lumea pe scaun,… La noi nu te primește cu lumânarea ta, tre să cumperi de la ips… Bineînțeles fără bon….
Toate au un singur țel doar cu câteva diferențe !
Ambele sunt de rahat !
Ambele au carențe în/de arătarea Adevarului Adevărat ( din toate perspectivele/punctele de vedere ).
Nicio diferență ,sunt la fel că partidele, plătiți cotizația,veniți la întruniri , slujbă, biserică, au legi făcute ptr interesul lor ,am înțeles că preoții nu merg pe front ,imunitate parlamentară etc.
Nu peste puțin timp vor fi mai multi preoți decît enoriași , priviți doar la aceste două categorii și spune-ți care sunt diferențele .
Mulțumesc!
Teodor Titieni mare,mare, adevar .
În spatele la orce cult religios există un mare brend!
Teodor Titieni Aceste doua ctegorii traesc pe spatele oaminilor si aduna foloase necuvenite!Rusinica.
Popa Vasile si un duh al rautați din vazduh
Teodor Titieni nu vor fi niciodată mai mulți preoți decât enoriași. Legat de front legea este alta… Preoții pot merge pe front dar în anumite condiții pot refuza înrolarea. Dar dacă se instituie legea marțială, în anumite condiții de necesitate ,pot fi luați ca și ceilalți
Octavian Gutu cit timp vor merge in spatele unui sobor de preoti ce oficiazà tot felul de ceremonii în cadrul unor ritualuri,doi trei enoriasi ce mai íi aia .IA sa nu mai fie platiti din bugetul statului ….vedem citi popi mai ramîn în slujbà.
Beni Ioan Oprea să îți spun ceva ce nu știi. Ultimele spitale făcute în țara asta sunt ale bisericii și oamenii se pot trata gratuit in ele . Numai în Moldova s-au făcut peste 400 unități spitalicești. Pe pandemie doar biserica a fost cea care a dat hrană carantinatilor. Spitalele de boli infecțioase au primit fonduri nelimitate . Celorlalte spitale li s-au dat în doar în prima fază a pandemiei 20 milioane de euro. Centrele de copii orfani sunt in 90,% din ele , finanțate de biserică. La nivel național există câteva sute de cantine finanțate de biserică pentru cei săraci. Ți se pare că biserica nu își folosește banii și pentru alții ?
Octavian Gutu povesti
Beni Ioan Oprea verifică !
Octavian Gutu .nu vreau sà fiu dujmànos in opinii.Cunosc aspectele care le mentionați .Spitalele institutiei au contracte cu Casa de sànàtate?Biserica ortodoxa în parte este stat in stat si invredniceste pe orice politician inalțat in dregàtorie,şi îl serveste ….mai pe fațà mai pe din doaselea ,sà nu zic dos .
Beni Ioan Oprea cum se zice : fifty-fifty… Diavolul se amestecă peste tot. Dar trebuie să vedem și faptele celor buni …
Teodor Titieni , pastorii protestanti nu sunt la fel? Eu unul nu vad diferente mari.
Tot aceiași nici o diferență toți se închină la idolii
Valeria Hangan SINGURA CREDINTA ADEVARATA ESTE IN ORTODOXSIE RESTU SAU RATACIT CALUGARI SI PUZNICI ORTODOXSI SUNT ADEVARATI SFINȚI MANASTIRILE ORTODOXSE SUNT UN COLȚ DE RAI PE PAMANT
Florin Lipovan călugării si pustnicii de care vorbești sunt doar niste boschetari asistati social !!!
Florin Lipovan citește faptele apostolilor versetul 2 capitolul cu 37 în jos și vei înțelege Domnul Isus Hristos să te Binecuvânteze să înțelegi
LA MUNTELE ATOS NAM AUZIT DE UN SECTAR DA SUNT CĂLUGĂRI ORTODIXSI SI DACA VOI SECTARI AVETI CREDINTA ASA MARE SA MEARGA FEMEILE VOASTRE LA MANASTIREA FRASINEI UNDE E INTERZIS FEMEILOR HAI CARE POCAITA MERGE LA FRASINEI SA VAD DACA MAI VINE O VEDETI LA ORA 5 LA STIRI ASA CA NU ARUNCATI CU PIATRA CA FARISEI IN MARIA MAGDALENA DACĂ AVETI VOI FEMEI ASA SFINTE SA MEARGA LA FRASINEI LA LOCU SFANT
Iascau Marius EU AM FOST LA PENTICOSTALI MAM LAMURIT CU CEI ACOLO MIA FOST DEAJUNS CEAM VAZUT VECINA MEA POCAITA FUMEAZA DE RUPE SI TAICASU E PASTOR MA LASI DACA NASI FI FOST TE CREDEAM DA NU TE CRED POT SAT DAU MAI MULTE EGZEMPLE DE GENU
Dacă vrei poți mai pocăit decât pocăiți și în ortodoxie dacă nu ești pocăit în ortodoxie nu ești niciunde poți sa te botez de o mie de ori pe zi am un prieten are 5 hotele la pocăiți și e mai păcătos. Amine da a recunoscut ca pentru dolari sa botezat ca le da americani dolari
Daca puți i bate pe americani adio
Florin Lipovan Esti drogat si prost, citeste Faptele Apostolilor !
Anton Roca asta scrie în biblia ta sa jignești Halal pocăit ma botezate odată
Florin Lipovan ai citit vreo biblie în viata ta sau ti-a zis popa „crede și nu cerceta „?
Dan Mirela Mitroiu da sunt niste boschetari ,căpuse care trăiesc pe spatele fraierilor !!!
Florin Lipovan fiecare religie spune același lucru. Ele sunt adevărate.
Numai baliverne.Pledoarie pentru o religie care a dus Romania de rapa.,,Daca am fi fost catolici ,am fi fost cu o treapta mai sus;; Mihai Eminescu
au doi ISUS
Se numesc ORTODOXI ,dar sunt niste corupti….
Una,catolicii , împotriva naturii ,interzic preoților să aibă familii!
Constantin Petre BRAVO.
AI MARE DREPTATE.
IN PLUS NU FAC ATATEA PARASTASE SI ALTE CHESTII DE GENUL.
Constantin Petre aceeasi interdictie e si la ortodocsi! Un preot hirotonit nu are dreptul sa se mai căsătorească!
Horia Varan Popo român nu are voie să divorțeze. Tot aia e?
Nu vă mai tot strîmbați voi ortodocșii că voi ați cedat suveranitatea bisericii vostre catolicilor de pe timpul lui Papa Ioan Paul al doilea , iar la conducerea bisericii ortodoxe era bătrînil acela Teoctist ! Așa că nu vă mai tot umflați voi cu apărătorul Ortodoxiei da ? Catolicii acești malefici ei fac toate jocurile peste tot în lume . Uitațivă la GRECI ei sînt 90 % ortodocși uitațivă cum iau pus la punct imediat ! De ce ? Fiindcă marile puteri care hotărăsc destine sînt Catolici ! Uitațivă în ROMÂNIA țară 95 %ortodoxă !! Uitațivă unde sîntem .
În primul rand toți sunt cre(s)tini. Ambele părți au preoți care preferă băiețeii tineri pentru spovedit ciocanele. Singura diferență e ca ortodoxismul se bazează pe făcut bani de la fraieri pentru linsul de cadavre si ciolane expuse iar ninjalaii sunt îmbrăcați în aur pentru a se apăra de sarakii.
Catolicismul e zidit pe un fals, ortodoxia s-a născut din adevăr odată cu nașterea Mîntuitorului Iisus Hristos, care ne-a adus botezul și mîntuirea.Biblioteca Vaticanului deține tot adevărul, deaceea nu se permite pătrunderea nimănui la documentele secrete existente de la Marea Moartă …..
Ona Bun
Ona Bun Sigur consumi ierburi periculoase , nu sunt bune !
Ona Bun Spălat la creier.
Anton Roca -ești căzut în cap, informează-te incultule…….
Ona Bun In Noul Testament nu am vazut nici un verset din nici un capitol ca Isus Cristos sa pomeneasca de catolici sau ortodocsi,doar sa crezi in Domnul care ne a creat
Ionel Micu -adevărat, elita reptiliană careca obținut rasa umană și trăiește printre noi sub aparență umană și conduce în prezent la nivel mondial , este cea care a creat de la origini regatele, religiile și sectele, astfel au luat naștere religiile sub diverse denumiri, capii s-au folosit de ele prin conflicte și războaie pt.interesele lor, urmările le cunoaștem…..
Pana la 1054 au fost ortodocși apoi episcopul Romei influențat de politic a vrut sa fie mai mare ca ceilalți episcopi iar ceilalți nu au fost de acord Atunci au format o alta biserica au modificat crezul și în ani s-au format peste 3000 de secte Mereu din diferite interese apare o alta credință În ortodoxie nu se schimba nimic
În curând se vor uni … Nici una nui adevarata .. Adevarata credință este aceea care respecta și păzesc cele 10 porunci …Și l slăvesc pe Mintuitoru ISUS ….STA SCRIS IN BIBLIE . Dar satan a schimbat …a adăugat ce ia convenit
Bai timpitilor, aceasi diferenta ca de la PCR-FSN-PSD-PNL-PNT-PRM-UDMR-PUNR-ETC /CATOLICISM-ORTODOXISM -BAPTISM-PENTICOSTALISM-IAHOVIST-ETC (VEDETI CEVA DIFERENTE S-AU ATI UITAT DOBITOCILOR)
Împăratul catolic a fost cu daruri la nașterea lui Iisus Hristos răspunsul e nu ca pe timpul acela catolicismul nu exista,atunci nu ai cum măsură diferența,
Fiecare zice ca are dreptate!Dreptatea este la Dumnezeu!
Vasile Pati BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE
Sfânta Evanghelie după Matei
Capitolul 16
15. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt?
16. Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
17. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.
18. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.
19. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.
Dacă citiți punctul 18 din Noul Testament (Evanghelia lui Matei) care face parte din Biblie spune clar că Domnul Iisus Hristos întemeiat o Biserică ,iar la punctul 19 îi spune Apostolului Petru că orice va dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.
Dacă avem un pic de inteligenta să înțelegem ce citim vedem clar că Domnul Iisus Hristos a întemeiat o Biserică, iar dezlegarea păcatelor a fost dată ucenicilor săi care sunt Apostolii.Cum ar putea da ei dezlegarea păcatelor?Bineînțeles că numai prin spovedanie! Cine sunt urmașii Apostolilor.Bineînțeles că preoții!Apostolii au murit și dacă nu aveau urmași să dezlege păcatele înseamnă că toți oamenii născuți după moartea Apostolilor ar fi ajuns în iad.De aceea i-au lăsat pe preoții urmașii lor.
Așadar în Sfânta Scriptură scrie clar că Domnul Iisus a întemeiat o Biserică.
Ea a fost numită la început Biserica Creștină. Nu se numea nici ortodoxă si nici catolică .
În această Biserică Creștină întemeiată de Fiul lui Dumnezeu au fost făcute până în anul 1054 ,7 mari Sinoade Ecumenice unde au participat toți patriarhii,inclusiv papii de atunci ,din întreaga lume.La aceste cele 7 mari Sinoade Ecumenice au participat și Sfinții.
De ce s-au întâlnit?Să lămurească toate adevărurile de credință (acestea se numesc dogme și canoane).Prin Sfinți, Dumnezeu a făcut mari minuni ca oamenii să înțeleagă cum stau lucrurile.
