Sinuciderea este o abatere gravă de la învăţătura Bisericii, fiind considerat păcat împotriva Duhului Sfânt. El este un păcat greu pentru faptul că orice stare de pocăinţă, orice întoarcere către Dumnezeu nu mai este posibilă din momentul săvârşirii acestuia. Dumnezeu este Izvorul Vieţii, El l-a creat pe om din marea Sa iubire pe care a arătat-o faţă de noi, de aceea nimeni nu are dreptul să-şi ia viaţa, decât Cel care ne-a dat-o, Cel care a creat pe om, Cel care ne-a făcut şi care ne-a rânduit fiecăruia un drum pe care trebuie să mergem pentru a ajunge la desăvârşire. Or, acest păcat închide, pune o barieră între om şi Dumnezeu, nu mai poate exista comunicare atâta vreme cât omul îi aduce ofensă directă lui Dumnezeu. Păcatul acesta este expresia refuzului deliberat al comuniunii cu Dumnezeu.

Mulți amăgiți de diavol cred că dacă se sinucid scapă de necazurile și mizeria acestei vieți

Cel care-l săvârşesc nu mai au încredere în Dumnezeu, cad în păcatul deznădejdii, al necredinţei. Un creştin trebuie să privească cu evlavie, răbdare şi smerenie în starea de disperare, de apăsare, chiar dacă va fi să sufere toată viaţa printr-o boală, printr-o încercare, prin izolare ori umilinţe de tot felul.

Sinucigaşul este considerat ca şi un necredincios, ca şi un ateu, ca şi unul care nu s-a raportat niciodată la Dumnezeu. Închide în acest mod uşa milostivirii lui Dumnezeu, pentru el.
Pe de altă parte, sunt şi persoane bolnave psihic care nu realizează gravitatea acestui act, nu sunt conştiente şi nu pot fi acuzate de acest păcat. Dar pe cel care în mod deliberat, voit, fără umbră de acoperire a săvârşit această faptă, greşind înaintea lui Dumnezeu, Biserica nu îl mai tratează ca pe un fiu iubit, pentru că nu a mai ascultat de ea. Biserica iartă pe toţi păcătoşii care se întorc măcar în ceasul din urmă. Dumnezeu tocmai de aceea a lăsat o cale de întoarcere fiecăruia chemându-ne permanent, pe fiecare dintre noi prin cuvintele Sfintei Evanghelii pe care le ascultăm în fiecare zi la biserică.

Ce se întâmplă cu cei care nu erau în deplinătatea facultăţilor mintale atunci când s-au sinucis?

Se face o slujbă, având în vedere grava lor suferinţă psihică. Aceşti bolnavi nu răspund de faptele lor, nu le mai pot controla, nu ştim ce a gândit mintea lor bolnavă. Dar şi în aceste cazuri, când cineva a făcut-o premeditat, când persoana în cauză s-a gândit de mult, a plănuit, când a avut mai multe tentative de suicid, Biserica o lasă în judecata lui Dumnezeu. Nu avem dreptul să-i judecăm, dar datorită rânduielilor Părinţilor Bisericii, datorită tradiţiei care s-a împământenit şi datorită evlaviei deosebite pe care oamenii o au faţă de Legea lui Dumnezeu, faţă de poruncile Bisericii şi pentru a face diferenţă între unii care preţuiesc Biserica şi pentru cei care o desconsideră prin astfel de gesturi, Biserica totuşi trebuie să se comporte diferenţiat atunci când este vorba de o slujbă de înmormântare pentru un credincios care a slujit Biserica şi care s-a identificat cu ea, şi pentru unul care, din păcate, în ultimul ceas, când ar fi trebuit să fie aproape de Dumnezeu, s-a depărtat definitiv, a refuzat pentru veşnicie legătura cu El.

Ne putem ruga pentru ei?

În general, ei nu sunt pomeniţi. Îmi amintesc însă de cazul unei persoane care a venit şi a cerut sfatul unui părinte. Acesta i-a spus: “Dacă doriţi să oferiţi milostenie, dacă doriţi să-l pomeniţi, puneţi mai mulţi prunci sau oameni evlavioşi din familia dumneavoastră în pomelnicul celor adormiţi şi adăugaţi la urmă menţiunea “cu tot neamul lor cel adormit”. Şi dacă Dumnezeu consideră că pentru vrednicia lor îi va oferi şi lui iertare sau puţină lumină, El o va face. Dar în numele lui nu puteţi oferi nimic de pomană. Numele lui nu poate fi pomenit la sfintele slujbe.” De asemeni, preotul nu poate oficia slujba înmormântării sinucigaşilor, el poate veni doar după ce trupul a fost aşezat în groapă, ca să stropească cu agheazmă, şi, de asemeni, mult poate face o agheazmă în casa în care s-a întâmplat această situaţie nefericită.

Biserica însă, fiind mama duhovnicească şi cea care trebuie să poarte de grijă pentru toţi fiii ei şi arată întotdeauna înţelegere faţă de omul aflat în suferinţă, a îngăduit să se facă un mic trisaghion, care înseamnă cântarea “Sfinte Dumnezeule”, o ectenie şi câteva citiri din canonul morţilor, fără rugăciunile de dezlegare, fără cântarea “Veşnica pomenire” şi fără cuvântări elogioase.

