M-am exprimat extrem de categoric în scris, de mai multe ori și de ceva vreme. Am explicat viziunea mea despre căsătorie într-un text lung din Renașterea, revista mitropoliei Clujului. Reiau aici ideea de bază:

Căsătoria este o instituție pre-creștină, căreia Biserica i-a acordat sacralitate. Probabil că sensul ei arhaic, într-o vreme în care nu existau teste genetice, era de a obliga tații să își asume paternitatea și să garanteze astfel drepturile copiilor, de la identitate la patrimoniu. Chiar dacă unele cupluri nu pot sau nu doresc să aibă copii, sensul căsătoriei este să confere identitate și drepturi eventualilor copii care se pot naște într-un cuplu, și să creeze niște obligații ale părinților. Ea nu există pentru a instituționaliza iubirea sau sexul dintre adulți, indiferent de natura și orientarea lor.

Citeşte şi:  Sf Ioan Gură de Aur: Cum aș putea să recunosc în tine pe cel credincios, de vreme ce toate cele de mai jos îmi confirmă contrariul?

De aici trebuie pornită orice discuție despre o instituție prezentă aproape identic în toate culturile. Cei care se opun schimbării de definiție nu sunt nici retrograzi, nici animați de ură. Ei cred, pur și simplu, că sensul acestei instituții străvechi nu trebuie schimbat. Povara demonstrației nu cade asupra celor care apără căsătoria tradițională, ci asupra celor care urmăresc să modifice definiția acesteia. Tot ei trebuie să explice de ce, de pildă, odată ce schimbăm parametrii căsătoriei, am fi obligați să restrângem în continuare numărul partenerilor la doi. De ce ar fi discriminator sexul, dar nu și numărul?

Citeşte şi:  Sf. Ioan de Kronstadt: „TEME-TE DE RĂU CA DE FOC!”

Cei care doresc introducerea căsătoriei între persoane de același sex recurg la argumentul că aceasta ar fi un drept. Totuși, căsătoria nu este un drept natural, ci un contract de natură socială: cu dreptul te naști, nu semnezi în fața autorității pentru el. A semna un contract nu e un drept, ci o posibilitate, și nu oricine poate semna orice tip de contract.

Prin convenție socială, în civilizația noastră se califică să semneze contractul numit „căsătorie”, un bărbat și o femeie, nu doi bărbați, sau un bărbat și două femei, sau trei bărbați și cinci femei. Cine decide termenii contractului numit „căsătorie”? Cei care scriu și adoptă Codul Civil, adică o majoritate politică, care se presupune că reprezintă viziunea și voința majorității populației.

Citeşte şi:  Iată un om ‒ Singurul Om! Este Domnul ‒ mai milostiv decât o rudenie sau un prieten, mai lucrător decât o slugă

Fiindcă nu știm care este viziunea majorității populației, câteva milioane de cetățeni au cerut, constituțional, o consultare pe această temă. Ea nu este nici discriminatorie, nici nu încearcă să limiteze un drept existent, ci urmărește să afle definiția acceptabilă a contractului cu relevanță socială majoră numit „căsătorie”, și să îl transforme în literă de constituție.

Fiindcă familia este constitutivă pentru societate, ca formă elementară de asociere și solidaritate între oameni, nu este nimic deplasat să înscriem definiția căsătoriei în constituție, unde sunt descrise și alte forme de asociere (politică, sindicală etc.).”

Autor:  Adrian Papahagi