Dupa 1054,un papă,din prea multă mândrie, a rupt o parte din această Biserică întemeiată de Domnul Iisus Hristos și a numit-o Biserica Catolică. Partea din Biserică care a rămas a fost numită Biserica Ortodoxă. Practic Biserica Creștină întemeiată de Mântuitorul s-a rupt în două.
Ortodocsii au păstrat neschimbate dogmele și canoanele stabilite la cele7 mari Sinoade Ecumenice,iar catolicii au început sa le schimbe si de atunci le tot modifică.Dacă până la 1054 toti patriarhii,inclusiv papa,aveau ranguri egale,iar Capul Bisericii era Iisus Hristos, după 1054,la catolici,capul bisericii a devenit papa.
Acum urmează o întrebare foarte simplă. Având în vedere faptele, care parte din Biserica Creștină este cea întemeiată de Dumnezeu?Cea Ortodoxă ( care nu a schimbat nimic de 2000 de ani din dogmele și canoanele celor 7 Sinoade Ecumenice) sau cea Catolică care după 1054 a început să modifice aceste dogme și canoane.
Orice om inteligent își dă seama că ramura cea mai veche este cea care a luat denumirea de Bierica Ortodoxă si care nu a schimbat nimic din adevărurile de credință ( dogme pe scurt).
Dumnezeu arată an de an unde este Biserica cea Adevărată, întemeiată de El,prin venirea Sfintei Lumini, de Paște, la Ierusalim, prin întoarcerea Iordanului de Bobotează și prin coborârea Norului de pe Muntele Tabor, pe manastirea ortodoxă, la sărbătoarea,,Schimbarea la Față „.Toate aceste miracole se întâmplă în fiecare an doar la ortodocsi.
Catolicii s-au rugat și ei odată să vină Lumina de Paște la Ierusalim și nu a venit.
Cum vă explicați faptul că nici Norul de pe Muntele Tabor nu coboară decât pe manastirea ortodoxă, deși lângă ea este o manastire catolică ?
Dumnezeu să vă lumineze sa rămâneți în Biserica Ortodoxă pentru că aceasta este singura Biserică întemeiată de El.Restul sunt întemeiate de oameni care și-au permis să schimbe adevărurile de credință ( dogmele) și să le interpreteze după capul lor.Au ajuns astfel să se închine nu la Dumnezeul adevărat, ci la propria lor creație( un idol),indiferent că aceasta se numește ,dumnezeu”, ,,alah”, ,,buda” sau cum s-o mai chema.
Pentru cei care delireaza și spun despre catolici că se roagă la același Dumnezeu ca și ortodocșii, pe care au tupeul să-L facă și mincinos susținând că a putut să spună lucruri diferite despre același aspect ,uitați care sunt unele din inovațiile catolicilor în materie de dogmă:
1. Filioque – catolicii susţin că Duhul Sfânt purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul. Această greşeală
dogmatică este cea mai grea. Sfântul Evangheist Ioan spune limpede că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi este
trimis în lume prin Fiul.( Ioan, XV, 26);
2. Supremaţia papală – papa este considerat de catolici, capul suprem al bisericii creştine, adică
locţiitorul lui Hristos pe pământ, mai mare decăt toţi patriarhii. Este o mândrie drăcească. Papa se
numeşte urmaşul Sfântului Petru;
3. Infailibilitatea papală – ei zic că papa nu poate greşi în materie de credinţă, când este în
exerciţiul funcţiunii sale;
4. Purgatoriul – învaţă că între Rai şi Iad ar fi un foc mare, unde sufletele după moarte stau câteva
sute de ani pentru a se curăţi, apoi trec în Rai. În Sfânta Scriptură nu scrie nicăieri aşa ceva;
5. Azimile – ei nu slujesc cu pâine dospită, ci cu azime ca evreii;
6. Imaculata concepţie – zic despre Maica Domnului că ar fi fost născută fără păcatul strămoşesc,
dar acest lucru nu este adevărat. Ea s-a născut în chip firesc din dumnezeieştii părinţi, Ioachim şi Ana, ca
rod al rugăciunii;
7. Substanţialitatea – la sfinţirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Duhului
Sfânt, cum se face în Biserica Ortodoxă la Epicleză. Ei zic că darurile se sfinţesc singure, când slujitorul
pronunţă cuvintele ”Luaţi, mâncaţi…” şi celelelte. Deci nu au rugăciune de pogorâre a Duhului Sfânt
peste Daruri;
8. Celibatul preoţilor – preoţilor catolici nu li se permite să se căsătorească, restricţie adoptată
împotriva Sinoadelor Ecumenice care au hotărât ca preoţii de mir să aibă familie;
9. Indulgenţele papale – această practică a catolicilor prevede într-un mod blasfemiator că dacă îi
plăteşti papei anumite sume de bani, poţi să săvârşeşti oricâte păcate, că eşti iertat şi dezlegat deacestea.
10. Meritele prisositoare – consideră că sfinţii lor au prea multe fapte bune, care le prisosesc, nu au
ce să facă cu ele. În acest caz ei le dau papei, care le păstrează într-un depozit, de unde le vinde pe bani,
spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au suficiente fapte bune;
11. Stropirea la botez – conform rânduielii lăsate de Sfinţii Apostoli, botezul se săvârşeşte în
numele Sfintei Treimi, prin 3 afundări.
12. Mirungerea – catolicii nu miruiesc copiii chiar după botez, aceştia sunt miruiţi doar la vârsta de
7 ani şi numai de către arhiereu.
Ortodocșii și catolicii au multe asemănări, dar este suficient una singură schimbată și ai distrus totul.Este cunoscut faptul că singur mar stricat în cos,le strica pe toate.
Sf. Ioan Gură de Aur (407): ”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de
puțin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți. Nimic nu folosește viață virtuoasă, dacă credința nu este sănătoasă.”
fiecare cu Dumnezeul lui,,😎
Vasile Peter Oare ce-i face pe unii oameni să creadă că se trag din maimuță?Cred că nici nu s-au gândit serios la aceasta!
Sau prostia că am credință în suflet ?De parcă Dumnezeu este unul abstract căruia să-i faci tu regulile!
Am ajuns să ne fie rușine să spunem că noi suntem ortodocși și practic l-am scos pe Creator din creație.Cumplit lucru!
BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE

Orice om inteligent își dă seama că ramura cea mai veche este cea care a luat denumirea de Biserica Ortodoxă si care nu a schimbat nimic din adevărurile de credință ( dogme pe scurt).
Dumnezeu arată an de an unde este Biserica cea Adevărată, întemeiată de El,prin venirea Sfintei Lumini, de Paște, la Ierusalim, prin întoarcerea Iordanului de Bobotează și prin coborârea Norului de pe Muntele Tabor, pe manastirea ortodoxă, la sărbătoarea,,Schimbarea la Față „.Toate aceste miracole se întâmplă în fiecare an doar la ortodocsi.
Catolicii s-au rugat și ei odată să vină Lumina de Paște la Ierusalim și nu a venit.
Cum vă explicați faptul că nici Norul de pe Muntele Tabor nu coboară decât pe manastirea ortodoxă, deși lângă ea este o manastire catolică ?
Dumnezeu să vă lumineze sa rămâneți în Biserica Ortodoxă pentru că aceasta este singura Biserică întemeiată de El.Restul sunt întemeiate de oameni care și-au permis să schimbe adevărurile de credință ( dogmele) și să le interpreteze după capul lor.Au ajuns astfel să se închine nu la Dumnezeul adevărat, ci la propria lor creație( un idol),indiferent că aceasta se numește ,dumnezeu”, ,,alah”, ,,buda” sau cum s-o mai chema.
Să înțeleg că la Judecată, Dumnezeu se va dezice de catolici?
Vasile Pop BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE

Amindoua sunt gresite si idolatre,nu sunt dupa Biblie
Pop Viorel BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE

Ambelele confesiuni sunt pure erezii ! Dumnezeu este unul singur: JAHWEH , așa cum El însuși s-a prezentat lui Moise , iar Isus este Cuvântul prin care toate s-au făcut, el fiind Unicul născut , ulterior Mesia .Dar unii susțin dualitatea, alții trinitatea , unii statui , alții icoane, ambele au cultul morților, inchinarea la relicve și oasele morților și către oameni, duminica ca zi de odihnă și închinare , în loc de sâmbăta, Sabat . Preoții lor fac politică, sunt iubitori de bani , bogății, putere, iubitori de plăceri, homosexuali, pedofili, adulteri, mincinoși . Deci trageți voi singuri concluziile ! În opinia mea, ambele confesiuni , catolică și ortodoxă sunt departe de ceea ce ne cere Dumnezeu.
Nu este nici-o diferența!!! Doar ca v-ați separat la 1054.dh… A-ți fost și veți rămâne Icoana fiarei despre cară spune Domnul Isus în cartea Apocalipsa… Sau puterea Satanei, cu nr.666 , care furați viața veșnică tuturor acelora care vă urmează…
Nu e nici o diferență ambele culte se închină la idoli, icoane, mortăciuni etc….
Ciudat ; popă KATO ,implicat în ORTO .
Ciudat ,acum bat clopotele de slujbă !
Cine și de ce ne – a împărțit ?
Aceleași minciuni spuse altfel
Danyel Baciu Oare ce-i face pe unii oameni să creadă că se trag din maimuță?Cred că nici nu s-au gândit serios la aceasta!
Sau prostia că am credință în suflet ?De parcă Dumnezeu este unul abstract căruia să-i faci tu regulile!
Am ajuns să ne fie rușine să spunem că noi suntem ortodocși și practic l-am scos pe Creator din creație.Cumplit lucru!
BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE
Sfânta Evanghelie după Matei
Capitolul 16
15. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt?
16. Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
17. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.
18. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.
19. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.
Dacă citiți punctul 18 din Noul Testament (Evanghelia lui Matei) care face parte din Biblie spune clar că Domnul Iisus Hristos întemeiat o Biserică ,iar la punctul 19 îi spune Apostolului Petru că orice va dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.
Dacă avem un pic de inteligenta să înțelegem ce citim vedem clar că Domnul Iisus Hristos a întemeiat o Biserică, iar dezlegarea păcatelor a fost dată ucenicilor săi care sunt Apostolii.Cum ar putea da ei dezlegarea păcatelor?Bineînțeles că numai prin spovedanie! Cine sunt urmașii Apostolilor.Bineînțeles că preoții!Apostolii au murit și dacă nu aveau urmași să dezlege păcatele înseamnă că toți oamenii născuți după moartea Apostolilor ar fi ajuns în iad.De aceea i-au lăsat pe preoții urmașii lor.
Așadar în Sfânta Scriptură scrie clar că Domnul Iisus a întemeiat o Biserică.
Ea a fost numită la început Biserica Creștină. Nu se numea nici ortodoxă si nici catolică .
În această Biserică Creștină întemeiată de Fiul lui Dumnezeu au fost făcute până în anul 1054 ,7 mari Sinoade Ecumenice unde au participat toți patriarhii,inclusiv papii de atunci ,din întreaga lume.La aceste cele 7 mari Sinoade Ecumenice au participat și Sfinții.
De ce s-au întâlnit?Să lămurească toate adevărurile de credință (acestea se numesc dogme și canoane).Prin Sfinți, Dumnezeu a făcut mari minuni ca oamenii să înțeleagă cum stau lucrurile.