Dacă ai astfel de gânduri, să știi fratele meu că în mare rătăcire te afli și diavolul stă rânjind lângă tine așteptând cu mare nerăbdare să faci ceea ce ți-ai propus.

În fața ta, sărmanul meu frate stă iadul deschis gata să te primească, în cel mai de jos loc al său, căci acesta este locul celor care se sinucid.

Sinuciderea este hulă împotrivă Duhului Sfânt și acest păcat după cuvântul Mântuitorului nu se va ierta în veac nimănui, iar toți cei ce fac această faptă îngrozotioare ajung la un loc cu Iuda Iscarioteanul.

Adu-ți aminte frate că despre Iuda a spus Hristos că-i era mai de folos să nu se nască și adu-ți aminte că spune Sfânta Scriptură că era stăpânit de diavol, al cărui sfat l-a ascultat și atunci când L-a vândut pe Iisus și atunci când și-a luat viața, spânzurându-se.

Orice lucru grozav ai fi făcut, orice necaz ai, orice boală te chinuiește, orice persoană dragă ție a murit, nu ai nici un drept să te socotești mai presus de Dumnezeu și stăpân al vieții. Viață o ai că dar de la Dumnezeu, El ți-a dat-o, El o va cere de la tine. Nu ai nici un drept să-L iei de piept pe Dumnezeu și să-i ceri socoteală.

Mulți amăgiți de diavol cred că dacă se sinucid scapă de necazurile și mizeria acestei vieți. Câtă înșelăciune! Măi frate, sinuciderea te va arunca în chinuri și mizerii de neînchipuit, la care mintea ta nici măcar nu poate să cugete. Ce vei face atuncea? Căci nici lacrimile, nici rugăciunile nu te vor mai putea ajuta. Și știi de ce ? Pentru că tu singur ai ales această soartă.

Ascultă o povestioară :

Era un om bolnav, care de multă vreme petrecea în suferința pe pat, mulți ani la rând. Și se ruga sărmanul om mereu: Doamne, de ce nu mă iei, că nu mai rezist !

Într-o noapte înaintea lui se ivește un înger care-i spune :

-Omule să știi că tu suferi acuma pentru păcatele tale și mai de folos îți este să suferi aici decât dincolo !

-Sfinte ingere dar eu nu mai pot, iată de atâția ani stau pe pat. Atunci îngerul i-a zis :

-Ce ai prefera ? Să mai stai pe pat câțiva ani de acum înainte sau să mergi în iad 3 minute ?

S-a gândit omul că trei minute nu e prea mult și va rezistă, așa că a zis cu toată convingerea :

-Decât să mă mai chinui pe pământ, mai mulți ani, mai bine să stau în iad trei minute. Atunci îngerul i-a luat sufletul și l-a coborât în iad, și l-a lăsat acolo în chinuri. După o vreme a venit îngerul la om și omul văzându-l i-a zis plângând:

-Nu am putut să mă gândesc că și îngerii mint !

-De ce spui aceasta, mai omule ?

-Pentru că mi-ai spus că mă vei lăsa numai trei minute în iad și apoi mă vei lua de aici, și iată că de când m-ai lăsat tu aici au trecut 100 de ani ! a spus omul, tânguindu-se.

-Sărmane om, ție ți se pare că au trecut 100 de ani, dar de fapt să știi că numai 1 minut a trecut de când te-am adus și mai ai două de stat.

-Sfinte îngere de este cu putință, te rog du-mă înapoi în trup, și voi pătimi cu bucurie acolo zeci de ani, sau oricât vrea Dumnezeu, decât să mai stau aici măcar o singură clipă !

Și a găsit omul milă și îngerul s-a întors trup sărmanul lui , unde petrecut câțiva ani, apoi-stins pace mergând la Dumnezeu.

Și a găsit omul milă, și îngerul a întors în trup sărmanul lui suflet, unde a mai petrecut câțiva ani, apoi s-a stins în pace mergând la Dumnezeu.

Vezi, măi frate, ca nu e chiar cum cugeți dumneata, dacă nu reziști la încercările care te luptă, cum vei rezista chinurilor iadului care nu sunt de un minut, două sau trei, ci pentru veșnicie.

Cere de la Dumnezeu să-ți lumineze mintea, să-ți dea putere să treci prin greutățile vieții acesteia, să te ajute să duci o viață bineplăcuta Lui că să dobândești Împărăția Lui Dumnezeu.

Noi preoții nu avem voie să-i pomenim pe sinucigași la Sfântă Liturghie, nu avem voie să facem rânduiala completă a mormântării ci numai după un ritual foarte restrâns și aceasta numai la cei ieșiți din minte, nu avem voie să-l îngropăm pe sinucigaș în cimitir cu ceilalți creștini, nici să-i ridicăm parastas. Toate aceste rânduieli le-au lăsat Sfinții Părinți pentru noi, ca fiecare să înțeleagă gravitatea acestui păcat.

Dacă te luptă astfel de gânduri, să alergi frate la duhovnicul tău, dacă nu ai să te rogi la Dumnezeu și să îți cauți unul, mărturind păcatele tale și gândurile care te bântuie și așa vei scăpa de ele.

Nu te fă bucurie și batjocură pentru diavol ci fă-te bucurie lui Hristos care nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Așa că întoarce-te către Dumnezeu, ca fiul cel rătăcitor și Dumnezeu te va primi cu bucurie, căci mereu așteaptă pe fiecare să se întoarcă acasă.

Nădejde !