Dupa 1054,un papă,din prea multă mândrie, a rupt o parte din această Biserică întemeiată de Domnul Iisus Hristos și a numit-o Biserica Catolică. Partea din Biserică care a rămas a fost numită Biserica Ortodoxă. Practic Biserica Creștină întemeiată de Mântuitorul s-a rupt în două.
Ortodocsii au păstrat neschimbate dogmele și canoanele stabilite la cele7 mari Sinoade Ecumenice,iar catolicii au început sa le schimbe si de atunci le tot modifică.Dacă până la 1054 toti patriarhii,inclusiv papa,aveau ranguri egale,iar Capul Bisericii era Iisus Hristos, după 1054,la catolici,capul bisericii a devenit papa.
Acum urmează o întrebare foarte simplă. Având în vedere faptele, care parte din Biserica Creștină este cea întemeiată de Dumnezeu?Cea Ortodoxă ( care nu a schimbat nimic de 2000 de ani din dogmele și canoanele celor 7 Sinoade Ecumenice) sau cea Catolică care după 1054 a început să modifice aceste dogme și canoane.
Orice om inteligent își dă seama că ramura cea mai veche este cea care a luat denumirea de Biserica Ortodoxă si care nu a schimbat nimic din adevărurile de credință ( dogme pe scurt).
Dumnezeu arată an de an unde este Biserica cea Adevărată, întemeiată de El,prin venirea Sfintei Lumini, de Paște, la Ierusalim, prin întoarcerea Iordanului de Bobotează și prin coborârea Norului de pe Muntele Tabor, pe manastirea ortodoxă, la sărbătoarea,,Schimbarea la Față „.Toate aceste miracole se întâmplă în fiecare an doar la ortodocsi.
Catolicii s-au rugat și ei odată să vină Lumina de Paște la Ierusalim și nu a venit.
Cum vă explicați faptul că nici Norul de pe Muntele Tabor nu coboară decât pe manastirea ortodoxă, deși lângă ea este o manastire catolică ?
Dumnezeu să vă lumineze sa rămâneți în Biserica Ortodoxă pentru că aceasta este singura Biserică întemeiată de El.Restul sunt întemeiate de oameni care și-au permis să schimbe adevărurile de credință ( dogmele) și să le interpreteze după capul lor.Au ajuns astfel să se închine nu la Dumnezeul adevărat, ci la propria lor creație( un idol),indiferent că aceasta se numește ,dumnezeu”, ,,alah”, ,,buda” sau cum s-o mai chema.
Știu popii, noi știm că există un Dumnezeu care ne a crea pe toți!?
DUMNEZEU A STIUT STIE SI VA STI NE AJUTA NOAPTE SI ZI AMIN LUMINIAZA DOAMNE MINTIA LA TOATA LUMIA SI NOUA AMIN SA VA IUBITI UNI PE ALTI CUM VAM IUBIT EU NU VA JUDECATI SA NU FITII JUDECATII AMIN ASTA ESTE CREDINTA NU GRUPUL CI RUGACIUNIA
Nu este nici o diferență, cine are banul are cinste înaintea oamenilor . Cine are cinste înaintea lui Dumnezeu , este osândit înaintea oamenilor.
Opr Ion Diferenta este iadul, catolicii au trecut pragul, sau cel putin cei din varf.
Ella Gya la fel și ortodoxia.
Ella Gya Te asigur ca am întâlnit samariteni, si nu erau ortodocși. Pilda cu Samariteanul Milostiv este singurul Adevăr. Oricât de dureros este, asta e situația :preoții si credincioșii nu au cinstea atât de mare, cum il are Samariteanul.
Duminica a 25-a după Rusalii (Ev. Luca 10, 25-37) :
„Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.”
Lucian Mălăin vad ca in mintea ta s au amestecat toate. Daca au trecut , au trecut cei de la varf, datorita amestecarii cu restul. Amestecare care tie ti se pare normala. Esti de partea gresita a baricadei.
Amin
Apărătorul Ortodox pâna la catolici la dumneavoastra in Republica Moldova care sunt diferentele intre Biserica Ortodoxa a Moldovei si Mitropolia Basarabiei odata ce amandouă sunt ortodoxe?
Nu este nici o diferenta . VATICANII si romano sunt erezii care vor sa strice prin Ecumenism si putina credinta.
BOR se da mare ca tine dreapta dar se lasa cumparati de ereticii pe care i critica .
Catolicii sunt spălați de credinta.
Altar cu spatele la Rasarit .
Vaticanul este o cloaca a mafiotilor .
Politician si preot in aceeasi persoana ceva diavolesc.
Apoi nu este in veci bine sa fie un patriarh chiar daca ar fi om bun si credincios peste alte tari . In Italia la Roma trebuia sa fie un patriarh .
Dar pentru ca italienii erau un Imperiu politic peste mai multe tari acum 2000 ani a trecut la religia crestina dupa Constantin cel mare din toate tarile sub un papa = Patriarh .
El era respectat in Orient multi ani .
Dar cand tarile au iesit de sub Imperiu Roman trebuiau sa si castige independenta in religie . Sa si aleaga Patriarh . Dar a intrat masoneria cu interese politice in Vaticanul stat foarte bogat vaca de muls . Vedem azi cat a decazut aceasta institutie si Francisc este un om pierdut si batjocorit de mafiile pamantului . El crede ca e ultimul papa pentru ca vine Apocalipsa. Dar bine sfarsitul crestinismului pe care el si ai lui face Ecumenismul ideologie nazista .
Singur vede dar nu poate rezolva .
Poporul credinciosilor catolici trebuoe sa repare greseala asta romano sa invete de la greco cultul de rasarit . Sa di traga fiecare tara Patriarhul ei .
Din liber arbitru sa lucreze cu totii care nu sunt masoni si mafioti sa faca o carte religioasa crestina fara Vatican ONU UE si altii .
Dana Badalan Bine că Preasfințitul Tomisului este curat ca lacrima, mai vezi și prin ograda ta.
DOGMATIC SI MORAL NU SUNT MARI DAR FINANCIAR E ENORM.VATICANUL POATE SA DEA DE MANCARE LA TOTI SARACII LUMII DE 5 ORI.COMPLET,SA I SCOATA DIN SARACIE,DAR ARE MISIUNEA SA DEA BISERICA ANTICRISTULUI.BISERICA-STAT E MAREA PROSTITUATA DIN APOCALIPSA LUI IOAN. NU VEDETI MERGE CU TOATE STATELE.OFICIAL E DIPLOMAȚIE
Non c’è il differenza siamo tutti CRISTIANI 🙏🙏🙏 con DIO e Gesù cristo AMEN!
Biserica este una restul sunt înveți de așa zis biserici. Biserica este acolo unde capul Bisericii Este Iisus Hristos DUMNEZEUL NOSTRU. Creștinismul nu este religie pentru că Dumnezeu nu a venit în lume să facă religie ci creștinism.
Mihai Balau BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE
Sfânta Evanghelie după Matei
Capitolul 16
15. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt?
16. Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
17. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.
18. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.
19. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.
Dacă citiți punctul 18 din Noul Testament (Evanghelia lui Matei) care face parte din Biblie spune clar că Domnul Iisus Hristos întemeiat o Biserică ,iar la punctul 19 îi spune Apostolului Petru că orice va dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.
Dacă avem un pic de inteligenta să înțelegem ce citim vedem clar că Domnul Iisus Hristos a întemeiat o Biserică, iar dezlegarea păcatelor a fost dată ucenicilor săi care sunt Apostolii.Cum ar putea da ei dezlegarea păcatelor?Bineînțeles că numai prin spovedanie! Cine sunt urmașii Apostolilor.Bineînțeles că preoții!Apostolii au murit și dacă nu aveau urmași să dezlege păcatele înseamnă că toți oamenii născuți după moartea Apostolilor ar fi ajuns în iad.De aceea i-au lăsat pe preoții urmașii lor.
Așadar în Sfânta Scriptură scrie clar că Domnul Iisus a întemeiat o Biserică.
Ea a fost numită la început Biserica Creștină. Nu se numea nici ortodoxă si nici catolică .
În această Biserică Creștină întemeiată de Fiul lui Dumnezeu au fost făcute până în anul 1054 ,7 mari Sinoade Ecumenice unde au participat toți patriarhii,inclusiv papii de atunci ,din întreaga lume.La aceste cele 7 mari Sinoade Ecumenice au participat și Sfinții.
De ce s-au întâlnit?Să lămurească toate adevărurile de credință (acestea se numesc dogme și canoane).Prin Sfinți, Dumnezeu a făcut mari minuni ca oamenii să înțeleagă cum stau lucrurile.
Dupa 1054,un papă,din prea multă mândrie, a rupt o parte din această Biserică întemeiată de Domnul Iisus Hristos și a numit-o Biserica Catolică. Partea din Biserică care a rămas a fost numită Biserica Ortodoxă. Practic Biserica Creștină întemeiată de Mântuitorul s-a rupt în două.
Ortodocsii au păstrat neschimbate dogmele și canoanele stabilite la cele7 mari Sinoade Ecumenice,iar catolicii au început sa le schimbe si de atunci le tot modifică.Dacă până la 1054 toti patriarhii,inclusiv papa,aveau ranguri egale,iar Capul Bisericii era Iisus Hristos, după 1054,la catolici,capul bisericii a devenit papa.
Acum urmează o întrebare foarte simplă. Având în vedere faptele, care parte din Biserica Creștină este cea întemeiată de Dumnezeu?Cea Ortodoxă ( care nu a schimbat nimic de 2000 de ani din dogmele și canoanele celor 7 Sinoade Ecumenice) sau cea Catolică care după 1054 a început să modifice aceste dogme și canoane.
Orice om inteligent își dă seama că ramura cea mai veche este cea care a luat denumirea de Bierica Ortodoxă si care nu a schimbat nimic din adevărurile de credință ( dogme pe scurt).
Dumnezeu arată an de an unde este Biserica cea Adevărată, întemeiată de El,prin venirea Sfintei Lumini, de Paște, la Ierusalim, prin întoarcerea Iordanului de Bobotează și prin coborârea Norului de pe Muntele Tabor, pe manastirea ortodoxă, la sărbătoarea,,Schimbarea la Față „.Toate aceste miracole se întâmplă în fiecare an doar la ortodocsi.
Catolicii s-au rugat și ei odată să vină Lumina de Paște la Ierusalim și nu a venit.
Cum vă explicați faptul că nici Norul de pe Muntele Tabor nu coboară decât pe manastirea ortodoxă, deși lângă ea este o manastire catolică ?
Dumnezeu să vă lumineze sa rămâneți în Biserica Ortodoxă pentru că aceasta este singura Biserică întemeiată de El.Restul sunt întemeiate de oameni care și-au permis să schimbe adevărurile de credință ( dogmele) și să le interpreteze după capul lor.Au ajuns astfel să se închine nu la Dumnezeul adevărat, ci la propria lor creație( un idol),indiferent că aceasta se numește ,dumnezeu”, ,,alah”, ,,buda” sau cum s-o mai chema.
Pentru cei care delireaza și spun despre catolici că se roagă la același Dumnezeu ca și ortodocșii, pe care au tupeul să-L facă și mincinos susținând că a putut să spună lucruri diferite despre același aspect ,uitați care sunt unele din inovațiile catolicilor în materie de dogmă:
1. Filioque – catolicii susţin că Duhul Sfânt purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul. Această greşeală
dogmatică este cea mai grea. Sfântul Evangheist Ioan spune limpede că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi este
trimis în lume prin Fiul.( Ioan, XV, 26);
2. Supremaţia papală – papa este considerat de catolici, capul suprem al bisericii creştine, adică
locţiitorul lui Hristos pe pământ, mai mare decăt toţi patriarhii. Este o mândrie drăcească. Papa se
numeşte urmaşul Sfântului Petru;
3. Infailibilitatea papală – ei zic că papa nu poate greşi în materie de credinţă, când este în
exerciţiul funcţiunii sale;
4. Purgatoriul – învaţă că între Rai şi Iad ar fi un foc mare, unde sufletele după moarte stau câteva
sute de ani pentru a se curăţi, apoi trec în Rai. În Sfânta Scriptură nu scrie nicăieri aşa ceva;
5. Azimile – ei nu slujesc cu pâine dospită, ci cu azime ca evreii;
6. Imaculata concepţie – zic despre Maica Domnului că ar fi fost născută fără păcatul strămoşesc,
dar acest lucru nu este adevărat. Ea s-a născut în chip firesc din dumnezeieştii părinţi, Ioachim şi Ana, ca
rod al rugăciunii;
7. Substanţialitatea – la sfinţirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Duhului
Sfânt, cum se face în Biserica Ortodoxă la Epicleză. Ei zic că darurile se sfinţesc singure, când slujitorul
pronunţă cuvintele ”Luaţi, mâncaţi…” şi celelelte. Deci nu au rugăciune de pogorâre a Duhului Sfânt
peste Daruri;
8. Celibatul preoţilor – preoţilor catolici nu li se permite să se căsătorească, restricţie adoptată
împotriva Sinoadelor Ecumenice care au hotărât ca preoţii de mir să aibă familie;
9. Indulgenţele papale – această practică a catolicilor prevede într-un mod blasfemiator că dacă îi
plăteşti papei anumite sume de bani, poţi să săvârşeşti oricâte păcate, că eşti iertat şi dezlegat deacestea.
10. Meritele prisositoare – consideră că sfinţii lor au prea multe fapte bune, care le prisosesc, nu au
ce să facă cu ele. În acest caz ei le dau papei, care le păstrează într-un depozit, de unde le vinde pe bani,
spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au suficiente fapte bune;
11. Stropirea la botez – conform rânduielii lăsate de Sfinţii Apostoli, botezul se săvârşeşte în
numele Sfintei Treimi, prin 3 afundări.
12. Mirungerea – catolicii nu miruiesc copiii chiar după botez, aceştia sunt miruiţi doar la vârsta de
7 ani şi numai de către arhiereu.
Ortodocșii și catolicii au multe asemănări, dar este suficient una singură schimbată și ai distrus totul.Este cunoscut faptul că singur mar stricat în cos,le strica pe toate.
Sf. Ioan Gură de Aur (407): ”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de
puțin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți. Nimic nu folosește viață virtuoasă, dacă credința nu este sănătoasă.”
patru cauze
Bisericii sunt multe și religi sunt foarte multe numai Dumnezeu este unic și nu ține cont de religie sau biserica.
Gigi Feer Numai Prosti vorbești Nenea ! E diferență Mare !
Gigi Feer intradevar Dumnezeu este unul singur
Gigi Feer Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel
Cap. 3
10. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te,
11. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.
Sfânta Evanghelie după Matei
Cap. 7
22. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?
23. Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.
Gilbert Constantin Țîrvulea una e să crezi în Dumnezeu indiferent de religie și alta este să fi fățărnic ca să câștigi încrederea unui grup de oameni pe care săi folosești pentru binele tău propriu.
Vasi Chitas zi-ne niște diferențe, ești musulman prietene? Chiar de ai fi tot un singur D zeu este… Iubitor de creațiile sale
Gigi Feer Tu cred că nu înțelegi ce-i erezia. Imeneu, Alexandru și Filet credeau în Dumnezeu. Ei propovăduiau împotriva învățăturii apostolilor cum că învierea s-a și petrecut. Și aveau și argument, doar la moartea lui Hristos, sfinții au înviat și s-au arătat în cetăți. Din moment ce credeau că sfinții au înviat credeau că Hristos e Dumnezeu fiindcă doar Dumnezeu poate învia un mort. Și uite ce le transmite Sfântul Apostol Pavel:
Epistola a doua către Timotei Sfântului Apostol Pavel
Cap. 2
17. Cuvântul lor va roade ca o cangrenă. Dintre ei sunt Imeneu şi Filet,
18. Care au rătăcit de la adevăr, zicând că învierea s-a şi petrecut, şi răstoarnă credinţa unora.
Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel
Cap. 1
18. Această poruncă îţi încredinţez, fiule Timotei, ca potrivit proorociilor făcute mai înainte asupra ta, să te lupţi lupta cea bună, după cuvântul lor,
19. Având credinţă şi cuget bun, pe care unii, lepădându-le, au căzut din credinţă;
20. Dintre aceştia sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat satanei, ca să se înveţe să nu hulească.
Așadar există un singur fel corect de a crede. Iar ceilalți s-au rupt din pricina păcatelor lor. Păcatele i-au orbit și culmea spunând că sunt pocăiți tocmai pocăiți nu erau. Și iată și înfățișarea luminii, despre care vorbea sf. Ap. Pavel în epistolele sale. Cum că satana ia chipul luminii și pe slujitorii săi îi îmbracă tot în această falsă și fățișa lumină.
Fanica Anton Ești Mic pentru Lucruri Mari ! Latri ca și un Cățel ,pe Ciora din Gard !
Gigi Feer BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE
Sfânta Evanghelie după Matei
Capitolul 16
15. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt?
16. Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
17. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.
18. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.
19. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.
Dacă citiți punctul 18 din Noul Testament (Evanghelia lui Matei) care face parte din Biblie spune clar că Domnul Iisus Hristos întemeiat o Biserică ,iar la punctul 19 îi spune Apostolului Petru că orice va dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.
Dacă avem un pic de inteligenta să înțelegem ce citim vedem clar că Domnul Iisus Hristos a întemeiat o Biserică, iar dezlegarea păcatelor a fost dată ucenicilor săi care sunt Apostolii.Cum ar putea da ei dezlegarea păcatelor?Bineînțeles că numai prin spovedanie! Cine sunt urmașii Apostolilor.Bineînțeles că preoții!Apostolii au murit și dacă nu aveau urmași să dezlege păcatele înseamnă că toți oamenii născuți după moartea Apostolilor ar fi ajuns în iad.De aceea i-au lăsat pe preoții urmașii lor.
Așadar în Sfânta Scriptură scrie clar că Domnul Iisus a întemeiat o Biserică.
Ea a fost numită la început Biserica Creștină. Nu se numea nici ortodoxă si nici catolică .
În această Biserică Creștină întemeiată de Fiul lui Dumnezeu au fost făcute până în anul 1054 ,7 mari Sinoade Ecumenice unde au participat toți patriarhii,inclusiv papii de atunci ,din întreaga lume.La aceste cele 7 mari Sinoade Ecumenice au participat și Sfinții.
De ce s-au întâlnit?Să lămurească toate adevărurile de credință (acestea se numesc dogme și canoane).Prin Sfinți, Dumnezeu a făcut mari minuni ca oamenii să înțeleagă cum stau lucrurile.
Dupa 1054,un papă,din prea multă mândrie, a rupt o parte din această Biserică întemeiată de Domnul Iisus Hristos și a numit-o Biserica Catolică. Partea din Biserică care a rămas a fost numită Biserica Ortodoxă. Practic Biserica Creștină întemeiată de Mântuitorul s-a rupt în două.
Ortodocsii au păstrat neschimbate dogmele și canoanele stabilite la cele7 mari Sinoade Ecumenice,iar catolicii au început sa le schimbe si de atunci le tot modifică.Dacă până la 1054 toti patriarhii,inclusiv papa,aveau ranguri egale,iar Capul Bisericii era Iisus Hristos, după 1054,la catolici,capul bisericii a devenit papa.
Acum urmează o întrebare foarte simplă. Având în vedere faptele, care parte din Biserica Creștină este cea întemeiată de Dumnezeu?Cea Ortodoxă ( care nu a schimbat nimic de 2000 de ani din dogmele și canoanele celor 7 Sinoade Ecumenice) sau cea Catolică care după 1054 a început să modifice aceste dogme și canoane.
Orice om inteligent își dă seama că ramura cea mai veche este cea care a luat denumirea de Bierica Ortodoxă si care nu a schimbat nimic din adevărurile de credință ( dogme pe scurt).
Dumnezeu arată an de an unde este Biserica cea Adevărată, întemeiată de El,prin venirea Sfintei Lumini, de Paște, la Ierusalim, prin întoarcerea Iordanului de Bobotează și prin coborârea Norului de pe Muntele Tabor, pe manastirea ortodoxă, la sărbătoarea,,Schimbarea la Față „.Toate aceste miracole se întâmplă în fiecare an doar la ortodocsi.
Catolicii s-au rugat și ei odată să vină Lumina de Paște la Ierusalim și nu a venit.
Cum vă explicați faptul că nici Norul de pe Muntele Tabor nu coboară decât pe manastirea ortodoxă, deși lângă ea este o manastire catolică ?
Dumnezeu să vă lumineze sa rămâneți în Biserica Ortodoxă pentru că aceasta este singura Biserică întemeiată de El.Restul sunt întemeiate de oameni care și-au permis să schimbe adevărurile de credință ( dogmele) și să le interpreteze după capul lor.Au ajuns astfel să se închine nu la Dumnezeul adevărat, ci la propria lor creație( un idol),indiferent că aceasta se numește ,dumnezeu”, ,,alah”, ,,buda” sau cum s-o mai chema.
Pentru cei care delireaza și spun despre catolici că se roagă la același Dumnezeu ca și ortodocșii, pe care au tupeul să-L facă și mincinos susținând că a putut să spună lucruri diferite despre același aspect ,uitați care sunt unele din inovațiile catolicilor în materie de dogmă:
1. Filioque – catolicii susţin că Duhul Sfânt purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul. Această greşeală
dogmatică este cea mai grea. Sfântul Evangheist Ioan spune limpede că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi este
trimis în lume prin Fiul.( Ioan, XV, 26);
2. Supremaţia papală – papa este considerat de catolici, capul suprem al bisericii creştine, adică
locţiitorul lui Hristos pe pământ, mai mare decăt toţi patriarhii. Este o mândrie drăcească. Papa se
numeşte urmaşul Sfântului Petru;
3. Infailibilitatea papală – ei zic că papa nu poate greşi în materie de credinţă, când este în
exerciţiul funcţiunii sale;
4. Purgatoriul – învaţă că între Rai şi Iad ar fi un foc mare, unde sufletele după moarte stau câteva
sute de ani pentru a se curăţi, apoi trec în Rai. În Sfânta Scriptură nu scrie nicăieri aşa ceva;
5. Azimile – ei nu slujesc cu pâine dospită, ci cu azime ca evreii;
6. Imaculata concepţie – zic despre Maica Domnului că ar fi fost născută fără păcatul strămoşesc,
dar acest lucru nu este adevărat. Ea s-a născut în chip firesc din dumnezeieştii părinţi, Ioachim şi Ana, ca
rod al rugăciunii;
7. Substanţialitatea – la sfinţirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Duhului
Sfânt, cum se face în Biserica Ortodoxă la Epicleză. Ei zic că darurile se sfinţesc singure, când slujitorul
pronunţă cuvintele ”Luaţi, mâncaţi…” şi celelelte. Deci nu au rugăciune de pogorâre a Duhului Sfânt
peste Daruri;
8. Celibatul preoţilor – preoţilor catolici nu li se permite să se căsătorească, restricţie adoptată
împotriva Sinoadelor Ecumenice care au hotărât ca preoţii de mir să aibă familie;
9. Indulgenţele papale – această practică a catolicilor prevede într-un mod blasfemiator că dacă îi
plăteşti papei anumite sume de bani, poţi să săvârşeşti oricâte păcate, că eşti iertat şi dezlegat deacestea.
10. Meritele prisositoare – consideră că sfinţii lor au prea multe fapte bune, care le prisosesc, nu au
ce să facă cu ele. În acest caz ei le dau papei, care le păstrează într-un depozit, de unde le vinde pe bani,
spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au suficiente fapte bune;
11. Stropirea la botez – conform rânduielii lăsate de Sfinţii Apostoli, botezul se săvârşeşte în
numele Sfintei Treimi, prin 3 afundări.
12. Mirungerea – catolicii nu miruiesc copiii chiar după botez, aceştia sunt miruiţi doar la vârsta de
7 ani şi numai de către arhiereu.
Ortodocșii și catolicii au multe asemănări, dar este suficient una singură schimbată și ai distrus totul.Este cunoscut faptul că singur mar stricat în cos,le strica pe toate.
Sf. Ioan Gură de Aur (407): ”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de
puțin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți. Nimic nu folosește viață virtuoasă, dacă credința nu este sănătoasă.”
Fanica Anton BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE

Vasilica Serban BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE

Dar care este diferența între calendarul Iulian si cel Gregorian stie cineva sa- mi spună ????
Cedric Popescu de ce 😀 ???

Sunt multe. Una ar fi ca ortodoxii au senzatia ca ei sunt motul cu religia lor. Aroganta de doi bani.
Bogdan Ndvnm BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE

🙏❤Dumnezeu este:
Iubire !
Le uneste pe Ambele
Tot cu iubire
Cornel Vladscu BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE

Exact Diavolul deghizat în Isus Vaticanu
Mare diferentá ? Nu au Sfánta Impártásanie …? Trist .
Geta Rusu BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE

Tot aceiași mâncare unii se închina la tablouri ceilalți la statui
Maria Lungu BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE

Ei sint pe scurt( și aici mă refer strict la Vatican) diavolul deghizat in IISUS
Cristian Blueprint Ei nu pupă moaște,ei nu se tîrăsc în genunchi, ei nu fac pomeni fiindcă mortul nu mănîncă, ei nu dezgroapă mortul la 7 ani, ei nu dau pomană!! 😋👍
Mitica Radu Dumnezeu să-i ierte. Nu respectă nimic din ceea ce este scris,și in același timp tainele Universului. Se joacă cu credința. Este treaba lor. NOI CRESTINII ORTODOCȘI SUNTEM BINECUVÂNTAȚI. iar asta o arată insăși adevărata istorie 😇
Cristian Blueprint Și ortodoxia are diavolii ei, unul dintre ei, „șeful” bisericii ruse kiril!! 👍😋
Mitica Radu tu confunzi nuca cu peretele. Clar este cui te rogi
Cristian Blueprint ,,Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei ,daca veti avea DRAGOSTE unii fata de altii Ioan 13:35 ” Asta le spune Isus ucenicilor sai .Acum intrebarea de baraj .Au Ortodocsii dragoste unii fata de altii ? Vedem cu totii dragostea lor in Ucraina chiar acum .Au Catolicii dragoste unii fata de altii ? Stim cu totii despre Inchizitie si uciderile in masa practicate de catolici . Ce rezulta de aici ???? Ambele religii sunt ale lui SATAN .
Cristian Blueprint arata-mi și mie chestia aia cum ca ortodocșii sunt primii creștini și ca sunt „bunecuvantati”. Nici nu exista ortodoxia când a trăit Iisus….va credeți cei mai creștini și sunteți cei mai hoți!!! De ce înecați copii la botez???? De ce cereți bani pentru înmormântări, nunti și botezuri???? De fapt se cer bani pentru orice la ortodocși! N-am nimic cu ortodocșii, dar pra va credeți buricul pământului!!!! Nu e așa. Iisus s-a jertfit pentru toți, D-zeu e doar unul,Duhul Sfant la fel…..!
Mitica Radu
Excelent Comentariul ! Tocmai am trimis poză cu Diavolul Ortodox Rus . Stimă Admirație Respect Deosebit Ptr Acest Comentariul .
Mari sunt diferențele,foarte mari. Pe scurt,ei sunt o reflexie prelucrată. Ex: semnul crucii se face de la dreapra spre stânga. Si multe altele
Cristian Blueprint cum e corect, și de ce știi???
Cristian Blueprint BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE
Sfânta Evanghelie după Matei
Capitolul 16
15. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt?
16. Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
17. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.
18. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.
19. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.
Dacă citiți punctul 18 din Noul Testament (Evanghelia lui Matei) care face parte din Biblie spune clar că Domnul Iisus Hristos întemeiat o Biserică ,iar la punctul 19 îi spune Apostolului Petru că orice va dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.
Dacă avem un pic de inteligenta să înțelegem ce citim vedem clar că Domnul Iisus Hristos a întemeiat o Biserică, iar dezlegarea păcatelor a fost dată ucenicilor săi care sunt Apostolii.Cum ar putea da ei dezlegarea păcatelor?Bineînțeles că numai prin spovedanie! Cine sunt urmașii Apostolilor.Bineînțeles că preoții!Apostolii au murit și dacă nu aveau urmași să dezlege păcatele înseamnă că toți oamenii născuți după moartea Apostolilor ar fi ajuns în iad.De aceea i-au lăsat pe preoții urmașii lor.
Așadar în Sfânta Scriptură scrie clar că Domnul Iisus a întemeiat o Biserică.
Ea a fost numită la început Biserica Creștină. Nu se numea nici ortodoxă si nici catolică .
În această Biserică Creștină întemeiată de Fiul lui Dumnezeu au fost făcute până în anul 1054 ,7 mari Sinoade Ecumenice unde au participat toți patriarhii,inclusiv papii de atunci ,din întreaga lume.La aceste cele 7 mari Sinoade Ecumenice au participat și Sfinții.
De ce s-au întâlnit?Să lămurească toate adevărurile de credință (acestea se numesc dogme și canoane).Prin Sfinți, Dumnezeu a făcut mari minuni ca oamenii să înțeleagă cum stau lucrurile.
Dupa 1054,un papă,din prea multă mândrie, a rupt o parte din această Biserică întemeiată de Domnul Iisus Hristos și a numit-o Biserica Catolică. Partea din Biserică care a rămas a fost numită Biserica Ortodoxă. Practic Biserica Creștină întemeiată de Mântuitorul s-a rupt în două.
Ortodocsii au păstrat neschimbate dogmele și canoanele stabilite la cele7 mari Sinoade Ecumenice,iar catolicii au început sa le schimbe si de atunci le tot modifică.Dacă până la 1054 toti patriarhii,inclusiv papa,aveau ranguri egale,iar Capul Bisericii era Iisus Hristos, după 1054,la catolici,capul bisericii a devenit papa.
Acum urmează o întrebare foarte simplă. Având în vedere faptele, care parte din Biserica Creștină este cea întemeiată de Dumnezeu?Cea Ortodoxă ( care nu a schimbat nimic de 2000 de ani din dogmele și canoanele celor 7 Sinoade Ecumenice) sau cea Catolică care după 1054 a început să modifice aceste dogme și canoane.
Orice om inteligent își dă seama că ramura cea mai veche este cea care a luat denumirea de Bierica Ortodoxă si care nu a schimbat nimic din adevărurile de credință ( dogme pe scurt).
Dumnezeu arată an de an unde este Biserica cea Adevărată, întemeiată de El,prin venirea Sfintei Lumini, de Paște, la Ierusalim, prin întoarcerea Iordanului de Bobotează și prin coborârea Norului de pe Muntele Tabor, pe manastirea ortodoxă, la sărbătoarea,,Schimbarea la Față „.Toate aceste miracole se întâmplă în fiecare an doar la ortodocsi.
Catolicii s-au rugat și ei odată să vină Lumina de Paște la Ierusalim și nu a venit.
Cum vă explicați faptul că nici Norul de pe Muntele Tabor nu coboară decât pe manastirea ortodoxă, deși lângă ea este o manastire catolică ?
Dumnezeu să vă lumineze sa rămâneți în Biserica Ortodoxă pentru că aceasta este singura Biserică întemeiată de El.Restul sunt întemeiate de oameni care și-au permis să schimbe adevărurile de credință ( dogmele) și să le interpreteze după capul lor.Au ajuns astfel să se închine nu la Dumnezeul adevărat, ci la propria lor creație( un idol),indiferent că aceasta se numește ,dumnezeu”, ,,alah”, ,,buda” sau cum s-o mai chema.
Pentru cei care delireaza și spun despre catolici că se roagă la același Dumnezeu ca și ortodocșii, pe care au tupeul să-L facă și mincinos susținând că a putut să spună lucruri diferite despre același aspect ,uitați care sunt unele din inovațiile catolicilor în materie de dogmă:
1. Filioque – catolicii susţin că Duhul Sfânt purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul. Această greşeală
dogmatică este cea mai grea. Sfântul Evangheist Ioan spune limpede că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi este
trimis în lume prin Fiul.( Ioan, XV, 26);
2. Supremaţia papală – papa este considerat de catolici, capul suprem al bisericii creştine, adică
locţiitorul lui Hristos pe pământ, mai mare decăt toţi patriarhii. Este o mândrie drăcească. Papa se
numeşte urmaşul Sfântului Petru;
3. Infailibilitatea papală – ei zic că papa nu poate greşi în materie de credinţă, când este în
exerciţiul funcţiunii sale;
4. Purgatoriul – învaţă că între Rai şi Iad ar fi un foc mare, unde sufletele după moarte stau câteva
sute de ani pentru a se curăţi, apoi trec în Rai. În Sfânta Scriptură nu scrie nicăieri aşa ceva;
5. Azimile – ei nu slujesc cu pâine dospită, ci cu azime ca evreii;
6. Imaculata concepţie – zic despre Maica Domnului că ar fi fost născută fără păcatul strămoşesc,
dar acest lucru nu este adevărat. Ea s-a născut în chip firesc din dumnezeieştii părinţi, Ioachim şi Ana, ca
rod al rugăciunii;
7. Substanţialitatea – la sfinţirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Duhului
Sfânt, cum se face în Biserica Ortodoxă la Epicleză. Ei zic că darurile se sfinţesc singure, când slujitorul
pronunţă cuvintele ”Luaţi, mâncaţi…” şi celelelte. Deci nu au rugăciune de pogorâre a Duhului Sfânt
peste Daruri;
8. Celibatul preoţilor – preoţilor catolici nu li se permite să se căsătorească, restricţie adoptată
împotriva Sinoadelor Ecumenice care au hotărât ca preoţii de mir să aibă familie;
9. Indulgenţele papale – această practică a catolicilor prevede într-un mod blasfemiator că dacă îi
plăteşti papei anumite sume de bani, poţi să săvârşeşti oricâte păcate, că eşti iertat şi dezlegat deacestea.
10. Meritele prisositoare – consideră că sfinţii lor au prea multe fapte bune, care le prisosesc, nu au
ce să facă cu ele. În acest caz ei le dau papei, care le păstrează într-un depozit, de unde le vinde pe bani,
spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au suficiente fapte bune;
11. Stropirea la botez – conform rânduielii lăsate de Sfinţii Apostoli, botezul se săvârşeşte în
numele Sfintei Treimi, prin 3 afundări.
12. Mirungerea – catolicii nu miruiesc copiii chiar după botez, aceştia sunt miruiţi doar la vârsta de
7 ani şi numai de către arhiereu.
Ortodocșii și catolicii au multe asemănări, dar este suficient una singură schimbată și ai distrus totul.Este cunoscut faptul că singur mar stricat în cos,le strica pe toate.
Sf. Ioan Gură de Aur (407): ”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de
puțin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți. Nimic nu folosește viață virtuoasă, dacă credința nu este sănătoasă.”
Cristian Blueprint Oare numai atat ???
Cleopatra Gheorghies sunt enorm de multe,dar….spațiul acesta nu este pentru dezbateri
Cu Doamne ajută
Cleopatra Gheorghies BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE

Cred ca era mai de folos a se scrie despre folosul de a fi crestin. Pentru ca a fi ortodox inseamna sa fii de acord cu ereziile sustinute de cultul ortodox care nu sunt putine din pacate. Cultul ortodox nu este cu nimic mai bun decat cel catolic, dar in fiecare din aceste culte gasim crestini adevarati care nu mai sunt interesati de doctrinele eretice de cult si de propaganda religioasa facuta de popi in scop de manipulare religoasa, ci doar de Hristos. In multe din denominatiunile crestine am intalnit crestini care il marturisesc pe Hristos prin viata lor, cum de asemenea am intalnit fanatici religiosi care sustin cu agresivitate invataturile de cult care nu se regasesc in Biblie. Dar Dumnezeu va judeca pe fiecare om in parte dupa viata care a avut-o raportandu-se la Hristos si nu dupa alte criterii religioase. Apartenenta la un cult sau credinta strabunilor poate fi un atuu dar nu inlocuieste credinta ta personala cum in mod eronat prezinta unele culte. Daca Hristos nu este in centrul vietii tale nu putem vorbi de crestinism in viata acelui om ci doar de o manifestare religioasa care nu foloseste la nimic. Desigur cei implicati direct in religie isi asigura profitul prin manipularea religioasa asupra adeptilor de cult. Iar lauda cultului ortodox explicata in aceasta postare ca fiind tinute de cult nu reprezinta in mare parte invatatura Scripturii ci doar cea de cult din pacate.
In acest moment nu este nici o diferența sunt frați in cele ale întunericului
Se trag din aceeași ramura:crestinism. Care-i diferenta?
Madalina Lepadat multe si mari. Si mai ales au inceput cu stîngul. Cu un neadevar, declarindu.l pe Sf. Petru crestinatorul Romei. Care a fost Sf. Pavel.
Daniela Proinov
Teorie. Esenta e tot aia. Ne pierdem in detalii si odata cu asta ne abatem si de la intelege ce vrea Dumnezeu de la noi.
Madalina Lepadat BISERICA ORTODOXĂ ESTE CEA ÎNTEMEIATĂ DE DUMNEZEU ,RESTUL SUNT ERETICE
Sfânta Evanghelie după Matei
Capitolul 16
15. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt?
16. Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
17. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.
18. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.
19. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.
Dacă citiți punctul 18 din Noul Testament (Evanghelia lui Matei) care face parte din Biblie spune clar că Domnul Iisus Hristos întemeiat o Biserică ,iar la punctul 19 îi spune Apostolului Petru că orice va dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.
Dacă avem un pic de inteligenta să înțelegem ce citim vedem clar că Domnul Iisus Hristos a întemeiat o Biserică, iar dezlegarea păcatelor a fost dată ucenicilor săi care sunt Apostolii.Cum ar putea da ei dezlegarea păcatelor?Bineînțeles că numai prin spovedanie! Cine sunt urmașii Apostolilor.Bineînțeles că preoții!Apostolii au murit și dacă nu aveau urmași să dezlege păcatele înseamnă că toți oamenii născuți după moartea Apostolilor ar fi ajuns în iad.De aceea i-au lăsat pe preoții urmașii lor.
Așadar în Sfânta Scriptură scrie clar că Domnul Iisus a întemeiat o Biserică.
Ea a fost numită la început Biserica Creștină. Nu se numea nici ortodoxă si nici catolică .
În această Biserică Creștină întemeiată de Fiul lui Dumnezeu au fost făcute până în anul 1054 ,7 mari Sinoade Ecumenice unde au participat toți patriarhii,inclusiv papii de atunci ,din întreaga lume.La aceste cele 7 mari Sinoade Ecumenice au participat și Sfinții.
De ce s-au întâlnit?Să lămurească toate adevărurile de credință (acestea se numesc dogme și canoane).Prin Sfinți, Dumnezeu a făcut mari minuni ca oamenii să înțeleagă cum stau lucrurile.
Dupa 1054,un papă,din prea multă mândrie, a rupt o parte din această Biserică întemeiată de Domnul Iisus Hristos și a numit-o Biserica Catolică. Partea din Biserică care a rămas a fost numită Biserica Ortodoxă. Practic Biserica Creștină întemeiată de Mântuitorul s-a rupt în două.
Ortodocsii au păstrat neschimbate dogmele și canoanele stabilite la cele7 mari Sinoade Ecumenice,iar catolicii au început sa le schimbe si de atunci le tot modifică.Dacă până la 1054 toti patriarhii,inclusiv papa,aveau ranguri egale,iar Capul Bisericii era Iisus Hristos, după 1054,la catolici,capul bisericii a devenit papa.
Acum urmează o întrebare foarte simplă. Având în vedere faptele, care parte din Biserica Creștină este cea întemeiată de Dumnezeu?Cea Ortodoxă ( care nu a schimbat nimic de 2000 de ani din dogmele și canoanele celor 7 Sinoade Ecumenice) sau cea Catolică care după 1054 a început să modifice aceste dogme și canoane.
Orice om inteligent își dă seama că ramura cea mai veche este cea care a luat denumirea de Bierica Ortodoxă si care nu a schimbat nimic din adevărurile de credință ( dogme pe scurt).
Dumnezeu arată an de an unde este Biserica cea Adevărată, întemeiată de El,prin venirea Sfintei Lumini, de Paște, la Ierusalim, prin întoarcerea Iordanului de Bobotează și prin coborârea Norului de pe Muntele Tabor, pe manastirea ortodoxă, la sărbătoarea,,Schimbarea la Față „.Toate aceste miracole se întâmplă în fiecare an doar la ortodocsi.
Catolicii s-au rugat și ei odată să vină Lumina de Paște la Ierusalim și nu a venit.
Cum vă explicați faptul că nici Norul de pe Muntele Tabor nu coboară decât pe manastirea ortodoxă, deși lângă ea este o manastire catolică ?
Dumnezeu să vă lumineze sa rămâneți în Biserica Ortodoxă pentru că aceasta este singura Biserică întemeiată de El.Restul sunt întemeiate de oameni care și-au permis să schimbe adevărurile de credință ( dogmele) și să le interpreteze după capul lor.Au ajuns astfel să se închine nu la Dumnezeul adevărat, ci la propria lor creație( un idol),indiferent că aceasta se numește ,dumnezeu”, ,,alah”, ,,buda” sau cum s-o mai chema.
Pentru cei care delireaza și spun despre catolici că se roagă la același Dumnezeu ca și ortodocșii, pe care au tupeul să-L facă și mincinos susținând că a putut să spună lucruri diferite despre același aspect ,uitați care sunt unele din inovațiile catolicilor în materie de dogmă:
1. Filioque – catolicii susţin că Duhul Sfânt purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul. Această greşeală
dogmatică este cea mai grea. Sfântul Evangheist Ioan spune limpede că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi este
trimis în lume prin Fiul.( Ioan, XV, 26);
2. Supremaţia papală – papa este considerat de catolici, capul suprem al bisericii creştine, adică
locţiitorul lui Hristos pe pământ, mai mare decăt toţi patriarhii. Este o mândrie drăcească. Papa se
numeşte urmaşul Sfântului Petru;
3. Infailibilitatea papală – ei zic că papa nu poate greşi în materie de credinţă, când este în
exerciţiul funcţiunii sale;
4. Purgatoriul – învaţă că între Rai şi Iad ar fi un foc mare, unde sufletele după moarte stau câteva
sute de ani pentru a se curăţi, apoi trec în Rai. În Sfânta Scriptură nu scrie nicăieri aşa ceva;
5. Azimile – ei nu slujesc cu pâine dospită, ci cu azime ca evreii;
6. Imaculata concepţie – zic despre Maica Domnului că ar fi fost născută fără păcatul strămoşesc,
dar acest lucru nu este adevărat. Ea s-a născut în chip firesc din dumnezeieştii părinţi, Ioachim şi Ana, ca
rod al rugăciunii;
7. Substanţialitatea – la sfinţirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Duhului
Sfânt, cum se face în Biserica Ortodoxă la Epicleză. Ei zic că darurile se sfinţesc singure, când slujitorul
pronunţă cuvintele ”Luaţi, mâncaţi…” şi celelelte. Deci nu au rugăciune de pogorâre a Duhului Sfânt
peste Daruri;
8. Celibatul preoţilor – preoţilor catolici nu li se permite să se căsătorească, restricţie adoptată
împotriva Sinoadelor Ecumenice care au hotărât ca preoţii de mir să aibă familie;
9. Indulgenţele papale – această practică a catolicilor prevede într-un mod blasfemiator că dacă îi
plăteşti papei anumite sume de bani, poţi să săvârşeşti oricâte păcate, că eşti iertat şi dezlegat deacestea.
10. Meritele prisositoare – consideră că sfinţii lor au prea multe fapte bune, care le prisosesc, nu au
ce să facă cu ele. În acest caz ei le dau papei, care le păstrează într-un depozit, de unde le vinde pe bani,
spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au suficiente fapte bune;
11. Stropirea la botez – conform rânduielii lăsate de Sfinţii Apostoli, botezul se săvârşeşte în
numele Sfintei Treimi, prin 3 afundări.
12. Mirungerea – catolicii nu miruiesc copiii chiar după botez, aceştia sunt miruiţi doar la vârsta de
7 ani şi numai de către arhiereu.
Ortodocșii și catolicii au multe asemănări, dar este suficient una singură schimbată și ai distrus totul.Este cunoscut faptul că singur mar stricat în cos,le strica pe toate.
Sf. Ioan Gură de Aur (407): ”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de
puțin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți. Nimic nu folosește viață virtuoasă, dacă credința nu este sănătoasă.”
Madalina Lepadat tocmai esentele sunt la 180 de grade una de alta.
Dacă vreți să cunoașteți diferența, citiți Biblia și veți cunoaște Adevărul!!!
Restul sânt păreri,pierdere de timp s-au cancan!
@ „Dreapta” credință,
ați evidențiat deja principala diferență: propagați ura și incitați la ură împotriva bisericii catolice.
Vedeți cum credincioșii din ambele religii se înțeleg și vă roade. Vreți dezbinare între oameni, n-o să reușiți!
Spre studiu: există oameni cu adevărat buni și drepți, fără legătură cu orto!
Și să mai știți că oamenilor le place să trăiască în pace și armonie!
Atîta timp cît respecți cuvintele lui Dumnezeu nu faci rău îi respecți pe toți oameni indiferent de religie credinta este bine
Tote religiile au rolul de al aduce pe om mai aproape de Dumnezeu,ca oamenii să înțeleagă că cu toții suntem copii lui iar El este părintele întregii omeniri.Din păcate oamenii folosesc religia pentru a se-nbogati mai ales cei de la conducere.Si catolicii și ortodocșii și-au pierdut fundamentul de credință.Rusia e ortodoxă dar binecuvintează pe soldați să omoare pe copii,săi violeze,distrug tot.catolicii au primit LGBD ,la fel e plină de corupție.Nimeni nu respectă pe Dumnezeu.Dumnezeu nu vrut să creeze biserici,religii,războaie,foamete e.t.c.Toate au apărut ca consecință a neurmarii omului principiile divine.,numai natura nu sa schimbat dar omul se schimbă automat pentrucă interior nu avem stapinire pe dorințele corpului astfel ele conduc.Deacea mulți beau,fumează,se droghează,curvaresc,judeca,nu-s. răbdători cu alții e.t.c.Orice religie are rol de a ne desăvârși interior și ca noi să-l simțim pe Dumnezeu aproape.
Nici o diferență, toate religiile sunt făcute sa pună mana pe om și pe buzunaru lui, va frecați în cur ca draci și vreți sa va spunem sărmana….ardavar Dumnezeu sa va arda
Fiecare dintre noi suntem liberi sa credem în ce ne reprezinta. Există un singur Dumnezeu indiferent cum este numit. Apartenența la un cult noi o alegem. Există destulă ura și răutate în lume de ce să fim noi cei care invrajbim? Roagă-te în sufletul tău, crede în dumnezeul care vrei, respecta și celelalte confesiuni și ei sunt oameni ca și noi indiferent cum se roagă. Dumnezeu tatatal și fiul vor face diferența când pe rând cu toții vom merge către el.
Atâta timp cât ambele religii încalcă cea de a doua poruncă (unii se închină la icoane, ceilalți la statui), fac din muritori sfinți, pupă și se roagă la niște oase și zic că fac minuni, nu prea văd ca vreuna din ele să fie cea adevărată. Sunt botezat ordodox, deși în momentul botezului eu nu aveam liber arbitru. Poate că aș fi vrut să fiu catolic, musulman, adventist sau altceva. Nu m a întrebat nimeni acest lucru. Se spune că m am născut cu păcatul strămoșesc și d aia am fost botezat de mic. Dar de ce să mă închin la icoane? Au fost introduse de împărăteasa Irina. De ce să mi fac semnul crucii? Că așa a visat Constantin cel Mare. De ce nu ne a lăsat asta Iisus? De ce nu a zis El închinați vă, în amintirea mea la icoane și faceți semnul ăsta (al crucii), că așa v am lasat Eu? De ce în Biblie au fost adăugate texte? Crezul a fost adăugat în 1054, la marea schismă bisericească. Eu cred că biserica este o instituție în care plătești, te rogi și nu crezi. La o cununie îți ia bani, la înmormântare te jecmănesc. Nu pleacă cu mortul la groapă dacă n ai plătit chitanța. Deci? Unde e credința? Unde e adevărul?
Nu este nici o diferență amândouă încalcă poruncile Lui Dumnezeu și asta este cel mai grav lucru pentru că omenirea este acum în acest dezastru tocmai din cauza că prima familie de oameni pe care ia creat Dumnezeu așa a făcut a călcat porunca Lui Dumnezeu și lucifer în ceruri același lucru a făcut și uite că a ajuns un diavol.
Așa că una este 19 și cealaltă 20-1 .
Sigur acesta este răspunsul corect pe care îl asum cu toată responsabilitatea.
Diferență ca de la cer la pământ. Papa promovează inscăunarea Antecristului în templul lui Solomon pe tronul lui David, el este înainteamergătorului lui Antecrist. Cel mai umil exemplu, crucea în spatele tronului papal este întoarsă, se închină cu patru degete de la stânga la dreapta și nu cum se învârte pămăntul de la dreapta spre stânga, în numele Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duc (Sf Treime). Păcat că papa Francisk este într-o mare eroare și totuși are o așa mare popularitate . Cu discursul lui îmbrobodește lumea care nu citește scripturile.
Wow…Sa spuneti asta si bisericilor crestine alaturi de care BOR face parte din 1961 in Consiliul mondial ecumenic al Bisericilor.Acest consiliu a fost fondat la 1948 de catre 450 delegati ai 147 de confesiuni crestine. In 1961 a aderat si BOR la acest consiliu.Numai faptul ca BOR a aderat la acest consiliu denota faptul ca BOR recunoaste toate aceste biserici..si atunci de ce vorbeste propriilor enoriasi impotriva lor spunandu-le ca ortodoxia este unica?Ortodoxia ,romaneasca mai ales,are cele mai multe adoptari si adaptari de sarbatori pagane precrestine,cele mai multe reinterpretari si adaptari ale vechiului testament si ale noului.In prezent in Consiliul mondial ecumenic al bisericilor sunt 349 de biserici și provin din mai mult de 110 de țări din toate continentele. Printre acestea se află aproape toate bisericile Ortodoxe din întreaga lume precum și numeroase biserici care s-au format pornind de la reforma protestantă din secolul al XVI-lea (biserica anglicană, baptistă, luterană, metodistă și reformată) și un mare număr de biserici protestante unite și independente.BOR le recunoaste prin aderare si le considera biserici surori..iar voua va spune ca ortodoxia e singura adevarata.Pana una alta,Sf Petru este considerat intemeietorul bisericii crestine si primul papa crestin,al Antioch si al Romei ( biserica crestina era una singura atunci).Biserica crestina a Antiochului fondata la acea vreme de Petru a rezistat cateva sute de ani patriarhatului de la Constantinopole ( cu influente vechi de vechi testament si preoti care adoptasera credinta in Hristos dupa ce mii de ani slujisera doar lui Dzeu)si a fost cea mai iubita ,puternica si independenta patriarhie crestina la acel timp si a propavaduit invataturile noi ale vechiului testament ,extinzandu-se in vest.Totul a durat pana cand patriarhii celor doua ramuri: occidentale si orientale ,s-au excomunicat reciproc ducand la divizarea crestinismului in catolic si ortodox.Nu a fost o divizare de credinta,a fost o divizare de control si putere.Daca nu ati fi locuit pe aceste teritorii ,aflate sub influenta patriarhiei de la Constantinopol ,nu ati mai fi otodocsi.Totul a depins de situatia geo-politica.ATAT.Cat despre ortodoxia romaneasca,BOR a luat fiinta in 1872 ,pana la acel moment noi apartinand de patriarhia de la Constantinopol si continea doar Mitropolia Ungrovlahiei si Mitropolia Moldovei.La 1919 se alatura si Mitropolia Ardealului si abia la 1925 BOR este organizata ca patriarhie cu inscaunarea lui Miron Cristea ca prim patriarh al Romaniei.Desi Psaltirea si Liturghierul ortodoxe au fost traduse in lb romana de la acea vreme,slujbele se tineau in lb slava deoarece liderii bisericii ortodoxe considerau ca lb romana nu continea suficient lexic,nu era culta .In Ardeal au fost primele slujbe in lb romana,dar surpriza,in religia luterana,nu ortodoxa.Pana si Liturghierul ortodox din 1950, tipărit de patriarhul Iustinian Marina, are uneori termenii slavi, urmați între paranteze de termenii romani.Asa ca hai sa terminam cu ortodoxismul traditional si stramosesc romanesc.BOR are putin peste 100 de ani si mai putin de cand foloseste lb romana in slujbe.Ar mai trebui sa intrebati de ce exista atatea patriarhii ortodoxe divizate.Cel putin catolicii au un singur lider,un singur papa.Ortodoxia e singura,dar sunt cateva sute de patriarhii ortodoxe care nu isi recunosc superioritatea una alteia cu invataturi diferite ,cu calendar diferit..: BOR,patriarhia ortodoxa greaca,rusa,copta,etc etc etc. Totul pana la putere si influenta :)))
Există un singur Dumnezeu,indiferent de ce religie ești.
Învăţăturile principale care ne despart dogmatic şi canonic de catolici sunt:
Întîi este filioque. Ei zic că Duhul Sfînt purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul. Aceasta greşeală dogmatică este cea mai grea. Sfîntul evanghelist Ioan spune că Duhul Sfînt purcede de la Tatăl şi este trimis în lume prin Fiul.
A doua este supremaţia papală. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii creştine, adică locţiitorul lui Hristos pe pămînt! Mai mare decît toţi patriarhii! Ceea ce n-a făcut Biserica Universală. Papa se numeşte urmaşul Sfîntului Petru!
Infailibilitatea papală. Ei zic că Papa nu poate greşi ca om, în materie de credinţă, cînd predică el, ceea ce iarăşi este o dogmă nouă respinsă de Biserica Ortodoxă.
Al patrulea este purgatoriul. Ei zic că între rai şi iad ar fi un foc mare unde stă sufletul cîteva sute de ani şi se curăţă, apoi se duce în rai. Nu scrie în Sfînta Scriptură aşa ceva; nu-i prevăzută nicăieri această învăţătură.
Azimile. Ei nu slujesc cu pîine dospită, ci cu azime, ca evreii.
Catolicii mai au o dogma nouă: imaculata concepţie. Ei zic ca Maica Domnului ar fi născută de la Duhul Sfînt. Nu-i adevărat. Este născută în chip firesc din dumnezeieştii Părinţi, Ioachim şi Ana, ca rod al rugăciunii.
Au substanţialitatea. La sfinţirea Sfintelor Daruri catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Sfîntului Duh, cum facem noi la Sfînta Epicleză. Ei zic că Darurile se sfinţesc singure, cînd se zice: „Luaţi mîncati…” şi celelalte. Nu au rugăciunea de pogorîre a Duhului Sfînt, peste Daruri.
A opta este celibatul preoţilor. Preoţii catolici nu se căsătoresc. sunt celibatari, împotriva Sinoadelor ecumenice care au hotărît ca preoţii de mir să aibă familie. Ei au şi indulgenţele papale… Papei, dacă-i dai parale multe, poţi să faci oricîte păcate te iartă, te dezleagă. „Sfinţii” lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le dau papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au destule fapte bune.
Şi al zecelea este un punct important: mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiii imediat după Botez, ci la şapte-opt ani şi numai arhiereii îi miruiesc.
Noi avem liturghiile constantinopolitane ale Sfîntului Vasile cel Mare, Grigore Dialogul şi Sfîntul Ioan Gură de Aur, iar catolicii au liturghia romana şi cea ambroziană.
Iată acestea sunt punctele dogmatice şi canonice principale care despart Biserica Ortodoxă de cultul romano-catolic. (parintele Ilie Cleopa)
Existã diferenţe şi la dogmã,dar mai ales la comportament.
Ortodoxie singura religie adevărată
Singura religie adevărată este ortodoxia, când un prieten de al meu sa căsătorit cu soția sa unguroaica el a fost cu ea la o mănăstire catolica și calugurul de acolo ia îndemnat să meargă la ortodoxie
Nici una,toți vor bani și lux
Ortodocși sunt doar cei care țin calendarul iulian biserica ortodoxa tradițională nemodificată genetic în1924 Lumina sfintei Învieri se aprinde doar odată pe an după calendarul iulian biserica ortodoxa tradițională !
nu-i nicio diferenta, au aceeasi dorinta de a domina si a castiga cat mai multa putere.
Nu este nici o diferență . Sunteți închinători la idoli cu interpretare diferită toți (ambii) .
Cit puteți minți! Nesimțiților!!! E una și aceeași biserica pina la urma ! De bine de rău latinii au rămas în credință veche de înainte de 1054 schisma care a fost pe lingă cea orientala și „” auto cefala”” va conduceți între voi și pupați tote moaștele noi nu am cuvinte …..!
Nici o diferenta ambele grupuri sunt la fel de hoti sí flaminzi de bani .Nu sunt altceva decit o banda de hoti dar ca hotia lor este legal.
Ortodoxia o panoplie de moaste.si sfinti si catolicismul mai subțire…. ..asta-i diferenta
Differenza este:catolicii cred în sfintele Sakramente, o singură dată te poți cununa la biserica, în bine şi în rău pînă moartea te desparte deci asta este un Sakrament sfînt, la ortodoxie te poți cununa de 10 ori în ortodoxie este fanatism şi nebunie deci care este mai bună???credința este în om cel ce vrea să creadá
URA DINTRE FRAȚII CAIN și ABEL
LA UNUL E JERTFA BINE PRIMITA
LA ALTUL VINE LUMINA de PASTI
Catolicii nu v ar angaja nici clopotari macar, că sunteți hoți și puturoși. Asta e marea diferență dintre voi și ei
Nu există nici o diferență. Ambele biserici și-au depășit misiunea, ambele biserici trăiesc într-un huzur sfidător, ambele fac tot felul de abuzuri( unele grave), ambele învârt sume mari de bani necontabilizati, ambele sunt implicate în tot felul de murdării pe care doar presa le mai arată din când în când… Si lista poate continua…
Religile sint ca partidele , singura care rămâne în om e credința în Dumnezeu !!!
La uni aprinzi luminări iar la alti donezi case cum o întorci tot bani dai
Catolicii au cam deviat de la traseu si acum sunt prin ierburile din patagonia.
. Simplu. Pentru putere și bani.
Amândouă sunt două religii ipocrite… una mai ipocrită decât alta… pomul după roade se cunoaște…. iar în aceste două religii, nici vorbă de roade….
Nu exista nici o diferenta toti credem in acelas Dumnezeu doar ca oamenilor le place sa faca diferente .
Diferente intre ortodoxisism si catolicism sunt ,in sensul atribuirii rangurilor de respect pentru sfanta treime, si muritorii credinciosi,martiri, in numele credintei.Marea schisma, despartire, din1054, vine dupa inca o mare reitetpretare a vechii scripturi, cand au fost taiate ,multe ,multe porunci si recunoasteri ,privitoare la fii Dpmnului.Revenirea ,,sufletului, pe pamant ,, reincarnarea,, descrisa de Dumnezeu, fiilor lui, a fost stearsa ,la ordin regal, din motive ,,,subiective ale acestora,,.
Sigur la catolici sufletul salasueste in ,,purgatoriu,, unde este curatat de pacate, si apoi ridicat la slava Domnului.
Toate acestea si multe altele, eu le privesc cu simpatie si dragoste fata de creatie,insa in lume sunt multe,fff multe religii,care au supravietuit vremurilor, si nu le putem intoarce spatele!!
Primul lucru care trebuie schimbat în Biserica Ortodoxa este sărbătoarea Pastelui calculul corect este cel al catolicilor.
Nu cred ca este important ca pâinea catolicilor este nedormita și a noastră este dospit iar primatul papal nu este mai puțin grav decât Sf.Sinod.Vreau sa-l vad și eu pe ala care se opune unei hotărâri a patriarhului sau a mitropolitului sau a episcopului.
Eu ma închin și în rit ortodox și în rit catolic și puțin îmi pasa dacă Sf Duh purcede de la Tatal sau de la Tatal și fiul. Eu știu ca și catolicii și ortodocșii și musulmanii,evreii și budiști sau de alte confesiuni toți fără excepție suntem copiii lui Dumnezeu,un Dumnezeu care si-a jertfit propriul Fiu pentru păcatele noastre!
Pin Fancurier
Sunt niste tilhari și unii și alții numai că catolici nu au umplut calendarul cu sfinți fără număr
Papa Francisc înainte-mergătorul lui Antihrist Eretic viclean și mincinos.
Singura Credință Mântuitoare este ORTODOXIA.ATAT.UN DOMN O CREDINȚĂ ȘI UN BOTEZ.” Și Intr una Sfântă Soborniceasca și Apostolească Biserica,Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor,Aștept învierea morților și viața veacului ce va sa vie .Amin Amin Amin!
Biserica ortodoxă…ca și a rușilor (frații noștri…!!!???…cu aceiași credință)…nu este acceptată de Dumnezeu…!!!..
Numărul de enoriași pe care îl deține Biserica Chatolica. Peste 1. Miliard. Iar ce-a Ortodoxă….. Eventual 150. Milioane. Iar ce-a Chatolica este centralizata. Vaticanul ( Stat.) Șef al Bisericii și al Statului Vatican… Papa. Mulți bani. Pe toată planeta au enoriași și biserici. Pe când ce-a Ortodoxa este descentralizata. Nu au aceleași sărbători comune. Nu are același influența în Politica. Practicile religioase difera nici Crucea nu este la fel… Și multe altele
AMBELE SÎNT LA FEL !
AMÎNDOUĂ RELIGII SE ÎNCHINĂ LA IDOLI : LA MARIA , LA ICOANE , LA STATUI , LA MORȚI , LA MOAȘTE , LA SICRIE CU OASE DE MORȚI , LA CRUCE , LA PREOȚI , SĂRUTĂ TOATE SPURCĂCIUNILE IDOLATRE DIN CADRUL RELIGIEI LOR , Etc… !
TOATE ACESTE PRACTICI IDOLATRE , DE LA RUGĂCIUNE ȘI PÎNĂ LA ÎNCHINARE , SÎNT INTERZISE CU DESĂVÎRȘIRE DE DUMNEZEUL ** CREATOR !
EXOD CAP : 20 V 1 . LA V 26.
LEVETICUL CAP : 19 V 31 .
LEVETICUL CAP : 20 V 6 . LA V 8 .
DEUTERONOM CAP : 4 V 13 . LA V 16 .
DEUTERONOM CAP : 5 V 7 . LA V 11 .
ISAIA CAP : 40 V 18 . LA V 26 .
ISAIA CAP : 42 V 1. LA V 8.
ISAIA CAP : 44 V 9 . LA V 17 .
ISAIA CAP : 46 V 5 . LA V 8 .
IEREMIA CAP : 10 V 1. LA V 6.
ROMANI CAP : 1 V 18 . LA V 32.
LEVETICUL CAP : 18 V 26 . PĂZIȚI * DAR LEGILE ȘI PORUNCILE MELE , ȘI NU FACEȚI NICIUNA DIN ACESTE SPURCĂCIUNI , NICI BĂȘTINAȘUL , NICI STRĂINUL CARE LOCUIEȘTE ÎN MIJLOCUL VOSTRU .
APOCALIPSA CAP : 20 V 8 . DAR * CÎT DESPRE FRICOȘI , NECREDINCIOȘI , SCÎRBOȘI , UCIGAȘI , CURVARI , VRĂJITORI
, ÎNCHINĂTORII LA IDOLI , ȘI TOȚI MINCINOȘII , PARTEA LOR ESTE ÎN IAZUL
*, CARE ARDE CU FOC ȘI CU PUCIOASĂ , ADICĂ MOARTEA A DOUA .
ÎNCHINAREA LA IDOLI , LA MORȚI , LA ICOANE , Etc….. , ESTE CEA MAI URÎTĂ FORMĂ DE ÎNCHINARE ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU ** TATĂL , ÎNAINTEA DOMNULUI ISUS HRISTOS **, ȘI ÎNAINTEA DUHULUI SFÎNT ** !
SLAVĂ DOMNULUI PENTRU TOATE CÎTE NE-A DAT NOUĂ 🙏
Nu este nici o diferență, ambele sant puse pe căpătuială.
Care din capii celor două biserici iau mai mulți bani de la proști?
Da e mare diferență,,ce le ortodoxe sint la tot coltul de strada ca și crismele ,cele catolice mai rare ca una la citeva sate ,comune ,,
Biserica Ortodoxă este și catolică, catoliquea = sobornicească. Latinii sunt papistași, căci au cap pe ereticul papâ, sunt dușmanii lui Hristos, după cum i-A numit Maica Domnului. S-au rupt de Biserică adoptând erezii, erezia este hulirea Duhului Sfânt păcat de moarte care nu se iartă în veci. De citit cartea, De ce papa și supuși lui sau despărțit de Biserica lui Hristos ‘scrisă de Ierarhul Nectarie Kefalas de la Eghina. Alte erezii : arianismul, nihilismul (martori lui Iehova), monotelismul (armenii), monofizismul (copții), ecumenismul (fiecare religie e mântuitoare, cmb) , protestantismul, uniații (greco-catolicii), yoga, budismul, honduismul, islismul (mahomedani), mozaismul, talmudismul, adventismul (sambetiștii), baptismul, serghianismul (amestecarea cu structurile statale) masoneria (masonii), etc Mai detaliat în Slujba Sinodiconului, scoasă din Molitfelnic de ecumeniști de ceva timp,, ca și lepădările, scoase și acestea de ecumeniști din Molitfelnic după ediția din 2013.
Nentelegerile in rest sunt o apa si un pamant care uita ca poporul ales este Israelul iar noi restu suntem neamurile.
Exodul 20:1-17 (VDC) Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, și a zis:
„Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.
Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.
Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul.
Să nu te închini înaintea lor, și să nu le slujești; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,
și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.
Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.
Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești.
Să lucrezi șase zile, și să-ți faci lucrul tău.
Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.
Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara, pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
Să nu ucizi.
Să nu preacurvești.
Să nu furi.
Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.
Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.
Degeaba fluturi steagul ortodoxiei sau catolicismului dacă nu-l ai pe Hristos
Doar timpitii se ocupa de diferente demonstrând că unii ar fi mai cu moț că alții nerespectindu și și neiubindu și frații proveniți de la Adam și Eva facind departajări și segregări că și cum ar avea siguranța totala că locurile lor vor fi în rai iar ceilalți în alta parte
Vanitatea asta i de fapt este nebunie curată ingnorindu și proprii semeni
Atunci unde i iubirea despre care vorbea Isus ?
Am citit.De ce umblați cu prostii?In articol ,ați enumerat numai minciuni.
.:
După ce au „ars” constituția acum dau foc la biserici 😡
Vai de capul românilor, să-i ferească de îngerii Domnului că se va zgudui pământul cu astfel de fapte ! Toți vor simți ce înseamnă arderea lucrurilor sfinte și vor realiza că există Dumnezeu mai presus de tot !
Aceelasi drac dar cu alte haine.
Ortodocsii se omoara intre ei iar catolicii nu!Putin si Kiril sunt cei mai mari lideri ortodocsi pt. ca au in spate 350 mil.orto….
Catolicii sunt de credință Yang, iar ortodoxii de credință Yin. Catolicii se închină de la stânga la dreapta, de unde apere lumina, iar ortodoxii de la dreapta la stânga, așa cum se învârte pământul.
Biserica ortodoxa nu se schimbă nimic este de la primele sinoade ecumenice iar biserica catolică sa rupt sghizma de noi la anul 1054 Oki și au schimbat foarte mult Oki
Bla bla…..bine ca Creatorul nu cakculeaza tot.Trebuia sa ne inpuste toti,la cate tampenii spunem,si facem….
,, Versete biblice ” de ce ai șters comentariu ????
Biserica ortodoxă nu este stricate dogmele